Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA DE LUCRU
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 639 pentru DA DE LUCRU.
Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune
... fecund și variat scriitor, al cărui stil și ingeniozitate m-au fermecat totdeauna. Cînd iată că ultimul număr al "Vieții românești" îmi dă un fel de explicație, prin pana d-lui Ibrăileanu, care face o crimă de lès-umanitate autorului cu pricina, pentru că ar fi cerut să supuie unui tratament inventat de domnia-sa pe mult oropsitul și încercatul de soartă muncitor al plebei noastre. Într-un articol plin de vehemență și de ironie, dl. Ibrăileanu, parcurgînd în sus și în jos Europa, numai pentru a arăta ce strigăte s-au ridicat pretutindeni contra măsurilor de ... o păstrez cu sfințenie, și, răsfoind-o, am căutat să văd ce s-a scris în vremile acelea triste, cînd o pată roșie de sînge s-a întins peste ogoarele țărei noastre. Și cerul parcă deodată s-a luminat de flăcări împurpurînd zările. Toate sângeroasele întîmplări de atunci, pe care le-am auzit povestite și care au găsit un așa de palid ecou în literatura noastră, mi-au revenit în minte. Pornirea aceea la omor a brutelor sanguinare, lipsite de orice control, care au făcut hecatombe pretutindeni pe unde au trecut prin sate, tot poporul acela de cruci și troițe ce-și întind deznădăjduit brațele la toate marginile drumurilor de țară, toate urmele de ...
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
... că fie-sa era însărcinată. În zadar se jura fata că nu știe la sufletul ei nimic cu prihană. Cine să o crează? Burta o da de gol. Ea însă nu spunea minciuni, se pomenise și ea așa. D-apoi când află tată-său că fie-sa are să fie mumă, fără ... vânat, el se rătăci. Orbăcăi în sus, căută în jos și peste poteca pe care să iasă la lumină nu putea să dea. Se luase de gânduri. Când, iacă dă în poienița cu casele. Văzu și casele. El se minună când văzu așa casă frumoasă într-o astfel de sălbăticime de pădure. De voie, de nevoie, trebui să se ducă acolo, căci ochii nu-i dase în geană de nu știu cât timp. Mai întâi își trimise sluga care nu se despărțise de dânsul nici cât ai scăpăra. El se întoarse și spuse împăratului că este priimit a găzdui acolo cu dragă inimă. Intrând împăratul, își ... văzu masa viind singură, talerele, lingurile și celelalte tacâmuri cu vătașii lor și le așezau careși pre unde. Veniră bucatele și mâncară. După ce sfârșiră de mâncat ședeau la vorbă, când în loc de
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
... dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie. ALTUL: Și eu l-am prins ținând calea Măriucăi. CHIRIȚA: Țâst, bețivilor... bine v-o făcut suflețelu... De ce nu vă păziți vițeii și Măriucile?... Așa să pățiți... Hai, lipsiți de-aici! UN ȚĂRAN: Da-i păcat, cucoană, să ne lași păgubași... Da! dacă nu ne-om jălui la d-ta care ne ești stăpână vecinică... la cine să ridicăm glasul, săracii de noi! ALTUL: Am ajuns mai rău decât țiganii! CHIRIȚA: Auzi-i?... auzi-i, țopârlanii!... Ei, apoi să nu-i iei la măsurat cu prăjina de ... vă știu eu de mult că sunteți buni de gură și răi de lucru... Afară! ȚĂRANII: Cucoană... CHIRIȚA: Pieriți din ochii mei... că vă iau de fugă cu calul. (Repede calul spre ei.) (Împreună.) ȚĂRANII (fugind) Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIȚA (furioasă) Cu biciul pe spate V ... cunoască? Acu toți îs îmbrăcați într-un fel... și nu poți alege care-i boier, care-i coțcar... Dar ce-o fost s-o trecut. De trii ani de când m-am întors la moșie la Bârzoieni... i-am și uitat. SAFTA: Bine-ai făcut. CHIRIȚA: Hei!... când ar da
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... a împărțit Și patimile care îi țin în jugul lor, Sau răului acestui un alt izvor se află? Tu la Hrisip aruncă acea întâi privire: De este zi sau noapte, de-i glodul la genunchi, El Moscva-n toată vremea colindă de trei ori, Și masa de cu seară mai grabnic o sfârșește, Decât în zi de praznic un popă liturghia, Nici somnul, nici odihna nu-l prinde ca pre alții. Pe când cocoșul cântă, el este-acum în târg, Chiar viața ... pofti la masă De n-ai făcut gustare, c-apoi cu bună seamă Rămâi pe toată ziua flămând și nemâncat. Întâi el îți înșiră solii de complimente De la copii, nevastă, apoi îți bănuiește Că n-ai fost pe la dânsul de-atât amar de vreme, Când știi că iese dinții copilei lui acum, C-a fost în fierbințeală ș-a plâns neîncetat. Pe fata cea ... Ș-acel la ce legi bune a introdus în țară, -- Toți n-au făcut nimică, Glicon din împotrivă, Pre el numai se crede de om desăvârșit. Rostirea-i o minune; purtarea-i un model, Ce poate să slujească de pildă tuturora.
Panait Istrati - Chira Chiralina
... Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom ... viața lui Stavru. Existența de burlac hoinar, zvârlit de ici-colo de natura lui nomadă și ciudată; viața prinsă la vârsta de douăzeci și cinci de ani în tristul angrenaj al societății (căsătorie cu o fată bogată, frumoasă și sentimentală), din care ieși după un an acoperit de rușine, cu inima sfâșiată, cu caracterul falsificat. Adrian cunoștea vag povestea. Mamă-sa, fără a intra în amănunte, i-o da exemplu de ticăloșie, dar Adrian trăgea incheieri cu totul opuse; și nu o dată, cu instinctul care era la baza sufletului său, el se plecase asupra lui ... mă înșeli; tu nu ești un om necinstit! Stavru se opri brusc, își trase tovarășul lângă gard și luându-și pentru moment înfățișarea-i rară, de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... legate... Pestrui am... NICULINA: A! OANA: Ca partea de la soare a unei caise, așa sunt obrajii tăi și tot așa de mirositori... Mi-aduc aminte ca acum când veni Ștefăniță, prăfuit și cu vestmintele rupte, la castelul din Hârlău. Dăte cu ochii de mine și-mi zise: Oană, tu te închini la soare? La sfântul soare? Ei, da, la sfântul soare. Dar nu la soarele de iarnă, care pare ca un taler spălăcit, ci la soarele de cuptor, care coace fânețile, și grâul, și roadele... Cum să nu, măria-ta! Iacă, ți l-am adus, pârjolind țara Munteniei. Și răsăriși în prag ... în inimă, în suflet... Îl simț în mâini... Așa scutura pletele albe... Așa răsucea mustața... Așa aducea paharul la gură... DOAMNA TANA: După biruinți... OANA: Da, și toată viața, căci toată și pe toți a biruit... DOAMNA TANA: Cum avea ochii? OANA: Ochii?... Ca solzul de pește... Și de se mânia, i saprindeau ca para... Și fulgera cu privirile... DOAMNA TANA: Pe tine te-a iubit, Oană... OANA: Da, da, Dumnezeu să-l odihnească în sânul lui Abraam!...
... nas și făcând cu ochiul): Ei! nu te mai face acu... Mița, de! care ai devorțat-o dumneata... Avocatul: ...? Cocoana: Care ai devorțat-o dumneata de Pricopoiu de la Ciulnița. Avocatul (după o prefăcută sforțare a memoriei): A! madam Zaharidi... Cocoana: Ei, da! așa te-nvață... Zaharidina... ( Se apleacă la urechea avocatului și-i șoptește ceva râzând cu multă intenție. Avocatut zâmbește cam sfiindu-se de atâta apropiere. Cocoana se trage repede de la urechea lui și pune grațios trei dește de la mâna stângă peste buze.) U! pardon... oi fi mirosind!... Am gustat de dimineață niște anghelică de casă... Nu știu ce purdalnicu îmi venea de cum m-am sculat, pardon, de la stomac!... (Cu aceeași mișcare grațioasă, se apasă cu cele trei dește la lingurea făcând ceea ce se zice pe franțuzește une petite moue degoĂ ... apucă spre sufragerie. Cocoana pleacă facând cu ochiul.) Tânărul (urmându-o și netezindu-și jobenul cu mâneca): Stai, mamițo, nu așa iute! II Același biurou de avocat. În aceeași zi, orele patru d. a. Avocatul intră cu servieta subsuoară, urmat de fecior. Avocatul: Afară
Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul
... și împuțite. N-apucă să sfârșească vorba bine, și ce să vezi dumneata? odată îi căzu bubele, și rămase curat și luminat, ca un pui de brad. Când l-a văzut fata de împărat așa mândru și frumos, nu s-a mai putut opri, și lÂa sărutat. Vezi că inima îi da brânci către dânsul, și se bucură, nevoie mare, că pusese ochii pe un așa boboc de flăcău. Ea frumoasă de pica, el frumos ca un bujor, văzu că sunt numai buni de a se lua în căsătorie, și ducându-se la împăratul, tatăl său, îi zise: - Tată, eu mi-am găsit logodnicul. Nu știu daca ... casă de găzduit nici pomeneală. Tot bâjbâind ei prin amurg, dete peste palaturile băiatului celui bubos. Cum ajunseră, descălecară, și voind să lege căpăstrul calului de propteaua porții, aceasta îi înfruntă, zicându-le: - De, mă neghiobilor, da ce, aici legați voi caii? locul cailor este la grajd. Împăratul rămase stâlpit de mirare. Și apoi îi veni și cu rușine cum el, împăratul, să fie mustrat de o proptea. Și, tot strângând pumnii și dinții ...
... nerăbdare să văd pe colonelul cel nou, dar boala mă vânduse patului. Zilele își luară mersul lor obișnuit. Alături parcă nu stătea nimeni. Chiriașul nu da nici un semn de viață. Pesemne pleca dimineața, cum se lumina, și se întorcea tocmai seara. Nici mătușile nu-i putuseră încă vorbi. La urma urmei, nu era nici ... seara, alături în odaie, cu fata din casă. Toate cele povestite le auzise de la ordonanță, care, la rândul lui, le primise, ca un fel de spovedanie, de la cel dinainte: colonelul fusese în război; avea un semn în obraz, dar nu se prea băga de seamă din pricina bărbii. Era răstit la vorbă. Își bătea ordonanța, dar apoi îi da bani mulți. Avea patima călăritului, umbla călare zi și noapte. Și de frica lui îi știa și calul, cât era el de zmeu. Îl chema Grușan, iar ofițerii îi ziceau: Grușan-Sălbaticul. L-am văzut întâiași dată într-o zi de primăvară. Mă însănătoșisem și mă plimbam prin grădină. Deodată aud un tropot, apoi o smuncitură și un nechezat. Mă întorc. Trei soldați aduceau un cal ... se opri puțin, voind să-și stăpânească glasul ce tremura, ca și al sublocotenentului; pe urmă începu: — În ajunul războiului eram sergent în regimentul ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
... 3.9 SCENA IX PERSOANELE JUPÂN DUMITRACHE TITIRCĂ INIMĂ-REA , cherestigiu, căpitan în garda civică NAE IPINGESCU , ipistat, amic politic al căpitanului CHIRIAC , tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă SPIRIDON , băiat pe procopseală în casa lui Titircă RICĂ VENTURIANO , arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist VETA , consoarta lui Jupân Dumitrache ZIȚA , sora ei În București, la Dumitrache ACTUL I (O odaie de mahala. Ușă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părțile ușii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn și paie. La stânga, în planul întâi și-n planul din fund câte o ușă; în dreapta, pe planul al doilea altă ușă. În ... cunosc eu? IPINGESCU: Apoi, dacă nu-l cunoști, de unde știi că-i bagabont? JUPÂN DUMITRACHE: Asta-i Una vorbim și bașca ne-nțelegem. Dar de! ai dreptul; nu știi ce mi s-a întâmplat, nu știi cum mă fierbe el pe mine de două săptămâni de zile... Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea... să nu... IPINGESCU: 'Aida de ...
Ștefan Octavian Iosif - Husarii
... Ştefan Octavian Iosif - Husarii Husarii de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Un tropot - trâmbița râsună, Cresc nourii de praf treptat, Husarii sunt! Ei vin în goană, Și-au ordin ca să mâie-n sat. Abia sosiți aici, spre seară, Ai patriei apărători, Și ... băieți, husarii, Dar... cam râvnesc la bun străin. — Ia seama, fata mea, la toate — Șoptește mama serioasă — Cumva să nu călătorească Vreun lucru mai de preț din casă. Odat' cu zorile, husarul E treaz, și toți sărind pe cai Dau pinteni, sună de plecare, Dispar departe peste plai. Cu o durere negrăită Se uită fata după ei: Frumoșii ochi înoată-n lacrimi, Oftând se umflă pieptul ei. â ...