Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AVEA LOC

 Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 1235 pentru AVEA LOC.

George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)

... limbile civilizate. Prin spărtura făcută de Istrati ei vor pătrunde, poate, în marea incintă, trăgând în urma lor și pe alții mai mărunți care vor avea norocul să poată prezenta străinilor altceva decât ceea ce străinii aveau deja la ei acasă. Iată pentru ce, în loc să-l îndepărtăm definitiv de la noi prin zeflemeaua de vulpe care nu ajunge la struguri sau (breaslă păcătoasă ce suntem) prin graba cu care ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II

... și tot ce-a-nvățat face. Povețele sunt vorbe, dar fapta e departe; Și prea puțini urmează moralul dintr-o carte. De avea-ncai darul să scriu de porunceală, Și când cearcă pământul vreo mică zguduială, Să fac câte-o duzină de ode sugrumate, Să laud rău sau ... nu se-nșeală. Mulțumesc astă dată și stăpânirii noastre, Care nici vru s-asculte la vorbe așa proaste. Altfel, zău, îmi e teamă că-n loc de mulțumire M-ar fi făcut prieten cu vreo mănăstire, Unde spălându-mi vina, prin post și nemâncare, Mergeam în rai de-a dreptul ... vreo nenorocire, Gândește-te și-mi spune un mijloc de-ndreptare, Tu, care petreci vremea în sfântă nelucrare, Care ai scri prea bine, de ai avea dorința, Dar care în odihnă îți mărginești silința, Spune-mi cum poți de rimă, de muză-a mă desface, Și eu, drept răsplătire ...

 

Nicolae Gane - În vacanțe

... plin de izbânzi vânătorești, mă culcai hotărât să plec a doua zi la răsăritul soarelui. Dar ca omul ce poartă grija pornitului, în loc să mă scol la ceasul trebuitor, mă deșteptai în puterea nopții când stelele luceau mai ochioase pe ceri. Îmi aruncai torba în spate și pușca ... orizon, amestecându-se cu întunericul, simții că mi se moaie inima. Atunci îmi adusei aminte că drumul meu trecea pe lângă jităria lui Axinte care avea un zăvod mare și rău de colț, și, deși purtam pe umăr surioara cu care n-aveam habar, totuși mi-ar fi părut mai bine ... Cât de hâde erau ele, cât de discordantă era cântarea lor, totuș această strigare de bucurie, această închinăciune la soarele ce venea să le încălzească, avea în sine ceva duios. Apoi în momentul în care soarele înfocat se înfățișă deasupra orizontului cu toată strălucirea unui stăpânitor al pământului, cântecul lor se ...

 

Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi

... minuna când ar auzi de atâta canibalism, lucrul însă s-a întâmplat, și iată cum. Naturalistul nostru era un om foarte înzestrat; el avea acea pătrundere intuitivă cu care geniul prevede adevărurile ascunse încă pe multă vreme pentru muritorii comuni; el poseda acea putere de a vedea ... nu este altceva decât cărbune. Astfel, savantul naturalist presimți gradul aproape incalculabil al voracității rațelor, și pentru că el era mai fericit decât Newton, deoarece avea mijloace de experimentare asupra obiectului de cercetat, luă fără întârziare treizeci de rațe bine crescute (adică nu bine educate — sunt ființe incapabile de o ... deschise uscioara țarcului; rațele se repeziră să iasă. Experimentatorul puse mâna pe cea dântâia care scoase capul, o trase afară și închise uscioara repede la loc. Pipăie rața, o cântărește în mâini și rămâne foarte mulțumit. Până aici lucrul pare foarte comun. Care burghez — cuvântul e la modă — nu ... picioarele, cu aripele, cu trupul să nu poată face absolut nici o mișcare. Îi dai apoi o hrană anumită. Pe de o parte țintuirea pe loc, pe de altă parte hrana specială vițiază așade mult digestia, activând nemăsurat funcțiunea ficatului, încât până la urmă nenorocitul animal ajunge a se ...

 

Alexandru Macedonski - Filozofia morții

Alexandru Macedonski - Filozofia morţii Filozofia morții de Alexandru Macedonski Toast purtat la un banchet Eu nu voi zice Morții c-o voce nențeleaptă ,,Din mersul tău o clipă mai stai și mă așteaptă!" Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit! În ea e libertatea, și-n viață, e robia... Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia... Reintri iar în sânul din care ai ieșit! Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie; Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ne spală, Iar sufletele noastre le curăță de lut! De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință! Atunci e demn de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și iară Să-ncep același lucru din zi și până-n seară, Să pot trăi, nu însă, să pot a și muri! Dar ce e după moarte?... Mai este altă viață Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?... Un ...

 

Alexei Mateevici - Vorbă lungă

... murit, dar nu te băga printre cei cu odihna! Numai încâlcești aici! Poftim ia acum de-o șterge pe Fedosia ș-o scrie în alt loc... Toată hârtia am murdărit-o! Ei, ascultă, să-ți citesc... Pentru sănătatea lui Andrii, a Dariei cu copiii, iarăși Andrii, Antip, Mărioara, Chirilă ... dar tu de-acu-i chemi moartea! Însuți, dragă, te-ncurci ș-apoi te mai mânii pe mine. Tu scrie cu rugăciune, dar dacă-i avea-n inimă răutate, asta-i bucuria dracului. Asta dracul te tot joacă și-ncâlcește. — Stai, n-amesteca... Dascălul se posomorăște și, gândindu-se puțin ...

 

Anton Cehov - Vorbă lungă

... murit, dar nu te băga printre cei cu odihna! Numai încâlcești aici! Poftim ia acum de-o șterge pe Fedosia ș-o scrie în alt loc... Toată hârtia am murdărit-o! Ei, ascultă, să-ți citesc... Pentru sănătatea lui Andrii, a Dariei cu copiii, iarăși Andrii, Antip, Mărioara, Chirilă ... dar tu de-acu-i chemi moartea! Însuți, dragă, te-ncurci ș-apoi te mai mânii pe mine. Tu scrie cu rugăciune, dar dacă-i avea-n inimă răutate, asta-i bucuria dracului. Asta dracul te tot joacă și-ncâlcește. — Stai, n-amesteca... Dascălul se posomorăște și, gândindu-se puțin ...

 

Vasile Alecsandri - Cucul 4

... sate-n sate Tot cu pușca grea în spate. Ea mi-a ros umerile, Sabia — șoldurile, Cât de-abia mă țin pe loc

 

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... bine anacronismul lui Cantemir, a căutat să-l dezvinovățească făcând din Baiezet I, dând, cum se vede, toată greșala asupra tipografului, care în loc de II a pus I; însă dumnealui iarăși au văzut că Baiezit II a venit în Moldavia de abia la anul ... vom sili a arăta faptele de la Războieni atât de adevărat, cât cu putință; și așa îcepem: Mohamed II, de mai multă vreme avea ochii țintiți asupra Moldaviei, a căreia putere din zi în zi creștea prin ostășeștile talente ale viteazului Ștefan. Prevăzând că acel stat născând ... la glasul bucinilor; iar din dos i-au lovit Ștefan vodă cu oaste tocmită, în 17 zile a lui ghenari, unde nici era loc de a-și tocmirea oaste, nice de a să îndereptarea; ce așea ei în de sine tăindu-să, mulți au pierit ...

 

Emil Gârleanu - În curtea mea

... în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul ... cu capul întors spre cer. Gâgâlicii de aur au năvălit sub aripile cloștilor, să se ascundă. O săgeată străbate prin aer. E un vultan. N-avea nici o grijă! Grămăticul l-a zărit cel dintâi. Și-a strâns mugurul nasului, și-a scos gușa în ...

 

Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului

... cântă viersul, Cum pasările-și cântă cântul Și armonia Universul; Întoarce-te să vezi cum cere Viața ta drum prin lumine, Și-atunci, de vei avea putere, Revino iarăși către mine.â€� * El sta pe gânduri și zâmbea, Neștiutor dar pururi dornic, Înțelegând numai că ea Putea să-l creadă nestatornic ... bucuros atunci să-și ieie Pedeapsa pentru orice vină. Dar vina lui nu sta în el, Ci vina lui era în fire: Mergând spre ea, avea un țel, Acum, mergând, umbla-n neștire. Și câteodată sta pe loc. I se părea că-i iese-n cale Un năzdrăvan de dobitoc Ce se-nchina măriei-sale, Purtându-și ochii pe-o tipsie În labele ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>