Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATUNCI CÂND
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 1085 pentru ATUNCI CÂND.
... caută Alt loc ș-o altă soartă, De-a trece cătră liniște Nu află altă poartă. Că o sărmană inimă De valuri zbuciumată Atunci repaos capătă, Când
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... a crede că sunt adevărate, iar dacă te-ai convins că sunt false, atunci să-ți recunoști sincer și cinstit greșeala. Se înțelege, sunt cazuri când cel care-ți face observări polemice nu merită nici un răspuns, și în acest caz datoria de a răspunde se preface în datoria ... decât oricine sunt în contra polemicii Å• l'eau de rose [2] , dar e greșit în cazul de față pentru că nu se potrivește. Numai atunci ar fi potrivit acest ton polemic, când adversarul e în adevăr ignorant, nepriceput etc. Atunci e foarte natural să-l trimiți la manualele de școală. Dar crede oare dl Maiorescu că în toată țara românească va găsi cinci cititori așa ... d-sa, pentru a arăta ignoranța mea? Că nu cunosc proveniența teoriilor d-sale estetice care își trag originea de la Platon, pe când eu, citind frazele nebuloase din articolele dlui Maiorescu, am zis că aceste fraze ar fi mai bine lăsate nemților, deci am crezut că teoriile d ... lăsate nemților, e pentru că dl Maiorescu n-a adus în țară estetica direct platoniană, ci varianta ei schopenhaueriană și kuno-vischeriană. Deci ...
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... mă pofti din a dreapta ca pe un musafir și porunci viziteului să iasă peste barieră la câmp. Era tocmai vreme de primăvară, când toate-s pornite spre dragoste. Dar, lucru deșanțat!... Iarba spornică care surâdea ochilor, ciocârliile care te asurzeau, soarele cel dulce care-ți dădea viață la ... și m-a învăța ce să fac. — Haide, răspunsei eu. Întoarce, birjar!... Birjarul întoarse și trăsura se opri dinaintea casei noastre. Dar când să sun clopoțelul de la ușă, mă uitai la el și ce să văd?... Plângea sărmanul, de-i sărea pieptul, plângea în glas mare, cu ... irmilici. Ei... așa era. Încă o nepotrivire în apucăturile lui. Dar, zgârcit sau nu, la mâncări nu făcea economii. El, cel dintăi în oraș, știa când sosesc stridiile sau icrele proaspete; el, cel dintăi, mânca trufandale, și la masa lui nu lipseau niciodată doi, trei prieteni. Ș-apoi, să fi văzut ... al nostru din vremea acea, Gavril Bărgăoanu, cam prostatic din fire și care vorbea lătăreț. Îi ziceam prin prescurtate Gavril Bărgă. Luasem, noi băieții, pe atunci năravul prescurtărilor. — Mă Bărgă!... striga Leuștean c-un glas prefăcut care stârnea râsul tuturor. Tocmit-ai la meșină pe mehalnicul de la Mavrocordat? Ad ...
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei
... cred unii --, adică nu numai muzica eminesciană e aceea care robește pe acești tineri, ci și fondul. Căci dacă ar fi vorba numai de cuvânt, atunci n-am putea explica eminescianismul, pentru că cuvinte au mai avut și alți poeți, nu numai Eminescu... Se pare că-i la mijloc domnia cuvântului ... de noi în articolul trecut, ci tocmai se întăresc. Avem însă o altă specie de eminescieni, eminescieni talentați, adică temperamente poetice. Dacă cercetăm lucrările acestora, atunci vedem că fondul lor, ceea ce simt ei, deși mai mult sau mai puțin original, e însă tot de soiul simțirii lui Eminescu, cu alte ... cu sentimentele lor, căci, cum am spus, aceste sentimente sunt de soiul celor ale lui Eminescu. Acest fenomen -- împrumutarea formei -- este foarte natural și simplu: când vrei să întrupezi ceva într-o formă frumoasă, dacă un lucru de soiul acestui ceva a fost întrupat de un altul mai mare ... va veni în gând chipul, mijloacele cu care cel mai mare decât tine a exprimat lucrul asemănător cu acel ceva al tău, și atunci vei împrumuta forma, chipul de exprimare al celui mai mare decât tine. Așa că, un poet care simte ca și Eminescu ar trebui să aibă ...
... ce gândesc oare la cele trecute! La faimosul templu, templul Afroditei, Unde servind însumi priveam plângând multe, Și râzând de ele frumos cântam sântei; Până când lângă oltaruri văzui pe Faun odată, Și ce am simțit atunci, Doamne, eu nu pot să vă rostesc, Acel foc, acea priință ce mă cuprinse îndată, Încât mi-au amorțit glasul, simțeam că încremenesc, Și mâna ... trăiască de el defăimată. O! liră mult mângâioasă, ce prin tine m-am slăvit O! liră ce pentru dânsul ai răsunat nu o dată, Acum, când te văd, îmi pare că nu ești de suferit, Căci tu îmi aduci aminte cu al tău acord îndată De-al meu foc, de-a ... cu lacrimi și suspină în zadar, Iubindu-l încă pe dânsul, și de dânsul înșelată, Iertându-i și necredința ce m-au chinuit amar... Poate atunci să se-ndure văzându-mă la pieire, Să-mi zică: Safo amată, trăiește să te iubesc... Dar ce-am zis! pe dânsul astăzi măcar că ... pruncie încă ea oferindu-mă sântei, I-am fost cea-ntâi cântăreață, în templul ei am crescut. Deci vă las, dumbrăvi frumoase, unde cereștile muze, Când ...
... ce gândesc oare la cele trecute! La faimosul templu, templul Afroditei, Unde servind însumi priveam plângând multe, Și râzând de ele frumos cântam sântei; Până când lângă oltaruri văzui pe Faun odată, Și ce am simțit atunci, Doamne, eu nu pot să vă rostesc, Acel foc, acea priință ce mă cuprinse îndată, Încât mi-au amorțit glasul, simțeam că încremenesc, Și mâna ... trăiască de el defăimată. O! liră mult mângâioasă, ce prin tine m-am slăvit O! liră ce pentru dânsul ai răsunat nu o dată, Acum, când te văd, îmi pare că nu ești de suferit, Căci tu îmi aduci aminte cu al tău acord îndată De-al meu foc, de-a ... cu lacrimi și suspină în zadar, Iubindu-l încă pe dânsul, și de dânsul înșelată, Iertându-i și necredința ce m-au chinuit amar... Poate atunci să se-ndure văzându-mă la pieire, Să-mi zică: Safo amată, trăiește să te iubesc... Dar ce-am zis! pe dânsul astăzi măcar că ... pruncie încă ea oferindu-mă sântei, I-am fost cea-ntâi cântăreață, în templul ei am crescut. Deci vă las, dumbrăvi frumoase, unde cereștile muze, Când ...
... și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale târându-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse brusc, halucinate. Când vineți, când roșii, munții înalți de pe Bistricioara, strălucind în soare cu toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă -- aproape nori, albitranslucizi -- încremeniți ... mamei... Timpul vine din viitor, trece în urmă, se darmă peste ea, o acoperă, o face tot mai inexistentă, căci morții mor și ei, mereu. Când voi dispărea și eu, va fi murit și ea complet din univers. Prea mic, când a murit, ca s-o țin minte, imaginea ei mi-am creat-o mai târziu, în copilărie, după o fotografie rea și ștearsă ... de ani. De altfel, și știința lui este eternă, ca și obiectul ei -- și-l conservă. Plimbare până aproape de Valea-Seacă. Lună plină. Răsărea când am ieșit din sat. Era greoaie și roșie ca și în noaptea aceea îndepărtată, când se îmbulzea pe poarta jităriei, gata să dea peste noi, și atât de neașteptată era apariția ei abia răsărită acolo în poartă, încât femeia cu ... ...
... s'o întâmpla cea d'întâi, are să se întâmple cea d'a doua,... și dacă nu s'or întâmpla niciuna nici alta, atunci o să se întâmple altceva - că ceva tot are să se întâmple. Vapoarele turcești umblă pe apă, și când nu umblă... stă pe loc - iar oastea rusească stă pe uscat, și când nu stă... umblă. Aceste știri îngrijetoare produc senzație în toată lumea europeană, care a ajuns de nu mai are poftă de mâncare, fiindcă ... urmă berbec bătut ! În această privință vederile noastre se rezumă în puține cuvinte. Dacă s'o întâmpla - cum cred unii - să bată Rușii pe Turci, atunci o să facă Czarul chef mare și Sultanul are să se facă ursuz și mahmur de tot; iar - cum cred alții - la din contră... viceversa ... lor din Chișinău, comandirul-duce le-a ținut un discurs scurt dar coprinzător, în următoarele cuvinte: -Dacă n'om bate noi pe Turci, atunci au să ne bată ei pe noi !. Iată deci, că vederile noastre se întăresc prin glasurile oficiale ale celor două împărății cu pricină. În tot ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... mării nu-i pasă nicidecum. Cu părul alb și gârbov, cu nici un dinte-n gură, La marfa lui gândește, iar altă grijă n-are; Când cumpără se roagă, se-nchină pentru-n ban, Când vinde este ieftin numai la jurământ. Să cauți toată Moscva nu afli alt ca dânsul Să știe cum să-mpartă un rup în patru grefuri ... care merge la râu să beie apă, Deși e mai departe, pentru că este multă, Iar nu la izvorașul ce curge lângă el. Dar oare-atunci mulțimea cu ce-l va folosi, Când unda săpând malul de subt a lui picioare, Va înghiți pre lacom în valurile sale? Clearh disprețuiește iubirea de argint. Din cap pân ... El le alcătuiește după a lui părere, Și rareori se-ntâmplă la doi să spuie una. Minciuna lui o crede adese însuși el, Când la auz îi vine din casă de magnat. Sfârșind, din ochii-ți piere, precum judecătorul De-mpricinat s-ascunde când știe că bani n-are; Se duce să mai umple pre alții cu minciuni. Longhin te amețește, deși nu știe vești, Ferește-te de dânsul ... ...
... la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul copiii. Lumea-l poreclise ... Dumnezeu ori dracul – nu știu care din ei doi – îl înzestrase și cu darul suptului; ba nici Cărășel nu se sfia să mărturisească, când se trecea cu deochiul. - Măi, mie mi-au dat, la naștere, să beu pe gât de rață și, de atunci, m-am pricopsit cu podoaba asta… Veșnic îl zăreai înconjurat de o mulțime de gură-cască, toți de-ai craiului, care-l „cinsteauâ€� numai ... cu vin pelin și-i astupi borțile cu ceară. Dar la ce, măi Piticot? - Să nu curgă vinul, nene Cărășel, răspunse iute băiatul dulcețăresei Iordăchioaia. - Când e miezul nopții, de dorm și apele - atunci joacă dracii și strigoii între hotare –, pe la vreme aceea mergi în câmp, pe un fânaț, și ascunzi fluierul într-un mușinoi de furnici ...
... Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți de ... săi oameni harnici. Omul harnic mănâncă piatră, scoate caș din apă de baltă și seceră fir de grâu unde au crescut cucute. "Apoi, sfârși popa, când are vaca hrană, ea nu rămâne stearpă!" Așa a zis; așa s-a pus să și facă. Un om care n ... are ce să mănânce își face treabă din treaba altora. Nici acum nu face bine! Orbul n-ajută pe olog; flămânzii nu-ndreaptă treaba satului; când gâștele păzesc stratul, puțin îi rămâne grădinarului. Ei, dar părintele Trandafir e vârtos la cap: unde pleacă, merge și ajunge, ori moare pe drum. * În ... au adunat în număr mare ca să vadă pe popa cel nou. Nu este mai mare mulțumire pentru omul ce dorește binele altora decât aceea ...