Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN TRECUT

 Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 1341 pentru ÎN TRECUT.

Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!

... Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă ­ moarte! Tu ai stins ochiul ... poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea ­ un rai în asfințire ­ Se scuturau flori albe de migdal; Un vis purtam în fiece gândire, Cum lacul poartă-o stea pe orice val; A zorilor suavă înflorire Se prelungea până-n amurgul pal, În văi de vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: izvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun ... nimicuri, pe minciuni. Sunt nențelese literele vremii Oricât ai adânci semnul lor șters? Suntem plecați sub greul anatemii De-a nu afla nimic în

 

Emil Gârleanu - Ucigașul

... ce omorâse proprietarul. Țiganul era dintre acei care ucid ca și cum ar bea un pahar de rachiu, sau ar mânca o găină de furat. În mintea lui nu trăia deosebirea dintre un fapt și altul. O bestie. Ăștia nu pot intra în rândul oamenilor... Mă întorceam spre Iași, când, într-un sat, în dreptul primăriei, îmi ieși notarul cu jandarmul înainte și-mi spuse că, atunci chiar, se făptuise o rănire cu toporul. Eram foarte grăbit, dar a ... merg. Ne-am îndreptat cu toții într-acolo. Ograda era plină de oameni. Jandarmul i-a dat la o parte și am intrat în casă. Rănitul era un om în vârsta mijlocie. Primise o muche de topor în cap, la ceafă, dar nu murise. Nu putea scoate însă nici o vorbă. Nici nu se gândiseră măcar să-l ducă la spital. Am poruncit ... de cel ce lovise. Era vecinul, un moșneag. Am trecut alături. Într-o odaie joasă, pe pat, lângă un străjer, sta dânsul. Într-un colț, în picioare, un om voinic fecioru-său; iar lângă cuptor, bătrâna nevastă-sa. Când am intrat, moșneagul s-a sculat ...

 

Vasile Alecsandri - Corbac

... Vasile Alecsandri - Corbac Corbac zace la-nchisoare De trei ani lipsiți de soare, În oraș la Țarigrad, În beci la sultan Murad. El oftează și jelește Și prin gratii tot privește Când la nori purtați de vânt Care plouă pe pământ, Când la ... tău De trei ani fără-ncetare De când zaci la închisoare. Maică-ta mi-a poruncit Să tot zbor neobosit Pe spinarea vântului În jurul pământului, Să te aflu, ca să știu De ești mort sau de ești viu." ,,Alei, corbe, de-i așa, Eu nu te-oi mai ... fuioare de mătasă Cea mai bună și aleasă, Ș-încă iarba fierului Din codrul Neferului. ,,Alei! corbușorul meu! De-a vrea sfântul Dumnezeu În cea lume să scap eu, Jur să mi te înfrățesc Și să mi te tot hrănesc Nu cu carne păsărească, Ci cu carne păgânească, Nici ... pe loc. Numai una rămânea Care funia ținea. Dacă vedea și vedea, Corbac timpul nu pierdea. Funia și-o apuca, Pe funie luneca, Legănat mereu în vânt Până ce da de pământ, Apoi el se depărta Și din gură cuvânta: ,,Corbe, corbe, frățior, Mergi la maica cea cu dor Și-i ...

 

Mihai Eminescu - La aniversară

... oglinzii, se uita cu mirare în ochii lui proprii și părea că-i întreba ceva. "Tolla mi-a făcut-o". Era o vreme în care, în urma unui roman spaniol, regina de astăzi a Egiptului se numea Tolla. El se numea pe atunci Bertrand... tempi passati! "Nimic! nimic! â ... nveți cum trebuie să mă port? — Și cu toate astea, zise el încet și dureros, luna-nfrumusețează lumea pentru amorul nostru. Ea se uită în sus și ochii ei umezi de dulci lacrimi străluceau în lună. El îi cuprinsese talia și se uitau amândoi — nu gândeau nimic. Era ceva atât de dureros, atât de fericit în fața, în tot sufletul lor — ai fi râs ș-ai fi plâns dacă i-ai fi văzut astfel. În fine începur-a râde — doi copii — râdeau cu lacrimele-n ochi. Și era atât de argintos râsul ei și gurița atât ... Nu mă iubești... repet-o, spune-o... te cred, fiindcă tu nu m-ai iubit niciodată, zise el cu amărăciune. Negri vor trece anii mei... În ...

 

Traian Demetrescu - Cîntărețul de stradă

... de Traian Demetrescu Într-un oraș, din întîmplare, Venise-un cîntăreț de stradă, Și dintr-o țiteră duioasă Cînta această serenadă: „Iubiți-vă! viața trece Ca adierea unei seri; În inimile iubitoare E cald, senin, — sînt primăveri!â€� Atunci, băcanii auzindu-l, L-au dat afară din oraș; Iar unul dintre ei rostit-a ... readucă, Să-i dea un ban, un adăpost; E zdrențuros, e mort de foame Și e străin! — dar chip n-a fost! În inimile tineri însă Rămas-a cîntecul neșters... Și după cum aud pe unii Cam ast-fel treburile-au mers: Băcanii-au strîns-n ...

 

Vasile Alecsandri - Pe un album (Alecsandri)

... Vasile Alecsandri - Pe un album (Alecsandri) Pe un album de Vasile Alecsandri În zadar vuiește Cerna și se bate De-a ei stânci mărețe, vechi, nestrămutate, Și-n cascade albe saltă pe-a lor ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Fulgii

... Ştefan Octavian Iosif - Fulgii Fulgii de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Zăceau priveliștele moarte Sub cerul sur, în asfințit, Și-abia mai auzeam departe Un glas de crivăț amorțit. În mijlocul naturii mute Eram eu singur călător : Îmi aminteam de vremi trecute Și mă visam în viitor... Iar din imperiul tăcerii Se desprindeau fulgi mari de nea : Cădeau încet, cădeau puzderii În

 

Dimitrie Anghel - Liniște (Anghel)

... Dimitrie Anghel - Linişte (Anghel) Liniște de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 20 oct 1902 (sub titlul "În grădină") Cît de sfioasă crește noaptea, pălind încet din scară-n scară Și cîtă liniște se lasă; pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată ... într-o comoară. Lîngă habuz, leandrul fraged din cînd în cînd arunc-o floare, Iar apa-nrumenind o clipă, cînd își reface-oglinda-n lună, În loc de-o floare vede două cum tremurînd se împreună Ca două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare. Vedenii lunecă ... pe drumuri feriți de orișice ispită, Iar eu, pășindu-le pe urmă, trec ca o umbră fericită Ce-ar rătăci pierdută-n tihna Cîmpiilor Elizeene. În slavă brațele-amîndouă le-nalți atunci, și-n noaptea clară Îngenunchind, sărut pămîntul și-i mulțumesc, simțind în

 

Emil Gârleanu - Tată

... a scris Tată. Cu câtă răbdare și iscusință e așternut T de la tată. Privește bine cu câtă mlădiere, alintare copilărească e trăgănată coada literei în jos, ca brațul lui când mă apucă de după gât să mă sărute. De multe ori, în astfel de lucruri mici, neluate în seamă, se ghicește tot sufletul unui copil. Prietenul închise caietul, se mai uită încă o dată, peste tot, în sertarul din care se împrăștia nu știu ce mireasmă umedă, pătrunzătoare ca mirosul florilor de tei, apoi îl închise, puse cheia în buzunar și ne întoarserăm amândoi în birou. În astfel de clipe cineva trebuie lăsat singur singur cu gândurile lui. Astfel de înduioșări au ceva din poezia plimbărilor ascunse în serile pline de mirosul crinilor ce tânjesc, singuratici și mândri, pe tulpinile lor înalte. O privire, o vorbă care niciodată nu poate fi la locul ... fior; repede, ca o clipire, mi-au trecut prin cap toate amintirile grozave despre acești lupi ai mărilor. Vroii să mă ridic, să plec, dar, în aceeași vreme, uriașul se apropie, se plecă, luă pe Puiu în brațe și, în ...

 

Mihai Eminescu - Ondina

... cătând pe fereastă        Și-adastă: Ca gânduri palide din ore dalbe Zboară danțândele ființe albe, Par aromatele suflete line Duse de zefirii de prin grădine, În coruri nimfele cântă la hore Și gem în lirele blânde, sonore, Ascunse gândure de dor de ducă Triste și palide ca o nălucă, Apoi în citere ele-ncordară Și plin și limpede încet cântară Glas a trecutului ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină. Pe râul dorului ... să-ți semene        Ca vis cu dor. În tine vede-se că e în ceriure        Un dumnezeu, Purtând simetria și-a ei misterure        În gândul său. Mână dar coardele unele-ntr-altele,        Mână-le lin. Căci ca în sufletu-ți n-a găsit altele        Regele Lin. Cântă cu doliul, ce-l varsă belele        Când plâng de-amor, Să creadă lumile, să ... june, A idealului iese minune, Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremură, dulce ușor: Liră spartă-n stânca lume, Suflet stins, muiat în nor, Plâns amar luat de glume, Adevărul vrăjitor,    E ființa-mi tremurândă    Care trece

 

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)

... cătând pe fereastă        Și-adastă: Ca gânduri palide din ore dalbe Zboară danțândele ființe albe, Par aromatele suflete line Duse de zefirii de prin grădine, În coruri nimfele cântă la hore Și gem în lirele blânde, sonore, Ascunse gândure de dor de ducă Triste și palide ca o nălucă, Apoi în citere ele-ncordară Și plin și limpede încet cântară Glas a trecutului ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină. Pe râul dorului ... să-ți semene        Ca vis cu dor. În tine vede-se că e în ceriure        Un dumnezeu, Purtând simetria și-a ei misterure        În gândul său. Mână dar coardele unele-ntr-altele,        Mână-le lin. Căci ca în sufletu-ți n-a găsit altele        Regele Lin. Cântă cu doliul, ce-l varsă belele        Când plâng de-amor, Să creadă lumile, să ... june, A idealului iese minune, Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremură, dulce ușor: Liră spartă-n stânca lume, Suflet stins, muiat în nor, Plâns amar luat de glume, Adevărul vrăjitor,    E ființa-mi tremurândă    Care trece

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>