Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLINI
Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 1253 pentru PLINI.
Alexandru Vlahuţă - No. 2 No. 2 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 28, 14 iulie 1891 Mișu iese la plimbare Parfumat și sclivisit, În costum ușor de vară, Vesel, mîndru, fericit. Nalt și mlădios pășește. Legănându-se ușor, Și salută-n dreapta,-n stînga, Grațios, surîzător; Căci, băiat purtat și fercheș, Știe traiul pe la băi: Cunoștinți nenumărate Și-a făcut din ziua-ntăi. Iat-un grup de dame-n cale-i, Ce surpriză, ce noroc ! Iute-și scoate pălăria, Intră-n vorba lor pe loc; Și mustața răsucindu-și, Spune hazuri fele de fel, Rîd cocoanele în hohot, Cu ochi dulci cătînd la el. "M-am trezit din somn în friguri; Cine mi-a bătut în geam ?... Uite cum vă prinde movul ! Nici nu vă mai cunoșteam... Știți că doamna X, aseară, După ce ne-am despărțit, De mustrare-a vrut să-și taie Beregata cu-n cuțit. E și greu să-ți duci viața C-un bărbat așa urît... Dar din toată daravera S-a ales c-un semn la gît... Uite junele Borcescu, Cum se plimblă de-ncruntat — Bacaraua de ieri noapte Strașnic ...
... fu frică nicidecum... Două palme s-auziră, Ș-un chipiu zbură în vînt... Cît ai zice, căpitanul Fu grămadă la pămînt. Dancu se întoarce-acasă, Plin de praf, în "marș forțat"... Singur nu se domerește, Ce-a fost asta?... A visat?... Apoi cheamă vistavoiul, Patru palme-i ...
Alexandru Vlahuță - Noapte de iarnă (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Noapte de iarnă (Vlahuţă) Noapte de iarnă de Alexandru Vlahuță Publicată în Flacăra , an I, nr. 16, 4 februarie 1912 Vîntul șuieră în noapte, vaiete bocesc prin ramuri, Întețit omătu-n spulber bate zuruind în geamuri; Vălmășag de glasuri strigă prin văzduh. Eu, la căldură, Povestesc singurătății — luînd vorbelor măsură — Cît de mici și cît de albe-s mîinile iubitei mele, Și ce dulce mi-e robia cînd mă-nlănțuie cu ele. Și cum stau așa-n migala rimelor viclene, iată Că în liniștea odăii simt, ca o suflare-nceată, Lunecarea unei umbre... Un moșneag îmi stă-nainte; Zgriburit de frig spre mine tinde mîinile lui sfinte, Ca desprinse de pe cruce — mîini de trudă și-ndurare, Mîini ce poartă semnul jertfei și-al durerii seculare — Și-nțeleg, fără să-mi spuie, cine-i, și de ce-a venit... Ca un vinovat, privirea în pămînt mi-o plec smerit, Și-n tăcere-ascult cum ninsul picură topit în păru-i... Veche temniț-a minciunii, sub ce adevăr te nărui ! Tot e nou. Pe-o lume nouă mîndru soarele răsare. Preot săvîrșind o taină în altar moșneagul pare; Iară mîinile ...
Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată
Alexandru Vlahuţă - Răspuns la o cronică rimată Răspuns la o cronică rimată de Alexandru Vlahuță Așa-i: spre bolțile tăriei, Cu jind, la ce să mai cătăm, Când toți, sub fundul pălăriei, Câte-un crâmpei de cer purtăm? Tu zici: crâmpeile-s la fel... Pe osebitele cărări Toți ne-ndreptăm către un țel, Unii pe jos alții călări. E drept că-n cele patru scânduri Prostia cea mai guralivă Și capul cel mai dat la gânduri Vor amuți deopotrivă. Dar, pân-atunci, unul își strânge Sub bolta lui, șirag de stele, Altu-și mânjește, ori își frânge Partea-i de cer în bucățele. Unii în fel de fel de chipuri Frământă tainele vieții: Răstoarn-a mărilor nisipuri, Străbat și scotocesc planeții, Întreabă funduri de prăpăstii Ș-ale Eghipetului mumii, Și-n oasele fosili de bestii Cat rostul și urzeala lumii. Iar alții zilele-și petrec În al orgiilor vârtej: Un trai nesăbuit și sec, Întins pe patimi ca un vrej! C-o idioată nesimțire Își râd de tot ce-i demn și sfânt Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vânt. Și pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca vai de lume, te ...
Alexandru Vlahuță - Slăvit e versul
Alexandru Vlahuţă - Slăvit e versul Slăvit e versul de Alexandru Vlahuță În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Se deapănă pe rânduri, ca firul de pe fus, Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cântec ce sporește, mai larg, tot mai sonor, E opera vrăjită ce din nimic se-ncheagă, Și nu-i nici o nevoie ca lumea s-o-nțeleagă. În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Pe trepte de dactile vin vorbe mari de sus, Iar critica solemnă, ce-n gol vede-adâncime, Ca un copil adoarme în leagănul de rime. Slăvit e versul cântec, miraj, întraripare E-n Nemurire-o carte de liberă intrare. Tu ia doar la crestarea silabelor aminte, Să nu prea bată-n struna știutelor cuvinte, Ci-n răsuciri de fraze, cu vorbe de la tine, Fă sunetele goale să ni se pară pline, Cum, iscusit dispuse, oglinzile ne mint, Dintr-o-ncăpere-ngustă făcând un labirint. Nici șir, nici sens... Acestea ne-ar dezvăli secretul, Am ști ce spui, ce cugeți. Și, pentru noi, poetul Cu cât mai nențeles e, cu-atât e mai profund. Ce mici devin chiar zeii când nu se mai ascund! ...
Alexandru Vlahuță - Sonet (Câți ochi frumoși și visători, poete)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Câţi ochi frumoşi şi visători, poete) Sonet de Alexandru Vlahuță Câți ochi frumoși și visători, poete, N-or fi plângând pe versurile tale! A, de-ai putea să le-nsoțești în cale, Te-ai consola văzând cu câtă sete Le sorb fecioarele sentimentale, Cum te-ndrăgesc, zeu palid cu lungi plete, Și-și torc iluzii, și dorinți secrete, Și basme dulci, din cântecu-ți de jale: Pe cartea ta se-nvață să suspine Atâtea inimi gingașe, curate... Tu nici le știi. Înstrăinat de tine, De dor te mistui în singurătate; Doar filele, de sufletul tău pline, Strâng amintiri duioase flori
Alexandru Vlahuță - Sonet (Sunt zece ani. Ce curios îmi pare)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Sunt zece ani. Ce curios îmi pare) Sonet de Alexandru Vlahuță Sunt zece ani. Ce curios îmi pare Aspectul lucrurilor vechi, uitate! Ca dintr-un somn, deodată deșteptate, Parcă privesc c-un aer de mirare... Mai strâmtă-i casa, toate-s micșorate, Mă uit ca-n vis, și caut prin sertare Nimicuri scumpe... inima-mi tresare De-o sfântă și duioasă pietate. Aceleași cadre-mpodobesc păreții, Din rame, cată lung și trist la mine: Povești pierdute-n haosul vieții, De farmecul de-odinioară pline, Îmi readuc parfumul tinereții... Parfum de flori crescute pe
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa Păcătoasa de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Norodul fierbe... Glasuri, tunet, Cântări și din chimvaluri sunet, Verdeață primprejur și flori, Iar printre stâlpi, pe la ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei curmând, El legea dragostei le-a dat; Nu rabdă nici o răutate, Iertare propovăduiește Și pentru răi cu bunătate El tuturora răsplătește. Puterea Lui, din cer venită, Nu-i pe pământ obicinuită. Le dă El orbilor vedere, Iar celor slăbănogi tărie... Mărturisire ...
Alexei Mateevici - În dimineața duminicii
Alexei Mateevici - În dimineaţa duminicii În dimineața duminicii de Alexei Mateevici S-au dus dintâi acele două Mironosiți cu mirul lor; Era-ntuneric și prin rouă Mergeau cu pasul grăbitor. Vorbeau de cele petrecute, De zile pline de dureri, De pacea dimineții mute, În ziua sfintei Învieri. Și le era o groază mare Rușinea crucii s-amintească, A jidovilor blestemare, Nemulțumirea omenească. Batjocorirea relei goane Și plânsul celor credincioși, Ș-a crucii lui Hristos piroane, Și ghimpii frunții sângeroși... Își aduceau atunci aminte Cum L-au luat de la ostași Și în mormânt fără cuvinte L-au pus — departe de oraș. Trecut-a sâmbăta-n mâhnire, Și noua zi în cer zorește; Acum prin tainica scârbire Un gând dorit ne mângâiește... De prin desimile grădinii, Din rouratica verdeață, Le râd voios de-acuma crinii Ascunși în scutece de ceață. Dar ce-i aceasta? Ceața deasă Ca printr-un poruncit se pierde Ș-o strălucire luminoasă Aprinde-mprejurimea verde... Ce strălucire minunată! Venit-au. Iată și mormântul... Dar piatra lui îi răsturnată Și iar li se trezește gândul... O, unde-i El? Înuntru nime... Ce oare s-au fi săvârșit? Tăcere prin împrejurime... ...
Alexei Mateevici - Îngerul și mironosițele
Alexei Mateevici - Îngerul şi mironosiţele Îngerul și mironosițele de Alexei Mateevici Pe cine-l caută acuma în grădină Cu vasele de mir umplute? De lacrimi inima li-i plină... Zorește ziua nouă. Îi răcoare, Dar cerul se înseninează În ciripituri cântătoare. De ce Îl caută aicea pe Hristos? De ce-au venit aici să-l plângă? Pe piatră un înger luminos... El șade-n haine albe, strălucite... Vestind cereasca bucurie Mironosițelor scârbite: ,,Hristos au înviat! Și nu vă mai mâhniți Și nu-L mai plângeți ca pe mort, Cătându-L între cei muriți! A iadului putere-i biruită, Zadarnică i-i răutatea: De-acuma lumea-i izbăvită. Întunecimea în lumină piere, Măria ei i s-a surpat Și fug vrăjmașii în durere. Grăbiți-vă cu vești de veselie Și spuneți veștile-n Sion: Hristos îi viu și-n veci învie!" Dorm florile. Grădina moartă tace, Iar primprejur — albastre umbre, Nisip, zori aurii — și pace. Aprilie
Alexei Mateevici - Învierea Trecut-a sâmbăta-n mâhnire, Și noua zi în cer lucește; Pe Domnul său cu tânguire L-așteaptă turma și scârbește. ,,Ca scăpărarea de lumină Eu voi veni la judecată!" A zis El, și acuma iată I-i mut mormântul în grădină! Dar sufletul Mariei crede Și dragostea îi este mare; Ea adevărul îl prevede, Luptând cu-ntâia necrezare. Miresme strânge și aduce Ea la mormânt: într-însul — nime... S-aude: ,,Cel murit pe cruce A fost furat de jidovime!" Atunci, amarul ca să-i stingă, I se arată Iisus; Dar nu-L cunoaște și cu tângă L-a întrebat: ,,Nu tu L-ai dus?" Și-ndată El durerea-i stinge Cu vorbele, de taină pline: ,,Sunt Eu, Marie, nu mai plânge Și nu te-atinge-acum de Mine!" Aprilie