Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MÂNDRI
Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 626 pentru MÂNDRI.
Mihai Eminescu - O, te-nsenină întuneric rece...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină întuneric rece... O, te-nsenină, întuneric rece... de Mihai Eminescu O, te-nsenină, întuneric rece Al vremei. Înflorește-n neagra-ți Speluncă umedă ca ebenul cel topit, Fă ca să strălucească pe-acea cale Ce duce-n vecinicie toate-acele Ființe nevăzute, cari sunt , Deși trec nesimțite, ca și vremea Ce vremuiește-adânc în tot ce e. Să văd trecând în haină cuvenite Acele gânduri, ce-atunci când apar Nemuritoare par, pentru c-apoi Nici să nu știi cum de au dispărut. Din mintea secolilor lungi, greoi  Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale: Unele mândre, țanțoșe, regale, Cu-ncoronată frunte  îmbrăcate În purpură; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri... albe ca și crinul, Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerând brevet la nemurire Și toate strecurându-se cu toate astea Pe calea care duce la orașul Uitării, îngropat de vecinicie. Dar deasupra-astei mulțimi pestrițe De gânduri trecătoare, vezi departe Munții de vecinici gânduri ridicând ...
Mihai Eminescu - O arfă pe-un mormânt
... haine de argint, Cu ochii mari albaștri în bolți întunecoase Și desfăcut ți-e părul în valuri de-aur moale... Deasupra frunței tale e-un mândru cerc de stele  Astfel treci tu, copilă, făptura minții mele, Minune-a Creațiunei, ș-o singură gândire Te face ca să tremuri ...
Mihai Eminescu - Povestea codrului
Mihai Eminescu - Povestea codrului Povestea codrului de Mihai Eminescu Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, Măriei-Sale. Lună, Soare și Luceferi El le poartă-n a lui herb, Împrejuru-i are dame Și curteni din neamul Cerb . Crainici, iepurii cei repezi Purtători îi sunt de vești, Filomele-i țin orchestrul Și isvoare spun povești. Peste flori, ce cresc în umbră, Lângă ape pe potici, Vezi bejănii de albine, Armii grele de furnici... Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. Mi-a părea cum că natura Toată mintea ei și-a pus, Decât orișice păpușă Să te facă mai presus; Amândoi vom merge-n lume Rătăciți și singurei, Ne-om culca lângă isvorul Ce răsare sub un tei; Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stânele de oi. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strânge piept la piept... O, auzi cum cheam-acuma Craiul sfatu-i înțelept! Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri, Împrejuru-ne s-adună Ale Curții mândre ...
Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)
Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu) Pustnicul de Mihai Eminescu Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua, Cusut cu foi și roze vișinii, Și ceruită strălucea podeaua Ca și-aurită sub lumine vii  Lumini de-o ceară ca zăharu  o steauă, Diamant topit pe-oricare din făclii. Argint e-n sală și de raze nins E aerul pătruns de mari oglinzi. Copile dulci ca îngerii  virgine  Prin sală trec purtând cununi de flori; Ah! vorba înger scapă pe oricine De lungi descrieri, dulce cititori  Astfel acum ea mă scăpă pe mine Să zugrăvesc terestrele comori, Acele dulci, frumoase, june-scule Cu minți deșerte și cu inimi nule. La ce-aș descrie gingașa cochetă, Ce-abia trecută de-optsprezece ani, Priviri trimite, timide, șirete, Când unui tont, ce o privea avan, Când unui ghiuj, cu mintea căpietă, Urât ș-avar, sinistru și pleșcan, Sau unui general cu talia naltă, Strigău și prost ca și un bou de baltă? Să cânt cum samănă de rău, impulsul În corp de înger, sufletul diform? Ironiei lui Byron să-i simt pulsul, Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme ? Să descriu nopți romantice?  Avulsul Ce apele plângând ...
Mihai Eminescu - Sarmis Sarmis de Mihai Eminescu Mijește orizonul cu raze depărtate, Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă Â Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Și pân- la mal durează o cale de văpaie. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două ...
Mihai Eminescu - Sauve qui peut
Mihai Eminescu - Sauve qui peut Sauve qui peut de Mihai Eminescu (variantă) Albumul tău e un salon în care S-adună fel de fel de lume multă Și fiecine așaz-o foaie smultă Din viața sa, în versuri răbdătoare. Acum dorești cu pana mea incultă Și eu să trec prin mândra adunare? Dar ea de-amicii tăi sfială are Și de-oi vorbi, au cine mă ascultă? Spre-a-ți aminti trecutele petreceri Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila. De la oricare-un snop de fraze seceri, Apoi le răsfoiești filă cu filă. Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri, Privind în vrav prostia
Mihai Eminescu - Sauve qui peut (variantă)
Mihai Eminescu - Sauve qui peut (variantă) Sauve qui peut de Mihai Eminescu (variantă) Albumul tău e un salon în care S-adună fel de fel de lume multă Și fiecine așaz-o foaie smultă Din viața sa, în versuri răbdătoare. Acum dorești cu pana mea incultă Și eu să trec prin mândra adunare? Dar ea de-amicii tăi sfială are Și de-oi vorbi, au cine mă ascultă? Spre-a-ți aminti trecutele petreceri Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila. De la oricare-un snop de fraze seceri, Apoi le răsfoiești filă cu filă. Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri, Privind în vrav prostia
Mihai Eminescu - Somnoroase păsărele...
Mihai Eminescu - Somnoroase păsărele... Somnoroase păsărele... de Mihai Eminescu Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună, Se ascund în rămurele - Noapte bună! Doar isvoarele suspină, Pe când codrul negru tace; Dorm și florile-n grădină - Dormi în pace! Trece lebăda pe ape Între trestii să se culce - Fie-ți îngerii aproape, Somnul dulce! Peste-a nopții feerie Se ridică mândra lună, Totu-i vis și armonie - Noapte
... Mihai Eminescu - Surori Surori de Mihai Eminescu O gingaș copil de rege când în haina-ți înfoiată Treci în faetonu-ți mândru... se mlădie nalta-ți poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ți luminată. Ochii tăi ...
Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...
Mihai Eminescu - Tăceţi! Cearta amuţească... Tăceți! Cearta amuțească... de Mihai Eminescu Tăceți! Cearta amuțească  E-o oră grea și mare, Aripele ei negre în ceruri se întind, Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare, Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind; Când prin a vieții visuri  oștiri de nori  apare A morții umbră slabă cu coasa de argint Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor Când evul asfințește și dumnezeii mor. Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol  pierdut în chin  e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că în sânul pierdutului popor E viitorul lumei ș-al ei mântuitor. El n-a văzut pământul promisiei divine, Viața lui se stinse în munții slabi și suri, Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine, O ginte-ntreagă poartă a lui învățături. Ca-nmormântată-n secoli, cenușa lui rămâne, Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri De Iericho ...
Nicolae Nicoleanu - Dor și jale
Nicolae Nicoleanu - Dor şi jale Dor și jale de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Dacă sorta ne'mpăcată sau a cerului mânie, Te-a ursit să zaci în lacrămi, în durere și 'n sclavie Pe-un pămînt, al cărui sore, luminos și strălucit, Te deșteptă și te culcă desolat, desmoștenit, Și pe care umbra nopții nu se 'ntinde, nu se lasă, De cât numai ca s'adormă desperarea, ce te apasă... Nu-i așa că, plin de jale și cu ochii la pămînt, Simți, că patria e 'n ceruri, libertatea într'un mormînt? Și când obosit de lume, într'un timp de nesimțire, Din amor sau din credință pentr'o mare suvenire, Ai voi, călcând țărînă unei falnice ruini, Pe altarele virtuții să te pleci și să te 'nchini; Dar văzând, că pretutindeni pacea morții predomnesce, Că nici umbra nu se mișcă, nici un suflet nu vorbesce, Că nu vezi măcar o cruce sau o palidă lumină, Priveghind în miezul nopții pe o eroică ruină... Nu-i așa, că simți cu lacrămi, plecând fruntea 'la pămînt, Că mărirea este în ceruri și virtutea într'un mormînt?! Tote trec, tote se schimbă; ziua în nopte ...