Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GREU
Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 1059 pentru GREU.
Constantin Mille - Dați-mi pace
... mi uit desgustul, Tristul, lungul meu suspin! Vreți să vegetați pe lume Ca și arborii să fiți Si de bine și principii Nu vi-i greu să mai vorbiți? Ce-mi strigați de libertate, De patriotismul sfânt Când vândut-ați mamă, soră Și-al străbunilor mormânt. Libertatea-i punga voastră, Punga ...
Constantin Mille - Lumea moartă
Constantin Mille - Lumea moartă Lumea moartă de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Oh! naivi în gândul vostru, V´a trecut idee oare, Că sătui de gândul nostru Și orbiți de-a lui splendoare Noi c´un vis ne-am mulțămi! Credeți voi că dac-am ști Că durerea-i soarta noastră Și plăcerea soarta voastră Cât pământul va trăi, Am ținea noi lumea ´n spate Ca giganticul Atlas Nesvârlind-o mâni departe Ca pe hârbul unui vas? Căci dece am trăi oare Pe-acest glob mic de pământ, Când durere și plânsoare, Nedreptatea sdrobitoare E din leagăn la mormânt! Pentru voi e numai lumea: V´am lăsat-o și din ea Ne-am tot duce trecând culmea Astei vieți – atât de grea, Sau cuprinși de indignare Am mina-o și râzând Am trimite-o la plimbare Ca o crudă blăstămare Cătră cerul vostru blând... Cu făptura lui stupidă A lui față am lovi Și prin calea lumii vidă Ca o bombă am porni... Ne-am tot duce-duce-duce Printre sistemi și planeți Cum să duce-un cântec dulce Spus de harfe de poeți!... Am scăpa de nedreptate, Voi de ...
Constantin Mille - Un răspuns (Mille)
Constantin Mille - Un răspuns (Mille) Un răspuns de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Ați zis-o: dreptul vostru e legea grea a firii. Ați zis-o: e de față Malthus cu-ai lui adepți: În lupta pentru viață, la masa fericirii, N´au loc copii noștri; ați zis-o și-o ziceți. Ați zis-o: cel mai tare triumfă totdeuna, A pumnului domnie de sus și până jos, Progresul stă în luptă și una câte una Iluziile voastre cădea-vor sgomotos. Ați zis-o: trebuiește un piedestal de crime Cu lacrimi și cu sânge de veacuri cimentat, Ca cei aleși din fire să iasă din mulțime Spre-a duce omenirea spre țelul depărtat. Ați zis-o: visătorii de legi umanitare Nebuni și fără țintă poporul răzvrătesc: Cum soarle se mișcă pe veșnica-i cărare Pe-acelș drum va merge curentul omenesc. Ați zis-o; mâne însă a voastră cuvântare De-om lua-o n noi nebunii, de-om zice tot ca voi: „În lume stăpânește acel ce e mai tareâ€�, Cu lacrimi voi veți plânge, voios vom râde
Constantin Negruzzi - Inscripții
... vine de se însoțește, În sfârșit aicea află liniștire în mormânt. Nașterea, viața, moartea, sufleteasca mântuire, În acest loc se adună și d-amarul lumii greu Omul scapă când se duce ca să-și iaie răsplătire De la dreapta îndurare a bunului Dumnezeu. Eu nu am fost ca alții ...
Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822
Constantin Stamati - Arderea Iaşului la 1822 Arderea Iașului la 1822 de Constantin Stamati Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul Eteria grecilor Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iașului, privește cu nepotul său arderea Iașului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său șede pe prispă afară și spune moșului său aceea ce vede. Nepotul Moșule, viforul geme, pe cer noaptea se lățește, Peste frumoasa cetate pâclă și negreață pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește, Scapără, vin’ de te uită, zimții zidurilor mișcă. Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce-ți este scârbă? Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă; Căsuța noastră îi mică sub a copacilor umbră, Smerină și pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și ...
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
Constantin Stamati - Omul şi pământul Omul și pământul de Constantin Stamati Într-o zi de vară eu trist mă aflam foarte, Trupește, sufletește de suferiri și chinuri; Și am ieșit din casă, m-am dus făr-a ști unde, În codrii singuratici cătându-mi liniștirea; Acolo cu mirare priveam frumseța lumii... Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat ...
Constantin Stamati - Prieteșugul cânesc
... amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� La aceste Roșca răspunse oftând: “Și greu îți pare că este? Dacă noi la un stăpân ne aflăm servind, Și tot de un neam fiind, Să facem, amată Tarcă, un prieteșug vestit ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
... zile... Pe al lui larg piept și spete purta zale ferecate, Iar albele sale plete peste ele răsfirate. În a sa vânoasă mână greu buzdugan răsucea, A lui coapsă era-ncinsă cu pală urieșească, Iar pe cap el purta coiful, peste care strălucea Doi lei țiind cap ...
Costache Bălăcescu - Iarăși la Meidan coconu Drăgan
Costache Bălăcescu - Iarăşi la Meidan coconu Drăgan Iarăși la Meidan coconu Drăgan de Costache Bălăcescu Informații despre această ediție Pă semne că nu știți bine Cine-i Coconu Drăgan ? Întrebați-mă pe mine Că-l știu ca p-un bou bălan. Drăgan Ploscă, Sin Stan Cloșcă, Brat Micilă, Zet Mircilă, Vnuc Voicilă-ot Tătărăi, Biv ceauș za armășăi, Este din copilărie-i Un om foarte însemnat, Și din fire, din pruncie-i Cu mari daruri înzestrat. Nici să știe Să mai fie Altu-n lume Cu-așa nume, Cu-așa slavă Ș-așa glavă. Cu ipolips și de neam, De agighios și adam ; Milocestiv, blagorodnic, Tașaclîu și galantom, Milosîrdnic, dobrohovnic, Și cărturar vai de om ; Că cînd scrie Te mîngîie, Cînd citește Te slăvește ; Iar cînd cîntă saltichia, Îți sare din cap tichia. De iuschiuzar, tertipgiu 'Ngrozea lumea de holteiu Cînd era și calemgiu, C-are praxis și condeiu, Angarale, Satarale, Podvezi grele, Bitirmele, Cacirmale Și locmale, Chilipiruri Și gheliruri Rusumeturi și husmeturi, Istoviri cu marafeturi, Cine altu era-n stare Așa a le ticlui, Și cu-atîta-ndemînare A le și bașirdisi ? De aceea 'I zicea cheia Bogăției Vistieriei, Vrednic s-iconomisească Toate, și ...
Costache Negri - Doină (Negri)
... Daleu ! măi român bărbate, Mai deșteaptă-te, măi frate ! Că de tine joc își bate, Și-n robie tot mereu Te ține-n lanțul cel greu