Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CUPRINDE

 Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 471 pentru CUPRINDE.

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia O vânătoare în Basarabia de Constantin Stamati-Ciurea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Cu desțelenirea câmpiilor, cu înmulțirea satelor pe locuri odi­nioară pustii, cu extirparea pădurilor, apoi cu vânarea arbitrară de oricine și în orice timp, fără restricțiuni sau vreun regulament, se-nțelege că actualmente vânatul este mai de tot stârpit, și o excursiune vânătorească nu va aduce nici rezultatul dorit, nici vreo plăcere. În timpul de azi, întâmpinăm în tot locul țărani, braconieri derbedei, care de când cu militarismul, sunt aproape toți deprinși cu pușca stârpind fără cruțare tot ce le iese înainte, așa că în ținu­tul Hotinului și al Sorocii, mai că nici urmă n-a mai rămas din păsările de vânat. Numai iarna mai vin din Podolia peste Nistrul înghețat droaie de lupi, fiind acolo oprită arma de foc. Dar cei mai avani stârpitori ai vânatului au fost până pe la anii 1840 și 1860 vecinii noștri, proprietarii din Podolia, care țineau în arendă multe moșii din Basarabia, se-nțelege cu un preț de nimică, plătind anual 3 până la 4 franci ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea ţiganilor, ştergerea privilegiilor boiereşti, emanciparea ţăranilor Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor de Mihail Kogălniceanu Discurs rostit la 1/13 aprilie 1891 în ședința solemnă a Academiei Române organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondare Sire! Preagrațioasă doamnă și regină! Alteță regală! Doamnelor și domnilor! Colegii mei mi-au încredințat misiunea de a lua și eu cuvântul în această mare și frumoasă zi, în care serbăm jubileul de 25 de ani al fundărei Academiei Române. Această onoare o datoresc vârstei mele înaintate. În adevăr, cu excepțiunea venerabililor noștri colegi, domnii N. Kretzulescu și G. Barițiu. eu sunt, dintre toți ceilalți academicieni, cel mai în vârstă. Și, dacă ar fi exact anul nașterii mele ce mi-l dau nu numai biografii străini, dar și literatorii români, care au binevoit a se ocupa cu scrierea vieții mele, eu aș fi mai înaintat în bătrânețe decât chiar Nestorii mai sus-numiți ai Academiei Române. După Lexiconul de conversațiune al lui Meyer (Meyer's Konversations-Lexicon) , eu aș fi născut la 1806; și, nu mai demult decât sunt câteva săptămâni, "România literară" mi-a dat ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... asta, e-ntors și ateu, Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu. Ocazia la observări critice nu lipsește în aceste poezii. Venere și Madonă cuprinde o comparare confuză. Femeia a fost divinizată în Venera antică și apoi (de Rafael) în Madona. Tot așa, poetul asupra unei fețe "pală ...

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... prigonit pe Români tot cu gândul de-a opri înmulțirea și întărirea lor economică. Cea dintâiu legiuire din veacul al 13-lea, care cuprinde drepturile lor, spune apriat, că și ei se pot folosi de munți, de păduri, de pășuni și de apele curgătoare împreună cu Românii. Cu timpul ...

 

Alecu Russo - Soveja

Alecu Russo - Soveja Soveja de Alecu Russo Ziarul unui exilat politic la 1846 4 martie. Iată-mă dar pus la-nchisoare și singur. Temnicerul meu a pornit azi la Iași... Am rămas dar singur... adică sechestrat într-o vizuină fără orizont, unde soarele abia pătrunde-n silă printre niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi- ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice şi ştiinţifice Asupra esteticii metafizice și științifice de Constantin Dobrogeanu-Gherea În numărul festiv al Convorbirilor literare , un număr ce a fost tipărit la a douăzeci și cincea aniversare a acestei reviste, sunt două articole de polemică, amândouă îndreptate în contra mea. Această cinste excepțională, precum și faptul că unul din articole a fost iscălit de dl Maiorescu, ar fi trebuit să mă facă să răspund imediat, cu atât mai mult cu cât în general n-am obiceiul de a tăcea când mi se fac observații critice. Meseria de scriitor, ca orice meserie, are și ea obligațiile sale, și una din aceste obligații mai de căpetenie e să-ți aperi vederile expuse, dacă urmezi a crede că sunt adevărate, iar dacă te-ai convins că sunt false, atunci să-ți recunoști sincer și cinstit greșeala. Se înțelege, sunt cazuri când cel care-ți face observări polemice nu merită nici un răspuns, și în acest caz datoria de a răspunde se preface în datoria de a tăcea; acuma însă nu suntem deloc în această situație, cel puțin pe ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea şi morala în artă Personalitatea și morala în artă de Constantin Dobrogeanu-Gherea Dl Maiorescu a publicat în Convorbiri două critici literare, una în numărul din septembrie și alta în cel din aprilie. Cea dintâi asupra comediilor dlui Caragiale, un fel de răspuns criticilor făcute acestor comedii, și a doua Poeți și critici , un fel de răspuns celor ce critică pe Alecsandri. Amândouă articolele au fost primite cât se poate de bine de întreaga presă română și unele ziare chiar le-au reprodus, lăudând importanța și însemnătatea lor. Nu putem decât să ne bucurăm, și pentru că dl Maiorescu a scris aceste critici, și pentru că ele au fost atât de bine primite de publicul cititor, care știe să prețuiască cunoștințele literare și talentul de critică al autorului. Dar nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri; ba chiar tocmai numele și însemnătatea d-sale ne silesc să-i cercetăm părerile date la lumină. Și ni se cere asemenea analiză mai mult decât oricui, pentru că și noi am scris despre comediile dlui Caragiale, pentru ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau necon­tenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprin­dea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la Mos­cova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa că-mi părea că sunt beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce ...

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei Trei zile din istoria Moldaviei de Mihail Kogălniceanu I - 25 februarie 1777 Und so kam doch wieder ein Fleck von Europa von einer willkĂ¼hrlichen und aussagenden Herrschaft unter eine ordentliche, beglĂ¼ckende, erhaltende schĂ¼tzende Regierung. . La 25 februarie 1777, Poarta Otomană, uitând aceea ce cu 78 ani înainte, la 26 ianuarie 1699, la congresul de Karloveț, răspunsese solilor poloni care cereau Moldavia: "cum că țara Moldovii nu poate să le o dea să le fie lor podană, fiindcă este volnică și turcilor este închinată, iară nu cu sabia luată" [1], au iscălit după mijlocirea baronului Tugut, c. c. internunțiu la Constantinopol, diploma prin care Bucovina se da Austriei. Atunce ținutul Cernăuților, jumătate din ținutul Sucevei, cu vechea capitalie a Moldaviei, Câmpulung cu administrația sa cea republicană, episcopia Rădăuților, mănăstirile Putna, Sucevița, Solca, Voronețul și alte atâte locașuri sfinte, toate zidite, împodobite și înzestrate de vechii și vitejii noștri domni, s-au dezlipit de Principat. Atunce Bucovina, adică 178 mile pătrate de pamânt strămoșesc, trei târguri și două sute cincizeci sate primiră o stăpânire străină; atunce șaptezeci mii moldoveni fură siliți a îmbrățoșa o altă naționalitate decât ...

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane" Răspunsurile „Revistei Contimporaneâ€� de Titu Maiorescu 1873 Lupta între Revista contimporană și critica din Convorbiri literare s-a încins cu multă căldură. Revista de la 1 iunie 1873 publică un răspuns lung al dlui P. Grădișteanu, un răspuns ceva mai scurt, dar foarte puternic, al dlui V. Alexandrescu-Ureche și câteva cuvinte gentile ale dlui D. Aug. Laurianu, iar dl Pantazi Ghica și-a ales un cerc mai întins de cititori și își răspândește observările d-sale în contra noastră prin cel mai însemnat jurnal politic din capitală. Fiind vorba de o luptă literară, să ne fie iertat a înlătura mai întâi tot ce ne pare că trece peste limitele ei. Așa, dl Petru Grădișteanu vorbește de victemele arțagului meu, de piticii din ortaoa „Junimei“, zice că noi tăgăduim cu sfruntare, cu turbare meritul părinților literaturii și spune că pamfletul meu îi reamintește că Voltaire compară pe unii critici cu broaștele care se zice că sug veninul pământului spre a-l comunica celor care le ating. Dl Vasile Alexandrescu-Ureche observă că unui zețar îi e permis să fie ignorant ca un redactor ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... 3] sunt întemeiate și toate celelalte tratate încheiate între Rusia și Turcia pentru Principate. Tratatul de Iași din 29 decembrie 1791, prin art. 4, nu cuprinde în adevăr altă nimica decât întărirea condițiilor cuprinse prin tratatul de Kainargi și prin convenția explicativă din 10 mart 1779. Tratatul de București din 16 ... din stânga Prutului [4], în contra principiilor a orice drit public și privat. Actul separat al Convenției de Akerman, încheiat în privința Principatelor, cuprinde anume aceste cuvinte despre dritul românilor de a-și da legiuirile ce li s-ar cuveni: "Tulburările întâmplate în anii din urmă în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>