Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂND
Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 2514 pentru CÂND.
Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu
... bustul lui Eminescu de Cincinat Pavelescu (Din parcul Dumbrăveni) Pădure! Ningi câteva frunze Pe fruntea-i de aramă rece. Tu, ce rămâi nepieritoare Ca geniul, când totul trece! Zi vântului să-i cânte doine De dragoste sau haiducești, Poetului ce-a fost mândria Gândirii noastre românești! Și glasul lui ... prins eterna poezie! Și stelele din golul serii Picând în jurul lui scântei, Să-i pară că iubirea moartă Îl mângâie cu ochii ei! Iar când în serile de toamnă Va răsări dintre poteci Bălaia inimii lui doamnă Cu mâini subțiri și brațe reci, În ora tainică și gravă Când ceața scutură vestmântu-i Și luna-n cimitir veghează, În loc de candelă, mormântu-i; Pe când o trestie, un nufăr, Un tei aminte-aducător Înțelegând, poate, ce sufăr Poeții mari în viața lor... Privindu-i chipul între frunze, Vrăjit de-al ...
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert
... de oști, vesti că va mergi însusi în capul lor, și făcu cu obicinuita lui hărnicie toate gătirile astei nuouă campanii; ele era abia sfârșite, când cavalerul Beringuer de Landenberg sosi de la Unterwald și îi spuse cele ce să întâmplasâ. Albert îl ascultă cu nerăbdare și necrezare, apoi când nu îi mai rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să ... noiemvrie mica armie își luă poziție pe coasta muntelui Sattel, având la picioare mlaștini și în dos lacul Egeria. Fiecare își alesese postul de noapte, când o nuouă trupă de cincizeci oameni se înfățoșa. Aceștia era surghiuniții din Schwitz, care venea să ceie la frații lor să-i priimească spre obșteasca ... cai și, nevrând a le lăsa cinstea să înceapă ei atacul, merseră înaintea lor. Confederații îi lăsară să să suie pe munte și, când îi văzură obosiți de greutatea armelor lor, să răpeziră asupra lor ca o avalanșă. Toți câți se ispitiră a să sui la acest ... mijlocul râsipurilor, Tell văzu plutind un leagăn și auzi țipetile unui copil, să aruncă îndată în șiroi, prinsă leagănul și îl împinse la mal, dar ...
... Constantin Negruzzi - Idilie Idilie de Constantin Negruzzi (Satirii) Alcătuită de Constantin Negruzzi în 1824 Întru o dimineață a unii zile de vară când de abia începusă auritile zori a să răvărsa pe orizonul cel ca porfira și când roua dimineții răcorĂ© atmosfera ce aprinsă de arsițile soarelui, când toate pasărelile împreunĂ¡ frumoasăli lor glasuri spre a alcătui o armonie dulce de cântări spre lauda zâditoriului și când florile aceli de multe feliuri aducĂ© un miros plăcut, unde voi mai afla un așa frumos loc? (zice un satir cari duce în latile lui ... nu ț-am plăcut! Cunosc că acești lungăreți ai mei obraji, sprincenile aceste afundate și nasul meu acest urât nu ț-au plăcut, dar însă când încă prunc fiind, Ermat m-au arătat dumnezăilor, toți s-au bucurat, toți au râs cu vesălie de acest hazliu al meu chip. Așa! așa ...
Constantin Stamati - Aslanaș cel bogat și momița lui
... trudească zi și noapte tot citind, Și de ce să-și piardă vremea patriei sale slujind? Și de ce fapte slăvite, Dacă nu sunt prețuite? Când acel ne-nvățat, Dacă soarta avere i-au dat, Și vro țolină frumoasă de femeie au luat, Făr-a osteni ceva, Și făr ... a sa clironomie Fiului său Aslanaș. Însă acest băietan Nu semăna cu-al său tată, ci chiar a orangutan, Căci el numai când dormea din trup nu se schimosea, Dar îndat’ ce se trezea, Făcea cu mare iuțeală fel de fel de strâmbături Și sprintene sărituri. Cu toate ... cu a sa momiță în Bagdat ar fi ce-ar fi, Încât pași, aiani, spahii și alte rejealuri mari Îl ascultă căscând gura, ca când ar fi fost netoți, Când le spune Aslanaș de-ai săi bani și armăsari. Dar beii cei tineri, Ce nu era nătărăi, Lăuda a lui momiță, tot cu ...
Constantin Stamati - Leul și țânțarul
... și tot el și trâmbițar, Bâzâiește cât ce poate, cheamă pe dușman la luptă; Leul face haz și râde; țânțarul mai rău se-ncruntă, Și când pe la ochi îi țipă, când la urechi, când la spate, Căutând loc să-l rănească și timp mai îndemănat. Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul ... pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să se uite, Ca când îl gonea potopul, trăsnetele, sau pojarul. Dar cine atuncea numai n-avea grijă cât de mică? Țânțarul. Așa leul, zbuciumat, cu nările sângerate, De tot ... pe cel slab nu asupri, Căci Dumnezeu făr’ de milă celor mândri răzbunează, Apoi pe a ta putere foarte nu te bizui, Ca când de nime nu-ți pasă, Căci vezi leul ce pățește în pilda ce ți-am spus eu, Și cât de amar țânțarul pedepsi pe mândrul ...
Constantin Stamati - Pentru săraci
... împrumută. Evanghelistul Precum soarele, picând pe marea înghețată, ar topi-o, întocmai picătura milosteniei, căzând pe grămada păcatelor, le risipește. Sf. Ioan Gură-de-Aur Când iarna petreceți bine voi, avuților slăviți, Când dați baluri strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a ... încujbați sub sarcini de nevoi amar trăiesc, Alții cu averi mulțime, și trăiesc tot adunând, Și trăiesc în îmbuibare, iar la săraci nu gândesc, Ca când legea firii zice: cei avuți fiți fericiți, Iar voi, săracilor, plângeți și pe avuți pizmuiți! Această ciudă și pizmă ne-npăcată la săraci Clocește în ...
Dimitrie Bolintineanu - Buciumul și fluierul
... a slăbit sub soare. Buciumul Nu-mi mai vorbiți de patrie, Căci plânsul mă supune În mijlocul plăcerilor Întristă tristu-i nume. Plăpânda, blândă pasăre Când cade sub prinsoare Își mușcă fierul lanțului Și bate-n aripioare. Și fiicele Carpaților, Gingașele căprițe, Când cad în prada lupilor, Se apăr din cornițe, Dar frații-mi n-au virtuțile Nici ăstor dulci ființe Plecați, se pleacă timpului Și lungii suferințe ... că pot străbate? Așa cerească pasăre Modulă pe morminte, Dar nu mai mișcă sufletul Acelui ce nu simte. Azi sufletul românului E rece ca pământul Când iarna-ngheață fluviul Mai mut e ca mormântul! Pământu-n timpii rozelor Cu dulci flori se-ncunună Și, sub lovirea fierului, Mormintele răsună; Iar tu ... patria vitejilor . . . . . . . . . . . . . . . M-apasă viața ș-aerul Și sufletu-mi slăbeste! Îți las, frumoasă patrie, Eternă salutare. Nu voi S-am tot o mormântare! Fluierul Când să fii o stană rece mărmurată, Dulce țara mea! Din a noastră viață jună și-nfocată Te vom re-nvia! Viața ta-i ...
... sosesc De după deal de țintirim, Iar anii trec, copiii cresc, Se schimbă tot ce-i omenesc, Și noi îmbătrânim. Mi-aduc aminte ca acum Când alergam cu capul gol Prin prăfăria de pe drum Și când ardeam cărțile scrum Și școalei dam ocol. Și mai târziu când am plecat, Ce veselie în trăsură!... Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat, Pe când plângea un biet argat C-un deget dus la gură. Și vreme lungă mai târziu Când m-am întors cu dor de bine, Nehotărât fără să știu Ce pot să fac și ce-am să fiu În lupta mea cu mine ...
... fusta ei cu picățele, bibilica — picherea — aleargă dintr-un colț într-altul, să puie toate la locul lor. Numai să-i auzi gurița când vreo leneșă se întrece mai mult cu dedeochiul somnului! Albe, linse, sau zburlite ca de vânt, legănându-se, sâsâind, îndemnând la tăcere, le vezi? cârdul ... teuca de apă, sunt rațele; parcă-s totdeauna văduve, așa-s de ursuze. Mișcând mereu din ciotul cozii, la dreapta și la stânga, ca și când dânsa le-ar îndemna și îndrepta trupul încotro s-apuce, știu numai să-și desfacă lopățelele pliscului, să se linciurească-n apă. Dar bate soarele ... mai bine. Colo, sub tufișul cela de agrișe, sunt cloștile. Înfoiate, gata să sară în capul oricui s-ar apropia, ele scurmă mereu, ca și când ar căuta o comoară. Își hrănesc puișorii. Gâgâlicii! boțuri de aur, cu două picături de rubin drept ochi. Uite-i cum se frământă, cum se ... Auzi un lătrăt? E Dudaș, Dudașache, dulăul, păzitorul. Acuma cercetează gardul dacă n-are vreo gaură prin care să se poată strecura lighioanele înăuntrul curții. Când găsește o deschizătură, se oprește și latră, — dă de veste. Aha! Vezi? S-au oprit toate păsările, cu capul întors spre cer. Gâgâlicii de ...
... nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă ... glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți ... dânșii... Un singur om a întins bidonul, dar în așa fel că rămâinea ascuns, parcă într-adins, după ranița camaradului din rândul întăi. Când i l-a înapoiat, a ținut bidonul aproape, silind pe soldat să se arate: era Stan Petre... Dar, în cutare noapte ... de muncă, cu picioarele goale pe o vreme ca aceasta de început de iarnă. Mai încolo, un frate al ei, cu decorațiile războiului pe piept. Când bătrâna văzu pe celalt băiat, pe cornist, începu să bocească în gura mare: — Mi l-o luat Dumnezeu și m-o lăsat numai cu ...
George Coșbuc - Blestemul trădării
... Că-i din cer blestem de veci. Noaptea-nvie-o oaste moartă, Și-i de coifuri valea plină Fă o cruce și te-nchină. Călătorule, când treci. Noaptea din ruini răsare Tot castelul, precum fu. Șanț și ziduri de-apărare, Turnuri albe cresc deodată, O cetate-nfricoșată Unde-Agripa cuib avu ... Toate fiarele pădurii. Sunt de-acei ce-au stat în cale, Varro tu, oștirii tale Și-au făcut pe-August de-a plâns. Când ajunge la cetate Albul prinț al celor morți De trei ori cu pumnul bate Repede-n arama porții Scări aduc în grabă morții, Cu berbecii ... Și-n amestec furioșii Respingând pe cei de-afară Cad și mor, se nalță iară, Rane fac și le primesc. Zăngăt însă n-are-arama Când se bate scut de scut, Tuba nu-și cunoaște gama: Fără zuzăt lancea zboară, Iar al spăzii-oțel doboară Cald și strălucind, dar mut. Pe ... Dreapta Domnului mânie Și că-i unul Dumnezeu! Cei trădați, ei dorm în pace! Vouă-al morții dătător Partea asta nu vi-o face! Voi când ați văzut pe-o seamă Că pe Crist cel mort îl cheamă Martor al jurării lor. În nedreapta voastră ură Vrând să-i pierdeți, ați ...