Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALES
Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 682 pentru ALES.
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau neconÂtenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprinÂdea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la MosÂcova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa că-mi părea că sunt beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce ...
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea ţiganilor, ştergerea privilegiilor boiereşti, emanciparea ţăranilor Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor de Mihail Kogălniceanu Discurs rostit la 1/13 aprilie 1891 în ședința solemnă a Academiei Române organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondare Sire! Preagrațioasă doamnă și regină! Alteță regală! Doamnelor și domnilor! Colegii mei mi-au încredințat misiunea de a lua și eu cuvântul în această mare și frumoasă zi, în care serbăm jubileul de 25 de ani al fundărei Academiei Române. Această onoare o datoresc vârstei mele înaintate. În adevăr, cu excepțiunea venerabililor noștri colegi, domnii N. Kretzulescu și G. Barițiu. eu sunt, dintre toți ceilalți academicieni, cel mai în vârstă. Și, dacă ar fi exact anul nașterii mele ce mi-l dau nu numai biografii străini, dar și literatorii români, care au binevoit a se ocupa cu scrierea vieții mele, eu aș fi mai înaintat în bătrânețe decât chiar Nestorii mai sus-numiți ai Academiei Române. După Lexiconul de conversațiune al lui Meyer (Meyer's Konversations-Lexicon) , eu aș fi născut la 1806; și, nu mai demult decât sunt câteva săptămâni, "România literară" mi-a dat ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... Măria ta, deie Dumnezeu să am cât mai mulți, răspunse apăsat boierul. — Ai dreptate; știu că-ți pui cuvântul numai pentru cei cu sufletul ales... Și-s puțini, boierule, puțini! adăugă Vodă cu amărăciune, uitându-se la cei de primprejur. Să fi auzit că ai nesocotit povața unui bătrân!... Îndată ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a XII Țiganii la sfat încep gâlceavă; Războiul atuncea li s-arată Cu toată curtea sa cea gubĂ¡ Ș-învrăjbește țigănia toată; Mulți voinici să-ucig în bătălie; Vlad de voia sa merge-în urgie. Așa zisă Goleman și-aștepta Vorbă-înțăleaptă să-i întărească, Dar' alții nu să putea deștepta Din atâte sfaturi să găsască Care-i mai bun, și cei mai cu minte Nu voia să să certe-în cuvinte. Atunci Bobul a să răbda nu poate Și zice: ,,Dă ț-ar hi mintea lungă Ca căciula, Golemane! poate Că-ar nimeri doar sfat să-ți ajungă A ne-îndupleca-întra-aceaiaș' parte, Unde vrei să ne duci pe departe. [1] Dar n-am mâncat încă stregoaie Nici mătrăgună, să nu sâmțim Când ar vra cine să ne despoaie!... Și pentru ce să nu grăbim Așa tare, într-un lucru care Poftește mai multă judecare? Au doară ca să te punem pe tine Vodă, sau doar ban, sau cevaș' altă, Și țiganii ție să să-închine? Iar' tu la dânșii cu sprânceană naltă Căutând în zios, să scĂșpii dăparte, Uitându-ți dă-opincile sparte! Dar nu!... ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... e om de credință... PRISTANDA: De credință, coane Fanică, să trăiți! TIPĂTESCU: Nu mă uit dacă se folosește și el cu o para, două... mai ales un om cu o familie grea. PRISTANDA: Nouă suflete, coane Fănică, nouă, și renumerație... TIPĂTESCU: După buget!... PRISTANDA: Mică, sărut mâna, coane Fănică. TIPĂTESCU: Lasă ... fac pe nenea Zaharia și pe Zoe să m-aștepte. Ei nu dejunează fără mine, și nenea Zaharia nu iese înainte de dejun. Și mai ales cum e Zoe nerăbdătoare... PRISTANDA: Ce-mi ordonați, coane Fănică? TIPĂTESCU: Să-mi afli ce scrisoare e aia și de cine e vorba. PRISTANDA: Ascult ...
Antim Ivireanul - Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae
... că nu vor lipsi împăratului niciodată ostaș, așa nu vor lipsi nici păstorii din besĂ©rica lui Hristos pentru ca să mângăe pre norodul cel ales al lui Dumnezeu, cu cĂ©le bune și de folos, dintru cari păstori au fost unul și fericitul și minunatul Nicolae, episcopul Mirelor Lichiei, făcătoriul ...
Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură
... de neghină și de altele, așa și sfinții părinții noștri au pus multă nevoință de au cernut cu ciurul chibzuelii toată sfânta Scriptură și au ales ca niște grâu curat din toate bunătățile câte ar putea fi acĂ©ste trei bunătăț mari: credința, nădĂ©jdia și dragostea și le-au sămânat ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... ne-ar declara de la început: “Eu sunt un sfinxâ€�. În cele ce urmează am să vă documentez acest lucru... Și Adriana, și mai ales Bianca, lăsată de capul ei, n-ar face așa; pentru că spirituala Bianca ne încântă mai cu seamă prin distincție intelectuală și delicateță de sensibilitate ...
... un cap filozofic. Totdeuna când ne vedem, trebuie să-mi toarne un aforism remarcabil. Cel din urmă, de exemplu, trebuie să-l comunic, având mai ales în vedere împrejurările interesante în care mi l-a spus. Alaltăieri, întâlnindu-mă, zice: — Nene Iancule, tocmai pe d-ta te căutam ...
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
... de lumină, care urăște foarte mult întunericul. E bine — cu atât mai bine că felinarele sus-numite nu au fost supuse la tortură; mai ales cum sticla nu prea rezistă; afară numai că fiind rea conductoare, ea și-ar putea bate joc de tortura cu electricitate. * Romanul, din Roman, ne ... cel mai mare imperiu din lume? Ei vezi! Acela ar fi un rang sublime si o băutură-Augustă! II Aceste notițe literare sunt scrise mai ales pentru cine nu a văzut până acuma Sinaia. În adevăr, e vorba să facem o mică dare de seamă asupra unei interesante broșuri ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... niște case mari în mahalaua Negustorilor; și slugi peste slugi, și cai la grajd, și calești în șopron... Stăpânul casei, cunoscând păcatul oamenilor și mai ales al femeilor, că or să-l descoasă care mai de care, ca să-i afle rostul - că de unde e, cine e, cu ce trăiește ... ocări, înjurături și bătăi am înghițit; de câte ori era să pier în vultoare; de câte ori m-au amăgit împrejurările și înșelat lumea - mai ales de când am încăpuit eu singur o corabie și m-am apucat de negoț pe seama mea, fără alt stăpân nici tovarăș decât norocul meu ...