Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ADÂNCA
Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 811 pentru ADÂNCA.
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu Pe Dealul Mitropoliei, În Arhiva României, Unde statul grămădește Tot ce nu-i mai trebuiește, Unde s-află aruncate Secături nenumărate, Hârtii, condici osândite, Judecăți nenorocite, Are cuiburi din vechime Numeroasă șoricime, Seminție roditoare Și de literi rozătoare; Șeful ei, un ghiscan mare, În dosare locuiește, Nume de Rozon el are Și pe polițe domnește: El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. Într-o zi  nu, era seară  Dup-a lui Rozon poruncă, Șoarecii toți s-adunară Și într-o tăcere-adâncă Aste vorbe ascultară: "De când sub aceste bolte ne aflăm adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a fost gonit, Sau că într-aceste ziduri vreo pisică a-ntâlnit. Sau că n-a putut să roază de frica vrunui dușman Pergamentele antice, condicile de divan; Soarta ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
... Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un cap îi prezidează [3] și dacă s-o-ntâmpla, Cu vreme, România s-ardice fruntea ...
Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie
Grigore Alexandrescu - Ucigaşul fără voie Ucigașul fără voie de Grigore Alexandrescu O temniță-adâncă îmi e locuința: Prin dese, prin negre zăbrele de fier O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer. Și frigul mă-ngheață; e umed pământul; De ziduri, de lanțuri eu sunt ocolit: Aici suferința așteaptă mormântul, Căci legile lumii așa au voit. Adus ca o crudă, sălbatică fiară, L-a temniței poartă nădejdea-am lăsat, Și simt chinuire atât mai amară, Cu cât a mea soartă eu n-am meritat. O noapte fatală! o noapte cumplită! Pe patu-mi de trudă dormeam obosit: Era despre ziuă: soția-mi iubită Ședea lângă mine... un vis, vis cumplit! Văzui: în bătrâne păduri depărtate Părea că mă aflu; eram călător; Dar calea pierdusem; pe ramuri uscate Cânta cucuveaua cu glas cobitor. Copacii în preajmă-mi părea că-nviază: Din toată tulpina un geamăt ieșea: Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi, ce urla. Și eu fugeam iute, fugeam cu grăbire, Dar locul sub mine de sânge-nchegat Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire; De-o rece sudoare eram inundat. Sufla un vânt iute, și luna-ngrozită În spațiuri veșnici ...
Grigore Alexandrescu - Un ceas e de când anul trecu
Grigore Alexandrescu - Un ceas e de când anul trecu Un ceas e de când anul trecu de Grigore Alexandrescu Un ceas e de când anul trecu... Mi-aduc aminte Cu ce nădejdi zâmbinde, ce dulce a-nceput: Ce vie salutare din inimă fierbinte L-a priimit! ce seară! De anu-atunci trecut Ziceam: "S-a dus ș-acesta c-o parte din viață, Dar ziua lui din urmă cu drag o pomenesc; Frumos apus vestește frumoasă dimineață, Și anul ce începe tot astfel îl doresc." Așa-l doream! în lungă, în oarbă-ncredințare Eu nu vedeam că soarta zâmbește cu amar, Că vremii și durerii gătește răzbunare, L-a vechile lor drepturi uitate în zadar. Schimbat nimic nu pare: alesele ființe, Prieteni de-altădată, strâng astăzi mâna mea: De voia întâmplării mai multe din dorințe Cu grabă împlinite putui a le vedea. Apoi, unde e răul? de ce și cum... cuvântul, Om nu poate să-l știe afară decât eu; Ascuns e în adâncuri, tăcut e ca mormântul, Iar martor suferinții-mi e numai Dumnezeu. A! dacă-n astă lume ceva putea fi-n stare S-aline, ...
... dorul Te arde de cumplit. Iubita e departe De peptul meu aprins, Și sufletul meu arde De dor, de foc nestins. Zadarnic peptu-mi plânge Adânc suferitor, Ah! Dorul nu se stinge În lacrime de dor. O! voi pe care-amorul Cu focu-i v'a muncit, Voi singuri ...
Iacob Negruzzi - Durere Durere de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Era atât de frumoasă Și-așa dulce îmi vorbea, Cu ochirea sa duioasă Pân-în suflet mă privea. Și cu mintea-n rătăcire Eu la dânsa mă uitam Și-un vis lung de fericire Lângă dânsa eu visam. Într-o sară-ntunecoasă Ah! i-am spus cât o iubesc. Cum o viață-n veci frumoasă Eu în ochiul său citesc. De-atunci gura-i surâzândă De-atunci nu mi-a mai vorbit Și ochirea sa cea blândă Crud și rece m-a privit. Și de-atunci durere-amară Ce mă arde ca un foc, Duc cu mine-n orice țară, Duc cu mine-n orice loc. Și cu mine orișiunde Am s-o duc pe-acest pământ Pân' cu mine-o voiu ascunde În adâncul meu
Iacob Negruzzi - La pârâu (Negruzzi)
... apa cristalină oglindă chipul tău? La mine ah, te uită, în ochiul meu privește, Citește-n al meu suflet ce arde de amor Și vezi adânc într-însul cum lin el oglindește Imaginea ta dulce de mii și mii de ori. Pârâul curge, curge și unda-i nu s-oprește În ...
Iacob Negruzzi - O rază de Amor
Iacob Negruzzi - O rază de Amor O rază de Amor de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Precum pe bolta întunecată Un moment singur luna s'arată Ș'apoi dispare iarăș în nor, Dacă în ochiu-ți mândru și rece Un moment singur tainic ar trece Numai o rază dulce de-amor, Acea privire atât de dragă Aș duce-o 'n gându-mi o viață 'ntreagă, Împins oriunde de-al meu destin, Mi-ar părea lumea verde grădină Și cerul negru, făr de lumină Etern albastru, etern senin. Atuncea singur cu-a mea gândire, În mii de visuri de fericire Și zi și noapte m'aș adânci Și ah! din peptu-mi cu inspirare Ar ieși dulce așa cântare Cum n'a fost încă și n'ar mai
Iacob Negruzzi - Orologiul Orologiul de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție În noapte-adâncă și în tăcere Stau prins în luptă cu al meu dor Îl svârl departe, dar cu putere El se întoarce învingător. Nime nu știe ce chin mă arde, Ce griji frământă aprinsu-mi gând Orologiul singur din ceea parte Răsună jalnic din când, în când... Orologiu jalnic, cine ești oare? Ah! ești amicul ce mă iubești, Tu vii a-mi face dulcea 'ntrebare: Sărmane bolnav, cum te
Iacob Negruzzi - Ultima lacrimă
... nou ca mai 'nainte Simt un suspin amar Și văd o lacrimă fierbinte În ochi lucindu-mi iar... Ce vrei tu, lacrimă amară Ce vrei, adânc suspin, Vrei tu ca să înceapă iară Amorul ș'al meu chin? Nu! — grabnic lacrima va trece, Pe cer cum trece-un nor Stropind ...
... Cât ține țara-n lung și-n lat Bătrâne urme vitejești Și osul celor ce-au luptat; Și unde vezi mii de mormane Sub care-adânc s-au îngropat Mulțime de oștiri dușmane, Ce cu robia ne-au cercat; Acolo este țara mea Și neamul meu cel românesc! Acolo eu să ...