Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
Mihai Eminescu - La aniversară
... să nu-i zică pe nume, să n-o tutuiască — să n-o sărute. Celelalte calea-vale, dar o guriță? cât lumea. Așa erau și ei. De vorbit despre... istorie, geografie și alte lucruri folositoare da! se-nțelege, cât vrei — dar o guriță, tu? pe nume? -niciodată! Așa ar fi și rămas — dar luna, luna! Luna lumina fața ei albă ca laptele cu obrajii roși și părul ei blond, foarte blond, care înconjura cu lux și finețe o față plină și râzătoare. Pe când el perora o temă de astronomie — indiferentă atât lui cât și ei — adică pe când se necăjeau unul pe altul, ea se uita la el fără să-l asculte; i-ar fi sărit în gât ... fost aceea care — așa încet — c-un pic de mânie și nu prea: — Ermil! — Aud! — Eu să-ți spun drept și să nu zici că nu ți-am spus-o... dar... eu nu te mai iubesc defel... și tu mi-ai spus-o azi, că eu nu te iubesc -Așaa! Ea-și pusese ceva în cap azi: o idee...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
... a vremii vrând să-ntrebuințeze În lucru și în muncă, ar fi prea folosiți; Și zile îndestule atunci le-ar rămânea, În care să-și îndrepte purtarea cea trecută. Dar cum se naște omul, abia găsește vreme A se uita-mprejur și intră în mormânt! Și din acest trai încă scurtează de ajuns Copilăria, boale și triste bătrânețe, Iar timpul care zboară în veci nu se întoarce! Deci pentr-o mică plată de ce atât necaz? De ce-așa scumpe zile ... Pre cât se îngrijește acuma când adună Averi și stare mare, umblând din țară-n țară Prin foc, prin ger, prin apă, cu-atâte ostenele, Și-n vecinic neastâmpăr tot traiul petrecând, Să strâng-atâta aur, comori și avuții De nu-ncap în palatul și sipetele sale. Se poate trăi bine și fără bogăție, Și poți căpăta slavă într-un ungher smerit Îmbătrânind în pace, deși pe urma ta Nu târâi gloată multă; deși nu-și ia căciula Norodul înainte-ți, și nu umbli-n călească Sau haine aurite, ș-o slugă numai ai. Fireasca-nțelepciune ne-nvață a trăi Întru îndestulare ...
Ion Luca Caragiale - 25 de minute...
... cele din urmă dispozițiuni la fața locului. Nevasta lui a rămas să se gătească și să vie mai târziu la gară cu copiii și cu amicul. Amicul este un profesor foarte tânăr, care locuiește la directorul de un an de zile; el dă lecții la copii și redijează Sentinela Ordinii; e băiat bun și scrie minunat: se dă ca aproape pozitiv că tot el a scris proclamația. Acum tot e gata... Directorul se duce la o extremitate ... extremitate a pero- nului și-și aruncă privirile la mulțimea adunată până în cealaltă extremitate... Atunci îi clipesc de departe în minte cuvintele Drapelului, și-și mângâie favoritele cu mulțumire... Dar sunt zece fără zece... și cocoana nu mai vine... Ce să fie? Trenul domnesc s-a anunțat de la stația apropiată... în patru minute trebuie să fie aici ... lumea care se duce: — Iată, fraților, o probă mai mult că astăzi opozițiunea este considerată ca afară din națiune... Foarte bine... Vom lua act și de aceasta și vom protesta! Decanul și familia sa au fost multă vreme la cuțite cu directorul
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17
... numaidecât al doilea... Frânele se desfac... Trenul a pornit. Domnul intră în cupeu după negustor, care s-a dezbrăcat de șubă și șade cu sacul pe mână. — Bonsoar, zice domnul. — Bonsoar, răspunde negustorul. Și domnul se așează pe fotoliul din față, după ce și-a pus geamantanul în plasă și tartanul la căpătâi. Doi-trei kilometri tăcere. — Mergeți departe? întreabă domnul. — De! departe și nu departe... — ...? — Până la Mărășești... — Până la Mărășești? — Da. Dar dv.? — Și eu tot până la Mărășești. — Vezi?... După daraveri... — Da, după daraveri. Dar dv.? — Tot după daraveri. Conductorul... Taie biletul domnului și întinde mâna cătră negustor... — 753, zice omul, care pare că deja moțăie, și pune mâna în buzunar să arate carta... Conductorul salută și pleacă. — Aveți cartă permanentă? întreabă domnul. Sunteți poate la Senat... — Ba nu... am bilet de abonament... Am multe alergături și-mi vine mai ieftin... Chitila... — Puțină lume astăzi în tren. În tot vagonul suntem numai noi și încă un pasager în alt cupeu. E bine... putem dormi până la Mărășești! zice domnul, lungindu-se pe fotoliuri și acoperindu-se ...
Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte
... D-l Palmieri, în partea dramatică a rolului lui Ernesto, a lăsat să se simță prea mult lipsa cunoștinței de scenă și a unei gesticulări naturale, și aceasta a fost cauza că cele mai frumoase situațiuni comice și dramatice ale acestui rol au rămas neînțelese de public. Vinind și la aprețuirea părții muzicale, sîntem siliți a zice că vocea sa e lipsită de forța și timbrul cerut pentru o bună esprimare a delicioaselor melodii ale divinului maestru. Ariile: Sogno soave e casto De miei prom’ anni, adio [4 ... cam inconstant și cam rău condus de autorul libretului, căci, daca în primul act ne pregătește a vedea în Norina o jună castă și pură în amorul ce nutrește pentru Ernesto, de ce în actul al doilea și al treilea ne-o înfățișează atît de depravată, căci o femeie care priimește să joace o farsă nu să poprește aci? Și apoi iară, o asemenea femeie nu poate fi o amantă fidelă și castă; dar ce să zicem, asta e o licență dramatică și nimic mai mult. În partea muzicală, ca
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu
... în poezie pesimismul este invers proporțional cu vârsta. Tocmai în tinerețe, când poetul se agita cu atâta frenezie naționalistă în vederea serbării de la Putna, și pe când sănătatea îi era încă bună, pesimismul său își dă cea mai completă și mai grandilocventă expresie. Înțelegem așa: cu cât înainta în vârstă, cu cât Eminescu își consacra mai mult energiile gândirii sale asupra eticii și politicii, cu atât, firește, pesimismul devenea pentru el mai neglijabil și mai neglijat. În Cezara, ascetismul budist al lui Schopenhauer este uitat, în folosul unui epicureism sădit în primitivitate: pustnicii săi, ca și Cezara, se răsfață goi, în valuri, și își afundă trupul in ierburi și flori. Din primatul schopenhauerian al instinctului, Eminescu scoate o concluzie răsturnată, hedonistică. În primatul instinctului își fundează Eminescu și ideile politice. Și aici, conștiința și raționalitatea sunt răul, sunt avocații diavolului. Modelul e statul natural al albinelor. Potrivit ierarhiei naturale a instinctelor, politica lui Eminescu se clădește pe ... și biserica ortodoxă. Dar în biserică poetul nu vede numai o păstrătoare a spiritului național și ...
Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor
... care atârnă, ca șoaptele, umbra. Molii își iau zborul lor de flanelă prin amurgirea stătătoare. ...sub cadrul oval, la care se absenta, în palori inalterabile și nepăsătoare, portretul bunichii. Acvarium de priviri stătătoare, în care sunetele urcau lin ca margelele, cu aer, lichide, spre nemișcarea suprafeței. Asemenea apelor și privirilor, sunetele iau forma vasului care le conține. Ne-am înțeles: nu vă agitați așteptând, logic și cronologic, ce se va întâmpla și cum se va sfârși. Aci fabula și, cu atât mai special, intriga anecdotică sunt, din principiu, detronate. Între acuitatea imaginilor pe care le naște singurătatea, împreunată cu visul, și fabula sistematizată este o relație răsturnată. Concurența nu se poate soluționa decât printr-un sacrificiu. Orice artă nu e posibilă decât cu acest preț. Așadar ... îndeosebi a anecdotei punctate, este cuvântul unei alte enigme a artei, asupra căreia stăm să ne înțelegem. În schimbul fabulei, poetul întârzie, și sapă, și cioplește. Așa poezia lui devine studiu; și cititorul e rugat atunci să fie serios, să renunțe la politică și la interesele gospodărești ale sufletului său duios sociabil. Și Vinea e moderat ...
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... măsură oarecare lipsa de familiarizare cu literatura populară. Cu alte cuvinte, scriitorul care a avut un organism sufletesc destul de robust (ca talent și ca originalitate națională) ca să-și asimileze modelele străine, să și le transforme în substanță proprie, a dat operă literară națională și viabilă; ceilalți au fost mai mult niște pastișori, și opera lor n-a putut "rămânea". Dacă este așa -- și altfel nu poate fi, adevărurile de mai sus sunt doar banale --, atunci trebuie să fie adevărate și aceste două propoziții -- și ele una mai banală decât alta: 1) Numai modelele care conveneau spiritului național și, firește, gradului de dezvoltare sufletească a păturii noastre culte, numai acele modele au dat rezultate bune, viabile, adică au ajutat la închegarea unei ... inspirat-o (vezi ideile lui C. A. Rosetti din proza lui "din exiliu"; filozofia istoriei lui Bălcescu etc.), așadar, poezia lui Lamartine convenea și din acest punct de vedere spiritului din Muntenia (vezi reflexe la Cârlova și Alexandrescu). Moldova, rece și critică (pentru că Moldova n-avea burghezie, ca să dăm, iarăși, numai cauza principală), nu se putea influența de lirismul și spiritualismul lui Lamartine. Răceala ...
Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul
... răsărit dintr-odată soarele. Venise marea zi de 24 mai, când ne-a fost nouă scris să dam cele dintâi semne de trezire și de viață. Să arătăm că nu numai trăim ca un neam de toți uitat și obijduit, topindu-ne în puhoaiele lacrimilor noastre, dar și că suntem vrednici de trăit în rândul celor mai luminate popoare și că din râurile lacrimilor noastre se nasc și se vor mai naște mari viteji ai neamului moldovean, uriașii minții și ai luminii, care vor birui, în sfârșit, mișelia oamenilor întunecați, ce ne-au apăsat pân-acuma și ne-au pus dop în gură ca să nu grăim despre ce ne doare pe noi. La 24 mai al anului 1906 ni s-a ... să se facă mult pentru moldovenimea basarabeană și unele din dorințele binevoitorilor ei chiar au fost îndeplinite. Însă tot în cursul acestei vremi am tras și neizbânzi în năzuințele noastre. De pildă, cu mult foc am cerut școli moldovenești. Și cererea noastră a fost respinsă. Nu ni s-au dat nouă școli moldovenești, măcar că asta este cea mai mare și neapărată trebuință pentru desfășurarea puterilor noastre. Dar noi tot nu ne-am prăpădit nădejdea ...
Antim Ivireanul - Duminecă la fevruarie 3 zile, răspunsul ce am dat a doa oar
... to±V l¨goiV sou mimnŇskou tˇ șskatˇ sou, kaÅ» eÅ»V t¨n ałĘna aÅ‚c ¦martŇseiV zice Sirah. Iarăși și a doa oară fac supărare măriei-tale cu această puținică a mea cucĂ©rnică scrisoare și zic cuvântul lui David: Mâniiați-vă și nu greșiți cĂ©lia ce ziceț în inimile voastră. Și ia seama (pentru dragostea lui Hristos) acestor scrise cu gând drept și de pohtești ca să fii și măriia-ta odihnit și fără vătămare sufletească și să fiu eu mulțumit, mă rog ține cumpăna judecății drept și nu lăsa să-ț spurce unii și alții auzurile, cu vorbele lor cĂ©le otrăvicioase. Că zice David: Mincinoș fiii oamenilor în cumpene a face strâmbătate. Măriia-ta, când ai ... pre lege; că de să va face și catherisis, după cum înțelĂ©gem, va fi ca acĂ©ia ce au făcut acum lui Alixandrias; ce și acĂ©ia nu iaste catheresis, ce batjocură besĂ©ricii lui Dumnezeu și sfintelor taini, pentru care lucru cel ce lăcuiaște în ceriuri va râde de dânșii și Domnul va batjocori pre ei. Iară măriia-ta fă ca un domn creștin și
... zice Memnon, ia să și întăresc Și pe norocul meu cum am să vețuiesc. La vameșul Ninevii am venit întărit Venit pre îndestul, bini statornicit, Și iată-mă-s, deci, slobod, am cu ci să trăiesc Fără colĂ³ sa mă-nchin și ici să mă robesc, Fără s-alerg la alții și să mă sârguiesc Să cinstesc mici și mari și sâ-i colachefsăsc, Să nu zavistuiesc niciodată pe nimi, Și alții, asămine, să n-aibă nimic cu mini. Iată și asta ușoară, fără de supărare Să trăiesc pre fericit fără să poftesc mare. Dar am, mai zice Memnon, încă prietini mulți, Buni, credincioși, cinstiți și ... a păgubi Nu-i lucru fără caii și parcă ce-a mai fi, Cioacă. Și-i ieu prietinii banii toți câți îi ari, Și, pe parola lui, o soma și mai mari, Și când giuca începi a fi și sfadă mari, Să sfădesc, și un prietin piste dânsu îmi sari, Îl plesnești în cap c-o bucată de lemn groasă, Îi zgârii obrazu și far de-un ochi îl lasă Îl aduc și