Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NICI UNUL

 Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 728 pentru NICI UNUL.

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... străine şi realităţi naţionale Influențe străine și realități naționale de Garabet Ibrăileanu Voim să vorbim despre influențele străine exercitate asupra literaturii române. Acest capitol este unul din cele mai importante din istoria literaturii noastre, căci această istorie, de la 1800 până la 1880, adică de atunci de când începe literatura propriu ... a putut naște decât grație unor modele străine. Fără influența străină, mai ales franceză, începută încă dinainte de 1800, nu ar fi fost posibil nici Creangă, și nici măcar culegerile de doine și balade populare. Chiar și ideea de a culege poezie populară a fost luată de Alecsandri de ... păturii intelectuale de după 1830. Dar nu toată poezia romantică franceză convenea acestui public. Musset, poetul deja al orașului, nu convenea speciei Bolintineanu-Alecsandri; și nici poetul filozof Alfred de Vigny. Și fiindcă poezia lor nu corespundea la necesitățile noastre sufletești de atunci, acești doi poeți n-au avut nici o influență. Cineva care să-i ia ca model, numai din dorința cu orice preț de originalitate și singularizare, nu s-a găsit ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultima oră

... la Sarafoff, de la Dimitroff, de la Trifanoff și de la Ciciu Penciu... - Fugi, monșer! Cine ți-a spus gogoșile astea?... N-avem nici un bulgar arestat... Poți, dacă vrei, să mergi să te convingi. Salutare, mă grăbesc; e târziu, trebuie să dejunez mai devreme; escortăm pe maiestățile-lor ... căpitanul... (și i-l arăt pe căpitanul, care se depărtează prin mulțime) mi-a spus că sunt toate gogoși, că la cazarma lor nici pomeneală n-a fost despre vreun bulgar. - Da?... bravo! În adevăr că acuma nu mai există nici un bulgar la cazarma dumnealor... Dar pentru ce?... Pentru că nu l-au păzit cumsecade și l-au lăsat să scape. Bine c-am aflat ... mă muncesc. - ...O șalupă... - ...Bulgărească?... zice d. ministru accentuându-și mai bine zâmbetul. - ...Da... zic eu. - Liniștește-te... N-a făcut până acuma nici un prizonier român. Apoi, cătră toți: - Hotărât, oamenii aceștia vor să smintească lumea! Pe urmă, cătră mine: - Ei, cum îți vine dumitale să crezi așa ... de! orișicât... om cu condei... Zicând acestea, d. ministru ne salută frumos și după ce mai mă-mbărbătează încă o dată, asigurându-mă că războiul nici ...

 

George Ranetti - 0 și 1

... de la latrine? Marș d-aici!â€� - „Nu fi mândru cu cei mici, Unule, Nebunule! Îi răspunse Zero-ndată: Darnic n-ai fost niciodată, Nici bărbat, Probă că nici nu-mpărțești, Nici nu-nmulțești: Acest fapt e demonstrat.â€� Pe când cearta era-n toi Și era să fie lată, Țifra Două, înarmată, Porni dârză la război ... Unu și Zero-mpreună Aveau putere cât Zece. Vechi de când cu tata Noe E-un proverb ce spune bine: „Totdauna ai nevoie De unul

 

Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni

... se pornesc călări prin sat conocarii mirelui și vorniceii miresei și poftesc la nuntă. Acești flăcăi sunt împodobiți cu flori la piept și la cușmă, unul dintre ei are un colac mare legat cu busuioc. Intrând în casă, unul zice: — ,,V-a poftit cuconul mirele și cucoana mireasa, și cuconii socrii cei mari, și cuconii socrii cei mici, și noi ostenitorii ... în nări Și face ochii roată Peste oștirea toată, Și când încoace privește, Aici zărește O floricică frumoasă Și drăgăstoasă, Și văzând că nu-nflorește, Nici nu rodește, Nici locul nu-i priește Și mai mult se ferește, Ne-a trimis pe noi șase jerpani, Călări pe patru juncani Cu coamele-ncâlcite ... mari, Oameni cărturari: Vreun popă cu barba deasă, Să ne citească carte-aleasă; Ori vreunul cu barba rară, Să ne ție pân-în seară, Ci unul cu barba ca fusul, Să ne deie curând răspunsul. Răspunsul nostru este-așa: Șase pahare de vin, Șase mahrame de in De care ... lui toată: O sută cincizeci și cinci Din cei mai voinici Cu fețele alese. Noi nu suntem ciobani de la oi, Să descălecăm în gunoi, ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... mai zburdatic La trup puternic și iute, la luptă nebiruit. Iar frumusețea trecătoare ce timpul în grab’ ne ia, Deși îl împodobisă, el părea că nici știa. El era și bun și darnic, însă făr’ să măgulească, Și ochii lui rostea dulce, suflet duios și simțit, Căci deși-n oraș trăise ... vadă ochii albaștri, părea că se rușina. El avea mare plăcere ca artele să învețe, Căci nime din toți păstorii pe dânsul nu-l întrecea, Nici la fluier, nici la bucium, sau cimilituri istețe, Nici la a mâinilor lucruri ce el iscusit făcea. Văzând însă iscusința mâinilor europienești, Vru să-și schimbe traiul țării pe gusturi orășănești. Însă ... Sau ce pot să-ți folosească meserii meșteșugoase, Care sunt de prisos nouă prostaticilor păstori, Și care nu pot să facă clima noastră mai frumoasă, Nici turmele mai plodoase, nici munții mai roditori, Nici a izvoarelor ape mai limpezi și mai cu gust, Nici pot ca să-mi inspireze spre a te iubi mai mult? De te-i duce, pierd speranța vieții mele ce se stinge, Căci ... boieri flori"... A sosit însă minutul unde a lui suflet mare Nu au putut să mai rabde focul ce îl pârjolea, ...

 

Ioan Slavici - Mara

... viața. Scăzând dobânda din capete,ea pune la o parte banii pentru ziua de mâine, se duce la căpătâiul patului și aduce cei trei ciorapi: unul pentru zilele de bătrânețe și pentru înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică.Nu e chip să treacă zi fără ca ea să ... putut să dea; avea de unde; asta ea însăși o știa mai bine decât ori și cine; dar n-o ierta firea să rupă din nici unul dintre cei trei ciorapi. Trică îi făcea mai puțină bătaie de cap.Era un om la Lipova, Bocioacă, starostele cojocarilor, care lucra vara cu patru ... făcuse tăcută, așezată, ascultătoare, aproape blândă; nu era însă chip s-o desfaci de deprinderile ei urâte, s-o ții pieptănată și cu mâinile curate, nici s-o aduci la buna-cuviință. Apoi Mara venea mereu pe la mănăstire ca să se plângă că lumea nu mai trece pe podnici de ...

 

Nicolae Filimon - Impresiuni de la opera Favorita de Donizetti

... seamă de la moartea lui Bellini, Teatrul operei cei mari din Paris se văzu silit a se mărgini în repertoriul său cel vechi. Nici o operă de pană italiană nu venea să ridice de asupră-i acel văl de monotonie! Nici un compozitor nu cuteza să scrie pentru acel teatru care servise de mormînt gloriei mai multora din confrații lor! Atît era de mare temerea ce ... a chema pe Donizetti ca să scrie pentru teatrul său; el scrise pe rînd operile Duca d’Alba, Poliuto , și La figlia del’ regimento . Dar nici una dintr-însele nu fu de natură a împăca gustul publicului din capitala lumei civilizate. În fine, după mai multe încercări fără succes ... raționată. Cu toate acestea, ar fi fost mai bine daca această operă nu s-ar fi reprezentat la noi; sunt mai multe cuvinte, dintre care unul este că nu avem artiști capabili de a o cînta cum se cade, iară cel de al doilea, că opera aceasta nu e ... operă. Dar să lăsăm această dizertațiune și să mergem înainte. Afișul teatral, deși scris într-o limbă care nu este franceză, nu este italiană, ba ...

 

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată

... drumului și drumuri multe veneau în cruce și ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu și sur îl înconjura și nici nu mai știa încotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acele nopți negre în care luna plutește ca o pată abia văzută ... apoi trecu, parecă purtată prin tot castelul, pe lângă toate ferestrele și dispăru. În aceeași vreme luna se cufundă după un nour negru, nelăs ând nici o urmă de pală măcar și era un întuneric cum nu mai fusese. Tăcere mortală... Cavalerul își legă calul de stâlpul unui fel de șură ... a deșert, apoi iar tăcere. El repetă bătaia ― iar un ecou surd și adânc, apoi iar tăcere mortală. Bătu a treia oară, nici o mișcare de ființă vie. Se dete câțiva pași îndărăt, ca să vadă de n-a zări cumva lumină în vro parte a ...

 

Ion Luca Caragiale - Un dicționar român

... mai multe zile de la șeful său, subprefectul din vremea lui AIecsandri. Viața modernă, cu curentele ei multiple, vulgarizează pretutindenea nouele achizițiuni ale culturei. Dar nici arhaismele nu sunt trecute cu vederea în opera d-lui Șăineanu. Cunoașterea acestor vechi termini de ordine culturală este indispensabilă celui ce nu voiește să ... zahăr! Valoarea dicționarului crește încă prin adaosul noțiunilor generale relative la biografia, geografia și istoria atât națională, cât și straină. Până azi nu posedam încă nici o lucrare specială în aceste diferite ramuri, ale științei, așa că Dicționarul universal e o inițiativă lăudabilă și în această privință. N-am nevoie să ... autorului pentru munca sa îndelungată și conștiincioasă spre a înzestra școala și societatea noastră cu o carte atât de indispensabilă. D. Șăineanu este unul

 

George Coșbuc - Blăstăm de mamă

... cât ce-i vedea Mamei sale-așa zicea: Vezi, iubită maica mea! Din voinicii acești doi, Cari au venit azi la noi, Mie-mi place unul tare Și la mers și la cătare, Că-i înalt și subțirel Și m-aș duce după el! Dar Lena pe gânduri sta; Gândurile-o ... strămuta! Dar feciorul cel mai mic, Constantin, copil voinic, Lăcrima din ochi cu jale Și-așa-i zise mamei sale: Nu ești, mamă, cu dreptate Nici la soră, nici la frate! Că suntem doară trei frați, Toți crescuți ca niște brazi Și noi ți-om pute aduce Pe Lenuța ta cea dulce!... Așcultă, mamă ... Duce-m-aș, că-s blăstămat, Dar nu pot, că-s îngropat, Duce-m-aș, că maica cere, Dar nu pot, că n-am putere; Nici am cal, nici căpeneag; N-am pe lume om cu drag, Căci oricine m-a vede S-a-nfrica, s-a spăria ... a vorbit: Constantine, Constantine, Spune-mi dacă-i rău sau bine; Nouă ani, vezi, au trecut, Că pe voi nu v-am văzut, Ba nici ...

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... numai de ceea ce avea în pahar și pe taler. Dar cu cât o priveam mai mult, vedeam la ea mai puțin. între două vârste, nici bătrână nici tânără, nici frumoasă nici urâtă, nici înaltă nici scundă, nici grasă nici slabă, la trăsuri potrivită și fără vreun semn anume, nu chiar la modă și nu demodată, nu avea nimic, dar nimic deosebit. Ași fi urmat ... acele case, la cari cred că, în felul pisicesc, ținea mai mult decât la stăpâna lor, le da tot soiul de îngrijiri, nu se ducea nici nu se întorcea fără să se oprească să le mai arunce o privire. în afară de ceasurile de slujbă - era un harnic și priceput slujbaș ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>