Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI-MARE
Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 631 pentru MAI-MARE.
Nicolae Gane - Astronomul și doftorul
... om învățat, se uita de mult timp la ceri, însă ceriul îndărătnic nu-i trimetea mană ca în vremea lui Moisi; iar doftorul, om nu mai puțin învățat, aștepta bolnavii care nu veneau, nu doar că bolnavi n-ar fi fost, dar pentru că alții mai norocoși în meseria lui îl luase pe dinainte. Ei se sfătuiră să vie în țara cea multlăudată a Moldovei, sperând că acolo se ... vreme cu ochii la strachinile de pe masă. Masa, așăzată în mijlocul odăii, era joasă, pe trei picioare, și pe dânsa fumega o cogemite mămăligă mai mare decât pălăria astronomului, încunjurată de trei strachini: una cu slănină, alta cu varză și a treia cu ardei. Femeia așeză apoi pe masă ... nu respinge străinul de la masa lui, dar nici are obiceiul să-l poftească de două ori. Astfel Niță, fără a-i îndemna mai mult, se puse cu familia roată împrejurul mesei și, cât ai bate în palme, mămăliga cea mare se făcu nevăzută și împreună cu dânsa borșul, slănina și celelalte; iar doftorul se uita la dânșii cu ochi plini de mirare și se afla ... ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie, și pieri din ochii lor ca o nălucă, ca și când n-ar mai fi fost. Îl plânseră părinții până când se istoviră și dânșii, și ochii din lacrămi nu și-i mai uscară; dară în deșert, că fiul lor nu se mai întoarse. Pasămite ei, daca s-au lăsat zburdălniciei lor și s-au văzut la câmp, nu s-au mai gândit în urmă, ci au întins la drum zbenguindu-se și încurcându-se, până ce, când băgară de seamă, ajunsese pe niște tărâmuri necunoscute. Aci ... zbură cu bidiviul lui. Zânele se uitară cu jind la dânsul și nemaiavând ce face, se întoarseră acasă și vorbiră între ele ca să nu mai bage argat strein la curtea lor, cât or trăi ele. După ce ajunse pe moșia unui împărat mare, calul învăță pe băiat ce să facă. El ascultă și se duse de se băgă argat la grădinarul împăratului. Până a nu se ... mare, alta mijlocie și alta mai mică. Pe cea mai ...
Petre Ispirescu - Fata moșului cea cu minte
... spre răsărit abia licărind o mititică vâlvotaie; se coborî de pe acoperiș și o luă într-acolo. Se duse, se duse și la foc nu mai ajunse; dară în drumul ei întâlni o grădină părăginită, care o strigă zicându-i: - Fată mare, fată mare! vino de-mi curăță pomii ce mi-au mai rămas de omizi; și, când t-ei întoarce, ți-oi da poame coapte să mănânci. Se apucă fata de lucru numaidecât și cum isprăvi, îndată ... veni niște lăzi și tronuri prea frumoase. Fata se gândi că, daca va lua o ladă d-ale frumoasele, slujba ei nu făcea atâta, și mai așteptă până mai văzu că vena o cutie mică și necioplită; atunci ea zise: - Maică Sântă Vinere, iată că mi-am ales lucru pe cât face slujba mea ... până atunci să-mi cauți în cap. N-apucă să puie mâinile în capul ei și se repezi de luă de pe gârlă lada cea mai mare și mai frumoasă ce văzu. Sânta Vinere îi zise: - Deoarece ți-ai ales astă ladă, ia-o; dară să nu o deschizi până acasă; și când o ... ...
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
... în 2 capete. Cine au văzut vreodinioară între zidiri atâta dragoste câtă iaste acĂ©ia ce arată soarele spre pământ, că de și iaste luminătoriu mare al ceriului și împărat al tuturor stĂ©lelor, iar lăsând cĂ©lialalte stihii, îndrăgĂ©ște și iubește mai mult pre smeritul acesta de pământ și spre dânsul are închinată toată pohta lui, pre dânsul luminează cu razele sale, pre dânsul împodobĂ©ște cu ... pocăința aceasta sunt gata astăzi să grăesc puțintĂ©le cuvinte, înaintea înțelepției voastre, feții miei. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, căci aceasta iaste mai trebuincioasă decât toate și mijlocire făr de greșală pentru mântuirea noastră. Mare iaste, cu adevărat, darul acesta al pocăinții, dintru care poate cunoaște fieștecarele, mai ales dragostea cea multă ce arată Dumnezeu spre noi creștinii și pohta ce are ca să ne vază mântuiți, de vrĂ©me ce numai pentru ... cel dintâi: Le-au dat lor putĂ©re ca să fie fii lui Dumnezeu, celor ce cred întru numele lui. Și adevărat, ce alt ajutoriu mai mare, sau ce alt folos mai trebuincios poate să fie decât acela al pocăinții? Minunată iaste putĂ©ria ei, preaslăvite sunt lucrurile ei și darul făr de asemânare. Un lucru minunat ...
Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
... Domnului, la Poslaniia lui, la al doilea cap zice: Iară voi aț necistit pre sărac. Și pentru preoț mârturisĂ©ște obiciaiul cel de obște și mai vârtos acela al locului acestuia, întru care preoții sunt cei mai necinstiți și mai obidiți. Însă aceștea, pre carii lumea îi socotĂ©ște mici și proști, nu sunt mici, ci sunt a unii vrednicii și a ... că după Dumnezeu nu să află nici în ceriu nici pre pământ, nimeni carele să poată să fie asĂ©menea cu ei: cu Dumnezeu sunt, mai mici decât el și cu oamenii sunt mai mari decât ei. Nu sunt, firește, îngeri, iar pentru darul ce au sunt mai mari decât îngerii. Drept aceia zice și dumnezeescul Efrem Sirianul, la cuvântul cel dintâiu ce face pentru preoție: Preaslăvită minune iaste preotul și putĂ©re ... să iarte păcatele, precum cu toții o crĂ©dem, puteț să ziceț cum că acești mici nu sunt alți dumnezei în lume? Ascultați și alta, mai mare. De aț vedea, aici de față, de o parte mulțime de arapi negri carii să fie răniț de vrăjmaș cu rane de moarte și legați ... ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie
... desăvârșit și om desăvârșit să botează în apa Iordanului, pentru ca să spĂ©le tot neamul omenesc din spurcăciunea păcatului celui strămoșesc. Acolo îngerul cel mare Gavriil slujiia cu cucerie, iară aicea îngerul și înainte mergătoriul Ioann slujaște taina. Deci dară decât sunt lucrurile praznicului de astăzi mai luminate, cu atâta sunt și mai mari decât ale praznicului ce au trecut. Pentru aceasta dară, de vrĂ©me ce să botează Hristos, să ne botezăm și noi, nu că doară ... omul, până la a dooa venire a domnului Hristos, dintru carele iară va să se închiiage. Deci stihiia cea dintâi și mai de treabă iaste vântul, că fără de răsuflare nu poate trăi omul nici un ceas. A dooa stihie și mai înaltă iaste focul, nu numai acest ce vedem cu ochii și ne slujim cu dânsul, ce și focul cel din văzduh. A treia ... 4 stihii și într-alt chip nu să putea să se sfințească, de nu s-ar fi botezat Domnul, trupĂ©ște, în Iordan, arătându-se mai vârtos și taina cea mai mare ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză
... de folos, cu care vânat voiu putea face masă cinstită și desfătată lui Dumnezeu. Că nu să bucură nici să veselĂ©ște Dumnezeu cu altcevaș mai mult ca când s-ar întoarce cineva din cei păcătoși dintru greșalele lui la pocăință, după cum zice la sfânta Evanghelie: Că mare bucurie se face în ceriu pentru un păcătos ce să căiaște; și iarăș prin rostul prorocului zice Dumnezeu: Că nu voesc moartea păcătosului, precum pohtesc ... Cărora veți lăsa păcatele, lăsate vor fi și cărora veți ținea, ținute vor fi. Și nu numai mirĂ©nii să cade să se ispoveduiască, ci mai vârtos și noi cei besericești, adecă: diaconii, preoții, călugării, arhiereii, căci noi încă suntem păcătoș și greșiț înaintea lui Dumnezeu, mai cu mult decât cei proști; și ce greșale facem, mai mult prin știință le facem și, de nu ne vom pocăi, vom să avem mai multă osândă decât cei ce greșesc prin neștiință, după cum zice la sfânta Evanghelie, la 12 capete ale Lucăi: Că cel ce cunoaște mult, mult ... silă și silesc să treacă zilele și să nu le priceapă. Să îngreuiază asupra soarelui, căci zăbovĂ©ște a înopta; numesc zilele postului
Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae
... întemeiază. Iată că ați înțeles putĂ©rea nădejdii; să vă spuiu acum și a dragostii. Dragostea încă iaste, după cum zice fericitul Pavel, mai mare decât credința și decât nădĂ©jdia, temeiul și vârful tuturor bunătăților, carĂ© unĂ©ște pre mulți întru una și face cale cătră Dumnezeu tuturor celora ... piiarde, așa și smereniia hrăniaște bunătățile de cresc și le ferĂ©ște de toate primejdiile, ca să nu piară. Pentru căci păcatul cel dintâi și mai mare decât toate păcatele iaste mândriia, carĂ© o au izvodit și au născut singur satana, carele era înger și să numiia Luceafăr, pentru multa lumină ce ... le mai de jos prăpăstii ale iadului. Și dintr-atâta lumină ce avea s-au făcut decât toate negrĂ©țele și decât toate întunĂ©recile mai negru și mai întunecat și iaste să se osândească în vĂ©ci nesfârșit pentru căci nu are tămăduială, nici vindecare rana lui, că fiind duh, nu are pocăință ... să-ș piarză lumina și podoaba și să se facă scaun, sau să zic mai chiar cuib întunecaților draci. Deci acĂ©stia ce am zis mai ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
... la târg cu sacul, Sau cela ce deunăzi vindea la lumânări, Ori plăcintarul care striga ieri: La covrigi! Cum au ajuns să fie în cele mai mari trepte, Iar vechea mea noblețe tânjește amărâtă, Și nu pot s-aduc țării nici cel mai mic folos! Din vremea Olgăi [2] încă avem strămoși magnați; De-atunce până astăzi ei fură tot în slujbe, Țiind cele-ntâi posturi ale împărăției ... straiul pentru a fi frumos Trebuie s-aibă falduri și late și vârtoase; De buzunări, de mâneci, știință ai deplină, Și decât Reks mai bine tu știi să potrivești Croiala după modă, colorul după timp. Iubești acele mese sătule și bețive, Unde o ceată mare de mincinoși prieteni, Cu-ademeniri viclene auzu-ți măgulesc; Iar tu în îngâmfare, cu capul amețit Te umfli ca beșica, crezând că nici subt umăr ... Ideea morții numai în tremur te aduce. Iar martori vitejiei nu ai decât pre robi, Ce nu-ți întorc cuvântul și cred orice le spui. Mai multe daruri trebui un bun cârmaci să aibă, Deprins din crudă vârstă cu unda-nșelătoare, Cu-atât mai mult se cade să fie îndrăzneț, Cu cât talazul mării e ...
... dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei ... pe nimi, Și alții, asămine, să n-aibă nimic cu mini. Iată și asta ușoară, fără de supărare Să trăiesc pre fericit fără să poftesc mare. Dar am, mai zice Memnon, încă prietini mulți, Buni, credincioși, cinstiți și oameni pre cuminți, Filonichie între noi nicicum să nu mai fie, Când eu le-oi place lor și ei mi-or place mie, Pe dânșii dacă-i voi iubi, după cum ei pe mini, Nu ... c-am dat din pungă Poati și vreo boală să vii să m-agiungă! Ș-atunci adivărat că ace întâmplare Va fi de trei ori mai ră și ...
... de copii. A tot umblat el așa din om în om fără de nici o cărare, dar degea- ba vorbea despre copiii lui. "Mare lucru! zicea unul. Parcă copii nu mai au și alții?!" "De ce ți i-ai făcut, dacă nu ești volnic să-i ții?" zicea altul. Degeaba spunea că nu el i-a ... să-și poată împlini anul. Om să fii, însă, ca să împlinești un an în slujba zmeilor. — Uite, îi zise zmeoaica cea bătrână celui mai de dai-Doamne din- tre feciorii ei, să vă strângeți toate puterile, că ne-a venit tata lor, și mare urgie o să ne-ajungă dacă n-o scoatem la capăt cu unu ca el. — Las' pe mine, mamă, răspunse zmeul, că-i vin ... o aruncând buzdugane. Erau afară pe prispă douăsprezece buzdugane, care de care mai mare și mai greu. El le luă pe rând, de la cel mai mic, pe care numai gâfâind putea să-l ridice, până la cel mai mare. — Jucărele de copii, zise el. Mai mare ...