Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru E PREA DE TOT!
Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 561 pentru E PREA DE TOT!.
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
... Fiind supus străin și lăcuind afară din teritoriul acestui stat, scapă, față cu legile respective de orice răspundere; dar cine scapă de răspundere în materie de presă, nu poate avea multă trecere în fața cititorului - afară, se 'nțelege, de cazul unui talent excepțional, ceeace trebue să mărturisim că nu e cazul nostru. Considerând RomânulÅ¥, ca organ al obștii cetățenilor ungari de limbă românească, ne vom mărgini a-i da, după modestele noastre, tot concursul; întru cât va fi vorba de cultura aceștei obști, de al cărei progres nu ne 'ndoim, că sunt doritori nu numai toți românii, ci și toți maghiarii chibzuiți; căci regatul Ungariei, ca Stat de primă ordine astăzi în Europa, trebue să fie el mai întâi gelos de prosperitatea generală a popoarelor sale. Noi, supușii regatului român știm bine, că Statul nostru are tot interesul să se razeme pe o putere centrală considerabilă, și mai știm cât de mult îi datorim Ungariei; totuși nu tocmai atâta-i datorim, cât un eminent bărbat politic maghiar a afirmat zilele trecute în Parlamentul din ... vreo deputațiune la cine știe ce paradă de mare stil: nu-i vorba
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... starea rea economică, scăderea valoarei banilor, nu numai la noi ci în toate țările amestecate în răsboiu. Frământările acestea sufletești, apoi lipsuri materiale au făcut, de la noi foarte mulți nu-și dau seamă de binele mare la care au ajuns prin liberarea și întregirea neamului și văd numai relele mărunte, încetarea cărora atârnă tot de vrednicia noastră. Muncă cu spor pentru vindecarea relelor putem însă face numai dacă, pe lângă altele, ne dăm seama de suferințele din trecut și de ce jertfă a fost nevoie pentru ca să ieșim din robie. Suferințele Românilor de sub stăpânire străină. Suferințele Românilor din Ardeal au fost mari și necurmate de când au început UnÂguri și Sași, mai târziu și Șvabi, să pătrundă cu încetul pe pământul nostru, începând dela râul Tisa spre Răsărit, unde ... albine. Tot țăranii făceau serÂviciu militar, ei plătiau dările. Românii erau opriți de-a aveĂ arme, de-a umblĂ călare, de-a purtĂ haine de postav și cămăși de pânză. În veacul al 17-lea, principele ArÂdealului, Apafy, a oprit pe Români să mai cumpere pământ, întocmai ca guvernul unguresc din
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... plimbi gândul o eternitate. Soarele, din creștetul cerului, își revarsă pulberea strălucitoare; inundă văzduhul cu o lumină care își rotește fâșiile în jurul unei tipsii de foc, și se albește, și se îmbunează când se împrăștie pe netezișul câmpiilor. Cât de bine e să mergi în neștirea pasului! Într-o fâneață ca aceasta, moale, înaltă și cernută pe deasupra cu flori de nenumărate fețe, aș colinda o viață întreagă, fără a mai odihni. Ce miros plăcut, care îți umple pieptul! Ai voi să-l sorbi ... bogată. Mari și mici, cinstiți și necinstiți, răi și buni, pasionați și indiferenți, voinici și plăpânzi, darnici și zgârciți, târâtori și mândri, înșelători și sinceri, de tot felul, de toată mâna, se găsesc în acest paradis amăgitor. Turturica și privighetoarea, patimă caldă și artă rece, curată, pompoasă și divină; furnicile strâng, economisesc ca băcanii ... și ură printre firimiturile ce se unesc și se prigonesc pentru a face și a desface viața, o fi știind ea de ea, cine e și cât poate? Ideile sunt copilărești, zadarnice și urâte. De câte ori nu râd ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... mai trăgeam una; una și cu una două. Joi mai trăgeam una, care va să zică trei; bun! Marțea ailaltă... biletul alb. PAMPON: Alb? IORDACHE: De tot... PAMPON: Cum asta? IORDACHE: Așteaptă să vezi, că e frumoasă... A mers așa preț de vreo zece luni de zile, până să băgăm noi de seamă... Mușterii mulți... l-ai ras, i-ai tras dunga, te culci pe urechea aia, și nu-i mai ții altă socoteală. Într-o sâmbătă ... pus, domnule? Ce să-ți mai spui? Ce n-am pus? Mi-am tăbăcit gingiile... Ce n-am pus? IORDACHE: Ce să-i pui, domnule? E odată vătămată, s-a isprăvit: picături de rădăcină de clește. CATINDATUL: Ce n-am pus?... În sfârșit, astăzi m-a învățat unul de la noi de la percepție... IORDACHE: A! d-ta ești de la percepție?... CATINDATUL: Da, catindez până la o vacanță. Nu e vorba, am cu ce trăi; am parte în bogasierie la Ploiești; îmi trimete parale nenea Iancu; dar știi, orișicât poți zice, trebuie pentru ca să ... o carieră ca tânăr... IORDACHE: Mai ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... Mă uit în toate părțile...nimic, nicăieri... Suisem niște dealuri... unde să fie? Mă uit în toate părțile... nimic, nicăieri. M-am dus, m-am tot dus, până când palatul de marmură nu se mai vedea decât ca o jucărie de copii. Și am căutat, am căutat, doar de-oi găsi o cărare umblată de picior omenesc, și nici o fâșie de drum n-am întâlnit. Și când mi se păru că palatul se șterge de pe fața pământului, o rupsei la fugă îndărăt, căci ce m-aș fi făcut în așa pustietate? Și de ce goneam, de ce palatul se ridica ușor din grădinile fumurii. Lacul e roșu ca sângele. Apune soarele. Mă rezemai de-o salcie scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici o pasăre, în apă, nici un pește. Să sar zidurile ... Mă întorsei spre ea și o întrebai: — Cât e de-atunci? — Nu știu, bunico, nu știu, că pomii nu s-au mai scuturat de frunze și de
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... înșirate năstrape și ulcioare de Delft. Ce minunate clipe petreceam acolo! Alături de mine, pe singura laviță din primitoarea cămară, singuratică ziua, tânărul cu chip de portret vechi sorbea pe îndelete băuturile cele mai dulci și mai parfumate, asemenea unor nestimate topite, ațâțătoare de visări exotice și de îndepărtate nostalgii cu piperatele lor mirodenii de Java sau de Antile. Acolo, parcă nu mai eram străini unul de altul și, ceea ce e nostim, mai târziu, după ce ne-am cunoscut, ne-am mărturisit că, și lui și mie, ni se păruse a mai fi stat ... al sprâncenelor, trase negre cu condeiul, ochii aveau acea nevinovată limpezime ce strălucește numai sub pleoapele eroilor și ale copiilor. Era și foarte tânăr; să tot fi avut douăzeci de ani. Ce nu se îngăduie la vârsta aceasta, celor bogați mai ales? Lipsa grijii zilei de mâine preface creierul omenesc, amorțind simțimântul temerii de răspundere; avuția moleșește și îmbată de o amețeală dulce, neîntreruptă, ce îndeamnă la goana după plăceri rare, după senzații noi. Din acea lume nepăsătoare și deșartă, dezbărătă de prejudecățile de rând, făcea parte și noul meu cunoscut care, fără îndoială, trebuia să se bucure de
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
... vecilor neîntrecut în ceeace privește comorile ce-a adunat, lucsul ce desfășura și desfrâul, în care-și petrecea viața. Pornirea spre viață fără de frâu, spre îngrămădire de bogății, fără de care ea nu e cu putință, și spre exploatarea nemiloasă, prin care bogațiile se adună, e omenească și o găsim în toate societățile. Pecând însă la popoarele de viță ariană ea e combătută ca slăbiciune și isvor de nenorociri, semiții o iau drept un fel de virtute și condițiune neapărată a desvoltării. E mai presus de toată îndoiala, că cu cât mai multe și mai mari sunt trebuinșele, cu atât mai vârtos își încordează oamenii puterile, ca să creeze mijloacele pentru ... cari numai prin cele mai mișelești apucături și numai unindu-se cu Cir cel tinăr ajung învingători. La începutul răsboiului peloponesiac, izbucnește în Atena ciuma, de care a perit și Pericle, și o spaimă fără de margini îi cuprinde pe atenienii însetați de plăcerile viețuirii. După felul de a vedeĂ al arienilor moartea e trecere spre o existență mai ferită
George Coșbuc - Pentru libertate
... George Coşbuc - Pentru libertate Pentru libertate de George Coșbuc Publicată în Universul literar , 1903, nr. 19 (12 mai) Plângem, da, că prea ne doare! Nu pe noi! Crescuți în chin Ne-amintim de-un timp cu soare Și-l cunoaștem cel puțin! PIângem pe copii, sărmanii, Că-ntr-al temniții mormânt Își încep în noapte anii, Neștiind ce ... sorții, Noi ai chinului am fost, Însă nu, și nu, ai morții! Nu cătăm noi adăpost Nici în milă, nici în rugă; Asta cear-o de la voi Cel ursit să fie slugă Dar n-o cereți de la noi! Vom răbda, privind în fața Orișicui, și-a orice chin, Că noi știm că-i multă viață Și în noi, și ... și-n loc s-aveți rușine, Vă mândriți cu ce-ați adus: Dar puterea, știți voi bine, Nu vi-a dat-o Cel-de-sus, Nici Eternul Domn! Vi-e dată De-un vremelnic din Infern! Deci vi-e binecuvântată Și la voi va fi-n etern! Lumile-au văzut mirate Cât de mult iubirăți voi Șuierul de bici ce bate Făr
Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"
... este beția de cuvinte. Cuvântul, ca și alte mijloace de beție, e, pănă la un grad oarecare, un stimulent al inteligenței. Consumat însă în cantități prea mari și mai ales preparat astfel încât să se prea eterizeze și să-și piardă cu totul cuprinsul intuitiv al realității, el devine un mijloc puternic pentru amețirea inteligenței. Efectele caracteristice ale oricărei beții sunt ... pe care... nu le da la gazete, nici la tipar, ci punea pe lăutari să le cânte. Nu voiu să zic că cu moduri atât de prozaice Conachi făcea curte nobilei sale amante; nu e însă mai puțin adevărat că de la 1812—1828 versurile lui făceau gloria lăutarilor dintr-un capăt pănă la celalt al Moldovei.“ La pagina 24 dl Sion ne vorbește ... cărei soață se află numai în următoarea strofă a dlui A. Pelimon (nu este și d-sa între cei 30—40 de redactori-colaboratori ai Revistei?): Aste inimi prea-nfocate De al păcii imn legate Cu stilpări de nemurire Cânt a patriei iubire. Departe duce pe om beția de ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj
... se cuvenea să-mi ieie vamă ca pentru pești, ori ca pentru mirodenii. În sfârșit am dat ce le-au plăcut și mi-am cătat de drum. De-acolo am urmat Prin țara cea nemțească Și-n Peșta am mâncat, Mâncat paprică ungurească. Apoi în drum de fer Suindu-mă în grabă, Am voiageat c-un cavaler, Un baron prea de treabă... Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi am lăsat Un nume lăudat. Fost-ați cu drumu de fer, boieri d-voastră? Ei! apoi ce mai ziceți? Să juri că neamțu-i cu dracu... Sfinte Panteleimoane!... te duci ca vântu și ca gându ... de țările care au drumuri de fer!... ele, după cum zicea baronu, au aripi de zboară iute pe calea progresivului, dar cât pentru celelalte, cum e țara noastră, de pildă, sunt ciunte și oloage, sărmanele! GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Chiriță! CHIRIȚA (către capelmaistru): Ba nu, zău, adică nu-i așa? În Viena m-am primblat La Hițing și pe Grabe C ... ulița: Geofroi Marie, adică: Mi-i frig, Marghioală... A doua zi l-am înfundat pe Guliță într-un pension și am rămas liberă, de capul meu. Ha... a... alal de
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră îmbrăcăminte de drum. Venghercă — tunică. Oricum însă, eu găseam de vină pe tovarășul meu, care avuse ciudata idee de a mărita straiele de sublocotenent cu opincile, bastonul și bocceaua din spate; și mă sileam a-l face să priceapă că numai pentru dânsul făceau câinii atâta ... ...