Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DRUM BUN

 Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 559 pentru DRUM BUN.

Petre Ispirescu - Găinăreasa

... vreauna la care să se potrivească condurul mamei pe piciorul ei. - Am răzbătut, răspunseră boierii, împărății și cetăți, târguri și cătune, am încercat și la bun și la rău, la tinere și la bătrâne, la femei de neam și la de cele proaste, până și la roabe, și la nimeni nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Luna de miere

... într-o stație mică, de pe linia Brașov - Cluj, trenul accelerat care merge spre Pesta... N-aștept mult... Trenul sosește... Repede-mi iau sacul de drum și mă duc la cel mai apropiat vagon de clasa a doua; n-am vreme s-aleg: trenul pleacă-ndată. M-am suit ... adică cu spatele spre bancheta din față este un om nu tocma bătrân, între cinzeci și șaizeci de ani; pare că e foarte obosit de drum; poate chiar să sufere de ceva, judecând după îngrijirea cu care-l conduce cocoana. Aceasta a patra tovaroșe a mea de ... românește? — Mit? întreb eu, ... românește... Eu dau din umeri cu vădit regret că nu o pot pricepe; totodată, Îi ofer, din ploscuța mea de drum, cognac. Cocoana primește bucuros, apoi: — Bravos cognac! așa zic și eu... Mersi!... Trebuie să fie scump... Eu iar dau din umeri și-i ofer ...

 

Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena

Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir şi a preafrumoasei Elena Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena de Ioan Barac Informații despre această ediție Fragment. Cea măiastră și cu părul de aur, adecă O închipuire supt carea să înțelege luarea Țării Ardealului prin Traian, Chesarul Rîmului   (Fragment din partea a II-a)     Tînărul dacă porneaște     Departe călătoreaște,     Singur numai cu o slugă     Merge dînd Domnului rugă.     O, Arghire, lungă cale —     Lungi necazurile tale —     Ia de-a lungul dealurile     Și numără jgheaburile     Tot prin locuri necălcate     Și prin păduri neumblate,     Tot prin văi necunoscute,     Prin locuri nepricepute,     Nededat cu cale lungă     Cîte vor să-l mai ajungă.     Cîte biruri, cîte sate,     Tot întreabă de cetate,     La toți le părea minune,     Necum ca să-i știe spume.     Calcă cîte locuri toate     Pînă mai nici nu mai poate     Deci în partea pustnicească     Cînd era să nimerească,     Dintru o peșteră mare,     Vedea fum că iasă tare.     Și într-acolo grăbeaște,     În care dacă priveaște,     Vede un om mare foarte,     Cît s-au spăimîntat de moarte,     A s-întoarce nu cutează.     Gîndind fricos să nu-l crează,     Ci ș-au făcut ...

 

Ion Luca Caragiale - Lună de miere

... într-o stație mică de pe linia Brașov—Cluj, trenul accelerat care merge spre Pesta... N-aștept mult... Trenul sosește... Repede-mi iau sacul de drum și mă duc la cel mai apropiat vagon de clasa a doua; n-am vreme s-aleg:trenul pleacă-ndată. M-am suit ... cu spatele spre bancheta din față — este un om nu tocma bătrân, între cinzeci și șaizeci de ani; pare că e foarte obosit de drum; poate chiar să sufere de ceva, judecând după îngrijirea cu care-l conduce cocoana. Aceasta a patra tovaroșe a mea de ... — Mit? întreb eu. — ...românește... Eu dau din umeri cu vădit regret că nu o pot pricepe; totodată, îi ofer, din ploscuța mea de drum, cognac. Cocoana primește bucuros, apoi: — Bravos cognac! așa zic și eu... Mersi!... Trebuie să fie scump... Eu iar dau din umeri și-i ofer ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... Calistrat Hogaş - La Pângăraţi La Pângărați de Calistrat Hogaș — Ei, cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul ... apună, cotirăm la dreapta pe drumul de țară ce duce spre Pângărați, și nu scăpătase încă după piscurile păduroase ale munților Străjii când, obosiți de drum și colbăiți, intrarăm înăluntrul mânăstirii prin poarta înaltă de stejar ferecat, sprijinită pe puternice țițini de fier și deschisă în toată lărgimea celor două laturi ...

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... vecini: Lică sta în Apolodor. Când au ajuns la poartă, Gogu s-a răsgândit și s-a despărțit de tovarășul de drum, zicând că are de lăsat undeva o vorbă; pe urmă avea să ia tramvaiul albastru, 10, la Matache Măcelaru și să-i iasă poate lui ... cărțile se închideau; așa cum a fost: de când, în poarta gării, Gogu Nicolau s-a despărțit de tovarășul său de drum, parcă l-a înghițit pământul sau s-a înălțat la cer. Și, la taina aceasta, se adăogase pentru mine, mai ațâțătoare ...

 

Emil Gârleanu - Frați

... cu ochii șterși ce nu mai puteau cunoaște. Ieri, la raportul companiei, caporalul de serviciu îi raportase că soldatul Stan Petre murise... Iar maiorul, om bun, dar cu toane, nu îngăduise ca la înmormântare să sune un alt cornist. Înțelegând că nu va putea adormi, chinuit de gânduri și amintiri, ofițerul ...

 

Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult

Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult Dă-dămult... Mai dă-dămult de Ion Luca Caragiale Dă-dămult, mai dă-dămult stăpânea o împărăție fără margini Barlaboi-împărat, ce-i mai zicea și Ciungumpărat... — Dă ce-i mai zicea și Ciungu-mpărat?... — Iac-așa! Îi mai zicea de pe când era tinerel și Ciungu-mpărat, fiindcă mai târziu era să-și piarză o mână... în război... — Bietul împărat Barlaboi!... Și era și însurat Barlaboi-mpărat. Avea nevastă, și cu ea o fată. Altceva niciodată. N-avea noroc... băiat... de loc. ...Lucrau femeile toată ziulica, toată nopticica: țeseau, îmblăteau, înălbeau, depănau, torceau, dregeau, cârpeau, însăilau, coseau, tigheleau, tot așa și iar așa, ș-una ș-alta zor zoreau: ba din ac, ba din undrea, mama-mpungea, fata trăgea. Împărăteasa, părul ca cerneala... Fata, ca cânepa. * ...La fără cinsprece zile al cinsprecelea an, la același ceas taman-taman, Ciungu-mpărat cu amândouă mâinile a plecat. A plecat Barlaboi, la război, să se bată-n duel cu Stacojiu-voievod, ce-i mai zicea și Sontic-vodă până nu-l făcuse mă-sa. — De ce-i mai zicea și Sontâc-vodă până nu-l ...

 

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

... lui cruzime e deșertăciune. Acolo săracul amar lăcrimează, Aici în județe osândesc dreptatea, Acolo cu glorie cinstesc nătărăul, Aici pentru cel rău înflorește roza, Celui bun răsar spini și mărăciune, Încât pentru dânsul îi temniță lumea, Dar și nedreptatea e deșertăciune. Mai încolo râde și necredincioasa, Când plânge, suspină acel ce ... este. Petrece dar timpul în zăbavi plăcute, Căci și desfătarea e a ta stihie, Și ea migăiește tinerele zile. Fii cu înțelepții amic bun și frate, Și stă la ospețe cu dânșii în vorbă, Iar când vezi pe ceruri luna mângâioasă Plutind printre stele către miez de noapte, Du ...

 

Ion Luca Caragiale - Om cu noroc

... este o persoană cunoscută în societatea noastră; e un om cu avere însemnată câștigată printr-o muncă onorabilă; e un om inteligent și serios, un bun soț și un bun tată de familie. Cu atâtea calități trebuia să reușească în lupta pentru viață: invidioșii, cu toate clevetirile lor, n-au putut nimic în contră-i ... una dintre invitate, o văduvă respectabilă, care știe toate câte se petrec în societatea noastră și chiar mai multe; ne-a afirmat pe drum - "contând, se înțelege, pe discreția noastră" - că N…, cum e cam bolnăvicios, și-a făcut testamentul și lasă aproape toată averea sa copilei ...

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

Ion Grămadă - O noapte de groază O noapte de groază de Ion Grămadă Călindarul poporului Bucovinean (1911), apud Cartea sângelui , editura Mușatinii, Suceava, 2002, pp. 118-124. Amândoi pășeam domol, braț la braț, privind cum se lungesc, împrejurul nostru, umbrele înserării peste ogoarele dogorâte ale toamnei, și vorbeam despre toate, despre știință, despre literatură, dar, mai ales, despre ce puteau vorbi doi studenți la vârsta noastră: despre dragoste. Poate era și taina înserării de vină, căci glasurile ne tremurau. Prin văzduh treceau cârduri de rațe sălbatice spre iazurile din apropiere, ca să se culce în păpurișul ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele. Dar gândurile noastre luară alt curs, căci, deodată, răsări înainte-ne, de după sprânceana dealului, o turlă de biserică, a cărei cruce scânteia în focul asfințitului: era mănăstirea Hagigadar, ce se ridică stingheră în mijlocul câmpului, drept în vârful unei uriașe movile de pământ. Am hotărât să o vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>