Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DOUA ZI
Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 929 pentru DOUA ZI.
Ion Luca Caragiale - O reparațiune
... răspundere, pe cuvântul că notița aceea a fost publicată fără știrea onoratei redacțiuni, fapt care onoratei redacțiuni i se pare regretabil. Cum am zice, și batjocură - ocara nu era de ajuns. Cum asta ? Un individ deșuchiat, în toiul târgului, trage o palmă unui om pacinic, și când acesta, amețit ...
Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului
... nostru Iisus Hristos, ce s-au făcut în muntele Thavorului. Că vrând ca să arate mărirea sa ucenicilor săi și noao, mai nainte cu puținel, zice Evanghelia cum că umblând Iisus în părțile Chesariei lui Filip, întreba pre ucenicii săi zicând: Cine îmi zic mie oamenii a fi? Iar ... ci cĂ©le omenești. Cu care cuvinte dojăniia Domnul gândul cel trupesc ce era înrădacinat cu greșala păcatului celui de obște, în mintea oamenilor și zice cum că-i iaste sminteală, nu ca doară ar păți el sminteală ci pentru că cu acĂ©le cuvinte îl opriia pre el Petru de ... în lume, nu avem noi alt nimic mai strălucitor și mai luminat decât soarele sau mai alb decât zăpada. Că pentru trupurile sfinților însuș Domnul zice la 13 capete ale lui Mathei, că vor străluci ca soarele întru împărățiia părintelui lor (carii sunt pre lângă Hristos ca niște stĂ©le) carii ... proroci să ia mărturisire omenirea lui. Oare ce gură ar putea grăi, ca să adeverĂ©ze cu ce bucurie și veselie s-au umplut acei doi luminați proroci, când pre Domnul și mântuitoriul lor, de carele multe prorocise, nu numai în trup, ci și în mărire și în strălucire îmbrăcat l ...
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... îmbujorată Malca... din pricina plânsului, că se despărțește de socri, pentru că întâiași dată venise ea la Neamț, de cale primară la socri, cum se zice la noi. Căci nu erau mai mult decât două săptămâni de când se măritase ea după Ițic, feciorul lui jupân Strul, sau mai bine ar ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie
... Hristos ca un om să botează. Pentru aceasta dară și noi, ca niște robi adevărați și înțelepți, să slujim taina cu inimă curată, după cum zice prorocul David. Minte bună și credincioasă să avem, ca să pricĂ©pem taina drept; și cine iaste credincios și drept, să alĂ©rge ca să ... dânsul (adecă cătră Domnul) și vă luminați și fĂ©țele voastre nu să vor rușina, ca să se albească păcatele noastre ca zăpada, dupre cum zice Isaia. Și cine iaste credincios și temător de Dumnezeu, să mărească și să laude taina, că mărire ca aceasta priimĂ©ște Dumnezeu ca o tămâe ... 5 întrebăciuni avem astăzi foarte de folos a le ști; mai sunt și altele, ci noi le lăsăm pentru lungimea vorbei și vom zice numai pentru acĂ©stia, foarte pre scurt. Deci, câț v-aț adunat astăzi la sfânta besĂ©rică, pentru ca să prăznuiț praznicul, deșchideți-vă ochii ... de păcate, s-au botezat? Zicem că botezul iaste mântuirea păcatelor omului și curățenie de păcatul cel strămoșesc, iară Hristos fiind fărde păcate, după cum zice prorocul Isaia: Că păcat n-au făcut, nici vicleșug în gura lui nu s-au aflat, pentru ce, dară, s-au botezat? Zicem la aceasta ...
Friedrich Schiller - Resignațiune
... a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătitoare, De secoli intronat. Aci  se zice  așteaptă pe cei răi spăimântare, Cei buni sunt fericiți. A inimei adâncuri vei da la-nfățișare, Enigmei Providenței vei da o dezlegare ...
... a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătitoare, De secoli intronat. Aci  se zice  așteaptă pe cei răi spăimântare, Cei buni sunt fericiți. A inimei adâncuri vei da la-nfățișare, Enigmei Providenței vei da o dezlegare ...
Mihai Eminescu - Resignațiune (din Schiller)
... a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătitoare, De secoli intronat. Aci  se zice  așteaptă pe cei răi spăimântare, Cei buni sunt fericiți. A inimei adâncuri vei da la-nfățișare, Enigmei Providenței vei da o dezlegare ...
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie
... sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se făli cu filantropia sa pentru a desprețui iubirea de patrie. El zice: „Patria mea este lumea. Ungheriul cel mic, în carile sunt născut, nu poate avea drept de a fi preferat înaintea alegerei mele ... filozofie este aceea care se sârguiește a-l scoate din ea; este religioasă și cinstește iubirea de patrie. De bună samă, se poate zice că și lumea întreagă este patria noastră. Toate popoarele sunt o fracție a unei familie numeroasă, care pentru întinderea sa nu poate fi ... încuviințază chipurile feluritelor înfățoșeri, ce poate căpăta între oameni instinctul sfințit a viețui frățește, a da cinstea cuviincioasă și agiutorul fiecăruia! Doi călători europĂ©i se întâlnesc într-un alt continent, unul este născut în Turin, altul în London. Ei sunt europei, acest nume comun de europeu ...
Ion Luca Caragiale - Moftangii
... întrebi ce părere are despre prințesa: - Fie, mon cher; nu zic! e tânără; frumușică, si vous voulez ; da' ... prea e luxoasă! Când vorbește de regina, zice: la pauvre! La balul curții mai ales, cum s-a abținut toată ziua de mâncare, abuzează de șampanie, de icre, de înghețată, de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... cap, la câțiva le-a venit amețeală. Mie nu-mi păsa nici de bătaie, nici de premiu, nici de notă rea; simțeam însă doi ochi care mă pironeau drept în mijlocul frunții. Fără ei aș fi spus toate regatele, marile ducate și ducatele Germaniei, cu capitalele și cu orașele ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Pe drumul desfundat de ploi, înainta o trăsură cu greu. Câmpul era totuna de apă. Se lăsa noaptea, și frigul începeasă amorțească crestele bulgărilor de noroi, iar bălțile prindeau o pojghiță subțire de gheață — ceea ce făcea drumul și mai anevoios. Caii, asudați, mergeau prin șleau, sunând dintelencele lor monotone: erau patru înaintași, toți tineri, deprinși cu vremea rea și cu noroaiele, fiindcă erau născuțiîn herghelie, la țară. Văzuseră ei multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoicavizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile. În adevăr, Stoica, beat mort, ca să-și țină cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci trăsura se oprea. La fiecare popas, se auzea stăpânul înjurând: — Mă bețivule, mă, nu te-ai mai trezit! ?... Mă! Și la fiecare "mă", răsuna câte un ghiont în spinarea vizitiului, dar fără nici un câștig: pe dinafară cojocul gros, pedinăuntru rachiul ...