Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DOUA MÂNĂ
Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 725 pentru DOUA MÂNĂ.
... răsufle, se punea cu Ana și cu bătrâna să numere banii, și atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi copilași, căci doi erau acum, iară bătrâna privea la câteșipatru și se simțea întreținută, căci avea un ginere harnic, o fată norocoasă, doi nepoți sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig făcut cu bine. Duminică dimineață Ghiță punea calul la teleagă și bătrâna se ... mai dădea o raită prin împrejur, ca să vadă dacă în adevăr toate sunt bine, apoi se urca în teleagă. Ana și Ghiță îi sărutau mâna, ea mai săruta o dată copilașii, apoi zicea: "Gând bun să ne dea Dumnezeu!", își făcea cruce și dădea semn de plecare. Dar ea pleca ... turme, trebuie să fie și mulți păstori. Dar și porcarii sunt oameni, ba, între mulți, sunt oameni de tot felul, și de rând, și de mâna a doua, ba chiar și oameni de frunte. O turmă nu poate să fie prea mare, și așa, unde sunt mii și mii ... cinstiți, care mănâncă, beau și plătesc. Într-o zi de luni au venit trei inși în căruță cu osiile de fier, ușurică și trasă de ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... ușa mântuirii și tot scăpăram din picioare, așteptând cu neastâmpăr să vină un lainic de școlar de afară, căci era poruncă să nu ieșim câte doi deodată; și-mi crăpa măseaua-n gură când vedeam că nu mai vine, să mă scutesc de călăria lui Balan și de blagoslovenia lui Nicolai ... voie, plec spre ușă, ies repede și nu mă mai încurc primprejurul școlii, ci o iau la sănătoasa spre casă. Și când mă uit înapoi, doi hojmălăi se și luaseră după mine; și unde nu încep a fugi de-mi scăpărau picioarele; și trec pe lângă casa noastră, și ...
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
... trimiterea în Francia a fiilor săi și a altor câțiva fii de boieri, căci afară de mine mai erau trimiși și doi fii ai logofătului Lupu Balș și un altul, Nicu Cassu. Educațiunea franceză se părea marelui nostru protector, împăratului Nicolai I, prea revoluționară; furăm dară luați ...
Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul
... loc, Dar altul îi ia rândul. Burcel în șanț moarte zdrobind O tivdă păgânească. Șoimu-n redan cade răcnind: „Moldova să trăiască!“ Doi frați Călini, ciuntiți de vii, Se zvârcolesc în sânge; Nici unul însă, dragi copii, Nici unul nu se plânge. Atunci viteazul căpitan, Cu-o largă ...
... Și ea?... Atât de gânditoare Și tristă m-a privit aseară! Plânsese, ori mi s-a părut? Ce-ar fi odată, mâna-i albă, Când mi-o întinde, s-o sărut?... Și-n minte mi s-arată chipu-i Atât de fraged și de blând, Cu ochii ... aiurit zâmbește Privirii mele arzătoare. Țiu minte că i-am zis atuncea: ...Să nu răcești... e cam răcoare... Și-ncet i-am pus pe umăr mâna Așa timid, tremurător... Știu eu? Poate-a cuprins-o mila, Că s-a lăsat încetișor, Ca un copil, plecându-și capul ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din viața mea
... suflet nobil și îngeresc, Elena Cozoni, era asemene de origine italiană. Născută în târgul Ocnei, maică-mea avu șapte copii, dintre care cinci fete și doi băieți. Din toată familia mea, astăzi ne găsim rămași pe lume numai fratele meu Iancu și eu! Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna ...
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
... om minunat pentru mine (vizitiul, zic) ca să fug și eu d-acolo. Am venit acasă și am cerut foarte rebel, plângând, să-mi dea doi lei să cumpăr o carte. Eram rău când plângeam: sculam vecinii în picioare. A trebuit să mi se dea banii, și alergai îndată ... țesturi și ciuperci ÑȘ, Ѧ . Tata nu era în București să-mi spuie, mama știa carte numai grecească. În via grădinii lucrau câțiva olteni; vreo doi dintr-înșii erau cu călimările la brâu și știau carte. Mă rugai de unul, care mi se păru mie mai procopsit și pe care îl ... tălmăcea românește. Din ziua aceea nu-mi mai fu urâtă cartea, în scurtă vreme mă puse la Grămatică, la Hrisorora, la Esop, și ajunsei în doi ani și până la tom. Chipul, mergeam bine, că înțelegeam ce învățam, pentru că bietul Naum tălmăcea băieților săi din elinește în grecește, și din ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... de oțel, Chiar ca vântul s-au pornit Cu ai săi aleși oșteni Peste munți și peste văi; Și nu puțini au ucis Cu vânoasa mâna sa, Hoți cumpliți și groaznici urși Ce în calea lui ieșea. Dar, în sfârșit, ajungând La codri merei, pustii, Au strigat: “Noroc! noroc! Unde ... un troian. Deci eroul, ostenit, De primejdie scăpând, Și văzând cerul senin, Și departe-n orizon Culmea muntelui dorit, Lasă calul său încet, Și cu mâna pe grumaz Netezindu-l îi zicea: “O, neprețuite cal, Amicul, scăparea mea, Mai opintește puțin Pân’ la muntele ce văd, Și acolo te-oi ...
... Căci toți ziceau că dânsul nici mort măcar nu scapă De Negură, de domnul din țara lui Amurg. Iar Volbură surâde; din genele lui curg Doi picuri; el pe Fulger cu drag îl ia de mână Și-apoi l-a dus la Salba și-a zis: Nădejde ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... său. Dacă a înnebunit Eminescu, cauza este exclusiv internă, este înnăscută, este ereditară. Cei ce cunosc datele din familia lui știu că la doi frați ai săi, morți sinuciși, a izbucnit nebunia înainte de a sa și că această nevropatie se poate urmări în linie ...
Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...