Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DEASUPRA

 Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 418 pentru DEASUPRA.

Ion Creangă - Ivan Turbincă

Ion Creangă - Ivan Turbincă Ivan Turbincă de Ion Creangă 1880 Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Și mai-marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i și două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulțumi mai-marilor săi și apoi, luându-și rămas bun de la tovarășii lui de oaste, cu care mai trase câte-o dușcă, două de rachiu, pornește la drum cântând. Și cum mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile. — Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ostașul cela să ...

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... închisă din patru părți de dealuri păduroase. În partea despre miazăzi mai cufundat, se adună, din șipotele ce izvorăsc de sub dealuri, niște băltaie adânci, deasupra cărora se ridică ca niște perii stufișuri de rogoz. Între partea băltoasă și partea mai ridicată despre miază-noapte, în mijlocul văii, stă hanul lui ...

 

Nicolae Gane - Ion Urdilă

... Dar acum, fiind așa aproape de dânsa, legănat pe fața apei, neauzind alt vuiet decât vuietul măcinișului, neavând alți marturi decât bâtlanii ce se roteau deasupra capetelor noastre, și colo sus soarele care ne îmbrățișa în razele lui, mărturisesc că eram mișcat... Da, eram mișcat, și încă atât de mult, încât ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... cu așa putere, că răstoarnă luntrea și pescarii în apă. Dar pescarii deprinși cu astfel de afaceri, deși se cufundă, imediat îi vezi iarăși plutind deasupra apei, ținând necontenit în mână capătul frân­ghiei de la harpună. Monstrul, care nu rareori ajunge o lungime de 4 1/2 metri*, se zbuciumă ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... bine-ai sosit! În aer ciocârlia, pe case rândunele, Pe crengile pădurei un roi de păsărele Cu lungă ciripire la soare se-ncălzesc, Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc. Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pământul preschimbă sărutări ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... pe fotografie, care spunea cu totul altfel de cum mă lăsase să cred prințul Preda: "Scumpului lingușitorului (coaxing) și necredinciosului meu prieten" - din care, de deasupra ramei vulgare furnizate de prințul decăzut, nu ieșea decât: "Scumpului... credinciosului meu prieten. (Pe rama inițială de bronz, din aceeași lucrătură veche, italienească, ca și ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul şi Francmasoneria Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul și Francmasoneria de Nicolae Paulescu publicată în 1913 Cuprins 1 SPITALUL [1] 1.1 I. Ce este un medic? 1.2 II Dar, ce este un bolnav? 1.3 III Ce este un spital? 1.4 Dar ce este Caritatea? 1.5 LEGISLAȚII RELIGIOASE 2 CORANUL 2.1 I. - Patima de proprietate 2.2 II. - Patima de dominație 2.3 III. - Legea iubirii 3 TALMUDUL 3.1 I. - Patima de proprietate 3.1.1 1. - Cămătăria 3.1.2 2. - Frauda 3.1.3 3. - Jurământul fals 3.2 II - Patima de dominație 3.3 III - Legea iubirii 3.4 Omorurile rituale 4 CAHALUL 4.1 ORGANIZAȚIA STATULUI JIDOVESC 4.1.1 A) CAHALUL ELEMENTAR 4.1.1.1 I. - Școlile talmudice 4.1.1.2 II. – Proprietate 4.1.1.3 III. – Dominație 4.1.2 B) CAHALELE SUPERIOARE 4.1.3 EFECTELE CAHALELOR TALMUDICE 4.1.3.1 AUSTRO-UNGARIA 4.1.3.2 BUCOVINA 4.1.3.3 GALIȚIA 4.1.3.4 UNGARIA 4.1.3.5 AUSTRIA 4.1.3.6 FRANȚA 4.1.3.7 ALGERIA 4. ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea) Luceafărul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Dramă în V acte Cuprins 1 Personaje 2 Actul I 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 3 Actul II 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 4 Actul III 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4.5 Scena V 4.6 Scena VI 5 Actul IV 5.1 Scena I 5.2 Scena II 5.3 Scena III 5.4 Scena IV 5.5 Scena V 5.6 Scena VI 6 Actul V 6.1 Scena I 6.2 Scena II 6.3 Scena III 6.4 Scena IV Personaje PETRU RAREȘ LOGOFĂTUL BALOȘ VORNICUL GROZA PÂRCĂLABUL MIHU, în urmă hatman PÂRCĂLABUL MATIAȘ POSTELNICUL ALBOTĂ PÂRCĂLABUL LICIU SPĂTARUL ȘANDRU BIV-VEL LOGOFĂTUL TROTUȘAN PAN CRASNAȘ PAN COSMA CHELNARUL HÂREA MOGÂRDICI SANDOMIR CORBEA CREMENE DOFTORUL ȘMIL I-IUL OSTAȘ AL II-LEA OSTAȘ AL III-LEA OSTAȘ AL IV-LEA OSTAȘ UN COPIL DE CASĂ ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Viforul Viforul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Dramă în IV acte, scrisă în perioada 1524-1527 ȘTEFĂNIȚĂ-VODĂ LUCA ARBORE LOGOFĂTUL TROTUȘANU VORNICUL CĂRĂBĂȚ PAHARNICUL SĂCUEANU POSTELNICUL COSMA ȘEARPE VISTERNICUL IEREMIA PÂRCĂLABUL PETRICĂ PÂRCĂLABUL CONDREA PÂRCĂLABUL BALOȘ SPĂTARUL HRANĂ COMISUL TOMA CĂȚELEANU BIVEL-LOGOFĂTUL ISAC BIVEL-POSTELNICUL LUCA CÂRJE BIVEL-VISTIERNICUL SIMA CĂTĂLIN TOADER NICHITA COPIII LUI ARBORE MOGÂRDICI ȚUGULEA MOGHILĂ DOAMNA TANA OANA CONTELE IRMSKY NICULINA UN COPIL DE CASĂ UN UNGUR UN VÂNĂTOR UN ARMAȘ Copii de casă, aprozi, vânători, bătăiași Cuprins 1 Actul I 1.1 Scena I 1.2 Scena II 1.3 Scena III 1.4 Scena IV 1.5 Scena V 1.6 Scena VI 2 Actul II 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 2.8 Scena VIII 3 Actul III 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 4 Actul IV 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4. ...

 

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpuşneanu Alexandru Lăpușneanu (1564 - 1569) de Constantin Negruzzi Dacia literară , tom I, ianuarie—iunie, 1840; vol. Păcatele tinerețelor, 1857 Cuprins 1 Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu… 2 Ai să dai samă, doamnă!… 3 Capul lui Moțoc vrem… 4 De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu… Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu… Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de Buzduganul lui Ștefan Tomșa, care acum cîrmuia țara, dar Alexandru Lăpușneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri, de oștile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești și se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomșa și să-și ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pănă în picioare. — Ce socoți, Bogdane, zise după puțină tăcere, izbîndi-vom oare? — Să nu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>