Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA ÎN
Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 1575 pentru DA ÎN.
... toată frumusețea chihlimbarului, curățenia ciubucului și bunul miros al diubecului, ciubucul agăi se stingea nefumat. El nu mai cerea nici cafe, nici dulceți. Se închidea în cabinetul său și sta pe gânduri nopți întregi. Necontenit da poronci la zapciii și pandurii ce i se înfățoșau cu raporturi, și din zi în zi se făcea mai tăcut și mai serios; în așa stare nu l-a văzut nime în curs de zece ani de când el ocârmuiește Bucureștii. Oare ce e pricina unei așa prefaceri? Iată întâmplarea: În acea vreme s-a ivit în Valahia hoțul Tunsul, care a întors asupră-și luarea-aminte nu numai a agăi, ci a Principatului întreg. El ... acum nu sunt în Valahia, dar nu e îndoială că vor fi curând. Tot într-o vreme se ivea pe lângă Râmnic, subt Mihăilești și în preajma Craiovei, și cu aceasta a împleticit toate urmările poliției. Dar asta e puțin; adeseori se afla chiar în București cu nepăsarea unui pacinic și statornic orășan, și iată ce a adus o spaimă obștească ...
George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc
... lucruri surprinzător de pudice și de caste, e foarte rezervat în expresii, ba uneori exclude cu desăvârșire amorul din opera lui literară. Un sentimental naiv în viața de toate zilele face pe grozavul în scris — și invers, un cinic dezordonat, un Don Juan în practica vieții face, în versuri și în proză literară, pe sentimentalul, credincios unei singure femei. Un om foarte timid în viața practică de toate zilele poate fi un polemist violent și un pamfletar plin de o aprigă bărbăție în scrierile lui. S-ar părea că ne aflăm în fața unei legi a compensațiilor: omul cheltuiește, trebuie să-și cheltuiască, în fantezii creatoare de artă, surplusul unei anume forme de energie vitală
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... trebuia Stavreaschii “madmazelaâ€�, madmazela ședea la taifas ori se zbenguia pântre culise . Într-o seară multregretata artistă juca pe regina într-o melodramă înfricoșată . În actul al patrulea se făcea o revoluție la poarta palatului . Regina, blocată în palat de valurile populare, intra în scenă, care reprezenta o mare sală de recepție, zicea câteva cuvinte pripite, ieșea apoi în balcon ca să vază ce e jos, unde urla mulțimea turbată, și trebuia să se întoarcă în scenă repede, palidă și desfigurată de groază : văzuse cum pe fiul ei iubit îl sfâșiau fiarele scăpate din lanțurile robiei . Pentru ca efectul să fie ... venea refrenul, punea mâna în buzunarul jiletcii și striga: — Madama! dau ținți franți șuplimentu: mai cu modeștia! REVANȘĂ Direcția teatrului o ținea Costache Caragiale în tovărășie cu Costache Mihaileanu. Iorgu Caragiale ieșise din școala de muzică a cadeților — adică jumătate ieșise și trei sferturi fusese dat afară ... plângă. Catafalcul era așezat lângă fundal tocmai unde venea gaura tabloului — toate tablourile au câte o mică spărtură pe unde se vede de-napoi în scenă și-n public. Ce-l împinge demonul pe Iorgu? Pune un ac ...
Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu
... Când însuși glasul) Freamăt de codru Revedere Foaia veștedă Despărțire Răsai asupra mea... Ta twam asi Viața Calul troian Între pasări După ce atâta vreme În van căta-veți... Noi amândoi avem același dascăl O, -nțelepciune ai aripi de ceară! Stelele-n cer Stau în cerdacul tău... Un om de stat (Wernicke, 1697) Donec eris felix... (Ovidius) De pe ochi ridici... Și era ploaie cu senin... E trist ca nimeni ... atâtea ori... 1881 Mănușa (după Fr. Schiller) (de Friedrich Schiller ) Scrisoarea I Scrisoarea II Scrisoarea III Scrisoarea IV Scrisoarea V Sarmis Gemenii Gelozie Din când în când... Ca și Stoa ce pretinde... Doña Sol De-ar fi mijloace În zădar în colbul școlii... 1882 Apari să dai lumină Renunțare Nu mă-nțelegi Ochiul tău iubit Ochiul tău iubit (variantă) Dacă iubești fără să speri Și oare ... suferit 1883 Luceafărul Doina S-a dus amorul Când amintirile... Adio Ce e amorul? Pe lângă plopii fără soț... Și dacă... Glossă Odă (în metru antic) Iubind în taină... Trecut-au anii Veneția (de Gaetano Cerri) Se bate miezul nopții... Cu mâne zilele-ți adaogi... Peste vârfuri Somnoroase păsărele... De-or trece anii ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... TANA: Cum era la trup? OANA: Micșor, dar trezea codrii cu chiotul lui... Când pășea se cutremurau oțelele pe el... Parcă-l văz... Îl am în ochi, în inimă, în suflet... Îl simț în mâini... Așa scutura pletele albe... Așa răsucea mustața... Așa aducea paharul la gură... DOAMNA TANA: După biruinți... OANA: Da, și toată viața, căci toată și pe toți a biruit... DOAMNA TANA: Cum avea ochii? OANA: Ochii?... Ca solzul de pește... Și de ... i saprindeau ca para... Și fulgera cu privirile... DOAMNA TANA: Pe tine te-a iubit, Oană... OANA: Da, da, Dumnezeu să-l odihnească în sânul lui Abraam!... De mă gândesc, simt ca doi cărbuni în amândoi obrajii... Și i-aud sărutatul lui... DOAMNA TANA: Te mângâia? OANA: O, mă alinta... Și umbla binișor-binișor cu mine, cu mâinile lui înăsprite ... veni contele Irmsky, mai foc... OANA: Contele Irmsky?... Hî... DOAMNA TANA: Ia-i sabia și pune-i fuste... să juri că e femeie... OANA: Subțire în talie, să-l frângi, și gros în șolduri... DOAMNA TANA: În șolduri?... Un spion plătit și de Sigismund și de Ștefăniță... Eh!... Dar tu, Oană, cum o duci cu Cătălin? OANA: Slavă domnului! DOAMNA TANA: Bine ...
Alexandru Macedonski - Rondelul ajungerii la cer
... Alexandru Macedonski - Rondelul ajungerii la cer Rondelul ajungerii la cer de Alexandru Macedonski În cer s-ajunge dintr-un salt, Sau nu s-ajunge-n veci de veci... Te-aruncă-n el un cântec-nalt, În care-al vieții plâns îneci. Spărgând fluidicul său smalt, Ca o săgeată de-aur treci. -- În cer s-ajunge dintr-un salt, Sau nu s-ajunge-n veci de veci. I se mai dă-n sfârșit asalt Sub jar de patimi ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI
... Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a XI Janalău pe toți cu mintea-împacă Ș-în urmă după-a lui socoteală Cinstitul sobor cu tot să pleacă, Când Cucavel cu gloata să scoală Și năvălind pe sobor în pripă, Mână pe delegați în răsipă. Doamne la ce-mi dăduși minte bună Ș-inimă de milă sâmțitoare, Deacă nu mi-ai dat cu ceste-împreună Și putere-în mâni izbânditoare, Să pedepsesc pe toți cei ce-înșală Ș-asupresc oamenii fără sfială!... Când văd omenirea ticăloasă, Cu totul oarbă și-întunecată, După mii ... neam, ce-altor dumneziei să-închină!... Iar' spaniolii pentru bolovani Cu aur, taie pe mexicani. Un arap cu sabia-într-o mână Cu AlcorĂ¡nul în ceaialaltă, Taie pe toți ș-apasă-în țărână Ce nu cinstesc luna-îngiumătată Nu-i primesc visurile și care Nu-și taie împrejur mădulare!... Și cestor slăviți tâlhari putință Tu le dăduși ... câțva? Din ce pricìnă? Tocma s-aibă ei minte-îngerească Și cu toată-înțălepciunea plină! Eu, de voie bună, nu mi-oi pune Jugul în grumazi, vă spun ș-oi spune! Cel mai înțălept încă rămâne În ...
... din râpi, din lacuri se reped mii de povoaie, Râurele se fac râuri, valea s-umple d-unda lor, Și la punte când agiunge călătorul în nevoie, Volbura înfurietă temelia ei o sapă, Surpă bolta cea hâită, ce tunândă cade-n apă. Cufundat în rea durere pe mal cură-n gios, în sus, Îns verunde ochi-ntoarnă, a lui voce oriunde sună, Agiutor chemat n-aduce de pe malul cel opus, Că la vad nu ... ca aice să fiu prada de vro fiară, Să las pe dulce amicul pentru mine ca să piară? Deodată-n propiere un plăcut lin murmuriu În tăcerea cea adâncă la urechea sa pătrunde; Stă, ascultă ș-apoi vede dintre stânci un izvor viu, Ce varsa în vas de piatră argintoase a lui unde. Acolo, cu însatare, soarbe, s-udă, se-nviază, A lui membre ostenite cu putere ... Ce prin forme îngăimate zugrăveau icoana lor; Călători doi din cetate revineau pe acea cale, Lângă ii cu repegiune pășind, auzi: Se duce, Pre amic în loc de Meros îl întind acum pe cruce. În
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
... Și la ce sunt bune bulendrele pe care vă sfădiți voi? - Când se încalță cineva cu opincile, trece marea ca pe uscat. Când pune căciula în cap, nu-l vede nici dracul, măcar de i-ar da cu degetul în ochi. Iară când va avea biciul în mână și va trosni asupra vrăjmașilor săi, îi împietrește. - Aveți dreptate să vă sfădiți voi, mă. Căci una fără alta, aceste bulendre nu fac nici ... ne facă dreptate. Și îndată o rupseră d-a fuga dracii, tulind-o înspre câte un munte. Până una, alta, voinicul puse opincile în picioare, căciula în cap și luă biciul în mână. Când ajunseră dracii în vârfurile munților și așteptară să le facă semnul, fiul cel mic al împăratului trăsni de trei ori cu biciul în fața fiecărui drac, și îi împietri acolo locului. Apoi o luă și el la drum în treaba lui, unde îl trăgea dorul. Abia mai făcu vro zece pași și văzu pe sus un stol de șapte porumbei. Îi urmări din ochi ... Trecu mări, pâraie și ape mari ca pe uscat, mai cutreieră țări și pustiuri, până ce ajunse la un munte mare, mare, al cărui vârf da ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... tineri ce se absorb într-una, Ca două atribute ce întregesc ideea În mintea concentrată, se înțeleg în clipă Și ambii fac un angel mulțit în atribute. Ca fulger sunt în curte, ating tot ce veghează ! Soldați în sentinelă, în prag adorm custodul, Străbat la domn în domă, și scapără lucirea Din candela ce arde, și stau în oratoriu. Aci viața vieții, simbolul libertății Icoana învierii când în triumf CUVÂNTUL Dărapănă sclavia a sufletelor moarte, Și înnoiește omul spre cugetul cel mare, Însăși acea icoană lucea d-a sa ... lata frunte În pumnu-i se-ncrețește și-i încovoaie brațul. Astâmpăr nu e-ntr-însul și-ndată se realță. Sublim este bărbatul când intră în el geniul Cereștilor voințe și inspirat îl mișcă! Materia frământă în neastâmpăr sacru Și-ncinde carne, minte! E alt Enoh ce svoală Pe aripa științei, răpit d-a sa credință! E un profet în ... Pe aripe de flăcări ce-i prumuta credința Svola până la tronul cerescului părinte, Ca sacru olocaust de umil și drept suflet, Și se-nturna în sânu-i reîncălzit, fierbinte, Aducător de pace. Așa-ngenunche-eroul Ș-ațintă la cer mintea, ce încă ca icoană Cingea ...
Anton Pann - Norocul și mintea
... nu simte. Așadar ciobanul cu caprele sale Mergînd mai-nainte pe această vale, 0 pivniță vede, veche, darîmată, Curgînd înaintea-i o apă curată, Stă în loc, să uită, în păreri îi vine Că aci să-și facă colibă e bine. Ș-începu să sape, vrînd cu el Norocul. Să mai îndrepteze în pivniță locul. Săpînd dar, găsește o lespedă rasă, Lucrată în colțuri tocma ca o masă. Hotărî îndată, nu lăsă de mîine, Acum vru pe dînsa să mănînce pîine. După ce cu caznă și cu silă ... are ? Și întrebă dacă îi sînt de vînzare, Iar nebunul zise : -Pietri de aceste 0 pivniță plină aci-ntr-un loc este. De-mi veți da din ploscă să cinstesc o dată, Eu vă duc la dînsa acuma îndată. Văzînd negustorii că e prost în formă, Nu caut mîncare, nu vor să mai doannă, Prețuiesc comoara fără să o vază, De părere bună nu putea să șează. Dau să bea ... oacom blănită (Tocmă pel nerodul bine nimerită). Anterii de stofă, cămăiși ca tulpanul (De știe ciobanul ce este șofranul). Scumpă-mbrăcăminte îi făcu destulă, Păpuci în picioare și în cap căciiilă. Apoi fiu de suflet dacă îl numește, Apucă-l învață și a sfătuiește î ...