Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BINE ȘI LA RĂU
Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 604 pentru BINE ȘI LA RĂU.
Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte
... preceptele moralei celei mai înalte și mai ,,dezinteresate" se reduc, în ultimă analiză, tot la această lege.) Orice semn, orice precursor al morții este oribil, și orice semn de viață intensă este încântător. Și aceasta e o cauză pentru care gustăm și lăudăm în artă expresia vieții cât mai puternice. Dar viața împuținează viața. Materia nobilă și elastică se durifică cu vremea. Țesutul devine coajă. Pe partea sufletească -- aceeași anchilozare și scleroză, și din cauze organice, și din cauza presiunii sociale care pune viața în tipare. Iată pentru ce copilul este atât de încântător. 22. Este un secret, este ceva ascuns parcă ... singura observație care cere timp lung și nu poate fi împrumutată de la alții e aceea a vieții sufletești, a altora și a noastră proprie, materialul romanului, al criticii psihologice și al oricărui gen care are de obiect omul moral, concret și divers. 25. Azi se împlinesc treizeci și șase de ani de la moartea mamei... Timpul vine din viitor, trece în urmă, se darmă peste ea, o acoperă, o face tot mai inexistentă, căci morții mor și ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... să vă aduc mere. - Bine, tătuță, răspunseră copiii, numai să nu zăbovești mult, căci ne este frică singuri. - Fiți pe pace din partea asta. Zise și plecă. El se opri la o depărtare cât arunci cu o zburătură de țandără, și se sui într-un copaci și legă un căpătâi de scândură de vârful copaciului. De câte ori bătea vântul scândura se lovea, iar copiii ziceau: - Auzi, tata taie lemne. El însă ... nimeni. Atunci se pune fata și scutură, și deretică, și așeză toate lucrușoarele pe la locurile lor; apoi găti bucate și se puse la masă și mâncă cu frate-său. Apoi se ascunseră într-o cămară. Seara, iacă-te că vine și zmeul. Văzu el că nu este toate tabără cum lăsase, și începu a zice: - Cine mi-a făcut ăst bine să-i fac și eu lui. Ei ieșiră de unde erau ascunși, și fata îi răspunse: - Eu am scuturat și am dereticat. Și așa bine ce-i păru zmeului, cât nu se poate spune. Puseră masa, mâncară cu toții ...
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
... din pustiurile Arabiei până la Dunăre. Rostul organic al acestei stăpâniri e înnăbușirea spiritului semitic, care duce la lupte necurmate și prin desfrâu la ruină, și propagarea celui arian, pe care-l lămurește la perși Zoroastru, la inzi Buddha, iar la elini Socrat. Stăpânitorii însă încurând se semitisează și ei, și încă în timpul lui Xerxe, nepotul lui Cir, satrapii persieni sunt în ceeace privește exploatarea nemiloasă, luxul și viața fără de frâu de o potrivă cu mai marii Asiriei ori ai Babiloniei. Împărăția persană e deci și ea mereu sbuciumată și se susține numai pentrucă nu e cine s'o desființeze. Elinii se semitisează și ei, și în timpul lui Pericle alăturea cu admirabila desvoltare a artei se desfășură cea mai destrăbălată viață, care trebuiĂ neapărat să ducă la răsboiul peloponesiac, în care spartanii cu moravuri aspre frâng în cele din urmă puterea Atenienilor corupți. În timpul răsboiului peloponesiac se ticăloșesc însă și spartanii, cari numai prin cele mai mișelești apucături și numai unindu-se cu Cir cel tinăr ajung învingători. La începutul răsboiului peloponesiac, izbucnește în Atena ciuma, de care a perit și Pericle, și o spaimă fără de margini îi cuprinde pe atenienii însetați
Ion Luca Caragiale - Plătește vizirul
... escamota răspunderea deslegării ei ? Să nu se amăgească câtuși de puțin capii cârdășiei liberale-cosmopolite. Știe bine țara cine a adus cestiunea evreiască la încordarea gravă de astăzi; știe toată lumea cum s'au făcut alegerile, oricari ar fi afirmațiile retorice ale oamenilor influenței morale și oricare ar fi rezultatul preponderenței brutale a majorităților guvernamentale; oricine știe că majoritățile aduse astfel ca să hotărască de viitorul țării, de existența ... săvârșit zilele din urmă în domeniul înaltei politice. Faptul e însemnat din mai multe puncte de vedere: el are o mare gravitate prin el însuși, și apoi e primul de felul său; este o inovațiune în ceea ce privește solidaritatea și acțiunea politică a marilor puteri europene. Acest fapt este răsturnarea Kedivului prin acțiunea directă și colectivă a puterilor. Pentru prima oară puterile pășesc în colectivitate la un act de o așa gravitate; pentru prima oară ele depun pe domnitorul unui stat, pentru că, după aprecierea lor, ar fi administrat rău afacerile țării sale, pentru că nu și-a ținut îngajamentele față cu creditorii săi din străinătate, și ...
Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă
... zic eu școlerului) ce înțăleji tu prin curbă, o linie curbă? Școlerul: Care nu-i ghireaptă... Pedagogul (zâmbind cu bunătate): No! care nu-i ghireaptă, bine! da' cumu-i, dacă nu-i ghireaptă? Școlerul mai apoi vine la aceea înduplecare a rățiunii că musai va să răspundă minken: E o linie oablă, oablă, care mere și mere și mere și iarăși se-ntoarnă ghe unghe o purces. Pedagogul (jucându-și serios rolul): Bine! răspuns limpeghe! chiar! reșpeckive esact... No acuma, spune-ne cine au invăntat numerele? Școlerul acuma, după memorare numai, căci memoria e, cum zice Tubinghen, pur ... picioare? lucru ori ființă? Ha? Elevul : Ființă, dom'le! Profesorul : Dar masa ființă-i? Elevul : E lucru, dom'le! Profesorul: No! că-z n-are și ea patru? Elevul : Da, dar nu se mișcă, dom'le! Profesorul (și mai vesel): Ei! pe dracu! să se miște... poake doar că cu șpirikismus! Inspectorul (tușește tare și caută să schimbe vorba): Mă rog, cum îl cheamă pe elevul acesta? Profesorul : Anibal Ioanescu. Inspectorul: Răspunde bine. Profesorul (cu siguranță): Că-z ăsta-i ghintre cei bunișori!... No! la gheografie acuma... Mă! tu ghe colo... Spune-ne tu doară toake ștakele Europei. Elevul: Franța, dom'le. Profesorul: Franțiia, bine! Elevul: Anglia, dom'le. Profesorul: Iaște! Elevul: Germania, dom'le. Profesorul : Ghermania. Elevul (se pornește repede. - Profesorul dă din cap afirmativ la
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... deschideau. Porțile curții, totdeauna încuiate. Vântul nu bătea pe-aici, oprit de cine știe cine, departe de aceste locuri în veșnică odihnă. Numai, hei, uneori, la miez de noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră intră pe porțile înalte; și porțile se închiseră în urma ei. Apoi auzii o ușă trântindu-se, și alta, și alta, încet, mai încet, mai încet, până nu știu bine dacă mai auzeam sau mi se părea. A cui să fie umbra? Vreo stafie? Înăuntru plânge cineva... se roagă, a leșinat ... s-a părut, n-ai auzit nimic. — Atunci, spune-mi unde sunt. Bătrâna se plecă pe capul meu, mă sărută pe frunte și-mi zise: — Văd eu că nu adormi pân' nu ți-oi spune o poveste. Ridicai capul din pernă și bătrâna începu. A fost odată, când și pe-aici bătea vântul și se mișca apa, a fost un împărat mare și viteaz, dar rău, că moartea de om
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările-nflorite și-ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ... Poporul o aude mișcându-se-miit. Din muri, din stâlpii netezi, stindardele de fală Desfășurate tremur la zgomotul ivit. Lui glasul îi tremură... dar răspicat și blând Vorbe mărgăritare le-nșiră tremurând. Â Vremea pe ai mei umeri s-a grămădit bătrână. Din oase și din vine a stors a vieții suc Și slabă și uscată e-mpărăteasca-mi mână. Brad învechit prin stânce pe tronu-mi mă usuc, Curând va-ntinde moartea mantaua ei cea brună Pe mine... Și ... un geniu coboară în corpul cel urât, De ce orice ființă din cer e condamnată O viață să petreacă în scutece vârât? Cine prescrie legea ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... lucrat în ziua de Sfânta Vineri, și i s-a stropit fața cu pestrui galbene; iar Sâlca, a lui Isac, bogată și frumoasă, n-a ținut credințele străvechi și-a rămas nemăritată... DOAMNA TANA: Și-a rămas nemăritată... O fi rău?... NICULINA: De, măria-ta... DOAMNA TANA: O fi bine?... NICULINA: Știu eu?... DOAMNA TANA: Și-a rămas nemăritată... Bine ar fi fost să fi lucrat și eu la sărbătorile legate... Pestrui am... NICULINA: A! OANA: Ca partea de la soare a unei caise, așa sunt obrajii tăi și tot așa de mirositori... Mi-aduc aminte ca acum când veni Ștefăniță, prăfuit și cu vestmintele rupte, la castelul din Hârlău. Dăte cu ochii de mine și-mi zise: Oană, tu te închini la soare? La sfântul soare? Ei, da, la sfântul soare. Dar nu la soarele de iarnă, care pare ca un taler spălăcit, ci la soarele de cuptor, care coace fânețile, și grâul, și roadele... Cum să nu, măria-ta! Iacă, ți l-am adus, pârjolind țara Munteniei. Și răsăriși în prag ca o minune. Erai cum ești: naltă, subțire și cu cosițele ca
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
... Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene. Nu se pomenea nici gură de om ... pâine caldă mamei, pâine caldă de la Iane brutarul!" Și intră în zăpadă până în brâu. Se opri încremenit. Auzise ceva. Îl striga cineva? Auzise bine numele lui. Vântul să fi fost? Și vântul era rece, și glasul care-l chemase fusese cald. Ca și vântul se pierduse în depărtare, deși venise de aproape. "Nică!.. Nică!..." Iar? Și acest glas, care ieșea ca de sub o copaie răsturnată, era slab, năbușit, tăiat de tuse, bolborosit într-o hârâială care-l îngheță până la ... Dada Irina, în loc să-l asculte, îl luă în brațe și se repezi cu el pe ușă afară. Când îl duse l-alde Arghirița și ...
Nicolae Filimon - Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti
... școală de muzică prin stăruirea și după proiectul maestrului Simon Mayr, ale căruia opere făceau deliciul tutulor teatrelor peninsulei. Junele Donizetti intră în acea școală și profită atît de bine de lecțiunile ce priimi, ca în anul 1809, la un esamen ținut la finitul anului școlar, susținu cu cea mai posibilă bravură partea de contralto din opera Alcide al Bivio , scrisă într-adins pentru acea solemnitate. Săvîrșind studiile ... face și pînă astăzi deliciul publicului. Într-acest timp Donizetti luă în căsătorie pe Virginia Vasselli, fiica unui avocat din Roma, faimoasă prin frumusețea ei și alte calități personale. După Lucrezia Borgia , scrise operile Rosmonda, Maria Stuart și Gemma de Vergy care, deși conțineau într-însele multe frumuseți, fură însă prea puțin prețuite. Pînă aci Donizetti scrise pentru Italia, dar la 1833 Teatrul italian din Paris, descurageat din cauza căderii multor opere scrise de maeștri de al doilea ordin, aleargă la Donizetti ca la ultimul refugiu; îl angajă ca să scrie opera Marino Falieri . Scrise această operă, dar nu reuși ca să afle bine gustul publicului francez, de unde veni că această operă, plină de frumuseți muzicale de primul ordin și
Dimitrie Bolintineanu - Siretul
... Dăm cu fericire pentru-al țării nume. Toate sunt plăpânde pe acest pământ; Numai bărbăția trece de mormânt. Bărbăția noastră pe străin încântă... Limbile vecine bine ne cuvântă. La numele nostru toți se-nturnă blând Și privesc românul de mărire-arzând. Din vrăjmașul sânge, cu-armele sublime Scris-am dreptul țării în viitorime. Iată ce ne face voioși să luptăm, Pentru ... zilele să dăm." Astfel este cântul celor care mor Și vestește fala sufletelor lor. II Leahul strică pacea și prin țări robește. Rareș cheamă capii și-astfel le vorbește — ,,Scris-am prin solie răilor străini Să nu calce pacea, dulce la creștini... Iată cum soliră: Pacea nu-i călcată, Numai mintea voastră este turburată. Aste vorbe-s bune pentru staturi mari, Între două nații libere și ... vasală țară Ce de-atâtea oare am supus la heară." La aceste vorbe toți se inimau; Toți spre răzbunare brațul își armau. III Pe Siret la vale Petru Rareș pasă. Capii leși cu toții stau fălos la masă. Siguri de izbândă, împletesc cu flori Cupele de aur printre sărbători. Ați văzut lăcuste ce-n noroase droaie Se strecor în aer ca un ...