Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ALES

 Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 682 pentru ALES.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

... foarte culturale și acolo chiar, pentru un cerc mic de oameni învățați. Pentru grosul publicului însă, chiar și în țările cele mai culte, dar mai ales în țările mai puțin culte, forma polemică e mai nimerită și, de multe ori, chiar unica posibilă. Tratate sistematice pot să se tipărească, dar nu ... pe acesta din urmă, vom stabili și legătura între mediul înconjurător și producțiunea artistică, cu alte cuvinte, vom stabili influența mediului cosmic și social (mai ales social) asupra producțiunii artistice. Al doilea, considerând producțiunea artistică ca atare, trebuie să analizăm ce anume influență va avea ea asupra publicului. Adică ce anume ... ori acest cuvânt ori cuvinte similare și foarte în serios. Așa, nu mergem departe, chiar W. Scherer, pe care îl citează dl Bogdan, și mai ales Lessing, în Hamburgische Dramaturgie ori în Laokoon , întrebuințează de o mulțime de ori cuvântul ,,Kunstrichter", adică judecător de artă. Iar dl Bogdan crede că acest ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

... În secolul VII maÄ­ existaÅ­ încă la Sud de Dunăre douÄ• elemente latine compacte: Meso-românÄ­ în Bulgaria actuală, și Illiro-românÄ­ în Serbia, maÄ­ ales în Dalmația, pe carÄ­ însă Ä­-aÅ­ slavisat apoÄ­ cu încetul Bulgarii de o parte și Serbii de cea-laltă; 2°. AșĂ  numiții Macedo-românÄ ... cele-lalte sunt exclusiv albanese. Cu tĂ³te astea, identitatea lexică albaneso-română e secundară, după mine, în comparațiune cu identitatea cea gramaticală. Caracteristice maÄ­ ales sunt întâlnirile între Români si AlbanesÄ­ nu prin vocabular, ci prin particularități fonetice, morfologice și sintactice, carÄ­ nicÄ­ într'o ipotesă nu se pot împrumuta ... retrăgĂȘndu-se maÄ­ sus în creeriÄ­ Carpaților saÅ­ maÄ­ la răsărit de Provincia Traiană, șÄ­-aÅ­ mănținut individualitatea lor proprie sub diverse nume etnice, maÄ­ ales treÄ­ popĂ³re dacice cu totul nesubordonate RomeÄ­, anume CostobociÄ­, CarpiÄ­ și BessiÄ­. AprĂ³pe un secol și jumătate după Traian, când DaciÄ­ ceÄ­ domesticițÄ ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII

... toate cu sine Și să-îmbracă cum poate mai bine. Luându-și și ceva de mâncare Ce-află la trupurile căzute, Iar' sui pe calul ales, care Așa-l duce de ușor și iute. Cât pare că nu merge ci zboară Ș-ar fi-întrecut și pe-o căprioară. Mergând oblicește ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... reușire. Câteodată pasiunea aceasta, dacă nu-i înfrânată de răbdare și prevedere, poate aduce pe vânător până la nebunie și la urmări periculoa­se, mai ales din cauză că lăcomia de cucerire e cea mai durabilă din toate pasiunile. Aceasta o dovedesc mulți octogenari, care mai că pe brânci se târâie ... e o marfă foarte profitabilă, ce se vinde cu mii și mii de kilograme în toată Basarabia și în guvernămintele învecinate, poporului rus­tic, mai ales însă taberei de cosași și lucrătorilor de câmp nomazi, depărtați de ale lor sate. Așa pește sărat se plătește pe la târguri de la 12 ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... puteri disponibile care ard parcă de nerăbdarea de a se descărca, de a se turna în formele trainice ale artei. Mai ales pictura cere liniște și siguranță, îndestulare materială, zidiri spațioase, cu ferestre largi — o viață înfloritoare și liberă, primitoare de acea înaltă aristocrație sufletească pe ... rămas de pe vremuri se văd și astăzi resturi de icoane arse, ziduri sparte de ghiulele, sfinți cu ochii scoși de sulițile turcilor. Căci mai ales împotriva acestor vrăjmași ai tuturor creștinilor am luptat noi aici, neajutați de nimeni, atâta amar de vreme. Câmp de război ne-a fost ... nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea de bine, de adevăr și de frumos — "treimea cea de o ființă și nedespărțită" a ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... să vi se pară ciudat, dar așa-i. Părinții mei nu erau oameni să se lase mânați la munci grele ca vitele la tăiere; mai ales tata, un zăpăcit care era în stare să cânte din fluier până cădea jos leșinat de foame. Și la Lăteni, măcar aveam pește la-ndemână ...

 

Ioan Slavici - Budulea Taichii

Ioan Slavici - Budulea Taichii Budulea Taichii de Ioan Slavici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De-mi părea bine? Dar se-nțelege că-mi părea bine. Când mi-l aduc aminte pe dânsul, mi se desfășoară înaintea ochilor întreaga lume a tinereților, cu toate farmecele ei, acuma pierdute pentru totdeauna; și nici unul dintre noi toți, care împreună am trecut prin acea lume, nu poate să se gândească la tinerețile sale fără ca să-i treacă, așezat, retras și întotdeauna înțelept, Budulea Taichii pe dinaintea ochilor, pentru că Budulea nu era numai al Taichii, ci și al nostru al tuturora. Mie, îndeosebi, mi se cuvenea oarecare întâietate la împărțeala părerilor de bine, pentru că eu îl știam încă din copilărie și eram prieten chiar și cu Budulea cel bătrân. Nea Budulea, înainte de toate, avea un picior mai scurt decât cel- lalt și era un om scurt, gros, rotund la față și zâmbea mereu când vorbeai cu el. Fără de dânsul nu se putea nici un fel de veselie în sat la noi, fiindcă el cânta mai bine decât toți și din vioară, și din ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... liceu) - fiu-fiu, după două săptămâni - fiu-fiu... zbughe-o... Și râdeam, gândindu-mă nu atât la mutra tatei în fața acestei împrejurări, cât mai ales a domnului Stiegler, directorul meu de pension... Iar ploaia țârâia înainte și eu citeam pe Mihail Sadoveanu, care mă îmbia la ducă... Așa ... pricină am început să mint și să mă prefac: ba am întocmit și niște certificate potrivite de minune pentru tot ce mi se cerea. Mai ales iscălitura tatei o trăgeam cu o siguranță fără pereche, iar pecețile, pe care mi le împrumuta vreun servitor de pe la cine știe ce oficiu ... cărți de citit, pentru îmbrăcăminte și pentru vreo lipsă negândită (și-mi prisosiseră, pentru că umerii mei lați mi-au găsit totdeauna de lucru; mai ales femeile, când aveau nevoie de muncitori cu ziua, mă angajau de la prima vedere: știam eu că eram chipeș, și nu odată după plată - căci ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale şi arta Idealurile sociale și arta de Constantin Dobrogeanu-Gherea Am zis în articolul meu Asupra criticii științifice și metafizice că un scriitor în general are datoria să răspundă la observațiile ce i se fac, dar câteodată, în cazuri excepționale, această datorie de a răspunde se preface în datoria de a tăcea. Tocmai într-un astfel de caz sunt față cu dl Philippide, care în numărul festiv al Convorbirilor literare a scris în contra mea un articol, Idealuri , articol confuz, fără început și fără sfârșit, cu o mulțime de chestii abordate însă fără șir, fără sistem, fără o idee conducătoare, sărituri de la una la alta, aluziuni personale malițioase care merg până la injurii, și toate astea într-un stil! Și ceea ce e și mai rău, cu pretenții absolut nefundate la spirit, și ce spirit! E evident că la astfel de articole nu se răspunde și n-am fi răspuns dacă n-ar fi intervenit următoarele considerații importante: articolul dlui Philippide e tipărit în Convorbiri literare , o revistă care a avut o influență însemnată asupra dezvoltării culturale a țării noastre și e tipărit ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile Cașe­mirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosi­toare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și înde­lungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejin­du-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau necon­tenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprin­dea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la Mos­cova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa că-mi părea că sunt beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>