Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru ADUCE (LA)

 Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 654 pentru ADUCE (LA).

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... țiind în mână câte un lung toiag, semn al statorniciei; dincolo flăcăii veseli și neastâmpărați, cu pletele lasate pe umere, copii zburdalnici ai muntelui, harnici la muncă, ușori la joc, așteptând începerea horei cu nerăbdare ca să mai poată schimba câte o strângere de mână cu draga lor. Apoi fetele, blonde ca spicele de ... prins eu doar pe Catrina înroșindu-și ochii cu capătul ștergarului, pentru ca să creadă lumea că plânge? Așa-i obiceiul pământului; fata învață de la mamă, și mama de la bunică. — Poate, măi, că ai dreptate; însă mie îmi pare că Irina nu se prefăce. Am văzut-o de multe ori așa de supărată ... cineva două simțiri deosăbite, luptându-se cu putere: amorul și o grozavă frică. Cea mai mare parte din lumea care era acolo nu luă sama la gălbeneala de pe fața Irinei și acei puțini, care au văzut această schimbare, crezură negreșit că vine de la rușinea ce simt fetele în momentul logodnei. Un bun observator însă, ar fi zărit tot atunci o figură arămie, cu doi ochi mici în cap ... șopârlă prin mulțime și înaintând spre Irina cu pași nevăzuți ca și spiritul cel rău. Numai Ion observă această împrejurare. — Luat-ai tu samă

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola II

... sta în închisoare Și în umbră de ani zece; văd că vrând să vedeți soare Slobozenie îmi cereți, înșelându-v-a gândi Că la cititorii veseli primire veți găsi, C-aducându-le plăcere, folosință și zăbavă, Vouă vă va face cinste, mie laudă și slavă. Deși știu că prin ... dorința slavei nasurile își julesc! Încât floarea noutății veți păstra neveștezită, Oamenii ce iubesc noul vor citi cu mulțumită, Căci de-i și gol adevărul la-nțelepți tot e plăcut; Iar îndată ce-acea floare veștezită a căzut, Toți vor judeca că mintea mi-a venit în ... pre mine; Puțini se găsesc de-aceia ce văd lucrurile bine! Unii mă vor huli iarăși pentru că m-am ocupat De un lucru ce la vrâsta și la postul meu nu-i dat, Alții n-or vrea să mă cruțe, căci am avut îndrăzneală, Defecturile străine să descopăr la iveală. În zadar voi le veți spune că trebile mi-am cătat. Și rodul anilor tineri nicidecum nu am știrbat; Că a mea ... n-a fost lucru de minune. Aceste sunt pentru mine, iar pre voi vă vor uita, Și cu Bova sau cu Erșa [1]

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... în eleganta publicare Rouman Anthology (Hertford, 1856). Și mai nainte, îndată după mișcarea de la 1848, comunicări de această natură au fost făcute de Alecsandri la Paris; paginile scrise în favoarea românilor de Michelet și de Edgar Quinet sunt întrucâtva datorite unor asemenea împărtășiri; iar la 1855 el însuș publică în traducere franceză Ballades et chants populaires de la Roumanie. V-am amintit datele de mai sus fiindcă ele ne înlesnesc priceperea punctului de vedere din care Alecsandri a donat și (cum ... oprit un șoimuleț, El se uită drept în soare Tot mișcând din aripioare. (Nici mie nu-mi plac diminutivele, introduse numai pentru înlesnirea rimei.) Jos la trunchiul bradului Crește floarea fagului, Ea de soare se ferește, Și de umbră se lipește. "Floricică de la munte, Eu sunt șoim, șoimuț de frunte, Ieși din umbră, din tulpină, Să-ți văd fața la lumină, C-au venit pănă la mine Miros dulce de la tine, Cât am pus în gândul meu Pe-o aripă să te ieu Și să mi te port prin soare, Pân'te-i face roditoare ... de mine iubitoare." "Șoimuleț, duios la grai, Fiecare cu-al său trai, Tu ai aripi zburătoare, Ca să te înalți ...

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... care toate astăzi încep a se răspândi și în celelalte stări. Așadar, trecerea bogățiilor, și prin urmare și a puterii, de la cei puțini la cei mulți, de la cei mari la cei mici, împrăștierea în clasele mai de jos a luminilor și a ideilor, care până deunăzi erau monopolul numai al boierilor ... ieșit mai mulți bărbați însemnați pe vremea lor, ce figură cu cinste în istoria și în literatura noastră. Dar toate acele izvoare de luminare pieriră la 1821, cu cel de pe urmă domn fanariot, Mihail Suțul; și, până la 1828, Moldavia fu cu totul lipsită de școli, căci de-abia în cel de pe urmă an al domniei sale loan Sturza vv. se îngriji ... metodul primit atunce obștește de toți dascălii. După ce doi ani întregi învăță t© 'Aljbhton, t© 'OtĂ„hcon, și tĂ–n 'ApoqŇhn tĘn paidĘn, la 1824 se întoarse din Basarabia în patria sa, în care liniștea se așezase în sfârșit. Ajungând în lași, familia sa îl puse la anul următor în pansionul grecesc al părintelui singhel, care, cu al lui Kiriac, era cele de căpetenii izvoare de învățătură pe atunce. În acel pansion ...

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... golind, Nesuferindu-se țara de cucoane mari atuncea, Eu să mă aflu gătit, Ca să las gospodăria și a ei liniște dulce, Și la baluri și ospețe la târg s-avem a ne duce.â€� A treia tocmeală „Soția mea grațioasă Să trăiască nu cu mine, ce-n ... mai toți ce s-au însurat Când au fost de neam înalt femeia ce au luat. Având a merge îndată în aurit faieton La buna, mătușa, moșu, la tot neamul cu poclon, Precum eu m-am zbrănduit pe strade dârdâitoare, Le-am colindat cu mireasa cu prezenturi de preț mare; Cheltuind făr’ de ... în timpul de demult... Dar ietacul pentru mine? Boierul Eu acesta l-am avut. Cucoana Dar, mă rog, a dumitale? Boierul Cu dumneata la un loc. Cucoana Alei, zău, ce dobitoc! O, ciel! și cum se poate Să sufăr aceste toate! Îți spun drept că ești neghiob, deși ești ... ți hotărăsc în sfârșit traiul nostru cum să fie. Dacă soarta mea cea rea, și cea cu totul nedreaptă, Au voit să ne vedem ochi la ...

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... golind, Nesuferindu-se țara de cucoane mari atuncea, Eu să mă aflu gătit, Ca să las gospodăria și a ei liniște dulce, Și la baluri și ospețe la târg s-avem a ne duce.â€� A treia tocmeală „Soția mea grațioasă Să trăiască nu cu mine, ce-n ... mai toți ce s-au însurat Când au fost de neam înalt femeia ce au luat. Având a merge îndată în aurit faieton La buna, mătușa, moșu, la tot neamul cu poclon, Precum eu m-am zbrănduit pe strade dârdâitoare, Le-am colindat cu mireasa cu prezenturi de preț mare; Cheltuind făr’ de ... în timpul de demult... Dar ietacul pentru mine? Boierul Eu acesta l-am avut. Cucoana Dar, mă rog, a dumitale? Boierul Cu dumneata la un loc. Cucoana Alei, zău, ce dobitoc! O, ciel! și cum se poate Să sufăr aceste toate! Îți spun drept că ești neghiob, deși ești ... ți hotărăsc în sfârșit traiul nostru cum să fie. Dacă soarta mea cea rea, și cea cu totul nedreaptă, Au voit să ne vedem ochi la ...

Dosoftei - Din alte scrieri

... cerească rodă. I-i PĂ³brata sălașul unde odihnește, Cu doamna sa Elena, de să pomenește, C-au fapt beserici multe, di-ntreg și-nnoite, La țară și la munte mari mănăstiri svinte. Pre urma lor domnit-au a lor bună rodă, Ilie și cel Tânăr Ștefăniță-vodă. Nemică n-au stricatu ... viață, să-i placă. Cu a sa bună maică, cu Ecaterina, La Domnul din direapta să-i fie odihna. Evstratie Dabijea scris este la viață Să trăiască cu svinții în rând, fără greață, Cu iubita sa hiìcă, cu doamna Maria, Să nu li să mai stângă în veci ... au lăsatu-ș pomană cât au putut face; Dea-i Dumnezău cu svinții trai în ceri cu pace! După Antoni-vodă domni iarăș Duca, De la vlășescul scaun venind cu porunca De la-mpărat, să-ș șază domn bun preste țară, Să giudece săracii într-a ei hotară. Dară ismailtenii a sa lăcomie Nu ... din păgâni tocmele. Ș-au perit biata țară de păgânătate, Dumnezău o va-nvie,-ntr-a sa bunătate, Să să-ntoarcă și Svântul la a sa moșie, La ...

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... mare  ispravnic pe povodnici și pe toți caii domnești; merge înaintea domnului și a povodnicilor. Medelnicer mare  cu obicei îmbrăcat în haină domnească la zile mari; dvorbitor la masa domnului; taie fripturile ce se aduc la masă. Clucer mare  ispravnic pe beciurile domnești, pe unt, pe miere și pre colacii ce vin din orașe la născut. Sulger mare  ispravnic pre toate oboroacele ce se dau la curtea domnească, și carne la slujitorii curții. Jitnicer mare  ispravnic pe toate oboroacele de pâine ce se dau la curtea domnească și la slujitorii curții și la oaspeții ce vin din țară. Vameș mare  ce ține schelele țării pentru vămi; are obicei să ducă dulceți și cofeturi în zile mari la masa domnului. - Ispravnic pe negustori. Șătrar mare  pe corturi domnești și în oști și în alte căli (?) și purtător de grijă tunurilor. Ușer mare  purtător ... pecete îi în mâna logofătului al 3-lea. Postelnic din al doilea înainte  câți vrea domnul să facă, deprinzându-i la această cinste, ies și la alte cinste mai mari. Spătar al 2-lea și al 3-lea  cel al 2-lea svorește (servă) ...

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... ziuă.) SCENA I BALTAG, STACAN și CIRACII Nr. 1 BALTAG Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Colo, în zare, iată, Lumina se arată, Ne cheamă sus la munte, în codru-ntunecos, Mistrețul crunt și cerbul și ursul fioros. STACAN Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Pe armăsari călare 'Aidem la vânătoare, Cu sulița, cu arcul, în codrul cel de fag Sculați! vă cheamă cornul hatmanului Baltag! CIRACII Sculați! Sculați! Cu toți vă deșteptați! Pe armăsari ... CORUL Să meargă toate-n plin! TOȚI (repriză) În munți la vânătoare, Ce mândră desfătare! Cu toți să-ncălecăm, În codru să plecăm! (Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag ... apoi CUCOANA ARGHIRIȚA SOTIR (apare în dreapta, misterios, pe mișcarea motivului corului) Poșta rurală: serviciul zilnic... Scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (merge la copac în dreapta, în fund, și ia dintre crengi o scrisoare.) „Prea grațioasei și nobilei domnișoare Zulnia, la castelul străbunilor săi, loco!â€� (o pune în brâu, de unde scoate o alta.) „Prea strălucitului hatman Baltag, la ...

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă

... ochi; îl vedea lucrând când la alde neica Burcilă, când la aleșii ori la fruntașii satului, când la taica popa. Totdauna găsea el de lucru; la toți muncea și la toți sporea lucrul lui. Când însă muncea și pentru dânsul, munca nu-i da în spor. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. Daca ... d-abia aducea cu ce bruma să-și ție zilele. Cum am zice muncea în sec. După câtăva vreme se pomenește cu un argat de la stâna mocanului. - Neică, m-a trimes stăpânu-meu cu lâna asta la dumneata. - E, și ce să fac eu cu dânsa? - Apoi, să vezi d-ta, stăpânu-meu a pus de și-a tuns ... îl mițui și pe dânsul ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. Țăranul, și mai curajos, intră în casă, și merse iarăși drept la Sărăcie: - Dă-te, rânjit-o, mai la o parte, că am să pui mițele astea acolea. Și fiindcă Sărăcia tot cam întârzia, o lovi o dată cu mițele de-i merse fulgii ... și o dete peste cap, mai către ușă. Pe toamnă se pomenește cu un alt argat că-i aduce

<<< Anterioarele      Următoarele >>>