Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN PARTEA DE SUS A

 Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 419 pentru ÎN PARTEA DE SUS A.

Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)

... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri; Ici și colo a ... ce pierde lumea. Nu mai plânge, nu mai plânge! VI O, tu crai cu barba-n noduri ca și câlții când nu-i perii, Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrân fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? Să te primbli și să numeri scânduri albe în cerdac? Mult bogat ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac! Alungat-o ai pe dânsa, ca departe de părinți În coliba împistrită ea să nasc-un pui

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848 Un episod din anul 1848 de Vasile Alecsandri Fragment reprezentând partea a doua a romanului neterminat Dridri . Fragmentul a apărut, sub titlul de mai sus , în 1869. Încercarea de răscoală din ziua de 28 martie 1848, care avu în Iași o nereușire atât de tristă, grație unor șefi buni de gură și mai buni încă de fugă, a obligat pe mulți tineri din Moldova, victime entuziasmului patriotic, a se desțăra, pentru ca să scape de persecutările unui guvern cuprins de spaimă. Unul din ei, pe care-l vom numi Vali, era mai cu deosebire amenințat de a resimți efectul acelei spaime domnești, ce se traducea în acte de cruzime, însă el parveni a se refugia în munții Hangului. Visul s[...]n urma evenimentelor din capitală, nu țintea la mai puțin decât la deșteptarea poporimii muntene, pe care el voia să o ... nimerit să se dărâme chiar podul. Un al treilea, mai fantezist, opină de a se înainta până pe culmea Dealului Doamnei și acolo de a așeza pușcași prin copacii

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei până a

 

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

... primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!... În

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... dar nu totdeauna, căci moș Nichifor era și geambaș de cai, și când îi venea la socoteală, făcea schimb, ori vindea câte-o iapă chiar în mijlocul drumului, și atunci rămânea oiștea goală pe de-o parte. Îi plăcea moșneagului să aibă tot iepe tinere și curățele; asta era slăbiciunea lui. Mă veți întreba, poate: De ce iepe, și totdeauna albe? Vă voi spune și aceasta: iepe, pentru că moș Nichifor ținea să aibă prăsilă; albe, pentru că albeața iepelor, zicea ... la popas, în căruță. Moș Nichifor avea o biciușcă de cele de cânepă, împletită de mâna lui și cu șfichiul de mătase, cu care pocnea de-ți lua auzul. Și cu încărcat și cu descărcat, la deal moș Nichifor se da pe jos și trăgea de-a valma cu iepele. La vale iar se da jos, ca să nu se spetească iepele. Chiriașii, vrând- nevrând, trebuiau să se dea ... ba în toate părțile, pe la hramuri. Tot tata mai spunea că ar fi auzit de la bunicul bunicului meu că protopopul de la Neamț, de pe vremea aceea, ar fi zis unor călugărițe, care pribegeau în

 

Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul

... a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, și toate treburile și le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu mâinile de vatră; și câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu știe. De-aceea alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ș-apoi atunci, văzând și făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba și uita de urât. Dar în ...

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

... spre a-i cere mâna, însă nici unul nu avu fericirea să atragă privirile ei. Careta cu doamnele înainta încet spre Trei Ierarhi; în urma ei venea o ceată de oșteni călări, dorobanți, panduri, plăieși, călărași, din mijlocul cărora se înălța steagul țării, martur glorios de vitejiile lor. Toate ușile și ferestrele se deschideau înaintea alaiului domnesc și de prin toate se întindeau covoare și se aruncau flori. Ajuns în curtea bisericii, domnul descălecă, și la ușă fu întâmpinat de norod și de mitropolitul țării cu crucea în mâini. El sărută crucea, spuse norodului un cuvânt bun, apoi intră în biserică și se așeză în strana domnească, care era mai înaltă decât celelalte, lucrată în săpături poleite și împodobită cu armele țării. Doamna se puse din a dreapta lui, iar lângă treptele stranei domnești stătea în picioare domnița Ruxandra, ca un înger de pază, cu o carte de rugăciuni în mâni. Mitropolitul începu slujba divină; bolta Trei Ierarhilor răsuna de cântări; frunțile credincioșilor erau plecate spre pământ, când, deodată, întocmai ca o nălucă venită nu se știe cum și de unde, apăru dinaintea domniței Ruxandra un necunoscut, care, dându-i o ramură verde, îi zise: Acela căruia

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

... Ceea ce i-a atras atenția asupra mea n-au fost atât primele poezii de la dejunurile lui Const. Dissescu, cât un concurs de sonete pe care l-a provocat maestrul Caragiale în numărul de duminică al ziarului Epoca, a cărui parte literară o conducea. Caragiale propunea să se facă un sonet endecasilab pe niște rime imposibile. Apărând Epoca joi seara la 6, eu am trimis la ... și în Flacăra, pe când Caragiale era în viață. De altfel n-ar fi avut nici un rost din partea maestrului Caragiale această autoironie așa de exagerată. Iată epigrama în chestie: Iancu Luca Caragiale... Îți dă berea cu măsură... Face și literatură... Însă nu face... parale! Marele Caragiale, care scria îngrozitor de greu, se minuna de puterea ușurinței mele de a lega ideile în formă spontană și logică și de a le prezenta în unitatea unei strofe cu poanta finală, la care un altul s-ar fi muncit mult. El pleacă odată cu Coșbuc la Brașov, și în ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele

... lături și se fac teacă de pământ că trece stăpânul, nu glumă. Înțeleg și lighioile... ce gândești d-ta? Da' pe Irina cățeii o întind de rochie, purcelul ridică râtul în sus, procletul, și-i guiță a mâncare, fofolocii de rață fug de la cloșcă și-i dau târcoale căscând ciocurile lacom. — Și ce socotești d-ta, leliță, c-aici adică să nu fie nici o potriveală ... Să vedem... om veni... că de... mai cu deretecatul curții... mai cu cârpitul casei... om veni... să vedem... Mama Iana, cum ajunse acasă, trânti frunzele în mijlocul odăii. Gândacii se târau în cârduri grase și bălaie pe velințele de frunze. Și nici că se uită la ei. Nici o vorbă bună nu le spuse, de unde până aci îi mângâia cu ochii și cu cuvântul. Irina depăna. Și barem n-o întrebă ce face. De-a dreptul la târn. Îl smulse din colțul magaziei și începu să măture în toate părțile câteva coji de dovleac și doi-trei coceni, că numai grămăjuie nu-i făcea. Apoi luă grabnic un bulgăre de

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... viața cum o simt. Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei unic. Adrian își zicea: “Pentru ea, Mihail e un străin ... œrăsucească“ și el o țigară, dar de îndată ce era servit, în loc de a înapoia tabachera cu mulțumire, el o băga în ...

 

Ion Luca Caragiale - D-l Goe

... Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice: - Cine mă pupă... uite!... ciucalată! Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamița și, luând bucata de ciucalată, iese iar în coridor. - Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră!... E lucru mare, cât e de deștept! zice mam' mare. - E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Mița. Pe când Goe își mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma de spre Crivina către Periș. - Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamițo! zice mamița către mam' mare. Mam' mare se ridică bătrânește și se duce ... se hotărăște să stea în coridor, pe un geamantan străin, să păzească pe Goe, să nu se mai întâmple ceva puișorului. Puișorul vede o linie de metal în colțul coridorului, care are la capătul de sus o mașină cu mâner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mâna pe mânerul mașinii și începe să-l tragă. - Șezi binișor, puișorule! să nu ... așa de tamponate că-i trebuie vreo zece minute mecanicului să-și încarce iar pompa de aer comprimat și să poată urni trenul din loc. În toată vremea asta, conductorii și șeful trenului aleargă din vagon ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>