Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE JOS
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 831 pentru PE JOS.
George Coșbuc - Povestea căprarului
... urma tuturor. Un biet căprar, având un frate Ucis, s-opri să-l ieie-n spate, Și-apoi spre șir porni cu zor. Dar, lunecând pe iarba udă Fiind și slab, căzu-n curând, Iar noi strigam să intre-n rând; El a rămas nevrând s-audă. La ochi ... n-am crezut Că omul în mânie poate S-azvârl-așa de mult omor, Că plumbii-n deznădejdea lor Curg râu! Dar azi le cred pe toate. Iar noi ne-ndepărtam mereu, Și i-am strigat de-a multa oară Că e nebun, că stă să moară, Și că ... pasul Acum nici nu ne-aude glasul, Acum el e pierdut de noi. Treizeci de pași mai au nizamii, Au cincisprezece, zece-acum Și-aștepți pe-ai tăi, plângând pe drum, Tu, suflet pustiit al mamii! Dar iată-l, cade! L-a lovit Pesemne-un plumb din multa ploaie; Pe spate-acum murind se-ndoaie, Dar l-am văzut cum s-a-nvârtit Spre frate-său, căzând deodată Cu fața-n jos, părând c-ar vra Să-l apere pe
Alecu Donici - Calul și călărețul
... n-are frâu strunit, Au prins a mai juca, a merge mai ușor. Apoi, luându-și vânt, Sărea, zvârlea fugând, Încât pe călăreț l-au trântit el jos, Iar singur au plecat la fugă mai vârtos Pe văi, pe dealuri, prin ponoare Și, dând de-o râpă mare, S-au zdrumicat de tot. Stăpânul au aflat în urmă calul mort. Ș-au zis: Sărmane ...
Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)
... spartă, Fumează, cîntă, rîd femei... O droaie de copii în zdrențe Fac roată și se bat, și sar... Dulăi bătrîni, cu limba scoasă, Merg serioși pe lîngă car... Se depărtează caravana... De praf, abia o mai zăresc... Cîmpia ațipește iarăși, Doar greierii mai țîrîiesc... IV Printre mii de șatre albe Vezi ... în colț, e cîntec : Joacă un băiat c-o fată, Țupăind, bătînd din palme, Căci a lor e lumea toată !... V Coboară seara pe cîmpie... Pe drum pustiu, un car cu boi Se leagănă încet, departe... Cresc nori de pulbere-napoi. În car, îngînă cărăușul Un cîntec vechi și trist nespus ... cum se pierde-n umbra serii, Mă-ntreb pe gînduri adîncit : „Va răsări cîndva și steaua Acestui neam nenorocit ?...â€� VI Trece-n sus, pe plai în sus, Un voinic pe-un murg călare. Înapoi se uită dus Peste mîndrele hotare... Dus el cată spre Ardeal, Unde-o turlă-n fund străluce ; Murgul urcă greu la ... abia-l mai duce... Neguri de brădet se-ntind... Turla-n văi de mult e ștearsă. Dar voinicul pribegind Tot mai ține fața-ntoarsă... VII Pe ...
Nicolae Filimon - Omul de piatră
... din palme și îndată sări după sobă o pasăre de aur, cu ciocul de diamant și cu ochii de smarand, și-i băgă subt aripi pe amîndoi, apoi se sui iarăși pe sobă. Nu trecu mult timp și se auzi o dulce vîjîitură de vînt, care aducea un miros de trandafiri și de rozmarini, ușa se deschise ... toată împărăția; iar după trei zile, feciorul bucătăresei lovi bușteanul de trei ori și se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într-însul pe feciorul de împărat și se puse dinaintea palatului. Împăratul, văzînd cerbul, se dete jos și întrebă pe feciorul bucătăresei daca-i este de vînzare. — Nu-mi este de vînzare, ci de închiriere, răspunse cu semeție feciorul bucătăresei. — Ei bine! ce ... că, pe dată ce va începe cerbul să cînte, să se prefacă că doarme și cum va simți că o sărută cineva, să puie mîna pe dînsul. Cum veni noaptea, cerbul începu să cînte un cîntec de jale. Doamna Chiralina se prefăcu că doarme și, cînd veni Făt-Frumos să o ... două cămăși mai subțiri decît pînza paianjenului și se îmbrăcă cu una dintr-însele. Nu trecu mult și se bolnăvi atît de greu, încît ajunse ...
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... leși, trimiși într-ajutor de către Cazimir, riga Poloniei, și cinci mii săcui trimiși asemene de către Mătieș Corvinul, stăpânitorul Ungariei. La 17 ghenarie 1475, pe apa Racovățului, se dădu o bătălie insemnată. "Ștefan le-au ieșit (turcilor), zice Ureche vornicul, înainte, din sus de Vaslui, la Podul Înalt; pe care i-au biruit Ștefan vodă nu așa cu vitejia cum cu meșterșugul, că întâi au fost învățat de au fost pârjolit iarba peste tot ... nice de a să îndereptarea; ce așea ei în de sine tăindu-să, mulți au pierit, și mulți prinsără vii pedestrimea, ce și pe aceia pe toți i-au tăiet, unde mulți pași și sangiagi au pierit și pe feciorul lui Isac pașa, după ce l-au prins viu, l-au slobozit, și pușcile le-au dobândit și steaguri mai mult de o sută ... toate bisericile pe Apărătorul Creștinătății , nume ce Ștefan își câștigase prin neobosita lui sabie. Mătieș Corvinul, în luna lui april 1475, trimise către domnul Moldaviei pe Gaspar de Hatvan, episcop de Stulwaisemburg, poftindu-l ca să urmeze un război început sub auspicii așa de fericite. Ștefan era silit să-l urmeze ... ...
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
... degetul tău. Când inelu-a rugini Să știi, dragă, c-oi muri! [1] ,,De mă lași plângând acasă, Na-ți năframa de matasă Pe margini cu aur trasă. Aurul când s-a topi, Să știi, frate, c-oi muri!" II El pe cal a-ncălecat Și pe drum a apucat. Mers-a el pân' la un loc Ș-a aprins un mare foc În mijlocul codrului ... Și-n biserică i-a dus Și-n două racle i-a pus, Racle mândre-mpărătești Purtând semne latinești. [2] Și pe dânsul l-a zidit În altar, la răsărit, Pe ea-n tindă l-asfințit! Iar din el, frate,-a ieșit Un brad verde, cătinat, Pe biserică plecat. Și din ea o viișoară Înflorită, mlădioară Ce din zori și până-n seară Pe biserică s-a-ntins Și cu bradul s-au cuprins! . . . . . . . . . . . . . . . . Tună, Doamne, și trăsnește, Tună-n cine despărțește Dulcea dragoste-nfocată De-un ... ladrum etc. [2] Adică inscripție cu litere latine, precum se obișnuiește pe
... Ce mult vă cred mișei. Dar nu! Atunci ați fi miloși, Cu dânsa, dragii mei, Veniți dar, vreau azi să vă spun Povestea vieții ei. Pe deal, în revărsat de zori, Un bucium repetat Da sunet, și lătrau zăvozi; Bărbat lângă bărbat Ieșea din văi, suia pe culmi Cu groful la vânat. Sărmani iobagi! Un sat întreg Cu sila-n codru dus, Pe placul unui domn nebun! Și sus și tot mai sus Treceau, purtând în ochi grăbiți Un cerb pe goană pus. Și șir de șir gonaci stăteau În umbră de copaci, Și contele pe-un tânăr cal Da frâu ca dus de draci, Dar iată! Calul sub picior A prins p-un biet gonaci! Arama potcovită,-n ... foc ea l-ar fi scos! Erau săraci. Bărbatul ei, De mult bolnăvicios, Zăcea și el, puteai de slab Să-i numeri os de os. Pe laiț fecior, părinte-n pat, Pe răni al cârpei nod, Și-n vatră focul stâns de mult Și nu-i porumb în pod: Trei zile, iar a patra zi ... rău. Și domnii sunt d-aceea tari, Căci râd de Dăumneîzeu! Și-aici i-a izbucnit din ochi Plânsoarea bob de bob, Și jos
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... mine, cu mâinile lui înăsprite de mânerul paloșului și de frâiele lui Voitiș. Odată veni, numa-n zale, și după zale picura sânge, ne cuprinse pe doamna Maria și pe mine și ne ridică în sus și zise: Mario, așa bătrân cum sunt, am învins, având d-a dreapta pe arhanghelul Mihail și din față pe Domnul nostru Isus Christos... Și castelul a sunat de vorbele lui... Era după Cosmin... DOAMNA TANA: După Cosmin!... Oh! ce zile mari!... Ferice ... voiesc, dacă ceea ce voiesc se cade să voiesc. (Arbore se pleacă.) ȘTEFĂNIȚĂ: Ce te pleci, Arbore?... Să nu rămâi ca salcia, cu pletele în jos... Oană... (Îi întinde mâna. Oana o sărută.) OANA (încet): Neamul Mușatinilor a fost bun... De ce supărași pe doamna? ȘTEFĂNIȚĂ: Eh! UN COPIL DE CASĂ: Doamnă, la masă. DOAMNA TANA (lui Ștefăniță): Vii? ȘTEFĂNIȚĂ: Omul nu trăiește numai cu mâncarea... DOAMNA TANA: După ... comisul CĂȚELEANU și CĂTĂLIN. ȘTEFĂNIȚĂ: Boieri, Arbore vrea să înnoim prietenia cu Sigismund tocmai când mă pregăteam să intru în Podolia și Pocuția, să pârjolesc pe una și să păstrez pe cealaltă... Ce ziceți?... De ce tăceți?... Spuneți o vorbă!.. Voi sunteți Sfatul?...
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. El duce regelui răspuns Din tabără. Și ține-ascuns Sub straiul picurând de ploi Pe cel mai bun dintre eroi Atâta semn de la război, Și-a fost de-ajuns! Pe Fulger mort! Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! De-argint e alb frumosu-i port, Dar roș de sânge-i albul tort ... armelor sclipit, S-alerge soarele-napoi Spre răsărit!... Iar când a fost la-nmormântat, Toți morții parcă s-au sculat Să-și plângă pe ortacul lor, Așa era de mult popor Venit să plângă pe-un fecior De împărat! Și popi, șirag, cădelnițând Ceteau ectenii de comând Și clopote, și plâns, și vai, Ș-oștenii-n șir, și pas de ... doare c-a fost scris așa, Ne dori mai rău cu jalea ta: De-aceea, doamnă, te-am ruga Să nu mai plângi. Pe cer când soarele-i apus, De ce să plângi privind în sus? Mai bine ochii-n jos să-i pleci, Să vezi pământul pe ...
Ștefan Octavian Iosif - Visul (Iosif)
... Zburd și cînt, zglobiu copil, Ziulica toată !... Înainte-mi — cîmp deschis... Stau fără de țîntă. Totu-i adîncit în vis, Prins de vrajă sfîntă. Jos, pe dîmb, mă tolănesc, Fermecat de lene, Și din ce în ce clipesc Tot mai des din gene... Somnul vine mîngîios, Soarele mă-mbată, Parc-aud ...
Andrei Mureșanu - Un rămas bun de la Brașov
... Andrei Mureşanu - Un rămas bun de la Braşov Un rămas bun de la Brașov de Andrei Mureșanu Sus pe deal, ori jos la vale, În deșert privesc oftând, Cătră bine nu văd cale, Simț că soartea are-n gând Să m-arunce-n munți cu gheață, Ah ...