Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OAMENI DE RÂND

 Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 445 pentru OAMENI DE RÂND.

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o realitate în proporția în care noua viață, pe de o parte, se va întări în cercul ei, iar pe de alta, va fi înțeleasă și primită de societatea română, mai ales de juna generație, în mijlocul căreia trăim. Starea literaturei noastre și direcția spiritului public până la 1867 le-am analizat într-un șir de critice anterioare și le vom mai atinge în decursul cercetărilor de față. Din criticile științifice văzusem falsitatea și pretențiile necoapte ale istoricilor, filologilor și jurnaliștilor noștri în marea lor majoritate; din "critica poeziei" ne încredințasem despre ... zboară, Scuturând grâul din părul său. Am citat două din ele, le-am putea cita pe toate; nicăieri declamații politice, simțiri meșteșugite, extazieri și desperări de ocazie, pretutindeni concepția naturală și un aer răcoritor de putere și sănătate sufletească. Cu totul osebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va ... al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă mai prejos de orice critică. De al treilea fel sunt producerile comparabile si, deci, criticabile. Acestea sunt ca animalele inferioare, asupra cărora este permisă vivisecțiunea în interesul științei, mai înalt decât ... mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de

 

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie şi adolescenţă Amintiri din copilărie și adolescență de Garabet Ibrăileanu Amintirile au fost precedate în ,,Adevărul literar și artistic" de următoarea notă a redacției: ,, Începem publicarea amintirilor de copilărie și adolescență ale lui G. Ibrăileanu. Aceste amintiri datează din 1911. Ele sunt redactate sub formă de scrisori către un prieten, în casa căruia au și fost scrise. Manuscrisul scrisorilor stătea pe biroul prietenului, de unde Ibrăileanu îl lua și îl completa. Cum scrisorile nu erau destinate apariției, ele se prezintă sub prima redactare -- fără nici o corijare de formă. Le publicăm atât pentru frumusețea paginilor în sine, cât și ca document pentru înțelegerea unei epoci și a unui om ale cărui fine resorturi sufletești pot fi descoperite numai din lectura acestor pagini, care cuprind fapte necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea casă. S ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul

... Scena V 4.6 Scena VI 4.7 Scena VII 4.8 Scena VIII Actul I Castelul din Suceava. Un pridvor. O scară se coboară de la pridvor în ogradă. Copaci crescuți în sălbăticie. Castelul are înfățișare de părăsit și ograda de părăginită. Câteva laițe de piatră acoperite cu mușchi și cu iederă. Supt pridvor, un gârlici. Scena I DOAMNA TANA, OANA și NICULINA, în balcon. NICULINA: ...Fetele, domniță? Stau, cum ... legate... Pestrui am... NICULINA: A! OANA: Ca partea de la soare a unei caise, așa sunt obrajii tăi și tot așa de mirositori... Mi-aduc aminte ca acum când veni Ștefăniță, prăfuit și cu vestmintele rupte, la castelul din Hârlău. Dăte cu ochii de mine și-mi zise: Oană, tu te închini la soare? La sfântul soare? Ei, da, la sfântul soare. Dar nu la soarele de iarnă, care pare ca un taler spălăcit, ci la soarele de cuptor, care coace fânețile, și grâul, și roadele... Cum să nu, măria-ta! Iacă, ți l-am adus, pârjolind țara Munteniei. Și răsăriși în prag ... ca Polonia să fie de ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... cântec de norod, În Scaunu-i domnesc se-ntoarce Ștefan, cu-al biruinței rod. Din falnicii Carpați și până În Serbia, departe-n zări, Și de la Dunărea bătrână, la țărmul vechi al Negrei Mări, de spada lui cutezătoare Și nendoită de furtuni Sunt puse semne de hotare pământurilor din străbuni, Osmanul, ungurul, poleacul, cu teamă, slava-i recunosc. Ca rudă și prieten, placul i-l face țarul de la Mosc; iar papa Sixt, cu-al sanctității lui har îl laudă deplin, numindu-l "Prinț al libertății" Și- "Atlet al neamului creștin"! Ce oare ... deschide! Lermontov: Vecina În vremi ce sunt demult purcese, pe-un câmp paraginei lăsat, ai Genovei negustorese feciori cetate-au înălțat. Dar nu știm nici de ce-o zidiră, nici pentru cine și nici când. În ea muntenii locuiră, apoi s-au pripășit pe rând din lumea-ntreagă toți fugarii de-un slobod drum aici atrași: Silvanii, ungurii, tătarii, muscali, bulgari, sârbi, leși și sași Și toți câți vânturați ca pleava să vie prins-au obicei ... ar fi în stare un veac întreg, în nemișcare aici să stea, să tot privească făptura ei dumnezeiască. Voichița pleoapele-și ridică În dulce revărsat de ...

 

Titu Maiorescu - Neologismele

... dobândi, desigur, încredințarea că orice s-ar putea zice în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: că au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea lipsite de respect pentru vechile autorități la ai treilea, dar orice cap nepărtinitor va trebui să recunoască, în tendința de a readuce limba română la viața ei populară și de a combate germanismele, o tendință mai întâi de toate națională. Cu toate acestea — și de aici se vede în ce stare ajunsese literatura noastră în privința iubirii de adevăr — tocmai prin prepusuri și bănuieli asupra „patriotismului“ ne-au întâmpinat mai întâi cei atinși de critica noastră, și astfel s-a putut întâmpla să auzim contestându-se „românismul“ unei direcții, în jurul căreia se grupaseră scriitori ... popular. Pentru ce să zicem, d. e.: este suficient, cuvânt pe care nu-l înțelege nici un țăran român, și să nu zicem „este de-ajuns“, cuvânt de origine asemenea latină, însă înțeles de toată lumea? Tot așa va trebui să zicem „a ajunge la ceva“ în loc de

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... îl seceră tocmai atunci când crisalida devenea flutur. Pe când toți imberbii din giuru-ne se laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu mă baza decât numai pe izvoare, adecă pe mărturii contimpurane ... pentru a caracteriza pre acest curios principe: era mai bine a se zice "Ivan cel nebun". Urcat pe tron în etatea de 4 ani, sub tutela unei mume desfrânate; dentâi insultat de amanții țarinei, apoi corupt de lingușitorii puterii; născut cu o inimă impresionabilă, înveninat prin aerul ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de

 

Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai

... o cruce, pleacă și se coboară-n vale. III În scurtele răstimpuri când soarele declină Și noaptea-și pune stema feerică, stelină, E un moment de pace în care, neoprit, Se pierde doru-n umbra amurgului mâhnit. Atunci zărește ochiul minunile din basme, Acele legioane de tainice fantasme Care-ntre zi și noapte apar în loc oprite Cu mantii lungi și albe de-a lungul învelite. Așa apare-n șesuri mărețul om de munte, Călcând cu pași gigantici pe urme mai mărunte! Nu știu de el copacii tineri, crescuți pe maluri, Dar râul îl cunoaște și scade-a sale valuri, Să treacă înainte viteazul Dan la luptă. Și ... n seară la casa lui Ursan. Om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan, Ursan, pletos ca zimbrul, cu pieptul gros și lat, Cu brațul de bărbat, cu pumnul apăsat, E scurt la grai, năprasnic, la chip întunecos. El e de peste Milcov pribeag misterios. Toți care știu de dânsul spun multe, dar șoptind, Și cale de o zare îl ocolesc grăbind, Deși-i place să crească sirepe herghelii, Răzlețe pe întinsul câmpiilor pustii. Pe vremea lui, sub ochii lui Ștefan, domn ... ...

 

Emil Gârleanu - Punga

... se ținea pe urma ei, gâfâind; în cap avea o pălărie grozav de mare, cu un fund cât un ceaun, care parcă-l apăsase pe om în jos, de-i intrase picioarele în pântece. Mai mult sărea, ca un purice, decât mergea; da din mâini și se uita spre partea în care nevastă-sa ... urmă. Făcură câțiva pași, și Neculai Lăptuc, cum se uita în pământ ca și când număra urmele neveste-sii, mai că era să se izbească de dânsa, așa de scurt se oprise aceasta: drept în fața lor, un gardist sta plecat și se uita deasupra unei bănci, pe care un om părea că doarme. Gardistul întoarse capul, îi zări și-i chemă: — Ia veniți aici! Cei doi țărani se apropiară sfioși: dacă le-a ... ceva lângă mort și căzu apoi în stratul subțire de omăt de pe jos. Țăranii priviră și rămaseră încremeniți. Din buzunarul mortului lunecase o pungă de piele, neagră, o pungă umflată, doldora. După ce le trecu mirarea, ei uitară de mort; Lăptuc se făcu puțin mai mititel, lăsându-se pe vine, femeia se lăsă și ea, ca și când se coborâse ...

 

Ion Luca Caragiale - 25 de minute...

... însărcinat a gira afacerile prefecturii districtul neavând deocamdată titular la citirea acestor șiruri răutăcioase, a șoptit cu zâmbetul său diplomatic: — Om vedea! Joia mult așteptată a sosit. Vodă și doamna, plecând în străinătate, trebuie să se oprească douăzeci și cinci de minute în gara din marginea orășelului Z... De dimineață, peronul gării, decorat cu împletitură de brad, cu marca județului, stegulețe tricolore și covorul cel roșu al primăriei, este înțesat de lume garnizoana, garda civică, școalele, autoritățile, notabilii și cât public a mai putut încăpea. Directorul a plecat de la șapte de-acasă spre a lua, împreună cu primarul, cele din urmă dispozițiuni la fața locului. Nevasta lui a rămas să se gătească ... clopot! Directorul, foarte nervos, mână un vătășel călare s-aducă numaidecât pe cocoana, pe copii și pe domnul profesor. Măria-sa doamna e foarte veselă de conversația damelor; dar dumnealor o iau repede și se-ntind la vorbă... Una o povățuiește pe doamna să se păzească pe drum de răceală: — Nu te juca, soro! boala n-alege. Doamna mulțumește ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... RÂMNICU-SĂRAT 3.29 ÎN VRANCEA 3.30 ÎN MUNȚII BACĂULUI 3.31 ÎN MUNȚII NEAMȚULUI 3.32 ÎN MUNȚII SUCEVII 3.33 PE PLUTĂ DE LA DORNA LA PIATRA 4 VALEA PRUTULUI 5 ȚARA. POPORUL PE DUNĂRE PORȚILE DE FIER Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet, se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai ... zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>