Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MORMÂNT
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 518 pentru MORMÂNT.
Traian Demetrescu - Floare de drum
... Părea batjocorită, moartă, Uitată, printre celelalte. Sub vântul ce trecea zburdalnic Ea s-apleca tot spre pământ, Precum o floare gânditoare Ce plânge lângă un mormânt
Traian Demetrescu - Gând de toamnă
Traian Demetrescu - Gând de toamnă Gând de toamnă de Traian Demetrescu Din tot ce e mai trist în toamnă, Pe când natura-i mai pustie, Trezind în sufletele noastre O notă de melancolie, Gândesc la florile acelea, Cununi de-aducere-aminte, Cari-au trăit în cimitire Și mor uitate pe
Vasile Alecsandri - Altarul mănăstirii Putna
Vasile Alecsandri - Altarul mănăstirii Putna Altarul mănăstirii Putna de Vasile Alecsandri Domnul Ștefan, viteaz mare, ce-a dat groaza prin păgâni, Locaș sfânt creștinătății astăzi vrea să facă dar, Și pe malurile Putnei, cu vitejii săi români, Însuși merge să aleagă locul sfântului altar. Mare obștie-l urmează și pe culme se lățește, Precum aburii pe baltă când lumina asfințește. Căpitani, ostași cu zale și cu platoșe de fer Pe-ai lor cai sirepi stau mândri ca la semnul de război. Al Moldovei steag de fală fâlfâie falnic în cer; Buciumul vuiește-n munte, sună valea de cimpoi. Iată că lângă-o movilă domnul Ștefan s-a oprit! Totul tace!... ochii țintă, stă poporul neclintit. Trei ostași cu arce-n mână pe movilă-acum se urcă; Doi, ca zimbrul, ageri, mândri, nalți ca bradul de la munte, Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brâu paloș, și pe frunte Cu-a lor lungi și negre plete se coboară-o neagră țurcă. Ei ades cu-a lor săgeată repezită sus, în nor, Printre-a fulgerelor focuri au oprit vulturu-n zbor. Multe fiare din cei codri, mulți dușmani tineri, semeți, ...
Vasile Alecsandri - Baba Cloanța
... n veacuri schimbi un an Pentru-un suflet ce suspină, Duhul răului, Satan! Tu, ce stingi cu-a ta aripă Candela de pe mormânt, Unde zac moaște de sfânt, Când înconjuri într-o clipă De trei ori acest pământ! Vin' ca-n ceasul de urgie Când zbori noaptea blestemând ...
Vasile Alecsandri - Cântece de lume
... ce dori, N-am ce jeli de-oi muri! Inimă, fii răbdătoare Ca pământul sub picioare, Pân ce-i zace cu-al tău dor În mormânt nesimțitor. Ce-ți slujește de a plânge, De-a vărsa lacrimi de sânge Într-al lumii val cernit?... Valul trece neoprit ...
Vasile Alecsandri - Copila murind
... pe floare, și pe spin, Și pe poarta lui Marin. Ah! amar sufletul meu! Ieși curând să mor și eu, Să mă duc la cel mormânt
... pieri, Sărmana fată în drum se puse Și mult îl plânse, mult îl dori! Trei zile-n urmă, colo, pe vale, Rămase singur un biet mormânt! Ș-ades de-atunce un glas de jale Șoptind s-aude astfel prin vânt: Tu, ce spui vesel, sus, pe movilă, La cornul lunii tainicu ...
Vasile Alecsandri - Cristos a înviat
... fruntea-i ca un soare, Lucind peste popoare, Fiori de nemurire în lume a-mprăștiat. Cristos, zeul credinței, ieșit-a din mormânt! Ș-a sa reînviere Ne-arată că nu piere Dreptatea, și credința, și adevărul sfânt! Cristos e viu! Ca dânsul, o! voi ce ...
... mulțime de balade, între care a iui Traian și a lui Aurelian, dar din nenorocire el le luase cu dânsul în mormânt
Vasile Alecsandri - Ilenuța de la Piatră
... te sărut o dată, Să mă farmeci și pe mine Ca să mă iubesc cu tine. De ți-e bărbatul urât, Ia țărnă de la mormânt Și-i presară-n așternut Să se scoale surd și mut. Și-i dă-n mână o vărguță Să se apere de mâță. Sărmanul bărbatul ...
Vasile Alecsandri - Imn religios
... noastre ai sacre, vii altare. Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! În tine-i viitorul, trecutul și prezentul! Tu duci la nemurire prin tainicul mormânt Și numele-ți cu stele lumină firmamentul. Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Etern, Atotputernic, o! Creator sublime, Tu, care ții la dreapta pe ...