Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LIN

 Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 553 pentru LIN.

Thomas Moore - Luntrea pe uscat

Thomas Moore - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe,     Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite,     Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare     Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă,     Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită,     Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate,     Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite,     Pe om să amăgească, Spre a uita căitul, ca luntrea ...

 

Traian Demetrescu - În ochii lui

Traian Demetrescu - În ochii lui În ochii lui de Traian Demetrescu Am o icoană în părete: În linii șterse-i zugrăvit, Murind, cu ochii către ceruri,             Divinul răstignit. La ea se închinau odată Părinții mei... și se rugau; De-asupra ei, la zile sfinte,             O candelă ardeau... Eu-am pierdut de mult credința Și semnul crucei l-am uitat... Dar uneori, privind icoana,             Mă simt înduioșat. E-atît senin și resemnare Pe chipul blîndului Isus, Și-atîta pietate-artistul             În ochii lui a pus; Că-nvăț, uitîndu-mă spre dînșii: Oricît cu lumea te-ai lupta S-o-nvingi sau s-o urăști... mai bine             S-o știi în veci

 

Traian Demetrescu - Aceleași locuri

... locuri de Traian Demetrescu Le recunosc aceste locuri: Cărările șerpuitoare Te duc sub tainici bolți de frunze, Te-ascund de lume și de soare... Un lin izvor își face cale Pe lîngă șirul de anini, Iar dintr-un parc aduce vîntul Miros de salcie și crini. Iar seara-n amurgit, pe ...

 

Vasile Alecsandri - Întoarcerea în țară

... gînd ! Țara nu-i departe; o simt, o văd eu ! Raiul înflorește în sufletul meu. Steaua se arată pe cerul senin. Îngerul iubirei îmi zîmbește lin

 

Vasile Alecsandri - Țara (Alecsandri)

... poeților Zburând mă râtâceste. Și-n farmecul avântului Tot ce sub ochi răsare În poalele pământului Mai drăgălaș îmi pare; Întinderea câmpiilor În zări mai lin se perde. Mai dulce-i rodul viilor, Verdeața e mai verde. Mai nalte sunt inălțimile, Mai cald e mândrul soare, Mai limpezi limpezimile De râuri ...

 

Vasile Alecsandri - 8 Mart

... tipărite, ca el au nemurire! Zadarnic timpul trece c-un zbor neobosit, În sânul omenirii vărsând a iernii gheață; Lumina lor iubită lucește lin în viață Precum un soare dulce în veci neasfințit! Așa nu te vei stinge din minte-mi niciodată, O! suvenir puternic de dragoste-nfocată! O ...

 

Vasile Alecsandri - Adio (Alecsandri)

... scade, jalea-mi crește, Ș-al meu dor în veci s-oprește Pe mormântul tău iubit! Adio! pe-aceste maluri De-ale Bosforului valuri Îngânate lin

 

Vasile Alecsandri - Adio Moldovei

Vasile Alecsandri - Adio Moldovei Adio Moldovei de Vasile Alecsandri Scumpă țară și frumoasă O! Moldovă, țara mea! Cine pleacă și te lasă E pătruns de jale grea, Căci, plutind în visuri line Pe-al tău sîn ca într-un rai, Dulce-i viața de la tine Ca o dulce zi din mai! Eu te las, țară iubită, De-al tau cer mă depărtez Dar cu inima cernită Plâng amar, amar oftez ! Trist acum la despărțire De fiori mă simt cuprins. Ș-orice dragă nălucire Pentru mine-acum s-au stins! Cine știe, cine știe Dacă-mpins de-al soartei vânt, M-oi întoarce-n veselie Să sărut al tău pamânt! De-oi videa încă vrodată Munții tăi răsunători Ce cu-o frunte înălțată Se perd falnic pintre nori; Și-ai tăi codri de verdeață, Unde curg, șoptesc ușor Reci izvoare ce dau viață, Doine care zic de dor, Ș-al tău cer care zâmbește Sufletului românesc Și oricare mă iubește Ș-ori pe care eu iubesc! Iată ceasul de pornire! Iată ceasul mult amar! Veselie, fericire, Eu le las pe-al tău hotar, Ș-a mea inima iți zice: O! Moldovo ce jălesc, Adio! ramâi ferice, Ferice ...

 

Vasile Alecsandri - Balta

... Vasile Alecsandri - Balta Balta de Vasile Alecsandri Aerul e viu și proaspăt!... el trezește și învie Peptul, inima și ochii peste carii lin adie. Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios, Așteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos. Ceru-n zare se rotește; mii de ...

 

Vasile Alecsandri - Bosforul

Vasile Alecsandri - Bosforul Bosforul de Vasile Alecsandri Dormea în liniștire Bosforul fără valuri Într-a Europei mîndrie ș-a Asiei verzi maluri Ca un balaur verde în lupte ostenit. Din zori și pîn-în noapte pe umeri el purtase Corăbii cu trei poduri, nenumărate vase Spre-apus și răsărit. Acum dismierdat însă de-a ginilor suflare Se legăna molatice cu-o leneșă mișcare Și, ca oglindă vie, sub cer se întindea. Iar luna zîmbitoare, și tainică, și lină, Vărsînd pe-a sale unde dulci spume de lumină, Cu fața sa bălaie în el se oglindea. Precum acele paseri, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare, Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor, Mulțime de corăbii cu pînzele-nvălite Sta, umbre urieșe, fantasme neclintite Pe luciul Bosfor. Era la ceasul tainic cînd geniii de noapte De la un mal la altul aduc duioase șoapte, Cînd marea-ncet adoarme cu-o suspinare grea. Atunci cînd lumea-și pune fantastica sa haină. Cînd orice zefirtrece purtînd o dulce taină, Cînd orice undă poartă în frunte-i cîte-o stea. Era la ora tristă cînd palida cadînă, Cu lacrimi ...

 

Vasile Alecsandri - Briar

Vasile Alecsandri - Briar Ghioaga lui Briar de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I În mijlocul câmpiei întinsă ce se pierde Sub zarea albăstrie cu-a ei comoară verde, Culcat pe spate șede voinicul bivolar Briar, ce n-are-n lume decât un gros stejar, Un bun și scump tovarăș de lupte crâncenite, Cioplit în chip de ghioagă cu falii oțelite. Alesu-l-au el singur în codrul îndesat, Jupitu-l-au de coajă, prin foc el l-au uscat, Apoi, ieșind în vale cu ghioaga subsoară, Acum se simte vesel că are-o sorioară. Știu bivolii de dânsa și-n laturi se feresc, Și, cât stau la pășune, cu ochiul o pândesc, Căci dacă-n depărtare se răzlețesc de turmă, Cumplita ghioagă zboară vârtej pe a lor urmă. Și bivolii sălbatici, nebuni de groaza ei, Revin la cârd în fugă, supuși ca niște miei. Știu lupii, hoți de noapte ce ies la vânătoare Când cerul se ascunde în neagra-nvelitoare, Și-n poalele pădurii, sub crânguri tupilați, Privesc duios la bivoli ce-n iarbă stau culcați, Dar nu-ndrăznesc să iasă din umbră mai devale, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>