Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FEMEIE

 Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 659 pentru FEMEIE.

Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț

Marius Marian Şolea - Ai de peste Olteţ Ai de peste Olteț de Marius Marian Șolea Ca un orb care a pierdut soarele definitiv, așa am pierdut eu acel timp al copilăriei. și astăzi, pipăind cu palmele pereții lumii, îmi caut înfricoșat patul unde am să adorm și nu îl găsesc. atunci am văzut bucuria în lume, însingurat de vârstă, în mijlocul civilizației lemnului, și nu știam că se va pierde în propria mea devenire. când iarna se întâlnea cu satul meu prin acest univers, mă nimeream mereu acolo! și atât de multă dragoste era între ei, încât iarna îi acoperea până la jumătate gardurile în îmbrățișări sticloase și reci, pipăindu-le, la rândul ei, ca pe niște ziduri... privirea mea era fierbinte și peste toate aceste lucruri moi eu mi-am lăsat urmele, care, acum, posibil să se adâncească până lângă Dumnezeu. mă bucuram când venea pe la noi tanti Ioana de peste Olteț, sora cea mică a străbunicii mele. o știu numai cu cătrințe negre și cămașă cu răuri, iar pe deasupra, purta un cojoc de țurcană. venea la noi duminica, după ce se termina slujba la Petecei. se apropia de mine cu un ...

 

Marius Marian Șolea - Prin noaptea asta albă

Marius Marian Şolea - Prin noaptea asta albă Prin noaptea asta albă de Marius Marian Șolea Prin noaptea asta albă ca un praf politicienii umblă în haite negre și prelungi. eu am să mai trec înalt printre voi cu pomeții plini de sclipici poetic. femei singure coboară pe străzi înspre margini și vor fericire. fără să știe de ce. văd lumea arzând și poezia pieptănându-se trist. au îmbătrânit arborii orașului printre lucrurile noi, strălucitoare. rădăcinile au ieșit afară din asfaltul care a crescut până dincolo de genunchii zidăriilor. casele vechi și oamenii vechi au devenit mai mici. orașul s-a turtit. arta a devenit forma de protest a handicapaților, alteori noua artă turtește orașul. să reziști, să înțelegi, să nu faci nimic – acestea sunt marile gesturi din lumea bătută în cap de timp, de curente și de ăștia toți care umblă prin

 

Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei

Mihai Eminescu - În căutarea Şeherazadei În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus ­ ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud ­ und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E ...

 

Mihai Eminescu - Înger și demon

... a ei dulci și timizi șoapte. ....................................................................... Ea? - O fiică e de rege, blondă-n diadem de stele, Trece-n lume fericită, înger, rege și femeie; El? - răscoală în popoare a distrugerii scânteie Și în inimi pustiite samănă gândiri rebele. Despărțiți de-a vieții valuri, între el ...

 

Mihai Eminescu - Ah, mierea buzei tale

... Să stingă universu-ntreg în noi: O rază încă, încă o scânteie, Ș-apoi dispare tot... ș-apoi, ș-apoi Simt încă gândul tău iubit, femeie

 

Mihai Eminescu - Ca și Stoa, ce pretinde...

... mai este Și când inima e tristă Și afară de-acel farmec Când nimic nu mai există: Părăsesc și veac și țară Pentru umeri de femeie Și o rog astfel în jețu-i Dulce locului să steie, Să mă pierd privind-o vecinic De la creștet la picioare, Mândră ca o ...

 

Mihai Eminescu - Ca și Stoa ce pretinde...

... mai este Și când inima e tristă Și afară de-acel farmec Când nimic nu mai există: Părăsesc și veac și țară Pentru umeri de femeie Și o rog astfel în jețu-i Dulce locului să steie, Să mă pierd privind-o vecinic De la creștet la picioare, Mândră ca o ...

 

Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis

... pe mînă cum codește-un negru purec; Să-mi moi degetul în gură — am să-l prind — ba las’, săracul! Pripășit la vreo femeie, știu că ar vedea pe dracul, Dară eu — ce-mi pasă mie — bietul „îns!“ la ce să-l purec? Și ...

 

Mihai Eminescu - De-or trece anii...

... știu cum" ș-un "nu știu ce". M-a fermecat cu vro scânteie Din clipa-n care ne văzum? Deși nu e decât femeie, E totuși altfel, "nu știu cum". De-aceea una-mi este mie De ar vorbi, de ar tăce; Dac-al ei glas e armonie, E ...

 

Mihai Eminescu - De ce nu-mi vii

Mihai Eminescu - De ce nu-mi vii De ce nu-mi vii de Mihai Eminescu Vezi, rîndunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-așează bruma peste vii — De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? O, vino iar în al meu braț, Să te privesc cu mult nesaț, Să razim dulce capul meu De sînul tău, de sînul tău! Ți-aduci aminte cum pe-atunci Cînd ne plimbam prin văi și lunci, Te ridicam de subsuori De-atîtea ori, de-atîtea ori! În lumea asta sunt femei Cu ochi ce izvorăsc scîntei… Dar, oricît ele sunt de sus, Ca tine nu-s, ca tine nu-s! Căci tu înseninezi mereu Viața sufletului meu, Mai mîndră decît orice stea, Iubita mea, iubita mea! Tîrzie toamnă e acum, Se scutur frunzele pe drum, Și lanurile sunt pustii… De ce nu-mi vii, de ce nu-mi

 

Mihai Eminescu - Din Halima

... uneau pământul. Prin volburi repezi și prin vânt fierbinte Zbura pe-un cal arab mereu nainte, Ca o fantasmă albă a pustiei: Era femeie ce-și ieșea din minte. Căci volburi de nisip o-mpresurară Și calul ei în loc l-împiedicară, Iar ea țipa cu un copil în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>