Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE PE NEBUNUL
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 407 pentru FACE PE NEBUNUL.
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... totul ce vrea să spună d-sa. Chiar la începutul broșurii, d-sa arată deosebirea între noi astfel: ,, D-sa (adică eu) pune ideea socială pe planul întâi, iar arta pe al doilea. Aice ne deosebim... Literatura însă, și în special poezia, după părerea noastră, trebuie să rămâie în primul loc economiști poeți, ca și poeți ... artei și ce mi-a părut destul de deslușit. Omul în general, deci și artistul, e un product al împrejurărilor cosmice (mijlocul natural) pe de o parte, iar pe de alta al împrejurărilor sociale (mijlocul social). Toate manifestările spiritului omenesc în general, deci și cele artistice, sunt condiționate prin organizația fizică, nervoasă, sufletească a ... nervos, fierbinte și bolnăvicios totodată; ideile reacționare ale scrierilor lui sunt pricinuite de revoluția franceză care a desființat nobilimea, a omorât pe fratele lui și l-a surghiunit pe însuși artistul. Ideile religioase-bigote, prin care se caracterizează, se datoresc educației excesiv de religioase, aproape unei nebunii, care se observă la toți membrii familiei ... e folositoare; poate să fie exprimatoare de idei și sentimente rele, și în acest caz e vătămătoare.[3] Toți cititorii noștri, fără excepție, sunt desigur ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... toate parcă au trebuit să fie și să se întâmple așa cum s-au întâmplat, pentru ca să avem, în felul cum l-am avut, pe marele nostru Grigorescu. Gândul nostru se îndreaptă cu recunoștință spre ființa divină care a fost mama pictorului. E toamnă pe sfârșite, o ploaie măruntă și rece, un amurg trist, fără cer, din anul 1843. Într-o căruță de țară, încărcată ca de băjenie, o vedem ... n-are încă doisprezece ani; după un drum de două zile, sosește, cu chiu, cu vai, la București. În urmă — din atâta viață irosită pe meleagurile acelea, unde neam de neamul ei n-avea să se mai întoarcă — nu mai rămânea decât un nume, crestat pe-o cruce de lemn, în cimitirul satului: "Ion Grigorescu". Înainte... se făcea parcă și mai pustiu, și mai întuneric. Trăia în București, în mahalaua Cărămidarilor ... Poate că și unde-l vedea așa plăpând îl iubea mama lui mai mult decât pe ceilalți. Într-o zi, când i-au adus mort pe unul din copii, călcat de o trăsură, și cum fața bietului copilaș, plină de praf și de sânge, nu se mai cunoștea, cel dintâi strigăt ...
... La mândre case-mpărătești Cu geamul în lumină... Privește-al ochilor ei rai, Surâsul fără nume, Ascultă tânărul ei grai – Și vezi ce pierd pe lume ... Și fă-mi din tot un dulce cânt, Să-l cânți când iese luna – Și-apoi ... coboară-mă-n mormânt Mai trist ca ...
... de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De m-ai bate, de m-ai arde, Și ... Mai multe rele între bune. Alecu Eu nu-s așa! eu pân' la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul dormind, Pe malul mării, neștiind, Că eu aproape sunt de dâns', Ș-atunci l-aș arunca în mare Și moartea cea făr' de scăpare O aș privi ... cu haz și râs. Ocrotitoarea acea bună A înfocatului amor. O noapte lină fără lună S-au pus pân' la ai zilei zori. Pe ceriu stele scânteiază Cu strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul nu ... Alecu după deal ședea Cu iataganul plin de sânge Și două trupuri reci privea, Iar când s-au început a strânge Țiganii toți pe ...
... de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De m-ai bate, de m-ai arde, Și ... Mai multe rele între bune. Alecu Eu nu-s așa! eu pân' la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul dormind, Pe malul mării, neștiind, Că eu aproape sunt de dâns', Ș-atunci l-aș arunca în mare Și moartea cea făr' de scăpare O aș privi ... cu haz și râs. Ocrotitoarea acea bună A înfocatului amor. O noapte lină fără lună S-au pus pân' la ai zilei zori. Pe ceriu stele scânteiază Cu strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul nu ... Alecu după deal ședea Cu iataganul plin de sânge Și două trupuri reci privea, Iar când s-au început a strânge Țiganii toți pe ...
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... Sturza! Autorul dramatic o plăti cu un exil de două luni la mănăstirea Soveja. Fost-a el însă condamnat de vreun tribunal? Nicidecum! Pe atuncea voința domnească ținea locul procedurii; domnul era legea — iată copia de pe Luminatul ofis gospod din 26 februarie 1846, care dispunea de libertatea individuală a lui Russo. El e un document curios pentru istoria â ... Alecu Russo a urmat prin ale sale îndemnă ri de a se pune în tulburare liniștea obștii, îndemnând mai ales și pe actorii teatrului național la rostiri scandaloase pe scena teatrului. Noi am hotărât a se închide pe această față spre înfrânare în mănăstirea Sovejei; deci poruncim ispravnicului de Focșani ca, îndată ce numitul va sosi acolo, să-l întovărășească însuși cu paza ... anul 1846 nu se mulțumi numai cu atâta; un alt Luminat ofis gospod trimise totodată la altă mănăstire întreaga trupă românească! Ridicolul unit cu arbritrariul! Pe când tronul se credea astfel în pericol, pe când guvernul lua niște măsuri atât de aspre în contra teatrului național, pedepsind orbește autor și actori, eu mă aflam la București. Întorcândumă la Iași ... ...
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
... să-l ție sfântul. Ajunse-o vale mândră și frumoasă  Părea că-i chiar grădina lor de-acasă. Și sub un tei el de pe cal se dete, Se-ntinse leneș jos, pe iarba moale  Din tei se scutur flori în a lui plete Și mai că-i vine să nu se mai scoale. Și ... o, scumpul meu odor, Pân- ce să mângâi inima-mi amară Culca-mi-aș capul la al tău picior Și te-aș privi etern ca pe o steauă Frumos copil, cu umerii de neauă.  O, geniu mândru, tu nu ești de mine, De-a ta privire ochii mei ... dar a ta nemurire Ființei trecătoare e pieire. El o privi atunci cu ochii țintă: În fața-i slabă  zâmbet dureros; Se face stea și iarăși se avântă În cerul nalt, în roiul luminos. Acolo toată noaptea stă de pândă, Și prin fereastă el privea duios, Cu o ... sufletu-i divin: El stă frumos sub bolțile ferestii, Purtând în păr cununa lui de trestii. Blond e-azi și părul lui de aur moale Pe
Alecu Russo - Cântarea României
... tulburate ca valurile mării bătute de furtună... ce-ți prevestesc? 9 Privește, de la miazăzi la miazănoapte, popoarele își ridică capul... gândirea se ivește luminoasă pe deasupra întunericului... Gândirea, duhul dumnezeiesc ce zidește, și credința ce dă viață... lumea veche se prăvălește, și pe ale ei dărâmături slobozenia se înalță... Deșteaptă-te! 10 Mucenicii sângelui tău n-au zis oare: "și Domnul va scula pe unul dintre voi, care va așeza pe urmașii voștri iarăși în volnicia și puterea lor?.." Uitat-ai sângele ce curge prin vinele feciorilor tăi?.. Mult erai mândră odinioară, când strigai "ura" în ... și bogați, în stăpâni și robi, flămânzi și îmbuibați... atuncea lumea stă în cumpănă de pieire... căci dreptatea dumnezeiască e vecinică; ea urăște și blestemă pe omul și pe neamul ce alunecă în calea nedreptății... Străbunii noștri au fost blestemați de Domnul pentru strâmbătățile lor, și blestemul a trecut din neam în ... era viața dulce și pacinică... sub aripile slobozeniei legea înflorea... toți fiii țării trăiau în bine, căci unirea și dragostea domneau cu ei... bogatul ajuta pe sărman; sărmanul nu pizmuia pe ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ștefan Octavian Iosif
... Din Paris Un cântec Dedicație Pasteluri E secetă, și de căldură... Prin sat aleargă paparude... Tresari din somn... Printre mii de șatre albe... Coboară seara pe câmpie... Trece-n sus, pe plai în sus... Pe câmpie nici un zgomot... Mergeam în întuneric și fără nici o țintă Grădina morții Cârlova Gorunul lui Horia Doi prieteni Șincai Cântec de leagăn Sonet ... nfloriți răsună... (de Heinrich Heine ) Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă... (de Heinrich Heine ) În saloane de pictură... (de Heinrich Heine ) Cavalerul Olaf (de Heinrich Heine ) Pe-o dimineață (de Heinrich Heine ) Nimfele (de Heinrich Heine ) Solia (de Heinrich Heine ) Amurg (de Heinrich Heine ) Furtuna (de Heinrich Heine ) Noaptea-n cabină (de ... Închinare (de Heinrich Heine ) În vis... (de Heinrich Heine ) N-am împotriva ta nimica... (de Heinrich Heine ) Din basme vechi... (de Heinrich Heine ) Frumos e pe lume... (de Heinrich Heine ) Socoata vremii... (de Heinrich Heine ) Cîntecul lui Pan (de Gottfried Keller ) Vîntul (de Nikolaus Lenau ) Surugiul (de Nikolaus Lenau ) Clar de ... Wolfgang von Goethe ) Regele din Thule (de Johann Wolfgang von Goethe ) Trei sonete (de Heinrich Heine ) În vis părea... Sunt învățat să port... Ca un nebun ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... în goană cu chipurile lor încremenite pânza deasă a pădurilor, ș-apoi se mistuiau la vale și fără urmă, cu plută cu tot, pe luciul depărtat al apelor. Ieșirăm din apă și ne urmarăm drumul. De la o vreme, Pângărații începură a se zări pe sprânceana pleșuvă și înaltă a unui deal de pe dreapta, și, dacă turnurile bisericii nu Și-ar fi ridicat în aer crucile lor scânteietoare, ai fi luat această mânăstire drept unul din acele castele ... într-un cui bătut după ușă—alcătuiau îmbrăcămintea simplă, dar îndestulătoare, a odăii. — Și acum, întrebarăm noi, după ce ne puserăm pălăriile pe masă și bețele prin colțuri, cum am face noi, părinte Varsanufie, să vedem pe cuvioșia-sa, părintele egumen? Am voi să căpătăm de la sfinția-sa blagoslevenia pentru mas noaptea asta în mânăstire, fiindcă-i târziu și nu ne ... puternic zburlite și înalt colțuroase. Nici atunci și nici mai târziu n-am putut pricepe dușmănoasa coadă de ochi a părintelui Varsanufie. Scuturarăm, pe cât cu putință, cu mânile în loc de perie, colbul de pe ...
... III SUZANA, TOADER SUZANA: Haide, hai; parcă le văd cum or să mănânce păpara... Le-au intrat și lor gărgăuni în cap. (Se pune iar pe prispă și toarce. Cântă:) Toderică, Toderel, Tare mult mi-e dor de el! TOADER (ieșind din crâșmă, se oprește pe prag): Măi, ieșiți azi la boieresc, ori ba?... Ba?... faceți cum vreți. Să nu ziceți că nu v-am dat de știre. Voi îți împărți ... TOADER Și, zău de glumesc! SUZANA Așa să trăiești? TOADER Așa să trăiesc! (Împreună.) SUZANA Ah! ce dulce foc În suflet simțesc! Nu pot sta pe loc, Așa să trăiesc! TOADER Ah! ce mare foc În suflet simțesc! Mă topesc pe loc, Așa să trăiesc! TOADER (căutând împrejur): Suzano... SUZANA: Ce-i, bărbățele? TOADER: Nu mă-i lăsa să mă-nfrupt c-o sărutare? SUZANA: Ba ... din străbuni Galuscus, nu Gălușcă. Sunt roman din Dacia Transcarpatină și me cobor dintr-un general roman ce a ținut resbel cu Gaulia pe timpul lui Cezar, din care motiv el a fost supranumit Galuscus de Senatul Romei. În consecință, binevoiește, amice, a nu me ...