Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE CE VREA

 Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 1603 pentru FACE CE VREA.

Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe

... aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe toate la fel. Și ce și-a zis: „Bine, dacă la trup îs deosebite, de ce n-ar fi și la pene?â€� Atunci s-a uitat în sus, în jos, și-a hotărât îndată unui păun ... a spus că vrea să le înfrumusețeze. Arătându-le păunul, le zise să-și aleagă fiecare, de pe trupul lui, felul penei în care ar vrea să fie îmbrăcată. Și ca să-l vadă mai bine păsările pe păun, Dumnezeu îi porunci să-și rotească coada, și de atunci păunul căpătă ... de iertare, și fiindcă îndurarea lui Dumnezeu nu cunoaște margini, i se făcu milă Ziditorului de păsărică. Însă nu-și mai putea lua cuvântul înapoi. Cefacă? Tocmai îi lovi auzul glasul păunului. Și ce se gândi Dumnezeu? Să treacă glasul păunului privighetorii: pentru pedeapsa mare care i-o dăduse se cuvenea, în schimb, și-un dar mare. Ba scăpa ... De atunci privighetoarea cântă așa de frumos, iar păunul scheaună ca o mâță. Ia așa! După ce ...

 

Mihai Eminescu - Ca o făclie...

... pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși ­ din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe ... jind ­ Am fost un creier bolnav ș-o inimă de rând. Demult de vorbe goale nici voi să mai ascult. Nimic e pentru mine ce pentru lume-i mult. Ce este viitorul? Trecutul cel întors E șirul cel de patimi cel pururea retors. Am azvârlit în laturi greoaie, veche cărți, Cari privesc viața din mii ... a genunii, Icoanele frumoase și dulci a slăbiciunii Ca flori cu veștejite și triste frumuseți: Uitarea le usucă sărmanele vieți... Ș-apoi!? Ce-mi pasă!? Fost-am în lume poate unic Ce fără să știu unde pe-a lumii valuri lunec? Mulțimea nu se naște decât spre a muri... Rușine-i al ei ... a cerurilor bolți, Iar de atunci prin haos o muzică de sfere, A cărei haină-i farmec, cuprinsul e durere. O, genii, ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI

... noroade-întregi strică și taie Și e mâhnit numa că nu poate Așa tăia noroadele toate. Însă-într-această noapte, de care Zic eu, după ce oar'câtă vreme Sătana căută cu desfătare Cum chinuita făptură geme, În gânduri căzu și socotele Ce-i pricinuiră-amară jele. Pentru că cugetând el în sine Cumplita sa din ceriu scăpătare, Apoi tot pierdut vecinicul bine Potrivind cu a sa ... a-mi arăta și eu Adânc și măestru sfatul mieu. Însă, mai nainte de-a răspunde, Voiu să fac Mamonii o-întrebare: Pentru ce să-însumeață și de-unde Vin acele cuvinte sprințare A lui? Drept ce-atâta să rădică Socotind pre-alalții întru nimică? [15] Nu voi să-i întunec vrednicia, Căci banii-au în lume căutare; Dar' ce-ajunge numa bogăția, De n-ar fi și-o vărtute mai mare Cui ș-însă bogăție să-închină!... Și-aceasta e mintea cu sfat plină ... cel cu minte, Ceste să-ajute-oștile-agarene. Ș-acuș' vom vedea prin ispitire Care știe mai bine-a gâcire." [16] VeliĂ l, ce peste politie Are-în iad pază și priveghere, Cel ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... cu cravașa): Tacă-vă gura, mojicilor. UN ȚĂRAN: D-apoi bine, cucoană... păcat de Dumnezeu să ne lași a fi de batjocură! CHIRIȚA: Ce batgiocură? Ce batgiocură?... Cine v-a batgiocorit? ȚĂRANII: Cuconașul Guliță. CHIRIȚA: Guliță?... Minciuni spuneți... Ce v-o făcut? UN ȚĂRAN: Mi-a ucis un vițel la vânat. ALTUL: Și mie mi-a dat foc bordeiului cu ... ȘARL, SAFTA, ION (Ion vine alergând dintre culisele din dreapta. Ceilalți ies din casă și se cobor din cerdac.) GUGULIȚĂ: Cine mă cheamă?... neneaca! SAFTA: Ce este?... Ce este? ȘARL: Qui diable?... Ah! madame!... ION: Aud, cucoană... Iaca, ia... CHIRIȚA: Da veniți azi de mă coborâți de pe cal... Ce, Doamne, iartă-mă!... ați adormit cu toții? (Ion se pune dinaintea calului și-l apucă de zăbale ca să-l ție. Ceilalți se adună împrejurul ... adapă, dar să nu-i scoți șaua... Auzi? ION (căscând): Aud. (Duce calul între culisele din dreapta.) CHIRIȚA: Ho... că parcă-i să ne-nghiți... face-o gură cât o șură. GUGULIȚĂ: Neneacă... las’ să mă sui și eu pe cal. CHIRIȚA: Ce ...

 

Alecu Russo - Scrisori (Russo)

... religioase în fundul unei mănăstiri. O! guvern părinte! el nu are alt vis decât fericirea noastră, nu are alt țel decât a ne face demni de împărăția cerului. Iată pentru ce el ne înfundă așa de des în sânul sihăstriilor. Peste un ceas plec cu nepusă masă , cum zic românii, și întreprind un voiaj gratis, mulțumită ... patriei și sub tavanul apartamentului tău, vei simți un mare deșert în suflet, căci amicul tău Russo îți va lipsi. Ah! această idee m-ar face să vărs lacrimi amare, dacă nu mi-ar plăcea mai bine să râd în fața prigonirii ! Mângâie-te, frate, căci toți cei ce poartă numele de Russo sunt destinați a fi persecutați: omonimul meu Jean Jacques a pătimit mult în viața lui! Ce asemănare măgulitoare pentru mine! Lucrurile mele sunt în boccea ; căruța de poștă mă așteaptă în curtea ministrului din lăuntru, de unde am să plec; aga ... patria! Domnule conte! Veți găsi negreșit că am tot dreptul să protestez în contra unui asemenea act arbitrar al autorităților subalterne din Dej, care, după ce au pus mâna pe mine, și-au apropiat totodată și valiza mea ca una ...

 

Mihai Eminescu - Poesis

... femeilor ce trec din viciu în viciu, ea o fi căzut în datorii și or[i] fi vânzând pe cale judecătorească singura ei avere: căsuța. Ce-mi păsa mie ― trebuia să mai intru în casă, să-mi mai readuc încă o dată aminte de singurele fericiri ale vieții mele. Am ... mai putea iubi decât craniul cel îngropat și ochii cei morți a unei fete nebune -nebune de amorul tău ― zdrobite de iubirea ce i-o impusese natura, de iubirea pentru bătrânul ei tată. Tata bolea, eu nu puteam câștiga nimic. Ce eram să fac? Să cerșesc, aș fi roșit. M-am vândut dar. Cu-acest mijloc am căpătat bani mulți, prea mulți încă ― căci tata ... lângă piano, în care murise ea, atinsei clapele lui pe care fugise degetele ei așa de delicate, așa de frumoase, și durerea mea devenea din ce în ce mai dulce, din desperare, melancolie. Poate că sufletul ei curat adia dulce în jurul frunții mele. Poate că ea, aeriană, îmi atingea părul, îmi săruta ... copilului meu. Aș fi putut să-mi creez o fericire iluzorie, o familie iluzorie, o femeie ideal ― aș fi putut fi nebun. Dar la ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III

... întie A toatei ființe de supt soare! Tot care nu sâmte libovie, Mult defăimează legea firească Și nu e vrednic să mai trăiască. Tot ce sâmte, să mișcă, viază, Tot ce-înverde, ce-înfloare și crește, Cu poftă lină să-îmbrățoșază, Cu dulce dor să leagă, să mește, [4] O! Amor! ție toată să-închină, Toată ție jertfește ... încoace aducând aminte A Ilenii domniții frumoase Ș-a lui Arghin dragoste fierbinte, Că-amândoi mult dor și amar pățiră Pănă ce târziu iară să tâlniră! Tânărul Arghin după ce străină Multă țară-îmblă, multe-orașe, sate, În urmă văzând că-în zădar suspină Ș-întreabă-în zădar de Neagra Cetate, Că nime știea, cu ... ajută. Cât glasul sună, vĂ³inic ochi întoarsă, Lumine-i fiind mai întunecate, Slobozind abea din buzele d-arsă Un dulce suspin, vorbe-înjumătate, ,,Ah! ce văd, tu-mi ești, o Ermină bună!" ,,Eu, Arghine, eu! (zisă ea-împreună). Venii să te-abat de la prag de moarte. Ah! cine ți ... nevăzută Lăsând pe voinic în uimire-adâncă, Cu ochii-în pământ și cu gura mută, Și doară mai mult ar fi stătut încă, De nu ...

 

Gheorghe Săulescu - Momîța

... isteață Cu ageră ghibăcie Și nu mai puțin măreață, Orice vede precum omul Vre să facă și ea-ndată, Ia seamă la lucru, cată, Pîndește ce face omul, S-apucă ca să lucreze Vre-ntocma să-l imiteze, Și l-asta are dreptate, Toate ale ei cercetate Fiind de om mai aproape ... sărbătoare Văzînd pe-o cuconiță Cum făcea parura sa, Rămîind singură-n casă Momîța pe teapa sa Nu vru mai gios să se lasă. După ce întîi se unse Cu profumuri, cu pomadă Pe la locurile-ascunse, Pe la cap și pe la noadă, Puse-n capu-și o bonetă Și ... cuvîntare, Mente cu înțelepciune Pățesc altele mai răle Pentr-a lor deșărtăciune, Căzînd în mii de smintele, Cînd nu se cunosc pre sine, Ce sînt sau ce pot mai bine? Cu ceia ce-s nu se-mpacă Ce ar fi, vor să se facă, Ce

 

Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea

... între copaci uscați, în dreapta, spre fund, un lac. SCENA I DASCĂLUL MACOVEI, TOMA, MĂRICA, SAFTA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE, PEPELEA (doarme sub copaci lângă căruță) COR Ce secetă, ce foc! Amar și vai de noi! Avem lipsă de ploi Și lipsă de noroc. (bis) SAFTA (arătând pe Toma) Ce-a fost verde s-a uscat, Ca și bietul meu bărbat! TOMA(arătând pe Safta) Ce-a-nflorit s-a scuturat, Ca nevasta mea din sat. COR Ce secetă, ce foc! Amar și vai de noi! Avem lipsă de ploi Și lipsă de noroc. (bis) MACOVEI: Uff!... de când trăiesc eu, dascălul Macovei, și slavă ... din gunoi... și cu-o săritură ajung... sus... sus... sus. PEPELEA: Hei!... că nu sunt și eu o jiganie din soiul lor. BABA RADA: Și ce-ai face, măi băiete?... PEPELEA: Aș zbura tocmai lângă fata împăratului. BABA RADA: (îl trage de urechi): Ți-e dragă!... Hai?... PEPELEA: Ca ochii din cap. BABA ... și purtând un steag pe care e brodată o lăcustă): Plecați-vă, închinați-vă, că vine măria-sa Lăcustă-Vodă... iaca, nu-i nimeni? nu face ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

... din paneri... colo? HAZLIU: Tocmai. NĂUCESCU: Și nu-i e teamă că s-a lovi de bolta cerului și și-a face un cucui? HAZLIU: Nu! el cearcă să facă joncțiune între cer și pământ... Deprindere... ce să zici? NĂUCESCU: A prins gust la joncțiuni, moghiarul... Vrea multe și ieftine... VÂNZĂTORUL (strigă): Șeapte de-o para! HAZLIU: Ha, ha, a, ha! Parc-o face înadins mitocanul. PANGLICĂ: Iaca, nene...Unguru-i gata de plecare... Hai să ne apropiem. HAZLIU: Bine zici, Lică... Vii cu noi, cucoane Nae? NĂUCESCU: Ba ... Paris și din Viena! SCENA II Cei dinainte, CHIRIȚA (purtând un coc exagerat) COR Chirița, Chirița, Bârzoaie, Se urcă, se urcă-n balon! CHIRIȚA De ce nu? Chirița-i leoaie, Hailaifă, model de bonton. COR Vivat! bravo mii de ori, Chirița se duce-n nori! Ea, din mândră baroneasă. Vrea s-ajungă baloneasă! CHIRIȚA: D-apoi cum? și de ce nu?... Doară una-i Chirița pe lume, deși multe au ambiție ca să-i samene... Câte am pățit eu! prin câte am trecut de când ... năucule? NĂUCESCU: Nu d-ta, cocoană... Despa... Despa. (Despa se supără.) Taci, soro, că-i în stare să ne sară-n cap. (Tare) Cocoană Chirițo, ...

 

Alexandru Macedonski - Psalmi moderni

... Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Și sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece... Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Și a mea inimă a-nghețat... Am fost un cântec care trece ... Țărână, suntem toți țărână. III - Iertare Iertare! Sunt ca orice om M-am îndoit de-a ta putere, Am râs de sfintele mistere Ce sunt în fiecare-atom... Iertare! Sunt ca orice om. Sunt ticălosul peste care Dacă se lasă o-ntristare De toți se crede prigonit, Dar, Doamne ... mai sunt decât răbdare...     N-am în ceruri nici o stea. X - Doamne, toate... Doamne, toate sunt prin tine Și averea, și puterea, Fericirea, mângâierea Ce ne trebuie știi bine. Dai cu dreaptă socotință Mulțumiri și suferință Lui Isus i-ai dat o cruce Căci știai c-o poate duce; Când ... marilor putere, Nu le dai nici o plăcere, Când dai răilor cruzime, Dai blândețe la victime. Ești puterea înțeleaptă Și justiția cea dreaptă; oricând ce vrei din mine.     Doamne, toate sunt prin tine... XI - M-am uitat M-am uitat la fericiți... I-am văzut nemulțumiți E orice zădărnicie. Cei

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>