Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru E PREA DE TOT!

 Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 561 pentru E PREA DE TOT!.

Titu Maiorescu - Observări polemice

... lăsat în mica noastră mișcare literară. În adevăr, publicistica română prezintă deocamdată în tonul și maniera criticilor sale spectacolul a două extreme greu de împăcat. Foile politice, cu prea puține excepții, sunt pline de personalități la adresa celor ce susțin o opinie contrară, jurnaliștii se tratează de inimici, nu de adversari, "oameni corupți, trădători de patrie", în timpul din urmă "conspiratori austro-maghiari", sunt epitetele obișnuite cu care un partid atacă pe calălalt, și, fiindcă acesta răspunde tot așa celui dintâi, publicul cu bun-simț a sfârșit prin a le crede pe amândouă și s-a depărtat ... cifrate ar ieși mai multe, căci no. 10 cuprinde "mai multe deșertăciuni (citește: disertațiuni) politice, mai multe cuvinte și cuvântări; toate în număr mai bine de 60". Cu părere de rău aflăm că din aceste cea mai mare parte încă nu s-au publicat! Și între celelalte 14 numere sunt vro câteva afectate de aceeași soartă. Cum se vede multe opere ale acestui literat se țin de literatura nepublicată. Păcat că nu se țin toate de această literatură! Cel puțin dacă este să le judecăm după proba de

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)

... via senatorului Const. Paulescu, frate cu tatăl meu, inginerul Ion Paulescu. Pe când vărul meu tocmea cutia cu iarbă, eu cercetam jurnalele și revistele apărute de sărbători. Un actor Alexandrescu, de Ia Teatrul Național, scotea pe atun- ci o revistă săptămânală și literară Biblioteca familiei. Aveam pe vremea aceea un mare respect de lucrurile publicate. Unde e candoarea copilăriei mele de odinioară?! Și mi-a venit aproape să leșin de emoție când găsesc, în prima pagină, poema mea de la Sinaia: Odă pentru vila Antimescu. Ea ocupă toată pagina întâi a revistei și jumătate din pagina a doua. Am cumpărat ... seara aceea festivă a fost viitorul savant N. Paulescu, care mi-a spus că nu admite nici subiectul, nici metrul care e prea lăbărțat, și nici stilul. Bineînțeles, el, care era cu 4 ani înaintea noastră la liceu, fiind camaradul și rivalul lui Pompiliu Elia- de, avea singur dreptate. Mama, tata, unchiul Costache, frații și surorile mele, toți au găsit poezia excelentă pentru un băiat din clasa a V ... De altfel

 

Vasile Alecsandri - Unor critici

... de tipar, Voi, care vă dați truda de-a șterge de pe lume Tot lucrul de o viață întreagă ș-al meu nume, De ce atâta râvnă ș-atâtea opintiri Ca să aflați în mine a voastre însușiri? Poetul care cântă natura-n înflorire, Simțirea omenească, a ... de-a fi hulit Când altul vine-n urmă-i cu glas mai nimerit? Și oare se cuvine, și oare-i cu dreptate De ... De a schimba în crime a sale mici păcate?... O! critici buni de fașă, poeți în șapte luni, Vulturul nu se mișcă de-un țipăt de lăstuni. Oricare păsărică își are ciripirea, Ce-n treacăt pe-astă lume încântă auzirea, Nălțând un imn la ceruri prin alte imnuri mii Ș-adăugând ... la nime cu drag să le asculte, Nici mi-a trecut prin minte trufaș ca să pășesc În fruntea tuturora ce-ntruna versuiesc. E unul care cântă mai dulce decât mine? Cu-atât mai bine țării, și lui cu-atât mai bine. Apuce înainte ș-ajungă cât de ...

 

Alecu Donici - Norocul în vizită

... Alecu Donici - Norocul în vizită Norocul în vizită de Alecu Donici Când norocul schimbă pasul N-aduc ani ce-aduce ceasul N. N. Norocul pururea de toți e blestemat Că cine boierii nu are, Sau cel ce nu-i destul bogat, Toți, de la mic și pân' la mare Găsesc norocul vinovat. Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit, În lume nicăiuri nu stă statornicit; Ci umblă-n vizite ... meu, Sau în lăcașul tău, Prea bune cititor! Dar trebuie să fii tu singur lucrător, Să iai aminte bine Și vreamea să nu pierzi Când de prilejul bun favorisit te vezi; Căci el ades nu vine. Iar dacă n-ai știut atunci să folosești, Apoi fără cuvânt norocul ocărăști. În margine ... Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică, La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos Și-adese blestema norocul ticălos. Pătruns de-a lor strigare, Norocul hotărî curând să-i viziteze Și la căsuța lor o vară să văreze. O vară de noroc! Cui șagă i se pare? De-ndată s-au văzut puternica-i lucrare: Căci unul dintre frați fiind cam negustor, Deși nainte el la toate păgubea, Acum orice vindea Pe loc

 

Ion Luca Caragiale - Temelia

... Ion Luca Caragiale - Temelia Temelia de Ion Luca Caragiale Atâta muncă fără preget! Încet-încet, de-atâția ani, De jos, din temelia stâncii, casmaua smulge bolovani, Și macaraua suie-n muche, și dalta-n feluri îi cioplește, La rând ciocanul îi așează, frumos mistria ... și tot crește: Pe cât jos se scobește stânca, pe-atât se-mpodobește sus... ...Mai trebuie frontonul splendid, alegoria triumfală, Și-i opera desăvârșită — e gat-a unui secol fală!... Un ultim bloc enorm, acuma, trosnind, e smuls din grop-adâncă Și ridicat din greu pe scripet... Dar blocul ultim nu-i sus încă, Și, din afund, din măruntaie, răcnește stânca: â ...

 

Ion Creangă - Acul și barosul

... cu socotelile, măi băiete. Ba de mâncare și casă i-a trebuit omului întâi ș-apoi haine frumoase, cum zici tu; cu rufe de ale tale îți ghiorăiesc mațele de foame. Ai auzit vorba ceea, că "Golătatea încunjură, iar foamea dă de-a dreptul". — Măi! da' ruginit mai ești! — Ruginit cum sunt, eu v-am făcut și trebuie să ascultați de sfaturile mele. — Așa este, dar te prea lauzi; las' mai bine să te laude alții. Și tu faci trebi bune, și eu; numai atâta, că tu faci lucruri mai din topor, eu ... eu șed cu croitorul și cu tot felul de persoane. — Iar ai început, ghibirdic fudul și guraliu? Croitorul tău trebuie să împungă mai mult de zece ori, până când ferarul meu mă rădică o dată; croitorul tău rupe altă dată pe zi câte zece ace; ferarul însă mă are pe ... fie mai ciopliți decât mine; cu timpul se cioplesc toate... Numai nu vă fuduliți și nu uitați obârșia voastră, ca nu cumva să vă ciopliți prea tare și să rămâneți care fără urechi, care fără dinți, care fără gură, care fără zimți, adecă niște cioarse ...

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... cîte un cat și un donjon central, înalt de optsprezece metri. El se ridică mîndru în mijlocul unei curți largi, avînd la dreapta lui, ca de streajă, niște nuci bătrîni, iar la stînga, o grădiniță de flori tinere, scăldate toată —ziua în lumina soarelui. Castelul-templu are de jur împrejur, la fiecare rînd, terase largi, împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de piatră, lată cam de o palmă, desparte vertical drept în două intrarea deschisă. Această muche e muchea ușii principale: o bucată de granit masiv, grea de cîteva mii de kg, care se deschide cu mare ușurință, învârtindu-se alunecos pe o osie de fier ce-i trece prin mijloc. Când ușa este deschisă, i se vede numai muchea; cînd este închisă, acoperind perfect intrarea, se vede pe placa ... ospitalității la castelul „lulia Hasdeu" e cu totul d303ebit: un amestec de grandseigneur, naiv, savant, patriarh bătrîn și tînăr artist. Atmosfera întreagă e plină ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cahul

... Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați ... te-a vândut la turci. I-a lăsat să intre fără-mpotrivire Și ți-a scris că-i numai o prea mică-oștire, Când p-această țară se vărsau mereu. Ești trădat de moarte, o, stăpânul meu!" Astfel zice doamna. Lacrimi, dulci roșețe Înecau atuncea palidele-i fețe... Domnul către hatman caută mirat. Iar acest din urmă pare ... dau. O furtună crudă repede-a-nceput!... Pulberea-i udată, tunurile-amut. Domnul, cu durere, către-ai săi vorbește — ,,Omul și natura, tot ne părăsește. Nu mai e scăpare, noi am fost tradați!... Cel puțin muri-vom ca niște bărbați! Și prin moartea noastră dalbă, vitejească, S-arătăm ca neamul demn e să trăiască! Lupta ce se pierde cu-acest chip sublim Este-o biruință! Frații mei, murim!" Zice și s-aruncă cu stindardu-n mână Într

 

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român

... vervai cunoscută, ține pentru protecționism un discurs foarte sărat și foarte gustat: vorbelei merg ca untul și bine cântărite și socoteala fără cusur. (Aprobări în tot publicul.) DIRECTORUL fabricii Lemaiâtre, un om cu multă greutate, e de aceeași părere. D-sa crede că fierul trebuie bătut pânăi cald, că nu trebuie lăsat guvernul în pace: până nu va admite protecționismul și nu ... acuma i s-a stricat gustul! ALTA : Să-l dreagă! D. IORDACHE : Nu mai! Dar cu principiile dv. o să vă frigeți prost de tot! D. BASILESCU , tipograf, atacând chestia cu multă ardoare, culege aplauze de deosebite caractere, care de ilaritate, care de entuziasm; în fine face o frumoasă impresiune. D. FRANKE , croitor, o ia cu francheță p-alt ton. Se vede aci stofă de orator. Discursul se potrivește perfect. Liber-schimbismul nu e de talia unei țări agricole: cu acest sistem ni s-ar croi o soartă prea grea, care ne-ar strânge rău în spete; pardessus le marche [1] , fără să prindem de veste, ne-ar căptuși străinii din cele două emisfere. Oratorul o încheie fără să treacă cu un milimetru măsura în privința celor două emisfere... Un ... ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

... în naltul cerului. DESPA: Care Ciubar-Vodă, cel din basme? NĂUCESCU: Ba... nu... Balonul ăsta... Așa-i e numele, dar pentru ce și cum? Nu e treaba noastră. DESPA: Apoi de... s-a urca el dacă i-a fost scris. NĂUCESCU: Tronc! MOGHIOR (la soldați): Apucați de frânghii și țineți zdreavăn. NĂUCESCU: Aoleo! maică!... se mișcă balonul. HAZLIU (oprindu-se): Ce te-a apucat, boierule? Te dor ficații de țipi așa? NĂUCESCU (închinându-se): Plecăciune... D-ta ești doftor de ficați? HAZLIU: Ba... sunt doftor de năuci. NĂUCESCU: Să mă fericesc cu numele d-tale? HAZLIU: Tachi Hazliul, lincenciat în mofturie și domiciliat la Rașca. NĂUCESCU: Hazliu nume... să-l porți ... dacă așa i-a fost scris. NĂUCESCU: Tronc!... Și cu ce-i umflată, Hazliule? HAZLIU: Iar între noi să rămâie... (Arie) Acest balon e umflat, Ca să aibă ușurință, Cu profesii de credință De patriot răsuflat; Cu fumuri de nerozie Parveniților de azi; Vorbe mari, șarlatanie La un loc cu nițel gaz, Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. COR Și

 

Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...

... Fiind supus străin și lăcuind afară din teritoriul acestui stat, scapă, față cu legile respective de orice răspundere; dar cine scapă de răspundere în materie de presă, nu poate avea multă trecere în fața cititorului - afară, se 'nțelege, de cazul unui talent excepțional, ceeace trebue să mărturisim că nu e cazul nostru. Considerând RomânulÅ¥, ca organ al obștii cetățenilor ungari de limbă românească, ne vom mărgini a-i da, după modestele noastre, tot concursul; întru cât va fi vorba de cultura aceștei obști, de al cărei progres nu ne 'ndoim, că sunt doritori nu numai toți românii, ci și toți maghiarii chibzuiți; căci regatul Ungariei, ca Stat de primă ordine astăzi în Europa, trebue să fie el mai întâi gelos de prosperitatea generală a popoarelor sale. Noi, supușii regatului român știm bine, că Statul nostru are tot interesul să se razeme pe o putere centrală considerabilă, și mai știm cât de mult îi datorim Ungariei; totuși nu tocmai atâta-i datorim, cât un eminent bărbat politic maghiar a afirmat zilele trecute în Parlamentul din ... vreo deputațiune la cine știe ce paradă de mare stil: nu-i vorba

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>