Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE SÂNGE
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 512 pentru DE SÂNGE.
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... ar fi fost în stare a-l pune pe mal nestâlcit? Astfel de ipoteză era nebunatică, fiind malurile îndepărtate cu vreo câteva sute de kiÂlometri. Aștepta el oare momentul dorit să se înece? Lucru îndoielnic, căci se ținea de funie ca să nu pice în mare; vasăzică, ideea de sinucidere era departe de el. Așadară, după concluziile mele aștepta el mai degrabă cu deliciu momentul catastrofei, ca să vadă victimele înghițite pe rând de valuri. El dorea să audă ultimele răcnete de desperare, ultimele agonii ale înecaților, și la urmă singur să se cufunde în mormântul lichid al mării, nu cu un suspin de părere de rău, ci cu un râs de batjocură adresat vieții sale trecute. Așa am înțeles pe acest om ciudat și, oțărânduÂmă, mă întorsei de la el și trecui în cabină. În sala de mâncare ne-am adunat cu toții la dejun. Mă așezai în capătul mesei, când Romfort, intrând în sală, se puse pe scaunul de lângă mine. Ce schimbare în fizionomia sa nu de mult atât de sălbatică și acum atât de blândă și binevoitoare. — Ei, domnule, îmi zise el, ți-a trecut spaima și ți-a ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă ... Căci zilele-unui rege primejdii au în ele  El poate să aleagă-a plăcerilor șirag Ș-atunci devine umbră  pe mână de mișei Cad frâiele și dânșii duc lumea cum vor ei. Nainte de a pune pe brunele lui plete Coroana mea de aur  eu voi ca să-l încerc. Nu voi ca să se lase plăcerilor șirete Ce strâng în lanț de roze a cugetărei cerc; Nu voi ca lumea asta cu visuri să-l îmbete, Căci cei mai mulți din oameni după nimic alerg ... umbră și zilele sunt vis. De-aceea înainte de-a morții-mi sântă oră V-am adunat, pe-al vieții-mi mintos areopag. De-acolo
... am auzit! A! a! și bătăi în palme din toate părțile. Se arătase sus pe movilă vestitul cântăreț, gătit cu un valdrap de mătase cusut numa-n fireturi, și decorații atârnate de gât, și fel de fel de zorzoane, și-n frunte, la coamă și la coadă, funde de panglici în trei fețe. S-a făcut tăcere mare... A-nceput măgarul să cânte... ce, credeți?... Carnavalul de Venezia!... din ce?... din gură!... cum? cu variațiuni! Aici, s-a oprit Ion și s-a uitat râzând ca un prost ... bravo! și bis!... ...Ei! vă place?... Când să isprăvească Ion povestea, iată că sosește dinaintea hanului o caleașcă mare cu falaitar și cu o ceată de curteni călări. Opresc să răsufle caii; descalecă boierii, și coboară din calească o mândrețe de curteană. — Uite-o, strigă Ion, ridicându-se de pe laviță... Uitați-vă, asta e procopsita de soră-mea! Dar ea: — Nici aici nu scap de tine, neprocopsitule? — Nici aici! răspunde fratele râzând. Unde te-i duce, tot de ...
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... Les liaisons dangereuses . Societatea noastră avea încă un mare avantaj asupra tuturor strângăturilor și adunăturilor ce iașenii binevoiesc a le decora cu nume de societate, care, după ideea mea, este numai productul civilizației; și, după cum este știut, civilizația este departe de o țară unde se află oameni ce pot zice ziua mare: "Astăzi am vândut sau am cumpărat atâte suflete de țigani." Stăpâna casei nu era tirană, nu vroia să domneze conversația. Pretențiile sale nu se întindeau ca ideile, prejudețele, sentențiile dumisale de filozofie, de eleganță, de bon ton , de savoir vivre , să slujască de pravilă adunării întregi. După pruderie, prezumția, sau cum aș zice trufia, este cea mai mare rană a societății noastre. Fieștecare bărbat, fieștecare femeie ... se hotărască a nu fi decât papagalul damei de gazdă. Acela care ar îndrăzni să arate vro idee neatârnată se pune în primejdie de a vedea pe gazdă că-i întoarce dosul: maniere toute neuve de faire les honneurs de son salon . Pruderia, dar și tirania stăpânei casei lipsea cu totul din societatea-modelă care o expunem cinstiților și învățaților noștri cititori, ce se alcătuiesc ... cele mai mari, care când îi blândă ca o turturică, când turbată ca o leoaică, care când îi crudă, când miloasă; femeia este un amestec ...
... în cel mai mare grad îl produce muzica și poezia. Muzica deșteaptă mai cu greu decât celelalte arte ,,idei senzuale". 2. Un stil umflat, lipsit de idei, e ca și un corp bĂșget, lipsit de sânge. Precum sângele nutrește, dă viață corpului, așa și ideile dau viață stilului. 3. Literatura românească va fi, când scriitorii se vor întoarce la popor, unde ... mult. 17. ... o carte recitită, niciodată nu e aceeași. O operă literară e ceea ce vedem sau, mai bine, ceea ce punem noi în ea. De aceea, pentru fiecare din noi aceleași pagini conțin altăceva. 18. Un tânăr care se înscrie, el de la sine, într-o ,,școală", se hotărăște singur să renunțe la ceea ce formează esența poeziei și ambiția poetului: originalitatea de fond și de formă... Și tot atât de adevărat mai este că imitarea îl face ridicol și pe scriitorul imitat. 19. ...când o poezie impresionează sute de ani în șir, înseamnă că are aprobarea unui număr nesfârșit de oameni înșirați de-a lungul vremii. Și mai înseamnă că o poezie astfel selectată are în chip eminent acea calitate care se numește caracter general omenesc ... ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII
... în care șede Și cade-ursului tocma-între spete, Care pierzându-și cumpăna ș-dede Peste cap cu groaznică sberare. Gliganii dau fuga pe cărare. De-atâta sunet și de năpraznă Cele alte străji să-înfiorară, Iar' ursul văzându-să de caznă, Nici el, măcar mânios, de-astă-oară Află de folos a rămânea-în loc, Ci fugi ca și pârlit de foc. Căci Drăgan care, prin o ciudată Tâmplare, în zios căzând s-aninasă Între doao crenge,-atunci deodată Trezindu-să, gândeai că va să-i ... cu sine, De nu-l scăpa părul tufos care Încâlcindu-să pregiur de spine Îl trasă-înapoi, iar' el pe spate Căzu, ca și mort de jumătate. [9] Atunci el crezu tare vârtos Cumcă doar un turc de cap îl ține, Și-începu a să cânta jelos: ,,VĂ¡ileo! vĂ¡ileo! săracu-mi de mine!... Nu mă lăsați! Vai, dragă mămucă, Nu mă lăsa turcii să mă ducă!..." Așa plângând ținea ochii-închiși Ca să nu-și vază cruda ... gură Ca și oastea cea mai îndrăzneață; Apoi, după-aceaiaș' învățătură, A lovi-începură pregiur sine În toate părți cum putea mai bine. De-aș' avea piept vârtos ca de ...
Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia
... întâmpla să facă acești fugiți, să nu-i cununați până nu să va face cercare ca nu carĂ©a cumva să fie rudenie de sânge, sau alte întâmplări de care s-au zis mai sus; că fără ispovedanie și fără de cuminecătură nu să poate mântui omul, iară fără de împreunarea nunții să poate mântui. 5. Așijdirea vă poruncim frați de cruce nici cu un mijloc să nu lăsați să să facă, pentru căci să fac multe lucruri necuvioase prin mijlocul acei frății. Iară de va îndrăzni cineva din preoți, să va pedepsi și el și acei ce s-au făcut frați de cruce, după cum scrie la sfânta / pravilă, cap 210, list 198. 6. Așijdirea vă facem în știre și pentru țigani, ca de acum înainte să purtați de grijă să nu lăsați să să mai facă între dânșii cĂ©le ce s-au făcut până acum; adecă de va veni țigan cu țigancă să să cunune, până nu-i veți iscodi cu tot denadinsul, foarte cu amăruntul pentru toate cĂ©le ce oprĂ ... și pentru aceasta să fac multe gâlcevi și multe vătămări de
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... amin. Fie însă că și băiatul nu se lăsă mai pe jos. Și cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului șiroaie, și nu se da netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători. Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo și adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deșteptă, ce să vedeți d-voastră? Soarele răsărise de mult și se urcase ca de trei sulițe. Ce să facă el? Să se întoarcă acasă ziua-n amiaza mare, să treacă prin oraș așa înarmat de sus până jos, îi era rușine; să rămâie acolo, nu se putea. Ce-i veni lui în gând, că numai o luă rara, rara, către ... țigan urât și buzat, și negru, ciumă nu altceva, și spuse că el a omorât pe zmei. Și ca să încredințeze pe împăratul de spusele lui, își arătă cu mândrie satârul plin de
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... — ș-o iubește Deocamdată, dintre toate, într-un chip deosebit... Însă nu disprețuiește nici pe Mimi — o nebună Ce știind ca să-ndrăgească, de nimica nu e bună... Nici pe Liza, nici pe Mița, nici pe Ana — unguroaică Care poartă sânge roșu sub o piele de nemțoaică. Toate fetele sunt bune, și a cărnii exploatare Să-nzecească capitalul într-un singur an e-n stare. III Zoe — fată ... clavirul ce-i zâmbește printre fildeșu-nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește, ca să-și uite de durere, Un refren din câte-un cântec simplu și copilăros. Însă, fiecare notă, e o perlă care scapă De sub degetele albe ce alunecă pe clapă Ca să meargă să se spargă cu un sunet cristalin... E o melodie sfântă de pe-o harpă inspirată, Este dulcea sărutare de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... crede; iar când la măsurătoarea muncii, lucrul meu scade, și făina din copaie scade, și foamea copiilor crește". Se duse la arendaș. — Nu e de lucru, omule. Bătu la ușa popii. — Nu e de lucru, omule. Dete pe la un chiabur. — Am destui argați, omule. Se opri la cârciumar. — Pe rachiu, ar fi ceva de săpat. — Să fie pe mălai. — Pe mălai nu e. Și omul, întorcându-se acasă, auzi de departe: — Mamă, eu nu m-am săturat ! — Nici eu! — Nici eu! Și nici Plăvița, care mugea, colindând bătătura uscată, fără firicel de ... rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l apuc bine pe spiriduș și ... uită în ea. Ce să vadă? În loc de dimon, bănuți de aur, ce luminau ca jăraticul. Omul, și speriat, și necăjit, aruncă un pumn de
... țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă ... nu chemase doctori, nu luase doctorii și, în dimineața aceasta, când aproape nu avu putere să-și deschidă pleoapele, zâmbi mulțumit. Era o dimineață frumoasă de vară: prin ferestrele deschise razele soarelui se furișau lucitoare, scoțând scânteieri repezi din armele țintuite în perete. Mânerul sabiei de deasupra patului parcă pâlpâia, și colonelul, cu greutate, ...