Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE MIJLOC

 Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 558 pentru DE MIJLOC.

Emil Gârleanu - Grușan

... deoparte... Mă zari. Vino aici, îmi zise. Simții că nu-mi mai bate inima. Toate dimprejurul meu parcă se șterseseră. Nu vedeam pe nimeni, afară de el. Mi se părea uriaș. Fără voie, pășii spre dânsul. Mă luă de mijloc și, mai înainte să pot scoate un cuvânt, mă zvârli călare. Glasul răsună iar : Stai! Calul și cu mine făcea în clipa aceea un singur ... se opri puțin, voind să-și stăpânească glasul ce tremura, ca și al sublocotenentului; pe urmă începu: — În ajunul războiului eram sergent în regimentul de călărași pus sub comanda colonelului Grușan Grușan-Sălbaticul. I se zicea astfel în urma unei întâmplări: Într-o dimineață, pe toate ordinele de zi în josul cărora era iscălit dânsul, se găsi adăugat : Sălbaticul. De atunci i-a rămas porecla. Prin ce împrejurare, nu-mi aduc aminte, căpătasem încrederea acestui om, de care se fereau cu toții. Așa se face că aveam dese însărcinări din partea lui. Într-o seară, cu vreo două zile înainte de plecarea noastră spre câmpul de război, mă întorsesem dintr-un sat îndepărtat, unde fusesem trimis de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul

... Scena V 4.6 Scena VI 4.7 Scena VII 4.8 Scena VIII Actul I Castelul din Suceava. Un pridvor. O scară se coboară de la pridvor în ogradă. Copaci crescuți în sălbăticie. Castelul are înfățișare de părăsit și ograda de părăginită. Câteva laițe de piatră acoperite cu mușchi și cu iederă. Supt pridvor, un gârlici. Scena I DOAMNA TANA, OANA și NICULINA, în balcon. NICULINA: ...Fetele, domniță? Stau, cum ... legate... Pestrui am... NICULINA: A! OANA: Ca partea de la soare a unei caise, așa sunt obrajii tăi și tot așa de mirositori... Mi-aduc aminte ca acum când veni Ștefăniță, prăfuit și cu vestmintele rupte, la castelul din Hârlău. Dăte cu ochii de mine și-mi zise: Oană, tu te închini la soare? La sfântul soare? Ei, da, la sfântul soare. Dar nu la soarele de iarnă, care pare ca un taler spălăcit, ci la soarele de cuptor, care coace fânețile, și grâul, și roadele... Cum să nu, măria-ta! Iacă, ți l-am adus, pârjolind țara Munteniei. Și răsăriși în prag ... ca Polonia să fie de ...

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... semn de plecare. Dar ea pleca totdeauna cu inima grea, căci trebuia să plece singură și să-i lase pe dânșii singuri la pustietatea aceea de cârciumă. Dacă aruncai privirea împrejur, la dreapta și la stânga, vedeai drumul de țară șerpuind spre culme, iară la vale, de-a lungul râulețului, cât străbate ochiul, până la câmpia nesfârșită, afară de câțiva arini ce stăteau grămadă din jos pe podul de piatră, nu zăreai decât iarbă și mărăcini. La deal valea se strâmtează din ce în ce mai mult; dar aici vederile sunt multe și deosebite ... copil îmbăiat lângă dânsul, nu cumva s-a descoperit prin somn, și s-o acopere iar. III Cât țin luncile, ele sunt pline de turme de porci, iară unde sunt multe turme, trebuie să fie și mulți păstori. Dar și porcarii sunt oameni, ba, între mulți, sunt oameni de tot felul, și de rând, și de mâna a doua, ba chiar și oameni de frunte. O turmă nu poate să fie prea mare, și așa, unde sunt mii și mii de ...

 

Alecu Russo - Scrisori (Russo)

... d'un grand homme est un bienfait des cieux . Adio! mă duc să gust plăcerile vieții contemplative a sfinților apostoli și mă despart de lume fără amărime în contra oamenilor, fie domni, sau... creditori! Singura mustrare de cuget, ce cearcă a mă munci în acest moment, este că bieții actori împărtășesc osânda mea. Teatrul românesc la mănăstire! Ferice de țara al cărei guvern luminat produce asemenea deșănțate întâlniri! Adio! încă o dată; spune amicilor că îi scutesc de a se îmbrăca în haine negre... etc. * Scrisoare către N. Bălcescu Dragă Bălcescule, Vivat! Victorie! Sunt mândru de voi ceilalți și gloria revoluției voastre se răsfrânge și asupra noastră și asupra tuturor românilor! Încă o dată, vivat și glorie, viitorul poate să nu ... nu piere cu una, cu două... Furia ungurească e atât de deșănțată și de comică; lungimea pintenilor și a mustăților maghiare e atât de exagerată, încât, departe de a îmspăimânta, ele îmi inspiră un râs nebunesc etc... * Bilet din închisoarea de la Cluj către prietenii din Iași Fraților, nenorocirea care prigonește țara noastră mă apasă și pe mine. De

 

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei

... culca cântând, se scula cântând, și voacea ei argintie, răsunând prin geamurile ferestrelor, trezea adeseori vecinătatea din somn, așa încât babele răutăcioase o numeau tricoliciul de noapte, iar băieții, privighetoarea Socolei. Eleonora era o ființă ciudată și plină de contraziceri. În ochiul ei, deși ar fi putut ceti cineva o inimă nestricată și un fond de multă bunătate, totuși aceste scumpe comori se ascundeau sub un văl de neiertată ușurătate. Astfel, ea nu depărta de la sine nici pe unul din tinerii ce-și făceau o glorie de a o compromite; unuia arunca o ochire, altuia un zâmbet, celuilalt o strânsătură de mână și, risipitoare ca copilul cel darnic, ea împărțea la toți câte ceva din grațiile sale, numai inima ei nu lua parte la acest joc ... prin horbota transparentă a hainei sale, se răzăma cald pe brațul lui Petru, iar acesta, cu sângele iute, cum e omul la vârsta de 22 ani, nu știa ce să gândească de această ființă care avea atâta libertate în vorbă și atâta lumină în ochi. Ei vorbiră multe de toate. Începură cu lucruri nepăsătoare, cum se începe totdeauna, trecură apoi la frumusețele

 

Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele

... A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările 'nflorite și 'ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă ... și zilele sunt vis. « De-aceea înainte de-a morți-mi sântă oră V'am adunat, pe-al vieți-mi mintos areopag. De-acolo de-unde râuri spumoase se coboară În umbra 'ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare—trăiește - un bătrân mag. Când încă eram tânăr el tot bătrân ... n doliu copiii și-i chiamă, Prin nouri cad stele și 'n abis se sting. Și grindini cu ghiața cu ghemuri ca rodii Se sparg de a stâncelor coaste de fier Și 'n ceruri se 'ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare pe ger. De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită, De-asupra ...

 

Anton Pann - Povestea vorbei

... împarți un pai la doi boi. Și că Cu ce dascăl lăcuiește Așa carte-alcătuiește. Așa e lumea asta: Rîde om de om și dracu de toți. Dracu rîde de porumbe negre și pe sine nu se vede. Gura lumii numai pămîntul o astupă. Fiecare să leagă unde îl doare. (Spun c-a fost ... Omul prost din vorbuliță Și nuca din ușurință. Pentru că Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. Om în trup destul de mare Și minte de copil are. Știe vorbe să îndruge Parcă tot la țîță suge. Știe ca calul prost Să ia hamul de rost. E bătut la cap Tocma ca un țap. Știe sfătuiri să dea Cît știe și baba mea. Ar vrea să facă și el, Dar ... pune tărîțe într-însa, Și cu amîndouă intrînd el în casă Le puse-nainte pe pat fără masă. Ei, văzînd aceasta, îl întreb dodată: — De ce ne pui aste înainte, tată? — Poftiți, — el răspunse — că vă dau eu încă, Boul și măgarul de aste mănîncă. Iar ei începură-n ochi să se privească Și unul ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de gradații serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăcați și zgomotoși și sfârșind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împroșcate de

 

Ion Creangă - Punguța cu doi bani

... Cucurigu !!! cucurigu !!!" Moșneagul, cum aude glasul cucoșului, iesă afară cu bucurie; și, când își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă? Cucoșul său era ceva de spăriet! elefantul ți se părea purice pe lângă acest cucoș; ș-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete și mai boghete. Moșneagul, văzând pe cucoșul său așa de mare și de greoiu, și încunjurat de-atâta amar de galițe, i-a deschis poarta. Atunci cucoșul i-a zis: — Stăpâne, așterne un țol aici în mijlocul ogrăzii. Moșneagul, iute ... prâsnel, așterne țolul. Cucoșul atunci se așază pe țol, scutură puternic din aripi și îndată se umple ograda și livada moșneagului, pe lângă paseri, și de cirezi de vite; iară pe țol toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ți lua ochii! Moșneagul, văzând aceste mari bogății, nu știa ce să facă de bucurie, sărutând mereu cucoșul și dezmerdându-l. Atunci, iaca și baba vine nu știu de unde; și, când a văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap și plesnea

 

Titu Maiorescu - Neologismele

... o direcție „sănătoasă“ în contra așa-numitei direcții „noi“ a noastră. Ast[...]nsă — pare c-ar fi zecimi de ani la mijloc și generațiuni întregi — lupta a încetat ca prin minune. În chiar mijlocul Transilvaniei, în Sibiu și în Brașov, s-au arătat prieteni ... popular. Pentru ce să zicem, d. e.: este suficient, cuvânt pe care nu-l înțelege nici un țăran român, și să nu zicem „este de-ajuns“, cuvânt de origine asemenea latină, însă înțeles de toată lumea? Tot așa va trebui să zicem „a ajunge la ceva“ în loc de a parveni, sau, cum scrie dl I. Popescu din Sibiu, a perveni la ceva; „agerime“ în loc de sagacitate; „adâncit“ în loc de aprofundat; „dinadins“ în loc de cu intențiune; „deșertăciune“ în loc de vanitate; „a aiuri“ în loc de a delira, a divaga; „a înapoia“ în loc de a restitui; „aprig“ în loc de avid și impetuos; „aspru“ în loc de sever; „a încredința“ în loc

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sorcova â†�� Wikisource:Colinde Sorcova de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene. Nu se pomenea nici gură de om, nici lătrat de câine. Așa An Nou, așa Sân-Vasile, să-l hărăzească Domnul vrăjmașilor noștri, că și de-ai avea tufă în bătătură, uiți și de topor, te dai cât mai afund în plapumă, îți răstorni toate țoalele în spinare, și tot gheață rămâi din tălpi până la creștet. Taraful lăutarilor ... un trandafir umplut cu tocătură rumenă. Toți așteptau să vadă astă grozavă "Vasilcă", și nimeni n-o mai vedea, deși trecuseră ca la trei ceasuri de când se luminase de ziuă. Nu se pomenea nici de sorcovăială, după cum s-ar fi cuvenit ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>