Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ACUM ÎNAINTE
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 449 pentru DE ACUM ÎNAINTE.
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
... Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță ... Domnului. Deodată vedeai o sută de drepte puind mîna pe ulcioare și turnînd vin în pahare; apoi iarăși o sută de stînge ridicînd o sută de pahare pline cu vin la o sută de guri uscate de sete, iar dupe aceea, ca printr-un semn de înțelegere, vedeai o sută de capete plecîndu-se îndărăt, ca să poată suge mai cu comoditate acel nectar ce se scoate din viile sădite pe colinele Apeninului. — Via da ... mai voiești acum
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... masă bună! fără a fi poftit îndată la dânsa? sau, fiind față la o nuntă din sat, n-a fost cinstit de cuscrii voioși și nu s-a încredințat de respectul tinerilor către bătrâni? Cine a intrat la vorbă frățește cu locuitorul de la câmp și nu s-a mirat de ideile, de judecățile lui și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca sânul mamei. De un om nalt și frumos? E nalt ca bradul și frumos ca luna lui mai. De un om rău? Are mațe pestrițe. De un om urât? Urât tată a avut. De un om prost? El socoate că câte păsări zboară, toate se mănâncă. De un isteț? Scoate pe dracul din pământ. De o femeie frumoasă? E ruptă din soare. De un întrebuințat mic? Om cu trei parale în pungă și cu piept de o mie de lei. De un lăudăros? Intră în doi ca în doisprezece, și nu-l scot nici douăzeci și patru. De ...
... pune piciorul c-un pas înainte. De prin cârciumi și prăvălii pătrundea prin ferestrele mari și nespălate o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Din când în când treceai pe lângă vro fereastră cu perdelele roșii, unde în semiîntuneric se zărea câte o femeie... Pe ... se zăreau câte-o grupă de jucători de cărți cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, tăcuți, cu ochii ficși, mișcându-și și mușcându-și buzele făr-a zice o vorbă și trăgând din când ... fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei
Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari
... ajunse la urechile lui niște vorbe ce-l trezi, căci era dus pe gânduri. Se întoarse la fete și le întrebă: - Ce ați zis, fetelor? - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș îmbrăca curtea cu un fus, zisese fata cea mai mare. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș sătura curtea cu o pită, zisese fata cea mijlocie. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș face doi fețiÂlogofeți cu totul și cu totul de aur, zisese fata cea mică. După ce îi spuseseră fetele ce ziseseră, el stătu de se socoti gândindu-se: mă, ca ce să fie asta? Apoi după ce se mai răzgândi, zise fetei celei mici: - Fetico, mie îmi plăcu vorbele ... viclenie din cele mai spurcate. Ea se știa curată la inimă. Făcuse tutulor bine. Nu se aștepta, deci, ca cineva să aibă măcar o umbră de cugete pângărite pentru dânsa. Ea crezu. Și suindu-se în pod, făcu, cum zisese, doi feți-logofeți cu totului, totului de aur, în ciurul pe care îl ținea țiganca la gura podului. Cum văzu copilașii așa ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal. — Bine, măi Tasache, zisei eu ieșindu-i înainte și de-abia stăpânindu-mi râsul, da de unde dracu ai prins tu dihania asta și mi-o vâri în ogradă cu atâta ifos? — De unde? Ia, din iarmaroc, după ce am dat 50 de lei unui român de la munte. — Puteai să te duci dracului cu românul și cu muntele tău cu tot; da ce vrei să fac eu cu mâța asta ... acum vino de stă la masă cu noi, ș-apoi te poți duce la dracu cu toate gebelele tale. Și iată cum în sfânta zi de Duminica Mare mă trezii stăpânul în regulă al unei iepe mici și slabe, care mergea la gebea și care urma să fie tovarășa odiseei ce ... între dealuri verzi, se întindea înaintea mea și, pe străzile-i albe, largi și pline de soare, lume multă foia în toate părțile. Eu, cel de altădată, istovit de nevoi, cu ochii stinși, cu obrazul îngropat, cu musteața bătrână înainte de ...
Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act
... spui? Asta-i treaba femeilor? Nu știi tu că au niște limbi — niște limbi ia așa de... MIRON: țâs! De te-auzi vruna, vai de urechile tale ! Scena 4 Cei de sus, Domnica (aducând o oală și două pahare) DOMNICA: Iaca vinul; cătați de nu vă chefăluiți cum ve-i obiceiu. MIRON: Taci tu, nevăstuică; știi că vinu îmi dă chef să fac niște lucruri... și... DOMNICA: și â ... vorbit cu cumătrul. DOMNICA: Mă duc. (în parte:) Nu vrea s-aud ce-a să-i spuie Terinte; bine; o să mă pui de pândă. (intră și să dă în dosul ușei.) MIRON: (turnând în pahare.): Na, cumătre, bea și începe. TERINTE: N-am poftă nici de băut, nici de vorbit, MIRON: Acu-i s-aștepți și rugat! Ien lasă marafeturile, deschide-ți inima. Dacă ai vrun necaz, l-om împărți amândoi ca doi frați ... grădina curții? MIRON: Ha, am înțăles. îți temi nevasta TERINTE: Eu? Ba nici gândesc. Dar judecă tu singur, ce cată el aice? Nu vine, măi, de flori de cuc, ș-aș pune rămășag că ș-au pus ochiu pe ceva. MIRON: Zău se poate. Dar adecă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... că n-ai mai văzut biserica lor. Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate: - Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?... Pe la noi... ai?... Și de ce?... Ce zici de biserica noastră?... Nu, mă rog, ce crezi d-ta, că n-o să-ți tăiem capul... De te împinge păcatul să spui ceva de sfinții uscați și drepți - unii cu sulițe, alții cu paloșe, unii călări, alții pe jos și cu mânele așa de încrucișate pe piept, că palmele le ies afară din trup - pe loc bătrânii își ridică pulpanele giubelelor în cingătoarea de plisă roșie și-ți suflă cuvântul din vârful limbii: - Ei, puișorule, mai sunt zugravi, grozavi de tot... Am văzut și noi... am prea văzut cum o dau în păgânește și-ți toarnă la sfinți cu ochi de om, cu mâni și picioare ca și ale noastre... Da' de, vezi d-ta, sfinții ăștia, așa cum i-am apucat noi, de când am deschis ochii, sunt adevărat sfinți. Voi, tinerii de astăzi, la legi umblați ...
... singur ce-a făcut și lumea îl lasă în pace. DRAGOMIR: Așa e legea... ANCA: Bună lege, zău! ( se șterge la ochi. ) DRAGOMIR: De ce nu te pui tu să faci alta mai bună? ( fixând-o. ) Iar ai venit! ( lui Gheorghe. ) Vezi de ce nu i-am spus... pentru că de câte ori vine vorba de răposatul, ori își aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. ( cătră ea. ) Mergi d-aici, și nu mai mă boci pe cap, cobe!... Știu că dacă m-ar omorî pe ... o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da; de ce... dacă nu se poate despărți de umbra răposatului? Ba zi că e o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz când vorbește ea, când mă uit la ea, îl văz pe el... Eu trăiesc în casă, mănânc
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... jos trântit Până-n fund își sparse capul, de pereți fiind lovit. După ce ieși în urmă d-acei nerozi copii tras, Jupuit ca vai de dânsul, la picioare, mâini și nas, Zise: - Nu e vina voastră, ci a mea, că n-am judecat, Ș-astfel de cinste neroadă ca să-mi dați v-am învățat, Care-n cele după urmă din pricina-i ajunsei Cu picioare, mâini belite și cu cap ... ȚI SE TRECE, TE-NTORCI CU INIMA RECE Într-o zi viind la Hogea un prieten i-a cerut Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut; - De n-aș avea, Hoge zise, vreo trebuință de ea, Ț-aș fi zis cu toată voia: poftim, frate, de o ia; Dar am să întinz pe dânsa, să usuc niște pospai [2] - Nu-mi spui – acela răspunse – că nu vrei să mi ... l-a dat, Arătând cu jeluire cum și ce fel l-a-nșelat. Fiind dar Nastratin Hogea la judecată adus, El totodată de față și dovezile ș-a pus, Cum că i-a spus adevărul, că e un cap de
... atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin care mister însă capricioasa natură sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene ... care erau de natură a face din copila drăgălașă un monstru spăimântător. Nu trecură zece minute și-n loji se prezentă un cavaler de o aparență nobilă și plăcută: era contele de Farol, unul din membrii de la Jockey-Club, unul din foshionabilii Parisului. El avea o figură care exprima calitățile inimii și maniere de un adevărat gentilom. Intrând, contele dete mâna dnei DĂ©jazet după moda engleză și-i zise: — Vin să salut luceafărul scenei pariziene. DĂ©jazet ... spectacolului, DĂ©jazet conduse pe Dridri la otelul unde locuia tânăra actriță și pe drum ea-i zise cu amicie: „Draga mea, iată-te
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... amin. Fie însă că și băiatul nu se lăsă mai pe jos. Și cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului șiroaie, și nu se da netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători. Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo și adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deșteptă, ce să vedeți d-voastră? Soarele răsărise de mult și se urcase ca de trei sulițe. Ce să facă el? Să se întoarcă acasă ziua-n amiaza mare, să treacă prin oraș așa înarmat de sus până jos, îi era rușine; să rămâie acolo, nu se putea. Ce-i veni lui în gând, că numai o luă rara, rara, către ... ceva, din cele ce i s-au întâmplat. Tata-l fetei, împăratul, carele știa că umblă niște zmei să-i răpească copila, nu mai putu de bucurie când îi văzu măcelăriți. Și cu socoteală că