Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU TIMPUL

 Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 522 pentru CU TIMPUL.

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1

... anul trecut; atunci erați preocupați de o cestiune mai urgentă, astăzi acea cestiune a dispărut, și avem locul liber pentru o discuțiune matură, cu atât mai mult, cu cât se pare tocmai că budgetul instrucțiunii publice, atât în conștiința D-voastră, cât și în opiniunea publică este obiectul unei preocupări serioase. Știți ce ... e mărginită, ca aceste mijloace mici să le destinăm în prima linie pentru învățământul elementar, real si de meserii? Și astfel pusă întrebarea, lucrul ia cu totul altă fată. Căci, domnii mei, pentru ce statul regulează învățământul public? înțeleg să se zică, cu sistemul englez, că este treaba comunei sau a inițiativei private; dar când vine guvernul și zice: Iau direcțiunea instrucțiunii publice în mână, eu ... să facem pe guvern responsabil pentru direcțiunea m care dă acești bani. Ne plângem cu toții, că avem prea mulți funcționari și că ne lipsește cu desăvârșire burghezia, acea clasă a treia care e sprijinul sistemului constituțional; ne plângem că se mărește ceata de aspiranți la budget; dar nu ... a ministerelor vechi. Când s-ar fi mărginit aci, discuțiunea ar fi foarte simplificată; dar a mers mai departe într-o direcțiune preparată cu ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... era îmbrăcată cu doliu pentru pierderea unui părinte, unei soții, unui frate, unui fiu, urgia domnească îi ajunse până în azilurile lor. Mulți erau încă cu lacrimile pe obraz, mai mulți încă în patul durerilor sau de abia convalescenți, când se văzură loviți de liste de proscripții, ca în timpurile lui ... pe acei ce nu-i poate găsi vinovați, imputându-le plecări retrograde, planuri reacționare, făcându-i aristocrați și declarându-se el, prin urmare, liberal . Clerul cu mitropolitul în cap, și care cu viața și-a plătit curajul arhipăstoresc, boierii cei mai însemnați, bătrâni și tineri, toți bărbații vrednici, amploiați, profesori, avocați, literați, clasa neguțitorească, toți ... lor. Căderea acestora îi ca și împlinită. Însă o chestie mult mai mare se ivește: regenerația Moldovei îngenuncheată sub Mihail Sturdza v. v., înzestrarea ei cu instituții analoage cu epoca noastră. În ființa a ambelor curți ce vroiesc a cunoaște spiritul Principatelor, în ființa Europei, care simpatizează cu noi, moldovenii ar fi vinovați înaintea lui Dumnezeu, a popoarelor și a lor însuși, dacă nu și-ar declara fățis, fară ... le socot neapărate pentru fericirea lor, și fără care nu poate să fie în țară nici pace, nici propășire. Prin o asemene solanelă declarație , făcută ...

 

Dimitrie Anghel - Două glasuri

... un ceas fatal, iar după silueta ei, linia întinsului cîmp, unde mulți alți ca și mine căzuseră, desigur, acolo unde-i ajunsese ceasul rău. Împăcat cu soarta, în liniștea și singurătatea aceea mare ce mă împresura, simțeam că mi-era lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu cum, simțeam chiar un fel de voluptate, știind că ... căpătîiul meu, ca să pot înfrunta agonia... Și-atunci, ca un răspuns plîngerii aceleia, ce trezise în mine dragostea de viață, răsuflînd îndelung, am răspuns cu o altă plîngere, cu un alt strigăt de ajutor, la care glasul nevăzutului muribund s-a trezit din nou, simțind și el desigur ca și mine că ... urmă a tăcut. Degeaba mai întrebau gemetele mele : "Mai trăiești tu ? Ori ai murit — răspunde !" Degeaba repetau : "Răspunde !"... Căci glasul, de la un timp, n-a mai răspuns, și eu iarăși m-am simțit singur și am consimțit să mor închizînd ochii... Un alai nesfîrșit de oameni ... al unui spital... Al cui era geamătul acela ce venise pînă la mine în noapte, al cui era strigătul acela de ajutor ce se înfrățise ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar

... duc unde ne duce apetitul, în pala­tul regesc sau în bordeiul săracului, în cabinetul filozofului sau la umbra cedrului, unde se odihnește elefantul. Înzestrați cu un paloș ascuțit, bortelim cu el fără păsare în nasul regelui sau al filozofului, iar negăsindu-i, apoi în hobotul elefantului sau în altă fiară. Se-nțelege că, cu cât este pielea mai fragedă, ajungem mai degrabă la globulețele sângelui, pe care îl sorbim cu deliciu. De aceea pătrundem mai cu preferință în locașuri unde trăiesc oamenii în trufie și lux, fiind pielea lor fragedă și îngrășată prin producte cosmetice și scutită de arșița soarelui. Noi ... mine, dar imnul a fost grandios și minunat. După o pauză, am cântat un marș militar al coloanelor noastre de atac ce merg cu asalt la orgiile noastre de sânge. Și în urmă am sfârșit repertoriul meu vocal cu o romanță plină de simțire, adresată viitoarei mele iubite, stăpânei inimii mele. Această melodie am cântat-o cu atâta sentiment că, apropiindu-mă de mama mea, o găsii lăcri­mând de pătrundere. Cu frăgezime netezindu-mă cu

 

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român

... Chitila. Noi, regretând locomotivele, reintrăm în ordinea zilei. D. STANCU BECHEANU , lipscan: Domnilor, pe când vorbeau onor. preopinenți, amicul meu, nenea Ghiță Pencovici, îmi dedea cu cotul. (Râsete.) Puteți râde, domnilor! no să-mi măsor eu la bătrânețe vorbele cu santimetru... Îi știu pe toți ce cumaș [2] sunt; materia asta o cunosc, slava Domnului! nu mi-e rușine! Țara asta vrea profteționism — nu ... n-are supărare, noi am cerut; dv. ce dați? (Aplauze.) D. STAROSTE al birjarilor, un adevărat pravoslavnic în materie economică, biciuind liber-schimbismul, compară congresul cu a cincea roata la căruță. La imputarea ce i s-a făcut că e liber-schimbist, amintește proverbul cu capra și oaia; la imputarea că n-a luat bărbătește inițiativa unei mișcări mari a corporațiunii sale, zice: bate șaua să ... într-un colț și fumează. Zgomotul continuă.) D. TEODORESCU , franzelar, un om copt, caută a potoli focul adunării: Domnilor, stați! aci nu e cu lopata! Cine a luat cuvântul? Ce am venitără să facem aici? gogoși? D. N. MÂNDREA , fabrica de cizme Filaret, cu

 

Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj

... tribunalele excepționale, puterile discreționare etc. nu fundează libertatea, ci terorismul. Dacă sunt oameni de bună credință, care cred în asemenea mijloace, plângeți-i! dar mai cu seamă plângeți popoarele care îi suferă! * Terorismul naște despotismul în numele libertății. Despotismul naște o suferință surdă, ce deschide în inimi izvoare nesecate de ură ... se unesc într-o sinceră frăție. Însă a înjosi pe unii pentru a înălța pe alții nu este un act conform cu principiile fraternității, nici cu principiile dreptății. Șefi ai națiilor, judecători, patrioți! Voi toți, care aspirați a fi mari în lume, gândiți-vă în actele voastre că nu ... să fie decât servitoarea publicului care o plătește. Aștupați-vă urechea la glasul falșilor patrioți. Astfel țara va fi scăpată de trădători și de călăi". * Cu cât dobândesc experiență prin studiul omenirii, mă conving că libertatea absolută este cu neputință în lume, fără o deplină transformare a neamului omenesc. * Printre instituțiile moderne garda națională este una din cele mai frumoase și totodată ... a depinde siguranța, liniștea și chiar viața concetățenilor de la protejarea indivizilor, iar nu de la scutul legilor. * Libertatea în mâna mulțimii este o armă ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic și să mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă ... žDomnule conte, răspunsei, dacă am izbutit a realiza dorința noastră seculară, această reușire o datorăm în parte și Excelenței Voastre, care ați apărat cu atâta căldură drepturile Principatelor la Congresul din Paris.“ — Am făcut, apărându-le, un act potrivit cu convingerea mea și conform intereselor familiei latine, și voi continua aceeași politică din toate puterile mele. Unirea Principatelor și consultarea votului poporului este începutul unei ... care răspunsei cu franchețe fără a exalta calitățile și fără a ascunde defectele noastre, căci mi se părea că vorbesc nu cu un străin, ci cu un compatriot. Apoi rugai pe dl ministru să grăbească trimiterea unui consul sard în Principate și să binevoiască a-mi înlesni transportul a ... că aveam misii de la prințul Cuza de a mă înfățișa regelui. Generalul, nalt de stat, înzestrat ...

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... portretul Iuliei Hasdeu, încadrat în mușchi viu, din care răsar plante mititele de munte. E o grădină în miniatură, grădina unei zîne, o grădină întreagă cu miile ei de umbre și de lumini, cu miile ei de poteci și de izvoare vii, cu miile ei de generațiuni, încăpînd toate în scorbura, cît un pumn, a unui bătrîn copac. — Acum putem intra. Ne suim pe terasa ... după stilul evului mediu; este o operă de rară frumusețe a sculptorului Casciani din Paris. Mîntuitorul se ridică, deasupra unor nouri, către cer cu brațele deschise, cu privirea aplecată către pămîntul pe care-l părăsește și pe care-l binecuvintează cu amândouă mîinile. Din ochi îi pică lacrimi; în mîini și în picioare se văd urmele cuielor și pe frunte — ale ghimpilor. Divinul fiu se ... îl privește, așteptîndu-l cu dragoste. Domul e luminat de trei uși, răspunzînd pe trei terase, și de o fereastră rotundă, întretăiată de o cruce cu geamuri în felii, colorate galben și roșu. Dacă îngenunchi în fața figurii Mîtuitorului, capul său divin i-l vezi în dreptul ferestrii scînteietoare de lumină ... ...

 

Constantin Negruzzi - Flora română

... a d-voastre. Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini, câțiva tei, ulmi și sălcii, și ca lux am și un vișen cu flori pline. Părâul meu are izvorul său într-o bute mare, ascunsă într-un ungher și îmbrăcată cu iederă și cu hamei, pe care argatul o împle în toată dimineața, și apoi prin un cep sloboade apa care, după ce șerpuiește pe un pat de prundiș ... astă floare ce a avut și ea timpul mărirei sale. La Harlem în Olanda, o ceapă de lalea s-a vândut cu prețul fabulos de zece mii galbeni! ceapă ce astăzi se poate cumpăra cu câteva centime. Sic transit gloria... tulipae! Iată zambile hyacinthus, narcise, bosuioc, ciuboțica cucului primula, lemnul Domnului hyssopus, lavant, lăcrimioare... Floricica asta pe care învățații o ... și de mărgăritarel, ce i-am dat noi; mă tem însă să nu vie vrun poet galoman care să-i zică mughet, pentru că rimă cu poet și cu buchet și pentru că așa îi zic francezii, horror! Iată mintă, săbiuță gladiolus, sălvie, milostivă gratiola, maioran, mama pădurei asperula, rosmarin, cimbru thymus, dobronica melittis ... crestate, late sau sucite

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau ... o șterg binișor din convoi și atunci tocmai prin munții Vrancei m-am oprit. Dar pe drum am dat de crame, de dealuri și văi cu răsunet de sfârlează și dorul de ai mei m-a încleștat deodată, cu mare tărie. însă eu tot am mai rătăcit până-n miezul iernii pe coclauri neumblate, am răzbătut la drumuri nemaibătute și la răspântii cu hanuri și cu focuri de popas ca la începutul pribegiei mele. Dar pe aici începusem să nu mă mai simt ferit ca în porturi. Am socotit că tot ...

 

Petre Ispirescu - Pasărea măiastră

... prețioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun și mari cât donița, cărțile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumusețea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârșească pe deplin, căci turnul se surpa. "Cum se poate, zise împăratul, să nu pot sfârși astă ... ce-i adusese vulpoiul, ci voia să-l prinză ca să-i ia pielea. Împăratul se puse pe gânduri văzând că după atâta mare de timp nu se mai întoarse fiii săi nici cu pasărea măiastră, nici fără dânsa, când fiul cel mai mic îi zise: - Tată, iată este acum destul timp de când frații mei cei mari au plecat să aducă pasărea măiastră și nu s-au mai întors nici cu ispravă, nici fără ispravă. Să-mi dai bani de cheltuială Și haine de primeneală, ca să-mi cerc și eu norocul. Și de voi izbuti ... l aibă de tovarăș, își luă merinde de ajuns și plecă. După trecere de oarecare timp, sosiră amândoi fiii cei mai mari ai împăratului, aducând cu

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>