Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AC
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 683 pentru AC.
Vasile Alecsandri - Bogatul și săracul
Vasile Alecsandri - Bogatul şi săracul Frunzuliță de dudău, La umbră, la făgădău Beau săracul și bogatul. [1] Beau stăpânul și argatul. Iar bogatul se mândrea Și-n glas mare poruncea: "Măi crâșmar, Măi făgădar! Adă-mi mie vin de-un ban Ca să beau cu ist sărman." Iar săracul că râdea Și din gură poruncea: "Măi crâșmar, Măi făgădar! Adă-mi mie vin de-un zlot [2] Să-l beau cu bogatul tot! ,,Măi sărace, sărăcilă, De ce vrei să-mi faci în silă? Nu-ți pune punga cu mine, Că n-ai cămașă pe tine, Nici nu ai turme de oi, Nici coșar cu păpușoi, Nici car mare-n patru boi Ca să poți cinsti cu noi." [3] ,,Mai bogate, bogățele! Dacă ai averi de-acele, Nu-mi scoate ochii cu ele. Că averile de frunte Sunt ca un izvor de munte, Astăzi curge și îneacă Și mâini scade s-apoi seacă! De ai turme mari de oi, Ai și turme de nevoi, Că pe unde-s turme blânzi Sunt și lupi mereu flămânzi." ,,Măi sărace, sărăcilă! Face-mi-aș de tine milă De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș." ,,Măi bogate, bogățele! Nu ...
Vasile Alecsandri - Borsec Borsec de Vasile Alecsandri Iarna a venit aducându-ne cu ea plăcerile strălucite ale balurilor, primblările în sănii, concertele încântătoare, petrecerile teatrului și mai ales priveliștea drăgălașă a focului în sobe. Dulci sunt minutele în care poetul, culcat pe un jilț elastic, dinaintea unui jăratic bogat, își simte trupul pătruns de o plăcută căldură, în vreme ce închipuirea lui plutește în visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele și călduroasele zile ale verii, la iarba ce învioșea câmpii, la frunzele ce împodobeau pădurile, la cerul albastru, la cântecele voioase ale păsărilor. Asemene și nenorocitul ce a ajuns în vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții sale. Eu care, slavă Domnului! sunt încă departe de a fi în numărul celor ce jelesc primăvara vieții, găsesc o mare mulțumire a mă pune seara în fața sobei și a privi jocul fantastic al focului. Îmi place s[...]nviez în închipuire icoanele depărtate ce s-au șters odată cu trecerea zilelor și să le înfățișez ...
Vasile Alecsandri - Ceasul rău
Vasile Alecsandri - Ceasul rău Ceasul rău de Vasile Alecsandri Pe cel deal, pe coaste, Trece-o mândră oaste, Oaste de români! Toți voinici de frunte Care merg să-nfrunte Oarde de păgâni. Iar pe-o culme verde Ce-ntre munți se pierde Stau de mi-i privesc Două surioare, Albe lăcrimioare, Care mi-i jelesc: Vezi tu, surioară, Oastea se coboară Colo pe costiș, Vezi-o cum pătrunde Pe rând și s-ascunde Colo-n stejăriș. Vai! nu se mai vede! Cine, cine-a crede Grija ce duc eu, Oastea că-i purtată De bătrânul tată Și de dragul meu? Ei se duc în vale Unde țara-n jale Geme cu amar, Căci au intrat iară Sabie în țară, Paloș de tătar. De pe munți în poale, Cu armele goale, Ei mi se cobor, Și prin cea urdie, Dragă, o să fie Mare, mult omor! Căci tata bătrânul Nu cruță păgânul Când s-aruncă-n foc. El e român tare, Ca Ștefan cel Mare, Și om cu noroc. Pentru el n-am teamă... Dar îmi fac de seamă Când stau de gândesc La dragul Lisandru, Că-i un copilandru, Și mult îl iubesc! El n- ...
Vasile Alecsandri - Ciuma Frunză verde salbă moale, Adus-a un nor în poale Boala cea mai rea din boale! Noru-n țară s-a lăsat, Peste oameni a plouat, N-a plouat ploaie curată, Dar cu ciumă-amestecată! Unde-ajunge picătura, Se închid ochii și gura, Ochii să nu mai privească, Gura să nu mai grăiască! Plină-i țara, mult e plină De scaieți de mărăcină; Unde-s tufe prin potici Sunt morminte de voinici, Unde-s tufele mai dese, Morminte de jupânese, Unde-s tufele mai rari, Morminte de fete mari, Unde-s tufele mai vii, Tot morminte de copii. Frunză verde porumbică Stă voinicul la potică. Ciuma rea îi iese-n cale, Voinicul zice cu jale: ,,Na-ți calul cu armele Și-mi lasă tu zilele." Ea-i răspunde: ,,Dragul meu! Cal și arme nu voi eu, Dar pe tine chiar te vreu". Frunză verde garofiță, Trece-n câmp o copiliță Cum e crinul înflorit, Cum e bună de iubit. Baba Ciuma cea păgână Mi-o apucă strâns de mână. Copilița-i zice: ,,Ciumă! Nu-mi fii ciumă și-mi fii mumă! [2] Na-ți salba cu florile Și- ...
Vasile Alecsandri - Dragoș (Vasile Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Dragoş (Vasile Alecsandri) Dragoș [1] de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Dragoș, mândru ca un soare, A plecat la vânătoare. Ghioaga și săgeata lui Fac pustiul codrului! Cerbul moare, urșii per Și vulturii cad din cer... Iată că-ntr-o dumbrăvioară El zărește-o căprioară, Fiară blândă de la munte, Cu steluță albă-n frunte Și cornițe subțirele Și copite sprintenele. Căprioara cum îl simte Lasă locurile strimte, Fuge, saltă, zboară, pere, Ca un vis, ca o părere; Iară Dragoș înfocat O gonește nencetat. Zi de vară cât de lungă, Vânătorul o alungă, Ș-amândoi se perd de vii În codri merei pustii! II Iată, mări, că deodată O poiană se arată, Înverzită, înflorită Și de lume tăinuită. Iar pe iarbă-n poieniță Cântă-o albă copiliță, Cu ochi dulci, dismierdători Și cu sânul plin de flori. Căprioara, cât o vede, Zboară vesel, se răpede Și îi cade la picioare Pe-un covor de lăcrimioare. Cât viteazul o zărește, Pe loc stă și se uimește! Uită blânda căprioară Și săgeata ce omoară! Uită draga vânătoare, Uită lumea de sub soare! III „Copiliță! zice el Rezemat ...
Vasile Alecsandri - Erculean Plecat-au în zori Trei surori la flori. Sora cea mai mare S-a dus înspre mare, Sora cea mezină Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică Și mai sălbățică S-a dus, mări, dus Pe Cerna în sus [2] Iar în urma lor Mulți voinici cu dor S-au luat cântând Ș-au venit plângând. Iată-un căpitan Căpitan râmlean, [3] Că mi se ivește, Pe mal se oprește, Cu Cerna grăiește: ,,Neră limpezie, Stai de-mi spune mie Despre trei surori Plecate din zori." ,,Sora cea mai mare S-a dus către mare Pe Dunăre-n jos La un plai frumos. Sora cea mezină S-a dus din grădină Peste nouă munți, În codri cărunți. Sora cea mai mică Și mai sălbățică Plânge colo-n stâncă La umbră adâncă". Ercul Erculean, Căpitan râmlean, Își repede calul De răsună malul, Ș-ajunge-ntr-un zbor La stânca cu dor. ,,Ieși, fată, din piatră Să te văd odată!" ,,Cum să ies din piatră, Că sunt goală toată Și mă tem de soare... Nu m-a soarbe oare?" ,,Să n-ai nici o frică, Fată sălbățică, ...
Vasile Alecsandri - Lamartine (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Lamartine (Alecsandri) Lamartine de Vasile Alecsandri Unul din cei mai mari poeți ai Franciei, omul care prin geniul său a fost și va rămânea o glorie pentru secolul nostru, Lamartine, a murit! Această tristă veste va deștepta un răsunet dureros în sufletul acelor care au gustat încântările armoniei mărețului poet. Cât pentru noi, românii, e bine să ne aducem aminte încurajările ce ne-a dat Lamartine în anul 1848, când el ținea ochii lumii întregi țintiți asupra lui, și adresa cuvinte mângâietoare națiilor ce aspirau la libertate. În istoria misiilor mele politice din anul 1859, găsesc următoarea notiță scrisă după o vizită ce făcusem lui Lamartine; această notiță e de natură a interesa publicul român, și dar este timpul de-a o scoate la lumină: „Dl Lamartine, dulcele poet al inimilor tinere, eroul poetic al revoluției din 1848, deși ajuns acum în vrâstă înaintită, totuși încă poartă pe frunte-i aureola geniului. Convorbirea sa armonioasă și fermecătoare răpește auzul și sufletul. Simțirile înalte, ideile sublime, reflecțiile filozofice, sunt exprimate de el în forma cea mai corectă, în stilul cel mai nobil, și cu o abundență care ...
Vasile Alecsandri - Muntele de foc
Vasile Alecsandri - Muntele de foc Muntele de foc [1] de Vasile Alecsandri Legendă din Munții Apenini Pe cei munți pustii, sălbatici, Din Lombardo-Veneție, Unde noaptea în orgie S-adun demonii lunatici, Hoți de moarte doisprezece Stau în rond sub vântul rece Care șuieră și trece! Focul cerului s-aprinde, Urmărit de groaznic tunet, Și al munților răsunet Printre văi adânci se-ntinde. Hoții râd cu voie bună. Șeful lor, purtând cunună, Cântă astfel în furtună: Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează Și mă-mbată, mă turbează, Ca sângele roș pe taur. Toarnă, drege tot aice, Și când eu destul voi zice, Pe-al meu cap trăsnetul pice! Beți, voinici, până la moarte! În ceas vesel de plăcere Să uităm orice durere, Orice chin a relei soarte. Beți, copii, toți după mine Și-nchinați cupele pline L-a fulgerelor lumine! Vântul bate, cerul tună, Munții urlă, Satan râde, Iadul vesel se deschide Și cu noi cântă-mpreună. Pe când lumea se-ngrozește, Omul brav benchetuiește Ș-al lui suflet se-ntărește! Tremure-se tot în lume Cât va fierbe sânge-n mine! Facă-și cruce și se-nchine Cel ce-aude ...
Vasile Alecsandri - Năluca Frunză verde alunică! Mircea suie pe potică Și-ntâlnește o fetică Ce purta cofiță-n mână Cu apă de la fântână: ,,Copiliță, stăi să beu, Răcori-te-ar Dumnezeu!" ,,Ba, bădiță, ba, nu vreu, Că mă tem de dragul meu, El mi-a zis să mă feresc De străini ce-i întâlnesc, Că de apă nu le-i sete, Ci de sărutări de fete." Nu te teme, fata mea, Că el de s-a mânia Cu baltagul l-oi lovi, Cu pământ l-oi înveli. ,,Mergi în valea cu sulcină, Că-i găsi o cofă plină Scoasă chiar cu mâna mea, Descalecă și o bea, Bea-o toată dacă-i vrea, Da-ți fă cruce mai întăi Și suflă pe fața ei Să nu fie descântată De baba cea blestemată, Să nu aibă vreo nălucă, În pustiu ducă-s-ar, ducă! Mircea-n vale se ducea, Dar el cruce nu-și făcea, Peste apă nu sufla, Ci la ea năvală da. Înghițea, bietul, o dată Și-l lovea dorul de fată. Înghițea de două ori Și-l apucau reci fiori. Înghițea iar de trei ori Și cădea mort între flori! Românul ...
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
... suspină. ↑ Turcii numesc pe români iflac , adică valac, însă pe acei din Valahia îi cheamă cara-iflac , români negri, și pe cei din Moldova ac-iflac , români albi. ↑ Cuca era un soi de coifură împodobită cu pene de struț, cu care domnii Moldovei și ai Valahiei erau încoronați când ...
Vasile Alecsandri - Odă cătră Bahlui
Vasile Alecsandri - Odă cătră Bahlui Odă cătră Bahlui de Vasile Alecsandri Adeseori departe de-a lumei triste valuri, Cu pasuri regulate eu măsur al tău pod, Bahlui ! locaș de broaște ! rîu tainic, fără maluri, Ce dormi, chiar ca un pașă, pe patul tău de glod. "Trecut-au, zic atunce, a tale negre unde Ca gloria, ca viața, ca visul de noroc !" "Ba n-au trecut, stăpîne ! trist nasul îmi răspunde Eu le simțesc prea bine, căci mă cîrnesc din loc". Cînd luna se ivește pe-a munților gol umăr, Cînd pașii mei, ca gîndul, prin aburi rătăcesc, Îmi place acele imnuri de broaște fără număr, Ce, chiar ca oarecare , în hor orăcăiesc. Atunce în credință a mea inimă saltă Ca un glas prietin iubit și așteptat, Căci gingașele broaște sînt dulci poeți de baltă, Precum mulți poeți gingași sînt broaște de uscat. 1844,