Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN MIJLOCUL
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 562 pentru ÎN MIJLOCUL.
Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l
... Antim Ivireanul - Dedicaţia din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în greceşte la Snagov, în anul 1701 Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește la Snagov, în anul 1701 de Antim Ivireanul Preaevlaviosului, preastrălucitului, prealuminatului și de Dumnezeu încoronatului domn și stăpânitor a toată Ungrovlahia, domnului domn Ioan Constantin Basarab ... omul, se zice că s-a făcut de cătră Dumnezeu ca să dobândească pe Dumnezeu. Dobândesc pe Dumnezeu oamenii aceia, carii cred drept în el și păzesc cu scumpătate sfintele lui porunci. Dar sfințitele lui porunci se cuprind în aceste două și singure: din iubirea cătră Dumnezeu și cătră aproapele. Atunci se realizează și se cunoaște iubirea cătră Dumnezeu, când păzim, cum am zis ... și mai ales celor bisericești și sfințiți, apoi și iubitorilor de învățătură și studioși și îndeobște fiecărui învățat, mai cu seamă pentru că este compusă în limbă comună și ușoară de priceput, am voit s-o tipăresc și pe aceasta spre folosul, cum am zis, a celor ce vor ... laudă a tot neamul ortodocșilor. Iar după strămutarea din aceste vremelnice, fie să vă învrednicească pe voi pe toți și de împărăția cerurilor,
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... împăratului era mai ager de mână, mai isteț și mai îndrăzneț. Într-una din zile, feciorul de împărat se duse la vânat, ia așa cam în dorul lelii, fiindcă n-avea altă treabă. Umblând el prin pădure, odată aude un grohăit de porc pÂaproape de dânsul; căută și, mai iute ... spre a-l sfâșia. Fiul împăratului își scoase cuțitul de vânătoare și, cu un curaj nemaiauzit, se repede asupra mistrețului, îi înfige cuțitul drept în ochi și îl dă tumba peste cap, îi mai dă vro două lovituri bune în cap și-l lasă mort acolo locului. Făcu ce făcu și aduse nițică apă în căciulă, stropi pe flăcăul care leșinase, și îl mai învioră. Acesta, când se deșteptă și văzu pe izbăvitorul său, zise: - Cere-mi oricât vei voi ... bani am făcut ce am făcut eu acum pentru tine. Se rușină oarecum flăcăul cu pricina; dară mai prinzând limbă, îi spuse șiritenia, cum venise în vânătoare cu mai mulți tovaroși, cum zărise mistrețul și se luase după dânsul, și cum nu-l lovise bine, și el se năpustise asupra lui ... ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort
... frumosețile, carele pot singure să sature toate pohtele lui. O adeverează David, la Psalomul 16: Sătura-mă-voiu când mi să va arăta mărirea ta. În loc de a rămânea de cunoștința rudeniilor și a priiatenilor, între strălucirile luminii cei neapropiiate, vĂ©de, în toate zilele, și pre părinți și pre fii și verice alt au avut dorit în lume. O mărturisĂ©ște marele Pavel cătră corinthĂ©ni, în 13 capete: Acum cunosc din parte, iar atuncea voiu cunoaște, precum și cunoscut sunt. Și de vrĂ©me ce aici, după adormirea cea firească, să ... zice dumnezeescul Zlatoust, dară pentru ce să le vărsăm pentru cei morți? Pentru ce să ne întristăm de sfârșitul vieții fraților noștri, ce să odihnesc în Domnul, ce să veselesc în slava cerească, ce lăcuesc în lăcașurile celor vii? Adevărat, moartea, ca o nemilostivă ce iaste, au secerat fărde vreme pre această floare aleasă și au răpit prea timpuriu podoaba, frumusĂ ... așa zic și eu pentru dânsa: De-au adormit, mântui-să-va. Va așăza, fără de nici un prepus, marele Dumnezeu sufletul ei cel creștinesc în sânul lui Avraam și al lui Isac și al lui Iacov, în ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... câtorva cronici vechi se contrazic fără încetare, și se contrazic mai ales cu un rest de inscripție găsită, nu de mult, pe o marmură ciuntită, în săpăturile vechiului fort roman Caput Bovis , la Galați. Tradițiile duc întemeierea lui la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra ... mulți călători; câteodată proverbele au mult bun-simț. Iașii se întinde domol pe spinarea ușor înclinată a unei coline lungi, își cufundă brâul în râușorul Bahluiului, mâlos în cursul lui ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori ... moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoștință cu zece popoare și să călătorească totodată în Franța, în Germania și ...
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, apoi îl prindea în palmă și-l ținea o clipă sus, până ce clocotea glasul de tunet al tobei celei mari. Din poarta ogrăzii duceam mâna la pălărie, să ... un plic; după câteva clipe am văzut și pe tata, cu chipul îngrijat, trecând pe lângă mine fără să mă vadă. Mă rezemasem de parmaclâc, în colțul grădinuței, și priveam cu plăcere la neobișnuita mișcare a uliței. Peste puțin veni în fugă slujnica noastră, mătușa Smaranda. Am văzut-o ieșind până în mijlocul străzii, țipând speriată: Vai de mine, arde târgul! Atunci m-am strecurat printre două jaluzele desprinse, și bătrâna s-a trezit cu ... fi stat în această așteptare încordată. Mama nu mai venea, nici tata, care pornise pe urmă. Deodată răsunară niște pași trăgănați. Privirăm ...
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu
... Acesta era planul lui Moțoc ca să se poată lipi de Lăpușneanul. Voia li se dete. Ai să dai samă, doamnă!… Tomșa, nesimțindu-se în stare a se împotrivi, fugise în Valahia și Lăpușneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său. Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie și nădejde, aducîndu-și aminte de întăia lui domnie, în care el nu avusese vreme a-și dezvălui urîtul caracter. Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți ... Ca să sece influința boierilor și să stîrpească scuiburile feudalității, îi despoia de averi sub feluri de pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni și corumpe pre norod. Dar nesocotind de ajuns planul acesta, îi omorea din cînd în cînd. La cea mai mică greșeală dregătorească, la cea mai mică plîngere ce i s-arăta, capul vinovatului se spînzura în poarta curții, cu o țidulă vestitoare greșalei lui, adevărate sau plăsmuite și el nu apuca să putrezească, cînd alt cap îi lua locul. Nime nu ... Ruxandra. La moartea părintelui ei, bunului Petre Rareș, care — zice hronica — cu multă jale și mîhniciune a tuturor s-au îngropat ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... să ne expunem zilele necontenit la trude, la pericole, la lupte? Ne încântă ideea unui om ce are curajul de a se revolta în contra societății întregi și a combate cu singurele lui mijloace, sau, în sfârșit, există în sufletul nostru un glas tainic, care îndeamnă a lua partea celui slab în contra celui mai tare? Oricum să fie, popoarele au o admirare plină de dragoste pentru unii hoți și chiar un cult pentru vitejiile lor, căci ... poporul întreg!... De aceea poezia lui cuprinde atâta frumusețe, care încântă și minunează auzul. Un singur om nu ar avea o comoară așa de bogată în imagini poetice, în idei mărețe, în simțiri duioase. Câteodată se întâmplă ca hoții să fie și poeți; ei atunci își fac cântecul după plac și îl răspândesc în țară prin gurile lăutarilor. Ion Petrariul din ținutul Neamțului a compus însuși balada lui cu câtva timp înainte de a muri ... întinsa panoramă ce se desfășura sub ochii lui! Precrasnai! zise el după obiceiul său și, lăsând brișca pe deal, începu a coborî singur în vale cu pușca în mână. Păsările ciripeau ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... PÂRLEA UN GENIU AL DOILEA GENIU UN URS ALB O PASĂRE MĂIASTRĂ POPOR, OSTAȘI, ȚĂRANI, ȚĂRANCE ACTUL I Teatrul reprezintă o câmpie arsă de soare, în fund o pădure, în stânga o căsuță între copaci uscați, în dreapta, spre fund, un lac. SCENA I DASCĂLUL MACOVEI, TOMA, MĂRICA, SAFTA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE, PEPELEA (doarme sub copaci lângă căruță) COR Ce secetă, ce foc ... Sânziană, Copiliță Cosânzeană, Răpită-era d-un zmeu! Am dat pe el năvală Și, cu viteaza-mi pală, Ucisu-l-am chiar eu. Iar fata, în uimire, Mi-a dat a sa iubire, În schimb pe dorul meu. Aș! vorbă să fie... împăratul a trimis crainici în tuspatru părți ale lumii, ca să dea știre crailor și împăraților că acel din ei care va plăcea Sânzianei îl va lua de ginere; și ... o ciupea. Pe atunci eram tânără, frumoasă... eram zână... dar m-a scos din minte Făt-Frumos... și mi-am pierdut darul. PEPELEA: În adevăr, că ești cam schimbată la față. BABA RADA: He! He!... Vremea vremuiește, fețele se zbârcesc, bălămalele slăbesc și în ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
... se joacă cu liniștea familiilor și-și fac o proprietate din bărbații altora; lucru ce ne făcu să credem că d-ei se afla atunci în minute de gelozie și că avea să se plângă de vreo necredință casnică. Din acel foișor vederea se întinde în depărtare peste munți și câmpii, până aproape de Râmnic. În dreapta mai jos, este peștera pustnicului, și în vale Bistrița. Mare trebuia să fi fost anevoința cu care se făceau aceste ziduri la astfel de înălțimi; dar se vede că greutatea biruită era ... omului, și adânci și amare suferințele inimii, schimbarea adusă de vreme este o lege a naturii, ce-și urmează cursul fără să aibă în sine nimic sfâșiitor, căci își găsește un fel de mângâiere în soarta obștească, dar aceea pricinuită de suferințele morale e tristă ca moartea și apasă sufletul cu un sentiment dureros. "Bogatul coșciug" de argint a ... Șerban Basarab în 1656. Când te primbli seara pe o livadă veștedă și vezi copacii descărcați de podoaba lor și frunzele galbene risipite de vânturi în adâncimea văilor, vederea aceasta deșteaptă în ...
... plină de poezie, o mică scenă improvizată, căci bunul și răul, simplul și emfaticul, adevărul și ridicolul se întâlnesc la fiecare pas. O să găsiți în nevinovatele credințe populare oricâtă fantezie voiți, iar în năravurile amestecate ale claselor de sus, stofă destulă. Și în loc să-mi plimbați prin Iași un personaj de-al lui Balzac, care s-ar îneca în glodul de la noi, dați mai bine eroului vostru o giubea largă, un anteriu din vremurile cele vechi și bune, în vorbire o lăudăroșie naivă, în felul de a se purta o asprime firească, și puneți în juru-i viața orientală alcătuită din despotism casnic și din trai patriarhal. Apoi pe un divan, ori în căruță de poștă, ori în rădvan, dacă-i dă mâna, faceți-l pe acest moldovan să lucreze, faceți-l să se miște prin țara lui. Imitația necugetată ne strică mintea ... noștri. Vă rog să mă iertați deocamdată de toate cugetările, observațiile și tablourile, căci și-așa mi-i destul de greu să-mi păstrez cumpăna în gingașa căruță în care mă aflu. La fiecare hop stau gata să călătoresc
... durere umplu pădurea. Alergai cu grăbire la locul unde credeam că a căzut cerbul, și ce găsii?... Găsii pe Elena la pământ, scăldată în sânge și fără suflare! O! ceas rău!... O! blestem a lui Dumnezeu!... Cine ar putea spune desperarea ce simții în acel moment, văzându-mă ucigaș fără voie a ființei celei mai scumpe inimii mele. Era albă și frumoasă, sărmana, ca în sara cununiei, cu ochii nemișcați, dar ațintiți asupra mea, cu buzele întredeschise, parc-ar fi voit să mă mustre de răul ce-i făcusem, iar ... ușa temniței se deschide, ieșii fără să știu încotro mă duc. Eram pe stradă. Casele cele nalte cu balcoanele de fier, droștele care se-ncrucișau în fuga cailor, îmi amintiră că așa case, așa droște am avut și eu odată. Oare le mai am și acuma? îmi zisei; dar în starea în care mă aflam îmi era cu neputință să dezleg această întrebare. O lume nebună foia în toate părțile; căci Anul Nou se primbla pe strade cu sunete de clopoței, cu vuiete de buhai, cu pocnete de bici, sărbătorit, cântat de sute ... plugul cu 12 boi, Boi, bourei ...