Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SINGUR(NUMAI)

 Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 732 pentru SINGUR(NUMAI).

Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste

... de noi neatinse, Multe uniri de uniri minunate-n cuvânt și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, în noapte, te-mbracă-n tăcere, Veșnic fii singur ...

 

Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit

... face un pas fără controlul delicat, precis, de izvoare. Cum era de așteptat, mahalaua literaților și semiliteraților a îmbâcsit amintirea lui Eminescu, nu numai cu interpretări vulgar și strâmb pioase, ci și cu elementare neadevăruri. Aspru și ager a răzăluit dl Călinescu aceste necurățenii; și, în marginile ... a proteja, pe care criticul îl aplică poetului, dar și speciala, aproape unica, înțelegere a superior cultivatului Maiorescu pentru gânditorul Eminescu. De Maiorescu singur, Eminescu nu avea nevoie să se apere cu ironic amabila formulă: Asta-i o teorie care-i greu de înțeles cu care s-a ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... ce se vede produsă sub neliniștea unei amenințări statornice, explică, dar nu excuză greșala arătată. Tocmai spre deșteptarea publicului român din nepăsarea lui trebuie prezentate numai formele estetice cele mai curate, și, în mijlocul agitărilor politice și sociale, arta este anume chemată a ne da un liman de adăpost ... discuțiile lor politice, în mijlocul cuvintelor aprinse, a gesticulărilor vii și a emoțiunii tutulor, în confuzia acestei mișcări țintite spre un singur punct din viața reală - punct trecător, de o importanță peste măsură în prezent, de o nulitate fără măsură în viitor - statua albă, cu surâsul ei ...

 

Grigore Alexandrescu - Așteptarea

... Pășește-nvăluită în umbra unui nor, Chiar în acele sfere care au ceresc nume, Poate-amorul domnește ca aerul în lume: Cu ce drept omul singur să fie simțitor? Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite, Ce asupră-mi adesea se par a fi unite, Singur amorul este izvorul fericit, Ce fără încetare m-adapă cu uitare, Ca undele vestite fântânii de mirare Prin care morții uită că-n lume au ... n pace mulțumirea, Ca râul fără nume, aș trece neștiut. Oricât de mic e templul, dar tot îl locuiește Acela ce pământul și cerul stăpânește: Numai pentru-a lui slavă și omul s-a născut! morților beau uitarea existenței lor pământene. Nădăjduiesc într-însul; el poate să ...

 

Titu Maiorescu - Poezii populare române

... inimele își află un răsunet și la toate le devine o proprietate: fapta lui devine fapta lor, el însuș piere necunoscut. Cea mai adâncă simțire numai îl silește astfel a se arunca afară din sine, și de aceea din poezia lui îți vorbește însăș durerea și însăș bucuria, dar ... putem explica cum asupra Iliadei, atribuite lui Homer, s-a născut controversa dacă în adevăr este compusă de un poet Homer, sau este numai un șir de balade populare de autori necunoscuți, într-atât poetul celei mai frumoase epopee s-a consumat și s-a pierdut ... cele înalte. Lumea se poate aprofunda tot așa de bine pe calea inimei ca și pe calea reflecției, și din aceea că poporul își exprimă numai simțirile sale nu rezultă că i-ar lipsi meditațiunea și delicatețea în exprimarea ei. Îndrăznim chiar să credem că mulți poeți de salon ar fi ... de grâu uscat. Am trece mult peste marginile unui articol de revistă când am sta să relevăm toate frumusețile din colecțiunea d-lui Alecsandri. Un singur punct ne permitem încă să semnalăm atenției cărturarilor noștri: cuvintele cele originale, care ne surprind mai pe fiecare pagină a acestor poezii populare ...

 

Gheorghe Asachi - Voichița de Românie

... Și pre el va mântui! Scena IV Cii de mai nainte, Vlad și un ostaș Vlad: (intră mânios) Ce gemete femeiești s-aud aicea, când numai cânturi de arme ar trebui să răsune? Vi e poate milă de sângele moldovan, care în curând are în șuvoaie a se revărsa ... fluture bandierile, ca să cheme pe junii! Vie îndată aprodul meu Codrat, ca să-i dau ordinul secret! Curierul: Ascult! (Se duce.) Scena VII Vlad: (singur) Pe Osman l-am ademenit, și cu agiutorul lui vom combate pe inimicul meu. Cu pași repezi se apropie oara dezlegării soartei mele, luceafărul meu ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... aceasta bine ai chitit-o, dragul tatei. Se vede lucru că nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine; și decât să încurci numai așa lumea, mai bine să șezi departe, cum zici, căci, mila Domnului: "Lac de-ar fi, broaște sunt destule". Numai aș vrea să știu, cum rămâne cu moșu-tău. Așa-i că ne-am încurcat în slăbăciune? — Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să ... de la frați, și a doua zi pornește și el. Și merge, și merge, până se înnoptează bine. Și când prin dreptul podului, numai iaca și ursul: mor! mor! mor! Calul fiului de crai începe atunci a forăi, a sări în două picioare și a ... are tata, nici unul să nu fie bun de nimica?! Apoi, drept să vă spun, că atunci degeaba mai stricați mâncarea, dragii mei... Să umblați numai așa, frunza frăsinelului, toată viața voastră și să vă lăudați că sunteți feciori de crai, asta nu miroase a nas de om... Cum ... apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. Și cum sta el pe gânduri și nu se dumerea ce să facă pentru a scăpa de rușine, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... ciudat om! — Vezi, zicea o doamnă frumușică către un căpitan de tunari, ce galbenă și ce întinsă piele are pe obraji mutul care mănâncă singur, care tace fără a se gândi, care mănâncă fără a mesteca, care mișcă buzele și nu i se aude glasul? Nu ... de veselia căpitanului ș-a doamnei de lângă dânsul, dar așa de încet, încât socotii că nimeni nu mă auzise. Dar acel domn, singur și închis ca printr-un blestem la orice impresie tristă ori veselă, ridică capul din farfurie, zâmbi o clipă ușurel și nepăsător. Se uită țintă ... fugă, simțindu-mă fatal atras de acel necunoscut bizar. Cu toată graba mea și tâcâiala inimii, îl vedeam lămurit în minte: galben, cărunt, tăcut, desprețuitor, singur în mijlocul lumii ca într-un pustiu, și glasul lui, care mă tăiase adânc, ca o limbă de oțel rece, îl auzeam necontenit bănănăindu-mi ... adânc și înecat în negură. O melancolie frumoasă și înfiorătoare, ce te înduioșează, te zguduie și îți risipește orce idee de viață, înfigând în tine numai patima oarbă a necunoscutului. L-am ajuns. Cu bastonul, cu mâinile în buzunar, cu capul plecat în jos, adus de spete, tresărind din ...

 

Marius Marian Șolea - Crinul trandafiriu de la Cabinet

... deloc nu există distanță pe care să o poată întunericul parcurge. când iei o femeie de mână, cine poate măsura depărtarea dintre cele două suflete? numai lumina, evident... calc în fiecare zi peste prezența ta cu ochi desculți și foarte muritori, derutant pentru sugestia privirilor mele, într-un ritm ales întâmplător ... flașnetarul a-nceput să aibă acces la tăcere, are chipul unui mort, de împrumut pentru că el nu a avut niciodată numai unul al lui. acesta de acum este descompus de distanța dintre ceea ce își propune și ceea ce este de fapt, putrezește anunțându-și succesele ...

 

Nicolae Dimachi - O adunare de trii cocoane

... — Ehei, soro, de voiești,     Să mă mai îndatorești     Cu-așa facere de bine     Cumpără-mi și pentru mine !     â€” Pre bine, acuș voi zice     Numai de mi-a mai aduce !     Și ți-oi faci-atunci de știri     De-i veni la tîrguiri.     â€” Ia tăceți, acum ajungă !     Ce ...

 

Nicolae Nicoleanu - Din depărtare C...

... lume să rătăcesc, Simț că mintea mi s'ar pierde, disperarea m'ar învinge, Și durerea cu iuțeală către moarte m'ar împinge, Căci eu numai

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>