Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RIDICA ÎN DOUA PICIOARE
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 368 pentru RIDICA ÎN DOUA PICIOARE.
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda ... N-am trebuință de tine ca să-mi învăț limba mea! Am alergat la biblioteca tatălui meu, care era într-o ladă mare, purure deschisă, în coridor. Ajutat de o slugă, i-am făcut inventariul, și pintre mulțimea calendarilor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit: TIPĂRITE: Viețile sfinților din toate lunile. Moartea lui Avel (poem de Gesner). Numa Pompilius (romanț de Florian). Patimile ... lor de la Moscva. Talmudul jidovesc. MANUSCRISE: Letopisețul lui Nicolai Costin. Cavalerii Lebedei (romanț de M-me Genlis). Încungiurarea cetății Roșela (romanț, idem). Lentor, tragedie în versuri. Sapor, idem. Matilda (romanț de M-me Cottin). Manon Lesco, romanț. Tarlo sau străinii
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... pe o pânză veche o vrajă. Poate fi plăcere mai rară pentru cei ce s-au împărtășit cu evlavie întru taina trecutului decât să întâlnească în carne și oase o icoană din veacuri apuse? Cu doi ani înainte văzusem în sala franțuzească a muzeului o coconiță care copia după Mignard pe Maria Mancini și avea o așa izbitoare asemănare cu modelul, încât ai ... rând, făcea parte și noul meu cunoscut care, fără îndoială, trebuia să se bucure de mari mijloace de trai. Arăta însă a trăi în afară de acea lume, și mai mult chiar, în afară de orice lume. Ca dânsul, în Berlin-W., mai erau și alții, dar pe aceia nu-i puteai decât rareori zări, călărind în ceața dimineții sau zburând repede seara la înfloritele lor desfătări. Nici pe el nu-l vedeam altfel decât locuind într-una din străzile ce mărginesc ... ea era pentru dânsul ceva mai mult decât un mijloc de înțelegere, era o unealtă de seducere. Aflând ce era, l-am înțeles pe dată în totul; datina căreia Brummel i-a pus pecetea numelui său trăia în Aubrey de Vere ...
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... năvăliră asupră-ne cu iuțală mare. Noi ne apăram ca desnădăjÂduiți, nemișcându-ne din locul apucat. Atunci calul domnului maior căpătă două gloanțe deodată, în piept, și să răsturnă la pământ. Mai mulți vrășmași să aruncară asupră-i, în minutul când vrea să să ridice de supt trupul calului. Eu mă repezii cu sângiosul meu parip în mijlocul lor, tăind cu sabia în toate părțile, încât îi silii să îngrijască de apărarea sa. Doi camarazi de ai mei îmi grăbiră spre ajutoriu. Cu o lovitură trântii pe [un] vânătoriu după cal, iar cu alta rănii pe al doilea, încât ... așa adeseori cu soldații de la călărime... DION[ISIE]: Cum să nu fac eu aceasta? Este o nespusă desfătare a să vedea cineva în mijlocul celor de o plasă cu sine. Atunci vorbim noi de toate câte s-au întâmplat în reghiment de la despărțirea mea. Noi numărăm toate luptele și bătăile la care m-am aflat eu. Trecem cu discursul prin toate țările în care au lucit săbiile noastre. Sărbăm numele ofițerilor carii ne-au comăndat. IULIE: Și atunci să bea câte un păhărel mai mult? DION[ISIE]: Ce ...
... durere. — Singur în America sau singur în Europa nu e totuna pentru mine? observă Alexis suspinând. Deodată, Margărita își ridică ochii, îi ținti drept în ochii lui Alexis și zise, inspirată de-o gândire ademenitoare: — Dar... dacă voi veni și eu la primăvară în Paris... sau la vară... sau la iarna anului viitor, îmi promiți că te-oi găsi acolo? — Promit să mă aflu în orice parte a lumii vei merge și oriunde vei dori ca să fiu. Figura Margăritei se lumină de focul unei bucurii nemărginite; și ... contradansului Alexis o duse la locul ei, tânăra mireasă îi zise strângându-l de mână: —Mă încred în cuvântul d-tale. El se închină în tăcere și peste puțin timp ieși din bal, purtând în sufletul lui o comoară de simțiri vesele și dureroase, care îi aduceau în ochi când lacrimi amare de desperare, când dulci lacrimi de fericire! II Cu patru luni înainte de scenele descrise în capitolul precedent, Alexis se întorcea din străinătate, unde își terminase studiile. Era pe la finitul toamnei, atunci pe când în țara noastră ploile încep a fi
Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
... într-o grădină, frumoasă, frumoasă, cum n-am mai văzut. Erau niște pomi înalți, stufoși și bine potriviți de părea că erau scriși, și așezați în trâmbă pe drumul pe care mergeam. În dreapta și în stânga era o pădure tot cu de astfel de pomi de îți plăcea să-i privești. Tot mergând și minunându-mă, m-am pomenit către ... care păștea calul său, și se pusese pe gânduri. Se uita pe cer la drumul robilor, vedea cum se mișca carul, fata care duce apa în donițe pe cobilițe. Se mira de razele ce ieșea din luceafăr, și căuta cu mare dorință să cunoască care din candelele atârnate în cer ar fi aceea a fetei împăratului ca să se închine la ea. Pe când era cufundat în gândire, fiii de împărați și de boieri băgară de seamă că mai era cineva. Îl întrebară și aflară că merge și el la cetatea împărătească ... se alegară de dânsul și-i cătau cearta cu lumânarea. Ciobănașul tăcu din gură și își căută de drum. El știa că cine tace merge în pace. Seara feciorii de împărați și de domni maseră ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... alăturea. Cochetă și naivă, ușoară și nepăsătoare, și totdeauna veselă: iată Eleonora. Era un flutur atras de orice miros, un capriciu legănat de toți zefirii. Doi ani trecură, și Eleonora nu pierdu roșața din față, nici veselia din ochi. S-ar fi zis că în fiecare dimineață ea reîntinerește. Pieptul ei nu cunoștea suspinul. Ea plutea în viață cum plutește scoica fragedă pe mare, ale cărei valuri o mână orișiunde, dar nu o cufundă. Ea intrase pe poarta cea mare a ... îmbrăcăminte. Dacă fiecare dintre amicii Eleonorei izbutea să capete câte ceva din favorurile ei, el însă nu izbutea la nimic, și invidia îl frământa adânc în inimă. El ura pe toți amicii Eleonorei, iar pe dânsa o ura și mai mult, căci era om rău și se simțea atins în mândria lui de neizbândă. Nimic însă din cele ce se petreceau în sufletul lui nu se oglindea pe față-i. El avea una din acele figuri de ceară cărora împrejurările știu totdeauna să le deie înfățișarea ce ... iar acesta, cu sângele iute, cum e omul la vârsta de 22 ani, nu știa ce să gândească de această ființă care avea atâta libertate în ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... cei ce se gândesc la interesele publice. Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica și a purta sarcina culturei? Căci cultura e o sarcină care cere și consumă neîntrerupt puterile vitale ale unei națiuni. Va putea să ... bine omenirii? O parte a răspunsului atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi, direcție a cărei manifestare este literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite de princip, se dezvoltă, alăturea cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o ... Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat în literatura țărei sale, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor. În fund, pe cer albastru,
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... DE LA PERCEPȚIE IORDACHE , calfă la Girimea UN IPISTAT DIDINA MAZU MIȚA BASTON UN CHELNER O MASCĂ MĂȘTI, PUBLIC, SERGENȚI DE NOAPTE Într-un carnaval, în București. ACTUL I ( Un salon de frizărie de mahala. Mobile de paie. Ușe și fereastră de prăvălie în fund. La dreapta, în planul întâi o ușe; în planul al doilea un lavabo. Ambele planuri din dreapta sunt mascate de restul scenii printr-un „paravent" ) SCENA I IORDACHE, apoi PAMPON IORDACHE ( șade ... Nu mai merge... M-am hotărât. Trebuie s-o încerc și p-asta... IORDACHE ( care l-a urmărit, coborând înaintează un scaun până în mijlocul scenii ) : Ia poftiți! poftiți!... CATINDATUL ( hotărât ): Știi s-o scoți? Scoate-mi-o! IORDACHE: N-ai idee cum ți-o scot; până să clipești ... pus? IORDACHE: Ce să-i pui, domnule? E odată vătămată, s-a isprăvit: picături de rădăcină de clește. CATINDATUL: Ce n-am pus?... În sfârșit, astăzi m-a învățat unul de la noi de la percepție... IORDACHE: A! d-ta ești de la percepție?... CATINDATUL ...
Ioan Slavici - Ileana cea șireată
... ști că nu și-a păzit credința, grăi împăratul cel înțelept. Încălecă apoi pe cal, zise "sănătate bună" și porni cu voinicii sai în calea cea mare. Când cei trei feciori ai împaratului vecini primiră vestea ca împaratul a pornit în cale și ca s-a departat de acasă, ei se înțeleseră între sine și încălecară, ca să meargă la cetatea cea cu trei ... de pe buzele tale. Fata de împărat deschise fereastra, privi cu supărare la voinicul cel frumos, apoi grăi cu glas neauzit: - Eu ți-aș privi în fața și ți-aș grăi o vorbă: mergi mai-nainte la sora mea cea mijlocie, și numai după aceea vino la mine. - Am să trimit ... zise fata de împărat ștergându-se pe buze cu mâneca cea țesută cu altițe. Mergi pe calea pe care ai venit: flori să-ți crească în cale și flori să-ți rămână pe urmă. Feciorul de împărat merse la frații săi, le spuse cum și ce, și cel mijlociu porni în ... mijlocii și bătu de a treia oară la fereastra ei ea deschise fereastra și îi grăi cu glas drăgăstos: - Eu ți-aș privi ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... decât a pesimiștilor. Vina multor greșeli în ce privește găsirea cauzelor hotărâtoare ale pesimismului stă în metodele greșite întrebuințate pentru căutarea acestor cauze și în metodele greșite întrebuințate în general pentru lămurirea pesimismului. Așa, unii caută să se lămurească în privința sensului cuvântului pesimism , trag din el toate concluziunile logice, construiesc astfel un pesimism ori un pesimist ideal în capul lor, pe urmă cu abstracțiunile din capul lor ei caută să lămurească pesimismul din viața reală. Cu alte cuvinte, ei nu deduc sensul cuvântului ... fiecare om poate întrucâtva să priceapă altmintrelea cuvântul pesimism, de aceea vor fi mai tot atâtea feluri de pesimism câți oameni sunt. Alții nu cad în această greșeală. Ei întrebuințează un metod științific întru atâta întru cât caută să se lămurească în privința pesimismului din viața reală, din istoria omenirii. Dar mulți dintre acești din urmă cad în altă greșeală. Ei studiază pesimismul în felurite epoci, caută ce are comun pesimismul tuturor epocilor, pe urmă, cu acest rest comun la toate, vor să caracterizeze pesimismul fiecărei epoci în parte. Așa, spre pildă, nemulțumirea în ...
... aducă apă într-un burduf de bi- vol, dar bivol, colea, cum sunt cei din lumea zmeilor. El, biet, abia putea să ducă burduful gol în spinare: de unde ar fi fost în stare să-l aducă plin?! "De! își zise. Văd eu că nici în lumea asta nu poți s-o duci cu adevărul. Ia s-o mai pornim și spre minciună." Sosit la puțul care era departe-n vale ... măi, ce faci aici? întrebă zmeul. — Uite, răspunse omul râcâind înainte. Ce să mai pierd vremea scoțând apă din puț, ca s-o bag în burduf și apoi iar s-o scot după ce voi fi sosit cu ea acasă? Am să iau puțul așa cum e în spinare și-l duc în deal. — Ba să nu te pună păcatele să faci așa, răspunse zmeul speriat, că puțul ăsta e făcut de bunicul bunicului, și-aici e ... ziua a treia, care e totdeauna cea mai grea, și- acum omul nostru încă prin crepetul zorilor a-nceput să se scarpine în creștetul capului și să mai suspine din când în ...