Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU SE LĂSA
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 1273 pentru NU SE LĂSA.
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... micimea șoarecelui. De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând și ascultând în dreapta și în stânga. Într-un rând, odihnindu-se pe o piatră, se gândea cum să mai dea o viețuitoare aerului. Și cum căta cu ochii primprejur, iată că vede: sub o frunză, o broască; o albină și ... voastră — cum și ce înfățișare să-i alcătuiesc. Mergeți de vă sfătuiți dintru-ntâi între voi și veniți cu lucrul gata. Cele patru viețuitoare se traseră mai la o parte, în sfat. — Bine, dragilor, se umflă broasca, nu-i ajunge preasfântului că ne are pe noi? O să lase atâtea ființe pe pământ, că nu ne-o ajunge cu ce ne hrăni. Ia să-i croim noi o dihanie cum n-a mai văzut nimeni, doar l-om ... Doamne!... Și Dumnezeu înțelese că noua viețuitoare era într-adevăr frumoasă. Tocmai în clipa aceasta uite și-o șopârlă. S-o întrebe și pe asta, se gândi Dumnezeu. — Ei, tu, șopârlă, ce zici că-i mai lipsește ființei acestea ca să se desăvârșească sfatul celor patru tovarășe ale tale? — Sprinteneala mea, Doamne, răspunse cu acreală șopârla. — Fie! Du-te! porunci Dumnezeu făpturii celei noi care ...
... mulțimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vîră în biata noastră literatură ca microbii răufăcători în trupul omului sănătos și cari nu se sfiesc a se fuduli Ă tout propos [1] cu un prieteșug ce nu le-a fost nicicînd acordat! Laudele acelora îi inspirau d-a dreptul „dezgust". Dar daca nu dorea onoruri, daca fugea de zgomot și de laude, asta nu era decît din pricina deșertăciunii lor, iar nu din vreo falsă modestie ce l-ar fi făcut să n-aibă deplină și manifestă încredere, față cu toată lumea, în talentul lui. Avea talent ... punea pe plăcerile materiale ale vieții. L-am văzut destul de adesea scrîșnind de lipsă. Contrarietatea patimilor, dorul vag de poet, acel dor de care se depărtează ținta cu cît li pare lui că se apropie de dînsa, îl aruncau, ce-i drept, în cea mai întunecată melancolie, dar nu-l zdrobeau niciodată; lipsa materială însă îl excita, îl demoraliza, îl sfărîma cu desăvîrșire... da, dar era prea mîndru ca să se
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ... curioase își mai ridică, din desișul verde, capetele pleșuve, ca și cum ar vrea să mai privească o dată la potopul acesta călător, căruia nimic nu i-a putut sta împotrivă. TURNU-SEVERIN De la Vârciorova malurile se pleacă și se netezesc. Întinse ogoare de porumb înverzesc zariștea. Linia ferată tivește drept, ca un chenar regulat, marginea apei până la Turnu-Severin, care s-arată-n ... mâncare leșuri pentru trei ani de zile. * Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. Pe malul stâng, căsuțe albe se ivesc dintre copaci. Turme de vite se scoboară la adăpat. În fața pichetului Hinova, grănicerul nostru, cu arma la umăr, pare o statuie de bronz. Livezile satului se oglindesc în valuri. Cumpăna unei fântâni se pleacă și se înalță ca un cocostârc care bea apă. Orizontul ...
Mihai Eminescu - Ea-și urma cărarea-n codru
... Mihai Eminescu Ea-și urma cărarea-n codru. Eu mă iau pe a ei urmă, Când ajung cu ea alături Răsuflarea-mi mi se curmă. Mai răsuflu înc-o dată, Zic o vorbă, ea tresare Și se uită-n altă parte Și răspuns de loc nu are. Dar mereu de ea m-apropiu Și vorbesc și îi dau sfaturi; Ea se apără c-o mână Și se uită tot în laturi. Când pe talie-i pun brațul, Ea se frânge, va să scape, Dar o trag mereu spre mine, Mai aproape, mai aproape. Mai nu vrea și mai se lasă. Capul ei mi-l pun pe umăr, Pun pe ochii-nchiși, pe gură, Sărutări fără de număr. Și la piept o strâng mai tare ...
... vis plăcut. Coama-i poleită de raze de soare, P-albu-i sân revarsă valuri râzătoare. Chipul ei cel palid prevestește-un rău. Ce,-necat, se luptă cu sufletul său. Însă cu mărire ea atunci vorbește, Vorba-n dulci suspine i se răspândește — ,,Doamne, cu călării tu să nu te duci! Capul lor pe aur te-a vândut la turci. I-a lăsat să intre fără-mpotrivire Și ți-a ... urmă pare turburat, Tremură, pălește, temerea-și ascunde, Apoi nalță glasul și-astfel îi răspunde — ,,Ale mele fapte par bănuitoare; Dar, o, mândre doamne, nu sunt trădătoare. Timpul vă va spune într-al meu favor. Cel dintâi în luptă merge-voi să mor!" Zice și se-nchnă. Domnul aprobează. Acuzatul iese. Ochii îl urmează. Cu-a lui călărime pleacă într-un zbor Către turcii falnici... și se-nchină lor. Domnul dă semnalul, buciumele sun. În treizeci pătrate, bravii lui se pun. Turcii pun în frunte cetele-nchinate, Dar cu focuri crude le trăsnesc în spate. Domnul dă un ordin către vânători Ca să-ndrepte focul ... repezi, spumegate, Astfel ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie
... acea învălmășeală, Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală, Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit, Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată, Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată Printr-un țipăt ascuțit. Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'! Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, -- Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu', Că mă nasc fără de voie ... seamă, când cuprinși de turburare, Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi să nu mă nasc... Poate că trăisem încă într-această lume mare Ce mă face ca să sufăr, ca să râd sau ca să casc. Poate-mi ... mi trecute, Care, bune ca și rele, nu-mi fuseseră plăcute. Poate cunoșteam ce este a trăi și a muri, Poate nu mai vream să intru și să ies pe-aceeași poartă, Poate că fugeam de viață, poate că-mi fugeam de soartă, Poate vream în neființă ... fură împotrivă într-acea fatală noapte, Și zdrobit de-mpotrivire m-am născut și am trăit; Dar nici Muzele pe-atuncea, legănându-mă în șoapte, ...
Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului
... Cînd alunga-n fuga mare caii spumați de-nfocare În tîrîirea lui Ector la a Troii dărîmare. Cum că sînt eroi românii, nime nu tăgăduiește, Dar vrun Tit sau vr-un Mecena din ei tot nu se ivește. Surugiul de rușine văzînd astă mîitură Au rămas mut de ispravă, parc-au născut fără gură, Privind astă chibzuire și plesnituri minunate, Ofta știind ... Așadar într-o unire ne-am pornit cu bucurie Dar, ah, Doamne, ce necazuri ! ce spaime ! ce grozăvie! Sfertul zis de călăuzul într-un veac se prefăcuse Și al nopții întunerec la peire ne supuse ! Roatele pe de o parte de mii de stînci se rădică Poclitul în cap lovește cît puțin de nu-l despică ; Acum coborai o vale cu cîrniri pravălitoare, De-ți părea că mergi în tartar în veci să nu mai vezi soare, Acum mergeai tot pe-o coastă pe-a bolovanilor vîrfuri, Unde prăvălind o dată îți făceai tot capul hîrburi. Ce ... cărăntină. Aici hătmanul Pălade aștepta cu bucurie Să-și afle sosit (el) păsul ce de mult era să vie Iar fiindcă acea voie încă tot nu ...
Alecu Russo - Cântarea României
... cu puterea. Din această rudire frământată cu sânge și sfințită prin foc se naște un popor nou. Astfel povestesc bătrânii. 14 Orașele se întemeiază și se înfrumusețează din nou... oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca nisipul mării... pământul se acoperă cu holde aurite... volnicia domnește ca mai înainte, dar nu acea volnicie pruncă, floare plăpândă a pustietății, ci slobozenia cea bărbată și luminoasă, sau puternică și cu rădăcina țeapănă și adânc înfiptă în ... stă în coliba sa spânzurată... femeile zâmbesc dulce la pruncii lor... chipul zbârcit al bătrânilor se întinde de bucurie... pacea aduce legea care chizășuiește, iar nu asuprește... legea, rod al slobozeniei... legea care apără pe cel slobod de nedreptate și nu apasă pe sărmanul în folosul bogatului... și multă vreme erau numai oameni fericiți, deși se aflau bogați și mai săraci... căci nelegiuirea nu era cunoscută; și cei bogați, și cei mai tari nu făceau ei singuri legea, după cum le venea lor mai bine, și nu puteau călca dreptul altuia, și junii ziceau, închinându-se către bătrâni: "cinste fie părinților noștri, care s-au luptat vitejește și ne-au lăsat de moștenire moșie și slobozenie". 15 Cel ce nu cunoaște nevoia legii nu cunoaște ce e slobozenia, căci
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele ... să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins ... într-a doua săptămână m-am întâlnit cu doi concetățeni din târgul meu oltenesc. Eu i-am recunoscut de îndată, însă credeam că ei nu vor ghici cine sunt sub trăsăturile anilor din urmă și mai cu seamă cu statura mea cea nouă, care de când fugisem crescuse cu repeziciune ... totdeauna de lucru; mai ales femeile, când aveau nevoie de muncitori cu ziua, mă angajau de la prima vedere: știam eu că eram chipeș, și nu ...
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
... pe Schiller. În ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan — biblioteca băiatului — plin cu cărți nemțești. Băiatul era foarte blînd, de treabă, nu avea nici un vițiu. Era străin de departe, zicea el, dar nu voia să spună de unde. Se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine știe ce împrejurare. Actorul îi propuse să-l ia sufler, cu șapte ... copilărie. Și au fost oameni, nu de rînd, oameni de seamă, cărora le-a plăcut să facă sau să lase a se crede că nenorocirea lui Eminescu a fost cauzată de un vițiu. Era, în adevăr, un om dezordonat, dar nicidecum vițios. În lumea asta ... Qakiamuni. O așa încordare, un așa acces a avut în ultimele momente bune: acela a fost semnalul sfîrșitului. După cutremur, el nu s-a mai închis în odaie să se culce și să mai facă ce făcea mai-nainte Luceafărul. A pornit înainte, tot înainte, pînă ce a căzut sub loviturile ... împrejurări, de la oameni, de la ea însăși. Acest Eminescu a suferit de multe, a suferit și de foame. Da, dar ...
... prin sat Și-a tot întrebat, Dar i-au spus cumnații, Rudele și frații Și i-au spus vecinii, Oamenii și finii Să nu-și bată gândul Unde nu-i cu rândul, Să n-apuce codru, Unde nu-i cu modru. Însă Fira sta, Sta și cugeta, Mult se frământa Și-ntrebat-a iară Prin lume și țară Și-a-ntrebat anume Prin țară și lume Pe la vrăjitori Și ... fini, S-adune vecini Și neamuri să strângă Pe fată s-o plângă Și să mi-o bocească Să mi-o dăulească, Și să mi se poarte Chiar precum se port Oamenii la mort. Singur Ionel, Numai singur el Să mi se prefacă Că nu-i supărat, Nu-i înnegurat, Să umble râzând Căci Ana auzând Glumele pe rând, Se va necăji; Și ea-l va urî, Când va auzi, Că de râs o poartă, Măcar că ea-i moartă. Frații și cumnații, Finii și ... stânge. Dar Fira din greu Îi zicea mereu: Că Ionel glumește Însă n-o iubește. III Anei nu-i plăcea Mă-sa ce zicea, Deci se tot gândea, Moartă se