Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DECÂT
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 875 pentru NU MAI MULT DECÂT.
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte nu prea învățase în copilărie și nu știa, zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decât știința scrierii și a cetirei și oarecare elemente de aritmetică. Însă pentru oameni ca el cartea nu-i bună decât doar pentru a le strica originalitatea talentului, căci era într-adevăr talentat. Nae Peruzescu. Scria romanuri, poezii și piese de teatru, și nu ... la picioarele viziteului. — Sunteți prea buni, zise Peruzescu politicos, însă n-aș fi consimțit niciodată să vă supăr dacă aș fi avut cu mine mai mult bagaj decât lădița a mică. Celelalte lăzi vin pă urmă. — Înțeleg. O să stați pe semne mai multă vreme la feredeie. — O lună, poate. — V-o rânduit doftorii? — Ba nu, dă petrecere. E plictis mare în București, și-n străinătate fusei anii trecuți. Mi s-a făcut silă de străini. Anul acesta nu ... cel pântecos, curios ca toți provincialii și puțin discret, ținea să-și descoase tovarășul din toate prohaburile; — Dacă sunteți dipotat ar hi ghine să mai ...
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei
... Unul care a luptat contra prostiei Unul care a luptat contra prostiei de Paul Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus-o așa cum trebuie: vesel. Insistența ... lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici binecrescuți al lui Sully-Prudhomme și CoppĂ©e. Firește, spre optzeci de ani a reapărut, în forme mult mai terne, mai insipide și molâi, încercarea debutantului de a-și desfășura copilăria în manieră oarecum englezească, îndulcită și dreasă cu sentimentalism parizian, burghez și bulevardier ... e semnul și valoarea lui distinctivă pentru istoria spiritului european. De aceea, abaterile lui literare în domeniul sentimental sfârșesc în strâmbături. Literatura franceză este cea mai bogată poate în oameni unilateral și splendid inteligenți. Montaigne, Rabelais, La Rochefoucauld, Voltaire formează trupa de care veșnic nu se va liniști nici mângâia oastea compactă a proștilor, a celor gravi ca și a celor sentimentali, a ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... se va cotropi, și garnizoana se va trece subt ascuțitul sabiei. — Du răspuns măriei sale, zise bătrânul, că laude și îngroziri de aste am mai auzit noi, și tot nu ne-am spăriet. Mai bine măria sa și-ar căuta de drum și ar da pace unor oameni care nu i-au făcut nimică. Cetatea n-avem gând să i-o dăm cu una, cu două, macar că nu sunt în ea nici averi, nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din pușce, pre care i-l vom trimite noi de pe ... ostenească să vie înuntru. — Plecați-vă, zise trimisul, și nu vă puneți capul în primejdie. — Nu purta grijă de capul nostru, domnule. Gândiți mai bine la al vostru. — Încă o dată vă întreb, vă închinați ori ba? — Ba. Parlamentarul se duse. Asaltul începu. Tunurile așezate pe scaune ... tânărul vânător pe bătrânul, care, rănit la un picior, sta întins pe o laviță. — Câți au pierit d-ai noștri? — Zece. — Și nu mai avem nici praf, nici merinde? — Nu ...
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... furtunii, alergau să caute adăpost, și tălăncile lor sunau fioros prin freamătul codrului. Tunetul începu să clocotească în văi. — O să mă jur să nu mai calc pe aici, murmură călăuzul, ia sama unde pui piciorul... Ține-te de mine și nu te prea uita în jos... Bine-mi spune tata că nu-i loc curat aice. Costin, simțind pericolul, își grăbea pașii cât putea spre a ajunge mai curând la locul de scăpare. Fulgerele îi sclipeau pe dinaintea ochilor, și nourii, spărgându-se într-un șuvoi de ploaie, umflară într-o clipă toate ... limba unui ornic, simți tot sângele amorțindu-i în vine și un văl negru i se puse pe ochi. El pierdu conștiința de sine și nu se trezi din amețeală decât mult timp după ce călăuzul îl râdicase și așezase deasupra stâncii. — Pe cât îmi aduc aminte, zise călăuzul, este aici o peșteră unde ne putem ... am trecut. — Suntem oare scăpați? întrebă Costin, uimit de primejdiile prin care trecuse. — Scăpați, buni teferi! Mulțumește lui Dumnezeu. Alții au pățit-o mai rău decât noi. — N-ar fi fost oare
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)
... potrivește de minune. În viață a fost hulit, uitat și nesocotit. După moarte, târziu, gloria a început să-i surâdă. Pentru mai toți poeții, gloria e o floare târzie care nu înflorește decât pe morminte. I s-a făcut de curând un pelerinaj la mormântul modest de la cimitirul Bellu și talentați scriitori, ridicând prin presă ... viață lăuntrică, adâncă și concentrată. Surâsul ironic al buzelor groase și senzuale era îndulcit deseori de franchețea expresiei sale binevoitoare și călduroase. Firea sa era mai mult distantă, dar expansivă și generoasă în intimitate. Vorbea franțuzește cu facilitate și eleganță, și era cu toată lumea de o politețe plină de tact. Soția ... liniștea, putem discuta cu seninătate și acuzația și apărarea. Iată epigrama în chestiune: Un X, pretins poet, acum S-a dus pe cel mai jalnic drum. L-aș plânge, dacă-n balamuc Destinul său n-ar fi mai bun; Căci până ieri a fost năuc Și nu e azi decât nebun! Chiar dacă epigrama ar fi aparținut maestrului deși el a tăgăduit-o necontenit încă suferința și pedeapsa îndurate de el și de ...
... era că bietul conul Nicu părea că se luptase până să-și deie sufletul: fața îi rămăsese încruntată, buzele strânse. Vechilul încremeni de groază. Nici nu se-mplinise anul de la moartea celuilalt. Când auziră oamenii de întâmplarea aceasta, își făcură cu tot dinadinsul cruce și nu îndrăzniră să se apropie de odaia în care dânsul se sfârșise. Seara, la rateș, oamenii nu mai conteniră să se întrebe unii pe alții. Fiecare iscodea câte ceva. — Că vezi dumneata, șoptea un moșneag rezemat de tejgheaua crâșmarului, lucrul nu-i curat. Nu mor doi oameni, așa, unul după altul, în același loc. Or fi avut și ei păcate de ispășit. Cu noi, dă, se purtau bine, dar ... Cruce de aur în casă! Moșneagul se închină și, trăgându-și cojocul pe umăr, vroi să iasă, dar un altul, care prinsese cu urechea, îl mai opri și-i spuse tare: — Nu, moș Dumitre, locul îi blestemat, locul pe care e casa. — Mai știi, răspunse bătrânul, și ieși pe ușă, îngânând cuvinte fără înțeles. Pe conul Nicu îl duseră la groapă, ținându-se cu toții mai în urmă, închinându-se mereu. La îngropare ...
... mătăhăind pe drum în toate părțile. — Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ostașul cela să aibă harțag, și să ne găsim beleaua cu dânsul. Știi c-am mai mâncat eu o dată de la unul ca acesta o chelfăneală. — N-ai grijă, Petre, zise Dumnezeu. De drumețul care cântă să nu te temi. Ostașul acesta e un om bun la inimă și milostiv. Vezi-l? Are numai două carboave la sufletul său; și, drept cercare, hai ... că au dat peste Ivan, robul lui Dumnezeu. Boierul, văzând aceasta, pe de-o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta nu mai știa ce să facă de bucurie; căci multe sărindare mai dăduse el până atunci pe la popi, în toate părțile, ca să-i poată izgoni dracii de la casă, și nici că fusese chip. Dar ... i crăpa pielea. Și după ce-l răfuia bine, îi da drumul, cu tocmeală, să nu mai vie pe acolo, altă dată. — N-oi mai
... 8 ceasuri, cred că știi: sunt cele două întruniri, în despărțirile III și IV, la care trebuia să vorbesc. Bizuit pe marele tău talent, plec mai mulțumit și împăcat în mine însumi decât dacă aș fi vorbit eu alegătorilor. Al tău îndatorat, Jean P.-S. Iartă-mă că-ți scriu așa, pe fugă; mai am jumătate de oră până să plece trenul. Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. De multe ori îi scrisese șeful; dar niciodată nu ... ca bujorul. Dar tăcerea se întinse peste capetele celor strânși să audă, și conul Tase începu să vorbească. Cele dintâi cuvinte îi ieșiră din gură mai mult suflate decât spuse. Întotdeauna pățea așa. Vorbele parcă se-necau, se amestecau, se îmbulzeau la poarta dinților, până ce, în sfârșit, stăpânirea de sine le rânduia, le ... ce spusese dincolo trebuia să întoarcă aici. La urma urmei, vorbele, gândea conul Tase, sunt ca și mănușile: le poți întrebuința și pe dos dacă nu ți-e de ce-or zice alții. Se potrivi bine în redingotă: — Așadar, iubiții mei prieteni, un lucru mai ...
Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor
... mi-ai dovedit totdeauna, fără să dezminți niciodată o afecțiune, ce pot zice că la rândul meu... în fine... - În fine - zice Ionescu - am înțeles... Nu trebuia să mă iei așa departe. Vii să mă rogi pentru vreo loază de elev de-ai mei. - Nu e loază, Costică; e un băiat dintr-o familie dintre cele mai bune: mi-e rudă. - Cine știe ce leneș, ce dobitoc! - Nu-i adevărat, dragă Costică; este un băiat prea cumsecade... Să nu mă lași!... Viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi; știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment că în cazul de față, fiind vorba, mă-nțelegi, de o chestiune... - Ei, lasă astea! știi ... De clasa VI. - A! zic eu... Bine. Și dau fuga-napoi la Ionescu; zic: - E în clasa VI Mitică Dăscălescu al meu. - Atunci nu e la mine, e la Georgescu; îl cunoști pe Georgescu? - Nu. Tu nu-l cunoști? ți-e coleg. - Ba da, ține foarte mult la mine, nu e-n stare să-mi refuze nimic. - Atunci - zic eu - mă rog ție,
Ion Heliade Rădulescu - Muștele și albinele
... Dau și ele prin dreptate, Prin progres și libertate Și prin câte alea toate. Și zbierau la lumea-ntreagă Ca să judece, s-aleagă, Nimănui nu mai da pas, Zbârnâiau Și se puneau Avocaților pe nas. Timpul muștelor venise Ca și timpul la ciocoi, Căci natura se stârpise, Producea tot la muscoi ... Și era-n dispreț laboarea, Artele, știința,-ardoarea Către binele comun. Și când muștele se pun, Ele, știți, cu iertăciune, Că ce fac nu se mai spune. Ș-apoi ș-un muscoi isteț Și din toți mai precupeț, Ca un mare mierolog Striga tot din terfelog: "La legi noi, Lingariți noi!" Și lingariții cei noi Se aflară ăi muscoi, Și zburau și ... ndesau, se repezeau, Unul p-altul se-njurau; Și la luptă când erau, Piept la piept nu cutezau, Ci dau tot pe dinapoi, După legile mai noi. Și în mierea ce furau, Acolo se și-necau. Iar albinele tăcute, Ca oricare muncitor, Erau toate prevăzute Dinapoi cu acul lor. Ș ziceau ... Se sting, uite-le, de sine: Când în miere înecate, Când de aburi opărite, Când de flăcăre pârlite, Când de crivăț degerate. Ascultați, fetele mele, Nu-i pericol de la ele: Despre urs, ucigă-l toaca! fiți cu ochii luminați: Numai pentru botul lui, Mai
Constantin Negruzzi - Potârnichea și rândunica
... la umbră sfătuiau cu întristare Asupra ticăloșiei care are a lor stare Și dintru toată făptura după a lor socoteală Cel mai cumplit era omul, fără nici o îndoială Pe lume nici că se află mai groaznic dobitoc. Rândunica s-a făcut foc: — De unde această țensură de nemulțumire plină? Eu omului (le răspunde) nu îi găsesc nici o vină. Această negrită pâră și acele viclenii toate Îs tot minciuni gogonate. Mi se pare că-l cunosc și că-l ... fac cuibul, nime nu-mi zice nimica, Și încă când mă vede îmi zice: — Ia vezi, biata rândunică! De nime altul n-am frică Decât de motanul casei, pe care când îl zăresc Tremur și frigure a patra pe loc mă și năpădesc. — Of, cât ... ai mânca Din grâu ce-a sămănat numai vreo trei firicele Ș-ai vedea cum plouă atunci haliciuri prin rândunele, Te-ași vedea mai retirată și mai cu melanholie Și n-ai vesti primăvara cu atâta veselie. Zi mai