Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEGRU(OM)
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 642 pentru NEGRU(OM).
Dimitrie Bolintineanu - Moartea (Bolintineanu)
Dimitrie Bolintineanu - Moartea (Bolintineanu) Moartea de Dimitrie Bolintineanu Știu unde am a merge, știu ce m-așteaptă încă, Că viața e făclie expusă-n aspru vânt Pe care o să treacă curând o noapte-adâncă... Dar ce e bună viața în față c-un mormânt? În darn al nostru suflet vom îmbăta în viață, Cu razele puterii în darn ne-am coperi, În darn dorim a soarbe a gloriei dulceață Când tot ne strigă nouă: ,,Tot este pentru-o zi!" Acel ce trece viața de lacrimi învelită Va zice celui mare: ,,Ești tu mai fericit? Ce? Moartea doar nu varsă și-n cupa-ți aurită Veninul în plăcerea ce ție a zâmbit?" Cel tare îi răspunde cu recea sa zâmbire ,,E adevăr că moartea ne seceră pe toți. Eu mor culcat pe aur și pietre de profire, Tu mori pe lutul rece: tu nici să mori nu poți!" Ferice cel ce spune când cată să coboare În negrele morminte, l-ai săi buni cunoscuți, Aceste vorbe sfinte: ,,Ferice cel ce moare Cu fruntea cununată de stimă și
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... învățat de au fost pârjolit iarba peste tot locul de au slăbit caii turcilor cei gingași, și apoi, agiutând și puterea cea dumnezăiască, cum să vrea tocmi voia lui Dumnăzău cu a oamenilor; așea i-au cuprins pe turci o negură cât nu se vedea unul cu altul, și ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ce se unesc într-un frunziș negru, cărnos, ca un aluat de fiere. Și până departe se împrăștie mirosul amar al frunzelor, miros ce amețește pe cutezătorul adăpostit la umbra ce acoperă ...
Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a IX Boierii necredința-și arată; Sultanul pe-un alt vodĂ£ numește; Țiganii la nuntă sĂ£ desfată, Unde Parpangel le povestește Cum el prin o tâmplare nespusĂ£, Trecând prin iad, păn la raiu să dusă. Deacă Vestea-în Târgovești ajunsă De-a lui Vlad înaltă biruință, Cum el oastea păgânească frânsă, Boierii cei fără de credință Ce cu turci avusă mestecare, Făcură-între sine divan mare, Sfătuindu-să pentru domnie Și cum ș-ar drege treburile bine, Ca de-a lui Vlad să scape mănie, Nice să-încapă la mâni străine, Mulți în multe chipuri, socotele Arătându-și și bune și rele. [1] Atunci Dănescul rostu-și ațâță, [2] Râvna dându-i vorbă și priință: Și fiind bogat, de naltă viță, Auz la toți află și credință. Iar' după ce la divan să-așază, În chipul următoriu cuvântează: ,,Măcar cum cinstiți boieri! vă pare De-această biruință frumoasă, Dar' eu socotesc făr' apărare Cum că ne-așteaptă soarte jeloasă Ș-amar în urmă!... Mila cerească Deie, ce zic să nu să plinească!... Am învins adecă!... Turcul fuge, Vodă triumfă, muntenii saltă Și gătesc păgânilor lănțuge, Adevărat! biruința-e ...
Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ștefan cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ştefan cel Mare Visul lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu Seara răspândește umbrele-i ușoare. Și melancolia trece gânditoare. Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi, Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi. Inima-i zdrobită ca a lui oștire; Țara-i întristată ca a lui gândire! Pe un colț de piatră șade el în dor; Vântul suflă păru-i lung, fluturător. Pentru-ntâia oară inima lui plânge! Ochii lui revarsă picături de sânge. Acolo dă capul somnului mijind Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint. Iată că-i apare o fecioară jună, Ale cărei plete strălucesc la lună, Negre și bogate sub cununi de flori; Ochii ei asupră-i cad pătrunzători; Cad ca două raze, dulci și călduroase, Mâna ei atinge coamele-i undoase. - "Ce? Eroul mare, umbra a grăit, Însuși el suspină și s-a îndoit? Înțeleg fricosul ce ascuns lovește, Robul ce sărută jugul ce-l strivește; Dar un suflet mare, suflet de bărbat, Nu-nțeleg, o, Ștefan, cum s-a întristat! Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată! Urmă datoria care ți-e lăsată! ...
Dimitrie Anghel - Domnu' Hube Domnu' Hube de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Flacăra , I, 1, 22 oct. 1911, p. 3. O legendă teutonă povestește de un rege că, urcîndu-se pe tronul părinților lui, a poruncit să-i așeze un clopot de argint în înaltul unui turn, ca să poată, ori de cîte ori ar încerca vreo mulțămire, s-o anunțe și norodului său. Mută însă a rămas limba clopotului din înaltul turnului cît a trăit el, și singura dată cînd regele a deșteptat din somn limba tăcutului clopot ca să-și vestească norodul că e mulțumit a fost atunci cînd a murit. Domnu' Hube era și el teuton, dar clopotul în viața lui a jucat cu totul un alt rol. El, în sunetul clopotului s-a deșteptat, în sunetul clopotului a mîncat și în sunetul clopotului a adormit toată viața lui. Tăcerea și liniștea pentru el au fost un cuvînt van, un nonsens aproape. Gălăgia infernală a celor patru clase de copii, peste care vigilența lui trebuia să se exercite, îi ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... sculat des-de-dimineață. El era un om nu prea bătrân, așa de mijloc, cu fața întotdeauna rasă, și vioi, iar părul îi era tot negru, dar amestecat cu arginteala vârstei destul de înaintată, în care se afla el. Tot satul îl cunoșteala de un om foarte harnic și cinstit, așezat ...
Ioan Slavici - Miseri%C4%AD MiseriÄ de Ioan Slavici Ioan Slavici, “MiseriÄ,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 108 (24 Noiembrie), p. 1. N’avem noÄ RomâniÄ să ne temem de cât de propriile nĂ³stre pÄ•cate. Sunt zadarnice alergăturile luÄ Iuda și minciunile lor și silințele lor de a ne îndupleca să nuÄ maÄ socotim pe EvreÄ deopotrivă cu ceÄ-l’alți străinÄ așezațÄ pe pământul RomânieÄ: legile nĂ³stre sunt bine chizuite și drepte, și nicÄ noÄ nu voim să le schimbăm, nicÄ alțiÄ nu se încumetă a face încercarea de a ne sili să facem ceea-ce nu voim. Posițiunea legală a Evreilor are să rămâie tot cea de astă-zi, ba una din nechibzuite, în care s’aÅ avântat JidaniÄ, e că de aicÄ înainte EvreiÄ le vor fi încă maÄ nesuferițÄ Românilor și că cererile de împămĂȘntenire ale lor vor trece maÄ cu anevoie prin corpurile legÄutĂ³re ale RomânieÄ. Nu are însă să rămâie neschimbată și posițiunea de fapt a Evreilor. Sunt cifre nemilĂ³se, care ne încredințeză, că eÄ se sporesc, și sporirea acĂ©sta ar fi peste ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... bancă. Iacă viața mea. O luptă înverșunată între vis și realitate. Cel mai crud dușman, acela care mă deștepta din colțul de lângă un dulap negru. Dușmani mi-erau toți, fără știrea și voința lor. Anii de chinuri trecură încet. Capul mi se încărcă cu cunoștințe nesuferit de urâte. Învățam de ...
Constantin Stamati - Frunzele și rădăcina (Stamati)
... žCine este-acolo, oare, Cu noi de se potrivește Și cu obrăznicie grăiește?â€� „Noi suntem aciea care în întuneric trăim Și scurmăm pământul negru, pentru ca să vă hrănim. Au voi pe noi nu ne știți, Că noi suntem rădăcina copacilor răsfățați, Și înalți, Pe care voi înverziți? Deci ...