Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru II

 Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 590 pentru II.

Gheorghe Asachi - La patrie

Gheorghe Asachi - La patrie La patrie de Gheorghe Asachi Un viu dor mă-naripează și mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea lui Orfeos munții Traciei s-umpleau, Și de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau. Însăși ruga de evlavie unei inimi credincioase Cătră Domnul se înalță pe aripi armonioase Ș-o simțire legănată prin al muzelor organ, Mângâietă, cursul trece pe al vieței ocean. Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume. Oare darul ce de timpuri și de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei dorul dulce ...

 

Gheorghe Asachi - Limba și portul

Gheorghe Asachi - Limba şi portul Datine naționale de Gheorghe Asachi Portul și limba au avut la noi totdeauna analogie între sine și vedera starea morală a nației. Strămoșii noștri, venind din Italia în Dacia, purta tunica, toga, coiful și lancea, costium carele astăzi vedem numai pe icoanele sfinților. Patricii [1] noștri vorbea limba latină (sermo urbanus), plebeii acea rustică și peregrină, care limbă astăzi trebuie să o învățăm prin shoale. În acel costium și cu acea limbă, plini de virtute și curaj, dacoromanii învingea pre dușmani, mărea faima și marginele imperiei romane, zidea cetățile Ulpia Traiana, Munițipium Iassiorum, Severinul etc., deschidea minele de la Torda, Auraria, Baia și înarca peste Dunăre puntea cea ghigantică, a căria ruine pun pe lume în mirare. De atunce de câte revoluții s-au prefăcut limba și portul patriciilor? Căci din Colona Traiană vedem că costiumul plebeilor era precum este astăzi și di s-ar fi păstrat niscai papire (manuscrisuri) despre limba rustică, de bună seamă s-ar fi vederat limba noastră cea mai apropietă de dânsa. În luptele lor cu barbarii și nevoiți de asprimea climei, ii au adoptat mai în urmă căciula dacică și au înspătat burca caucazică, ...

 

Gheorghe Asachi - Lupul prefăcut în păstor

... ascunde a sa față Pune-n cap o pălărie; Ca păstor curat să fie, Din un ram își face o cață. Și vicleana ligheoaie Ie subsoară o cimpoaie. Chiar ca Trifon îmbrăcat, Pe-a sa cață rezemat, Lupu-ncet se-naintează, Când păstoriul repoza, De somn cânii se ...

 

Gheorghe Asachi - Musca și carul

Gheorghe Asachi - Musca şi carul Musca și carul de Gheorghe Asachi La ocazia compunerei Regulamentului organic București, 1830 La amiază, pe căldură, Se urcau pe drum la munte Șase harnici cai de frunte Înhămați la o trăsură. Spre-a o face mai ușoară, Toți drumeții se coboară; Caii însă asudau, Opinteau și iar mai stau, Când o muscă foarte iute Au venit să le agiute. Bâzâind pe ii îndeamnă Și prin aer drum l însamnă; Unde coama nu agiunge Pe rând caii tot împunge. Carul dacă naintează, Crede că-nsași ea l-au tras, Și-nmândrită-apoi s-așază Cărăușului pe nas. Iar de stă la vre o râpă, Musca-atunci se face foc: Zboară,-mpunge,-njură, țipă Că stau roatele pe loc, Ca bătrânul capitan, Ce în cruntă bătălie Cătră un asalt îmbie Pe aprodu al său oștean. Mai oftează musca mică Că povara nu-i rădică Și că dintre călători Nu-i dă nime agiutori, Dar l-a sa bâzâitură Nici pic caii iau aminte, Ci pășind tot înainte Suie-n deal cea grea trăsură. Atunci musca, stând, li zice: Să ne răsuflăm aice Dup-atâta osteneală! Ș-apoi fără de sfială Li ...

 

Gheorghe Asachi - Oala de aramă și oala de lut

Gheorghe Asachi - Oala de aramă şi oala de lut Oala de aramă și oala de lut de Gheorghe Asachi O zi oala de aramă Pe-o vecină de lut cheamă, Ca să facă ambe-un drum. Însă aceasta au zis: Nu pot; Las mai bine să m-afum, Decât să mă stric de tot. Dar tu în coaste chiar țistoasă, Nu ca mine ticăloasă, Pas ferice-oriunde-i vre. La tot feliul de-ntâmplare, Zis-au oala cea mai tare, Protectoară mi-i ave. Dac-un lucru colțuros, Repede sau pre vârtos Ar umbla ca să te sfarme, Ver macar ca să te darme, Eu la mijloc voi intra Și de daună te-oi scăpa. În asemene parolă, Dată de-o lucită oală, Biata oală se încrede, Lasă vatra și purcede. Merg ai noștri călători, Târâindu-se cu spori, Dar compania merge slut, Alt-arama-i și alta-i lut. Vrând ii pest-un hop să treacă, Între sine se tot freacă Ș-înc-o mie urme nu-s Ce-n a lor voiaj s-au dus, Când arama în moale pele Așa foarte-un ghiont au dat, Că-n mănunte hârburele, Gemând, oala s-au stricat. ...

 

Gheorghe Asachi - Ochii și nasul

Gheorghe Asachi - Ochii şi nasul Ochii și nasul de Gheorghe Asachi Urma ceartă dineoare între ochi ș-un nas vecin, Cui din doi, după dreptate, ochelarii se cuvin? Advocat se făcu limba și pe nas îl apăra, Iar urechea, prezindentul, a ei ziceri asculta. Atunci limba, cu talent, Au zis cătră prezident: Dreaptă pleacă-ni, ureche, Să auzi dovezi o mie, Prin înscris și mărturie, Cum de epoca cea veche Neam de nas, tot necurmat, Ochelarii au purtat Și-i să cade ca moșie Trecută-n paragrafie. O comisie de mazâli, Rânduită chiar pe nas, Au găsit între movili Brazda ce-ochelarii au tras. Tribunalul va ierta, Se pot pilde arăta: Fața dacă ar fi rămas De-ntâmplări să n-aibă nas, Cine ar fi acel magar Ca să poarte ochelari? Din aceste, lămurit, După legi am dovedit Cum că pentru nas anume Ochelarii s-au urzit, Ș-ochelarilor în lume Post pe nas s-au rânduit! La această limbuție Bravo-n sală au răsunat, Iar nasul de bucurie De trei ori au strănutat. Dar ghibace a noastră limbă A ei sistimă o schimbă Și chiar pentru altă parte Paragrafuri tot din carte ...

 

Gheorghe Asachi - Painginii

Gheorghe Asachi - Painginii Painginii de Gheorghe Asachi Fabulă Vivat, neam industrios! Zis-au un paingin gros. Când în fabrica a sa Sub o streșină lucra. Sunt a noastre toate cele Pre pământ pănă la stele, Cât s-urzăște prin țărine Numai firul nostru ține. O, paingini, clas ales, Toate pentru noi să țăs; Musca, viespea și țânțari Ni sunt nouă tributari! Plini de astă fantazie, Fabricanți-n bucurie Nu-ncăpeau în a lor pele, Tot țesau subțiri rețele Și în cursă adunau Muștile care zburau. Când deodată o suflare Turbură acea lucrare, Încât ii ș-a lor vânat Cu urzirea s-au

 

Gheorghe Asachi - Peștile și păscariul

Gheorghe Asachi - Peştile şi păscariul Peștile și păscariul de Gheorghe Asachi Un mic pește, Mare-a crește, Dacă zile va avea; Dar prinzându-l tu abia, Să-i dai drumul, iar să-ți vie, Ar fi mare nebunie! Un crap încă foarte mic, Fiind încă chiar pitic, Păscuitu-s-au odată În o apă turburată. Când păscariul l-au văzut Au zis: Bunu-mi început, Unul mulți va să-mi câștige, Și cu ii pe tine-oi frige; Deci în sac așteaptă-un pic! Crapu-i zice-n a lui limbă: Ce-i să faci c-un pește mic? Cu un mare, rog, mă schimbă, Că în zamă sau friptură Nice-s de-o îmbucătură; Lasă-mă să mă fac crap, Că de undiță nu scap. Ș-apoi preț va da becierul Să mă ducă la boierul, Când acuma pănă-n sară Osteni-vei tu aici Ca să scoți din apă-afară Mizerabilii pitici! Dar păscariul flămânzit, Care zama-n gând o soarbe, Nu se-nșală d-aste vorbe Și-n acest chip i-au vorbit: Ce ghibace ritorie Dizvălești acuma mie, Să te duci l-a mea odaie, Acolo în o tigaie ...

 

Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul

Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul Să ni agiutăm unul pe altul de Gheorghe Asachi În a vieței zile scurte, de suspin și grijă pline, Fiilor de un părinte trai de frați ni se cuvine; S-agiutăm unul pre altul sarcina a o purta, Fiecare om nu poate să rădice partea sa; Dușmani mii ni împresoară sub o mască ipocrită, În o viață amărâtă, însă pururea dorită; Ah, plăcerea iute fuge ca o umbră trecătoare, Iar durerea, grija, dauna între noi sunt stătătoare. Inima cea rătăcită, fără razim ș-agiutor. De dorință vie arde, sau îngheață deseori. Nime dintre noi trăit-au fără lacrimi și durere, Farmecele societății ni-aduc scurtă mângâiere. Să nu-nveninăm dulcimea ce-n picături ni se dă, Medețină slabă foarte pentru pătimire grea. Când urmează între oameni lupta cea răpuitoare, Pare-mi-se a vede hoții, osândiți la închisoare, În loc să-mblânzească soarta ce acolo i-au aruncat, Între ii combat cu fere de care s-au

 

Gheorghe Asachi - Valea Albă

Gheorghe Asachi - Valea Albă Valea Albă de Gheorghe Asachi Taurida sau Crimeea Cetatea Chilia Valea Albă Credința și fanatismul Panahida eroilor moldoveni Moldova, deși este despărțită prin deșerturi țărmurale și prin Marea Neagră de Crimeea, totuși în vechime avea cu acea țară relațiuni politice și comerciale, încât mai nainte de a agiunge la sugetul istoriei propuse credem de folos a da despre acea peninsulă clasică oarecare noțiuni. După ce se stânse virtutea și bărbăția antică a romanilor, prin care ii subgiugaseră ceea mai mare parte a lumei cunoscute, urmă epoha cea plină de turburări și de anarhie, încât ușor au fost barbarilor, veniți de la nordul Europei și al Asiei, căutând clime mai blânde și locuri mai îndemânatice de locuit, a pune sub jug popoarele cele deznervate și ovelite, a desființa așezămintele cele politice, a stânge lumina știinților, a surpa industria și artele, ce erau productul a multor secule, și a întinde preste lumea civilizată un văl de întuneric. Din sânul acestui haus, în care popoarele petreceau mai mult o viață hoțească, răsări un nou ordin de lucruri în ...

 

Gheorghe Asachi - Vulpea și țapul

... De-a intra tu ai gândi De-acolo cum ai ieși. Deci en vezi acuma, țape, Din puț cine să te scape, Ș-apoi ie mai bine samă! Iartă dacă eu m-am tras, Dar un interes mă cheamă, Care nu pot ca să-l las Orice lucru-nființezi Rezultatul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>