Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE DE LUCRU

 Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 642 pentru FACE DE LUCRU.

Ion Creangă - Povestea porcului

... ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi face înaintea lui Dumnezeu? — Așa este, moșnege, văd bine; dar, până la una, la alta, știi ce-am gândit eu astă-noapte? — Știu, măi ... sine. Însă godacul iar a strigat: — Tată, nu te înfricoșa, că eu sunt! Ci trezește pe mama și du-te la împăratul de ...

 

Emil Gârleanu - Fugitul

... Emil Gârleanu - Fugitul Fugitul de Emil Gârleanu Aduși în odaie, de către aghiotant, rămân amândoi în fața ofițerului de serviciu. Bătrâna e mărunțică, plecată puțin de șale; de sub bariz de-abia i se zărește fața suptă. Își are sumăieșul pe umeri; mâinile și le ține una deasupra celeilalte. Băietanul e înalt, bine legat, dar cam ... cum se duc, nu se mai întorc. Îs pustii satele! Iacă, țin minte vorbele iste ca și cum le-aș fi auzit în minuta asta de ceas. Și el ședea, cum îi colo în colț, pe pat, lângă cuptor, iar eu pe un scăuieș, aproape de dânsul. Cum mi-o spus vorbele iste, am rămas pe gânduri. Și ce mi-o trecut prin minte, plângând i le-am spus: Măi băiete ... și tu om, azi ai fi dat meliția la spate și ai fi venit acasă. Nu mai fugi, dragul mamei. Haide la cazarmie. Ți-i face pedeapsa și anii tăi și te-i întoarce, că poate mi-o lungi Dumnezeu zilele, să te văd mântuit și pe tine. Când i-am ... Apoi bătrâna se întoarce către băiat și izbucnește în plâns: — Rămâi, dragul mamei, rămâi, că decât ai umbla printre străini și m-ai lăsa de

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos

... strălucit fața lui ca soarele, iar hainele lui să făcură albe ca lumina. De vrĂ©me ce soarele cest simțitoriu, când răsare și să înalță de pre pământ să face pricină și mijlocitor a multor bunătăți, că întinzându-ș razele luminează pământul și marea, gonĂ©ște și răsipĂ©ște toată ceața și negura ... să junghe și să jertvuiască pre unul născut, iubit, fiiul său, pre Isaac. Oare n-au fost grea această cĂ©rere, ce au pohtit Dumnezeu de la dânsul? Oare n-au fost mare și nesuferită durĂ©re de inimă aceasta? Iară văzându-i Dumnezeu credința și cum că n-au lenevit, nici au zăbovit a o face aceasta, îndată i-au rădicat întristarea și scârba, prin mijlocul îngerului, zicându-i: Avraame, Avraame, nu pune mâna ta pre copil. Și norodul cel jidovesc ... împreună, viii și morții ni-o adeverează fericitul Pavel, la 15 capete cătră corinthĂ©ni, zicând: Toț nu vor adormi, iar toț ne vom schimba de trupul acest stricăcios și ne vom face nestricăcioși. Și să arată lor Moisi și Ilie. Oare pentru ce? Pentru patru lucruri: una pentu ca să scoață ...

 

Ion Luca Caragiale - Magnum Mophtologicum

... Ion Luca Caragiale - Magnum Mophtologicum Magnum Mophtologicum de Ion Luca Caragiale Un împărat își puse-n gând Să facă-o mare carte, În care vorbele pe rând Să aibă toate parte. Voia un ... rost Nu numai ce-i pe lume, Ci câte se petrec și-n cer Din fir în păr anume — Și-i zise: “Știu, de istorie De mult că te-ai lăsat Și că d-acuma numai limbii Pe brânci te-ai consacrat... -mi dar și mie ce te rog, Te ... plăti cu aur, Posterității să lăsăm Un magnum, un tezaur.â€� “Prea bucuros, măria-ta, Primesc ce-ați poruncit, Și, ca să dau dovezi de limbă, Mă simt prea fericit.â€� Și s-a pornit bătrânu-atunci La lucru cu ardoare... Dar, vai! păcat! s-a-nțepenit Cu limba în a mare. Oricum, noroc că-i spiritist — Lucrarea lui ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare

... Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare de Ion Heliade Rădulescu O dihanie de cioară, Ce-i dăduse naiba-n gând?! Să ia fulgi de alte păsări, Să iasă la zbor cântând. Iat-o împopoțonată Și mereu se gâtuiește, Ulubeasna-mpestrițată Rățoit bănănăiește. Ce nume să-și dea acuma? Că ... lucru-nsemnător! De la nume-atârnă toate Și trecut, și viitor. Dar cioara, de! e tot cioară, Și astfel se socotea: Nu-și mai vedea de loc ciocul Și trupul nu-și mai simțea. Se gândi cum s-o brodească Și să-și cate vrun nășic: Dar nașul i-o da ... să fie bine pace: Fără sfadă, fără price, Rămâne zis ce-și va zice. Se numi privighetoare , Păsăruică cântăreață, Unde cântă pe răcoare, Știi, colea, de dimineață. Și zbura de bucurie Biata cioară când gândea Că cioroii or s-o ție De poet și păsărea. Iese-acuma îngâmfată Și la lume se arată Și ne-ncepe a cânta. La-nceput coțofenează, Glasul și-l mai ... ...

 

Ion Creangă - Punguța cu doi bani

... și astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; și toarnă el toată apa cea din fântână pe jaratic, până ce stinge focul de tot, și se răcorește cuptoriul; ba încă face ș-o apăraie prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie. Apoi dă o bleandă lespezei de la gura cuptiorului, iesă teafăr și de-acolo, fuga la fereastra boierului și începe a trânti cu ciocul în geamuri și a zice: Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța ... boierului și iar începe: Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța cu doi bani ! Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguța. Cucoșul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui și lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, văzând voinicia cucoșului, s-au ... altăceva; iară boierul se uita galiș cum se duceau paserile și zise oftând: — Ducă-se și cobe și tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici! Cucoșul însă mergea țanțoș, iar paserile după dânsul, și merge el cât merge, până ce ajunge acasă la

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

... pretutindeni, bătrînul soare, prietenul bun ce i-a încălzit, rumenindu-le pielea lucie ca bronzul, darnicul cuptor, în fața căruia s-au zbicit de atîtea ori de umezeala ploilor, luminoasa călăuză ce le-a arătat de atîtea ori răsăritul și-a arătat încă o dată fața lui de aur privind la dînșii. Zvelte, trupurile s-au ridicat și mînele cu încheieturile neînchipuit de fine s-au înălțat spre el într-un avînt. Singuri apaticii urși ce nu se mai pot bucura cu ochii lor orbi de bucuria luminei au clătinat din cap triști, sunîndu-și lanțurile. Captivii eternilor liberi, singuri, rămîneau posomoriți. Grămadă apoi, după perdeaua de țol ce le slujea de adăpost, s-au strîns rătăcitorii să puie la cale măruntele trebi. Fără umbră de sfială, ca în vremea cînd omul nu cunoștea încă păcatul, o fată, cu un gest natural, și-a scos cămașa și s-a ... ce taine vorovesc, ce negre și înfiorătoare mărturisiri fac în fața lunei nu știu, dar prietenul meu spune că această vastă și neagră congregrație nu face alta decît să puie la cale care ar fi locurile cele mai bune de

 

George Coșbuc - Scara

... George Coşbuc - Scara Scara de George Coșbuc Am găsit-o ieri în prun, Dar să nu grăbiți ocara! I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: Ești nebun? Pune ... Doar o fi având știință, Scara câți fuștei avea, Pe credință Asta e pierzarea mea! Și-o sărut mereu-mereu: Orice-ați spune, orice-ați face, Nu știu cum, dar mie-mi place Să sărut așa sunt eu! Orice-ați face, Doar e dat de Dumnezeu! Dar te uită! Azi mă duc Pe la ei, și iată scara! Vrând să pui la cale țara, N-am de lucru și m-apuc Să-ntorc scara, Și când colo, stau năuc! Dau să număr la fuștei Uite-i, frate, doisprezece! Și-un cuțit prin piept ... a știut Când vorbea din prun cu mine? Dar i-a numărat ea bine Scoborându-i și-a tăcut! Nu de mine, Mi-e de dânsa, ce-a făcut! M-a scurtat așa, știind! Dacă-i fire mincinoasă, Ce folos e că-i frumoasă? Maica mea ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII

... Muierile fără-învălitoare Aleargă, copilele fricoase Trămurând din cap pănă-în picioare, Umblă ca ș-oile spărioase, Rătăcindu-să-încolea și-încoace Și nu știu de spaimă ce vor face. [14] Bărbații sosind nu căuta-în cine Să deie, ci da de toată parte, În toți cei de cetele străine. Așa dete Vârlan negrii moarte Pe Neagu lingurariu, așa Gogul Pe Burda și Pleșca șontorogul. Toți acu de arme s-apucasă, Numa Parpangel de lina pace Iubitoriu, ce nu să mestecasă La nici un sfat, privește și tace Socotind cu cetașii să iasă Din ciorobĂ²r și să meargă ... acasă. Face semn cătră-ai săi să purceagă După dânsul și pleacă-înainte, Vrând să meargă la Romica dragă, Dar' în cărare-i stau răgăminte De lăeți și goleți întrarmate Socotindu-să pe cine-ar bate. [15] Corcodel voievod era la frunte Vrând a sa noduroasă măciucă De corn cu sânge și el s-o crunte. De tânărul Parpangel s-apucă; Umflă să deie, dar' cestĂ¹i nu-i pasă, Căci cu mult mai nainte să-înflasă Și zvârli buzduganul de

 

Ion Creangă - Prostia omenească

... mamă! Copilul meu are să moară! — Când și cum? — Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn? — Îl văd. Și? — De s-a sui mâța, are să-l trântească drept în capul copilului și să mi-l omoare! — Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit mititelului zilele! Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe când se sluțeau ele, cum vă spun, numai iaca și tatăl copilului intră pe ușă, flămând și năcăjit ca vai de el. — Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor? Atunci ele, viindu-și puțin în sine, începură a-și șterge lacrămile și a ... fi scump la tărâțe și ieftin la făină. Atunci omul ascultă și vaca scăpă cu viață. — Bine m-ai învățat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cât pe ce să-mi gâtui vaca! Așa, drumețul nostru, mirându-se și de ...

 

Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)

... Ritmul generos în care își scriu proza nesărată, Toaca bunelor silabe, și duioasa-ncredințare Că-nsemnați cu stemă-n frunte, ce-au scris ei e lucru mare! Al acestora-i triumful: vecinic fețele senine, Drepți, înfumurați, c-un zâmbet protector privesc la tine. Ei sunt veseli: au o gloată de naivi ca să-i admire, Și se-ngrașă de prostie, de noroc și nesimțire. Căci cuvintele blajine și nimicurile lor, Dezmierdând frumos urechea, cad în gustul tuturor. S-or găsi și pentru tine, suflet generos și ... cinste, îți scoți foile îndată, Sfiicios cătând la lumea ce-mprejurul tău stă roată, Te închei frumos la haină și... începi. Una suspină, Alta râde, face semne și s-apleacă spre vecină. Conversația începe: de copii, de slugi, de rochii... Are haz, șoptește gazda, spionându-te cu ochii. Uf, ce anost! Cine-i ăsta? într-un colț se-ntreabă două. De, închipuie-ți, săracul!... de povești ne arde nouă? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A, s-a isprăvit!... Din vorbă se-ntrerup pentr-un moment; Fiecare se silește să-ți arunce ... lor splendoare! Ce? Atâta timp să cauți dureroasa întrupare A unei lumini de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>