Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru EA
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 2472 pentru EA.
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
Ion Luca Caragiale - Lache şi Mache Lache și Mache de Ion Luca Caragiale Nuvelă Multe și mărunte s-au vorbit despre inseparabilii Orest și Pilad din anticitate, însă, cu drept cuvânt, vremurile de acum se vor mândri cu povestirea istoriei lui Lache și Mache, căci în adevăr acești doi oameni nu pot avea decât una și aceeași istorie: ei vor da exemplu veacurilor viitoare despre puterea prieteșugului. Cine a cunoscut pe unul a cunoscut și pe celălalt, fiindcă amândoi mai aproape trăiesc, mai aproape dorm, decât chiar frații cei lipiți din Siam. Cine zice Lache zice Mache și viceversa. Cel dântâi s-a născut la Severin tot în ziua și ceasul în care a văzut cel d-al doilea lumina la Dorohoi: pe amândoi i-a tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist. Dacă la vreo răspântie vezi arătându-se mutra unuia, așteaptă puțin și vei vedea și pe celălalt, care, întârziind pentru cine știe ce, își grăbește pasul ca să-și ajungă jumătatea; în adevăr jumatate, căci Lache și Mache nu sunt decât unul și același în două fețe, doime de o ființă ...
Ion Luca Caragiale - Reacțiunea
... a distrus-o vremea și școala noastră modernă: Reacțiunea! Ce era Reacțiunea! Un monstru odios, eminamente anti-patriotic, anti-național, anti-liberal, - o Plevnă internă! Ea desprețuia, batjocorea, strivea, trăda, sugruma poporul, și apoi tot ea îl exploata sistematic. Vrăjmașă jurată a libertăților publice, a Constituțiunii și a tutulor instituțiunilor, ea înneca mai întâi și apoi scălda țara în sânge. Era neagră; avea sute de capete ca hidra și mii de ghiare de vampir; fugea de ...
Mihai Eminescu - Adânca mare...
... Înseninată de-a ei blondă rază, O lume-ntreagă-n fundul ei visează Și stele poartă pe oglinda-i creață. Dar mâni  ea falnică, cumplit turbează Și mișcă lumea ei negru-măreață, Pe-ale ei mii și mii de nalte brațe Ducând pieire  țări înmormântează. Azi un ...
... albă a pustiei: Era femeie ce-și ieșea din minte. Căci volburi de nisip o-mpresurară Și calul ei în loc l-împiedicară, Iar ea țipa cu un copil în brațe Chemând pe-Ali în ajutor să-i sară. Cum volbura-mprejuru-i se rotește, Cum arde vântul viața-i ...
... n-a luat drept glume Al meu amor e astăzi în mormânt.  Dar astăzi văd c-am pierdut num-un nume: Căci ea ești tu  tu ea  într-un cuvânt Tu mi-ai murit o dată.  Să nu-mi mori De-a doua oară, înger de amor. Căci ...
... așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Și pân- la mal durează o cale de văpaie. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește ... de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două apa, ea poartă o păreche: Pe Sarmis, craiul tânăr din Getia cea veche, Mireasa-i în picioare, frumoasă ca o zână, Stetea și pe-a lui ... chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu frunza lată, cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Ea cade în genunche sub florile ce plouă. Grumazul i-l cuprinde cu brațele-amândouă, Lăsând pe spate capul...,,Copile! n-o să mântui? Căci fioros ... Ca-n voie să ne ducă a mării unde repezi. Oriunde ne vor duce în farmecul iubirii, Chiar de murim, ajungem limanul fericirii." Ea mânile-amândouă le pune pe-al lui creștet... Frunziș purtat de vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre ...
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață
... că a doua zi are să fie mai bine. Dintre toți copiii, fata cea mai mare era mai tăcută și mai cu judecată. Ea rămânea cu surorile și frații cei mai mici când se duceau părinții la muncă, vedea de dânșii, îi muștruluia și îi povățuia să fie mai ... ghicim; căci de unde nu, ne va sta capul unde ne stau tălpile. Fata cea mare se puse pe gânduri și, după ce mai cugetă ea ce mai cugetă, se apropie de tată-său și îi zise: - Ia lasă, tată, nu mai fi așa de mâhnit. Nu ne lasă Dumnezeu pe ... Atunci boierul, mirându-se în sine de iscusința fetei săracului, îi porunci ca a doua zi să vie cu fata la curtea boierească. Ea să fie nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum. Cum auzi săracul unele ca acestea, începu ... să-l mai auzi, și se întoarse la ai săi. Fata cea mare, când auzi cele ce îi spuse: - Nu te teme, tătucă, îi zise ea, că-i viu eu lui de hac! Numai să-mi cauți două mâțe. Cum se făcu dimineață, fata aruncă pe dânsa un volog (plasă), luă ...
Petre Ispirescu - George cel viteaz
... începură a da vârtos. Împăratul trimise pe împărăteasa să boteze pruncul, căci el va sta să dea piept cu tălharii, până se va întoarce ea. Împărăteasa se supuse poruncei și plecă. Când să se întoarcă de la botez, veni până la un loc; aci, stând și namaiauzind zăngănitul armelor și ... să-l vatame. Prin preajma locului aceluia trăia un pustnic într-o văgăună de munte. Acel pustnic avea o capră și el, după sufletul lui. Ea venea totdeauna, spre a se adăpa, la apele cele limpezi ale fântânei. Într-una din zile, păscând pe ici pe colea, se apropie ... caute, și caut-o în sus, cautÂo în jos, capra nicăiri. Își luase nădejdea de la dânsa, când într-o zi se pomenește cu ea. Pustnicul o văzu, începu s-o mângâie: - Capra-tati! capra-tati! voind să puie mâna pe dânsa. Dar ași! unde e pomana aia? Capra, țâșt ... ba încă un copil botezat, de milă către omenire îl luă, îl duse la chilioara lui și-l puse în pătuceanul său. Capra sări și ea și se așeză lângă copilaș. Văzând astă minune, călugărul o lăsă de-i dete țâță până ce se sătură, apo luă copilul, îl desfășă, îl ...
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... săvârșească pe deplin, căci turnul se surpa. "Cum se poate, zise împăratul, să nu pot sfârși astă sântă biserică? Iată am cheltuit toată starea, și ea nu este încă târnosită." Și dete sfară în țară ca orice meșter se va găsi care să poată să-i ridice turnul, să știe că ... este a doua oară de când, cum intră acel cioban în biserică, pasărea nu mai contenește de a cânta; cum iese el, ea tace. - Să se aducă acel cioban înaintea mea chiar acum. - Măria ta, după cum se vede, ciobanul este străin, căci nimeni nu-l cunoaște. Fiii ...
Traian Demetrescu - Unei iubite
... Traian Demetrescu - Unei iubite Unei iubite de Traian Demetrescu Mă-mbată glasul ei blajin Și părul ei lăsat pe spate... Ea mă iubește ca pe un frate, Ca pe-un copil orfan, străin. Se uită-n ochii-mi cînd suspin, Mă ceartă-ades cu bunătate, Mă ...
Urmuz - Puțină metafizică și astronomie
... multiple și de încâlcite. Deci la ce bun să vrei numai o singură cauză, o forță inițială are vrem (trebuie) să fie și generatoare, când ea însăși ține cu încăpățânare să dea din ea numai multiplicitate; are setea ultimilor, a încâlcelei și contradicției; îi trebuie multe milioane le oameni, de muște, de bureți, de jivine, de astre ... Urmează o variantă a finalului schiței:) Și oare merită osteneala să ții să descoperi numai o singură ba uză și cea dintâi, când ea însăși ține cu atâta îndărătnicie să dea din ea