Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DORMIT
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 687 pentru DORMIT.
George Creţeanu - Orfanii Orfanii de George Crețeanu Informații despre această ediție Vedeau că ceva straniu se petrecea în casă: Femei, bărbați în negru, cari mai toți plângeau; Măicuța lor iubită întinsă pe o masă, De facle înconjurată, și preoții citeau. Deodată copilașii în brațe se luară, Și fără a-și da seama, ei suspinau amar; Mult timp șezură astfel; iar când se deșteptară, Zăriră p'a lor mamă, trecând p'un negru car... Și tot ce mai țin minte, e o grădină, în care Stau șir chipuri de piatră, coloane, lespezi, cruci; Doi oameni în cămașă, săpând o gropă mare, Pe când vibra în aer funebrul glas de tuci. Când seara veni ora, copiii să se culce, Voiră c'altă dată pe mamă-a săruta; Dar în deșert cătară pe mama lor cea dulce Și 'n deșert chemară.... ea, vai! nu s'arăta.... Trecuse miezul nopții, domnea tăcere-adâncă, Ei nu puteau s'adoarmă, se svîrcoleau prin pat: „Frate, zise cel mai mare, ochii n'am închis încă, Me tot gândesc la mamă, de ce ne-o fi lăsat?â€� — „Poate, răspunse micul, pe noi e supărată, Dar e așa ...
George Topîrceanu - În drum În drum de George Topîrceanu Peste firea mută doarme Cerul plin de stele. Patru plopi ascund în umbră Casa dragei mele. Dar mi-a fost pesemne calea De-un dusman ursită: Am găsit lumina stinsă, Ușa zăvorâtă... De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. Cine n-are dor pe vale Nu-mi cunoaște dorul. Gânduri triste, mâne sară Viu în ciuda voastră, -- Și de-o fi zăvor la ușă Intru pe
George Topîrceanu - Înserarea (Fragment dintr-un poem)
George Topîrceanu - Înserarea (Fragment dintr-un poem) Înserarea (Fragment dintr-un poem) de George Topîrceanu După culmi de piatră sură când își pleacă-ncet mărirea, Soarele sărută codrii unde doarme mânăstirea. Între brazi feriți de vânturi, lângă zid de stâncă drept, A durat-o-n vremuri grele domn viteaz și înțelept. Sus, la turla care-apasă boltă grea de cărămidă, Pe o lespede umbrită în privazul de firidă, Slova veche, ocrotită de al vremii sfânt Visternic, Spune leatul și domnia voievodului cucernic. Umbra lui veghează parcă din bătrânele chilii Prin despicătura neagră a ferestrelor pustii... Dar acum încremenită poarta schitului rămâne, Când coboară seara, nimeni n-o mai mișcă din țâțâne. Vremea-i macină cu-ncetul putregaiul sub zăbrele, Pe veriga ruginită nu mai cad lacăte grele, — Ci prielnic duhul păcii stăpânește-aici de veacuri... Iar pe stâlpi cu zugrăveală, din înaltele cerdacuri, Ca un semn de biruință râde veselă-n culori Minunata strălucire a belșugului de flori. Și-n amurgul serii calde munții Coziei s-arată Cum își zugrăvesc pe ceruri muchea neagră și crestată, — Tot mai roșii scad în zare luminoasele văpăi, Vălul nopții se coboară tot mai negru ...
George Topîrceanu - Al. Depărățeanu: Vara la țară...
George Topîrceanu - Al. Depărăţeanu: Vara la ţară... Al. Depărățeanu: Vara la țară... de George Topîrceanu Locuința mea de veră E la țeră... Acolo era să mor De urât și de-ntristare Beat de soare Și pârlit îngrozitor! Acolo, când n-are treabă, Orice babă Este medic comunal. Viața ce aci palpită E lipsită De confort occidental. Nu există berărie, Nici regie... Doar un hoț de cârciumar Care are marfă proastă Și-o nevastă Ce se ține c-un jandar. Când te duci pe drumul mare La plimbare, Este praf de nu te vezi. Trec, mișcând domol din coadă, Spre livadă Ale satului cirezi. Și te poartă sub escortă O cohortă De țânțari subțiri în glas, Înzestrați la cap c-o sculă Minusculă Cu pretenție de nas... Când se ia câte-o măsură, Lumea-njură Pe agentul sanitar Și-l întreabă fără noimă: — Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?... Ale satului mari fete Fără ghete Ies la garduri pe-nserat... (Am văzut aci-ntr-o noapte Niște fapte Care m-au scandalizat!) Lângă foc, o babă surdă Și absurdă Spune, ca și alte dăți, Tot povestea cu Ileana Cosânzeana, Plină de banalități. Doarme-apoi ...
George Topîrceanu - Balada munților
George Topîrceanu - Balada munţilor Balada munților de George Topîrceanu I S-au ivit pe rând în soare, Jos, la capătul potecii, Turma albă de mioare, Noatinele și berbecii. Sunet de tălăngi se-ngână. Sub poiana din Fruntarii, Zăbovește-n deal la stână Baciul Toma cu măgarii. El se pleacă din cărare Și tot leagă și dezleagă, Cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă: Maldăr de tărhaturi grele Cu desagi, căldări și pături, Că de-abia pot sta sub ele Doi măgari voinici alături. Gata!... Baciul stă pe gânduri, Peste frunte mâna-și duce. Se ridică-n două rânduri Și domol își face cruce. Apoi cată lung spre creste Și spre țarcurile goale... Și convoiul, fără veste, A pornit încet la vale. Cerul și-a schimbat veșmântul. Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vântul Ca un foșnet lung de apă. Adâncit în gânduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte... După el, călcând cu teamă, Merg tăcuții lui prieteni Prin sălbatice pripoare, Pe sub poale verzi de cetini, Pe potecă fără soare, Ori străbat în pas alene Luminișuri fără flori, Singuratice poiene Cu mesteceni visători... ...
George Topîrceanu - Balada popii din Rudeni
George Topîrceanu - Balada popii din Rudeni Balada popii din Rudeni de George Topîrceanu De la târg la Vadul-Mare Taie drumul prin poieni, Legănându-se călare, Popa Florea din Rudeni. Și-n priveliștea bogată Sus pe culme, jos pe drum, Iarna palidă-și arată Plăzmuirile de fum. Somnul revărsat în fire, Gerul sfânt al Bobotezii A-nchegat argint subțire Peste faldurii zăpezii Și, legând în gheață stropii, Bura care-n aer joacă A țesut pe barba popii Fire lungi de promoroacă. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți — dorm adânc. Sună numai căldărușa Atârnată de oblânc. Bate Surul din potcoavă Drum de iarnă, fără spor, Calcă rar și cu zăbavă Lunecușuri de pripor. Și-n tăcerea care crește, Adâncit ca-ntr-o visare, Popa când și când șoptește Legănându-se călare... Scutură din treacăt salbe, Reci podoabe care mint, Surpă bolți de ramuri albe Cu portaluri de argint. Lângă drum bătut de sănii Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii Înstelate pe zăpadă. Iar pe culmea unei creste, Amețit de zare multă, Strânge frâul fără veste Și-mpietrit pe cal ascultă. Nici o șoaptă... nici un ropot... Numai din adâncuri sure Vine vuiet ...
George Topîrceanu - Broaştele Broaștele de George Topîrceanu Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foșnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Și-n fiecare undă o piatră de rubin. Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val, Păreau luceferi galbeni, căzuți adânc în apă Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal. Ostroave mari de umbră închipuiau corăbii, Iar papura, mișcată în treacăt de zefiri, Nălța mănunchi în aer tremurătoare săbii, Prin pânza de lumină a undelor subțiri. Și broaștele semețe cântau cu glasuri multe Pe când, din înălțime, privindu-și fața-n lac, Un nour singuratic stătea uimit s-asculte Cum bat ca toaca toate și-o clipă toate tac. Se ridicau departe prelungi bătăi din palme Și note-adânci de flaut ieșeau de jos, din stuh. Părea că lapidează tăcerea nopții calme O grindină de note zvârlite în văzduh. Și cum deasupra apei s-amestecau întruna Umplând singurătatea de freamăt viu, părea Că toate laolaltă apostrofează luna. Că fiecare broască se ceartă cu o stea. Erau ocări în larma lunaticei orchestre Și rugă arzătoare în tainicul ei zvon. Spuneau ...
George Topîrceanu - Călimara Călimara de George Topîrceanu Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint, Prin care gîndurile mele s-or afunda neștiutoare Și-adesea n-or găsi ieșire din bezna umedă, la soare. Cu două guri ca de fîntînă, din care ultimul meu vis, Scanfandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis, Va încerca, zădarnic poate, s-adune înșirată-n salbe Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopți albe. În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini Ce vor cădea cîndva inerte, pe cîmpul alb al unei pagini, Închipuiri neplăsmuite și gînduri negîndite încă Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adîncă, Cuvinte șterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte, O ploaie miniaturală de-accente, virgule și puncte - Și-acele arabescuri pe care-o vagă fantezie Sau numai mîna mea distrată le zugrăvește pe hîrtie. În ea, tăcute și smerite, stau viitoarele regrete Alături de bilanțul zilei și de adresa unei fete; Scrisoarea de condoleanțe pe care, poate, o voi scrie Unui amic în doliu după o rudă care încă-i vie; O epigramă inedită; figura unui tip ridicol, Pe care nu- ...
George Topîrceanu - George Coșbuc: Țiganii
George Topîrceanu - George Coşbuc: Ţiganii George Coșbuc: Țiganii de George Topîrceanu Dorm câmpiile-n lumină. Peste pacea lor senină Cade soarele-n apus. Un convoi s-arată-n zare... Crește-ncet pe drumul mare Și cum vine tot mai tare Pulberea se-nalță-n sus. Vin țiganii!... Fără veste Pe la porți răsar neveste, Satul se deșteapt-acum — Când prin văl de praf subțire Începură să se-nșire Cară mici cu coviltire Scârțâind încet pe drum. Trec flăcăi cu urși în lanțuri. Câinii, deșteptați din șanțuri, Latră fără să-i asmuți Și orbiș s-aruncă-n cete, — Dar flăcăii largi în spete, Cu ochi mari, cu negre plete, Calcă mândri și tăcuți... Vine-apoi pestrița gloată Cu gospodăria toată. Caii slobozi, fără frâu, Duc merindele-n spinare Și se țin pe lângă care, Iar vătavul stă călare Cu harapnicul la brâu. Sar copiii goi și strigă, Cer la poartă mămăligă, Babe frânte din mijloc, Iar țigăncile cu gura Întețesc harababura Când îți umplu bătătura Să-ți ghicească din ghioc. Vin mișcând din șold alene Cu privirile viclene Și cu sânii arși de vânt, De la sudul tainic, unde Soarele-ndelung pătrunde Bronzul formelor rotunde Stingherite de veșmânt... ...
George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu
George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanţe pentru mai târziu I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu de George Topîrceanu Romanța automobilului Păzea! Păzea că trece-n goană, Aleargă, Vâjâie ca vântul, Și dacă n-ai urechi normale te face una cu pământul! El vine drept din arsenalul Progresului uman Modern, Să te trimată-n bezna rece a Absolutului etern. Păzea! Că trece-n zbor copilul civilizației extreme Și zvârle-n aer trei semnale, — Trei versuri mici Din trei poeme Pe care trei poeți deodată În trei orașe le-au cântat, — Un leit-motiv, Trei note scurte, cu timbrul galbenului mat. Dar cine poate să priceapă Simbolul celor trei semnale Ce conturează-n spațiu Albe Și verzi Intenții criminale? Păzea, că e iresponsabil, El are flacări în artere Și te pălește fără veste cu patruzeci de cai putere! Pufnește, Zbârnâie, Se-ntoarce Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum... S-a dus, Adio! Poate-acuma deja comite alte crime, Pe când în urma lui se scoală din praf Infirmele victime, — O hecatombă de cadavre Pe-altarul nobilului Sport, Gesticulând cu indignare, din drum, ...
George Topîrceanu - Iubita Iubita de George Topîrceanu Pe un pat de nouri vineți, adoarme luna plină Și lacul doarme-n umbră. În adieri ușoare, când plopii rari suspină, Tresar și-ascult... Natura, din nevăzute strune, Înalță către ceruri o lungă rugăciune, Și porțile tăriei din neguri se desfac De vezi cum, între maluri cu sălcii plângătoare, A stelelor popoare Se oglindesc în lac. ... Și două bolți cu lună acum stau față-n față... Din umbra de pe maluri iubita-ncet răsare, Și parcă nici n-atinge pământul pe cărare, S-apropie de mine... acum îmi cade-n brațe... Și uit de lumea-ntreagă, sorbind curatu-i suflet În calda, nesfârșita, sublima sărutare!... Iar luna se deșteaptă, din nori ridică fruntea Și lung spre noi privește, — dar norii o cuprind În brațe moi de ceață, și ea, copila nopții, Adoarme iar, zâmbind... Atunci o umbră dulce se lasă peste fire... Un cântec, o poveste duioasă-ncepe vântul, De-o zână cu ochi limpezi și mijlocul subțire... Tu, lună albă, spune-mi, de când privești pământul, Ai mai văzut vrodată atâta