Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN TIMP
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 774 pentru DIN TIMP.
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
... sentimente de extaz, privind grațiile lor estetice, pe când huriile golite inspiră asiaticului aceeași dorință brutală ce el o simte în vis în vreo oază din SaÂhara sau în haremul său propriu. Pe de altă parte însă sinuciderile și uciderile, dramele casnice, desperațiile, nebuniile din cauza amorului covârșesc cu nenuÂmărate procente pe acele ce se săvârșesc între poligami. Și, cum se vede, asta au avut-o în vedere filozofii ... a troienit ferestrele odăiței în care mă aflu culcat bolnav de sufeÂrințele bătrâneților; mă doare tot trupul și ciolanele, și natura pare că din îndurare mi-a trimis pe câteva clipe mângâierea din vis a de mult trecutelor fericiri. Nu era mai bine să fi trecut la veșnicie cu așa un vis, decât să aud cum ... — Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila ta ! se auzi după sobă vocea amorțită și tremurătoare a bătrânei mele consoarte Sofia. Ea citea din psaltire, ce zi și noapte nu o leapădă din mână. — Sofio, Sofio! strigai eu ștergându-mi sudoarea rece de pe frunte, vină, te rog, la mine. Și biata bătrână, șchiopătând, s-a ...
Alecu Donici - Adevărul sau cucoșul de la moară
... la vreme de mâncare. Însă-ntr-o zi, când moara umbla mereu vuind, Și unda zgomotoasă, în roți cu-a sa iuțime Izbea din înălțime În aer spumegând, Morarul simțea foame. Deci iese el din moară Și vede cum cucoșul, sărind pe-o grindișoară, În pene se umfla, Din gât se încorda, Ș-apoi, căscându-și pliscul, se pare că cânta. Însă a lui cântare, de vuiet mistuită, Era neauzită. Morarul trist ...
... Le-or regăsi tot astfel cum le-au clădit în vară? O! cine știe, poate de-atâtea vremuri grele Nimic la primăvară n'o rămânea din ele, Din cuiburile calde, ce le doreau sburând, Cocoarele venite de peste mări și țări Și-aduse de departe de-al lor nostalgic gând În legănarea dulce ... găsi nimica din ce-au lăsat odată, - Și vor găsi atâta: speranța spulberată... S'or apuca atuncea să le clădească iară, Pe vechile lor locuri din fiecare vară, Și fără să le pese că altă iarnă, poate, Porni-va să dărâme iar cuiburile toate! - Căci ele or să vină mereu, din ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... niște tătari ce-i călcaseră moșia însemnase postelnicul), și pe al Marghioalei, mătușa postelnicului Mihai. Boierul Iorgu apucase dar nu mai ținea minte pe cea din urmă femeie din neamul lui: pe Savasta, o soră mai mică a postelnicului. Aceasta murise de holeră, chiar în casele unde locuia acum boierul. În spița ... nepotului boierului Buhtea cu fata boierului Furtună. A fost o nuntă cum nu se mai văzuse. Târgul se rumenise ca într-o noapte din povești, în lumina masalalelor ce ardeau de la casa boierului Iorgu până la ușa bisericii. Cursese toată boierimea din Moldova să ieie parte la o sărbătoare ce le mai amintea vremurile de altădată. Luminat de fericire, boierul Iorgu Buhtea stătea în fața altarului cu ... ocârmuitori ai târgului să-i ceară sfatul într-o afacere bănească, boierul le făcu socoteala rotundă, arătând câți bani puteau economisi fără să știrbească nimic din ce-și puseseră dânșii în gând. Toți rămăseseră foarte mulțumiți; numai mulțumirea unuia nu prea era din inimă. Dar ochiul cel ager al boierului băgă de seamă: Ce e drept, mia dumitale de lei n-am pus-o la socoteală. Ocârmuitorul, care ...
Iacob Negruzzi - Ultima lacrimă
... Iacob Negruzzi - Ultima lacrimă Ultima lacrimă de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Într-o fatală, crudă oară Grozav eu am jurat Să smulg din peptul meu afară Amoru-mi înfocat. L-am smuls!... și mult în depărtare Am plâns și am jălit Până timpul blând, cu îndurare, Durerea mi ...
Ion Luca Caragiale - Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi
... pe 25 etc." * Pornind de la Zanzibar, unde ajunserăm? Nici prin gând nu i-ar trece cuiva. Iată ce citim în L’IndĂ©pendance roumaine din 12/24 iunie: „Siguranța publică în Grecia. — Zilele trecute, un tânăr numit Gogo, fiul lui Hagi Dimo, proprietar la Kastodorak, provincia Salonicului, a ... anume că Salonicul nu este o provincie a Greciei, ci un oraș și un sangiacat al Turciei, și aceasta este sigur lucru încă din anul 1492, adică cu 11 ani mai-nainte chiar de descoperirea Zanzibarului de cătră Albuquerque. Iată în sfârșit ceva sigur, măcar că se petrece în ... de vase: are zidurile groase cu turnuri dasupra, dar n-are fortificații propriu-zise. Are biserici frumoase (Sf. Sofia, Sf. Dumitru, Rotunda, imitată după Panteonul din Roma, și altele), mai multe moschee (care cele mai multe au fost biserici), palate bogate, un castel întărit numit Cele 7 turnuri imitat după cel ... de către Gulielm, regele Siciliei; căzu apoi la 1313 în puterea lui Andronic II Paleologu, și fu după aceea cedat venețienilor; însă aceștia fură goniți din Salonic de către turci sub Amurat I." * Ei! Mai înțelegem Zanzibarul, dar Salonicul! Asta e prea ...
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
... când Decebal este eroul lumii! În vălmășagul secolelor trecute nu e rar de a vedea unele staturi mici, susținându-se și mărindu-se din toate părțile de hoardele sălbatice ale tătarilor și de nenumăratele fiare asiatice ce năvăliseră în Europa la glasul lui Mahomed II și al lui Baiazid ... o țară de războinici spăimântători și, cu singurele lui mijloace, el fulgeră pe Baiazid Fulgerul, combâtu cu succes pre Matiaș Corvinul, smulgându-i o parte din Ardeal, mătură leșii de pe pământul românesc, luând Podolia și Pocuția, și puse stăpânire pe șesurile goale ale Bugeacului și chiar pe o parte din ... lui Decebal a fost moartea lui!... Ștefan, prevăzând soarta ce amenință patria sa, a dictat cu limbă de moarte povățuiri izvorâte din durerea inimii și din luciditatea cugetării celei mai înalte. După unsprezece secole, Ștefan a ridicat spada sângeroasă care căzuse din
George Coșbuc - Legenda trandafirilor
... ca el să fie Cea mai înaltă bucurie În traiul ei de rău scutit. Dar într-o zi s-a-mbolnăvit Cel dezmierdat din mână-n mână, Și s-a zbătut o săptămână Și-a opta zi el a murit. Din lut era; s-a-ntors în lutul Creării noastre-a tuturor! Și mama-și blestema trecutul Și se-ngrozea de viitor ... supărată, Că n-ai să râzi cât vei trăi Cel mort atunci va fi în viață! Și cu nădejdea scrisă-n față Ea pleacă, și din sat în sat Prin toate casele-a-ntrebat. Și a găsit în casa ceea Că p-un fiu mort plângea femeia ... în veci ce au trecut, În veci va fi de-acu nainte, Și cei vii de vor înceta Să râdă, blestămându-și soartea, Cei morți din groapă s-or scula Și-or râde ei! Nimic nu-i moartea, Viața-i tot! Auzi cuvântul: Nebunii n-au nimic d-ajuns! Și biata ... Și-a tresărit în zorii zilei Și-o clipă s-a pierdut în vis: O mângâiere i-a trimis ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
... din Neapole. Despre subiectul ei nu avem nimic a zice decît că e luat din renumitul roman al lui Walter Scott, numit Fidanțata din Lammermoor , și versificat de poetul Cammarano atît de bine că astăzi, afară de libretul operii Norma , nu cunoaștem altul care să unească în sine atîtea ... să cere o voce de o mai mare estensiune la coardele cele de sus, plină de agilitate și de un timbru metalic sau argentin, pe timp ce vocea sopranei noastre este în contradicțiune cu o mare parte din condițiunile ce arătarăm că să cer pentru o fidelă interpretare a ideii autorului; însă această cantatriță, prin ajutorul unui simț muzical foarte delicat ... aplaudele publicului întreg. Între părțile care fură mai bine esprimate și atraseră mai mult atențiunea publicului numărăm primul period în modul minore de la cavatina din primul act, scrisă pe versurile: Regnava nel silenzio, andantele de la duetul din actul al doilea ce începe cu versurile: Soffriva nel pianto… languia nel dolore [5] și aria din actul al III-lea sau scena delirului în care artista, animată de suavele note ieșite din ...
Constantin Negruzzi - Flora română
... mă deprinde cu vulgaritatea florilor noastre, dar desper de a pronunța vreodată numele lor. Grădinarul meu, un flamand gros, a strâns din umere, când a văzut florile d-tale. Pentru dânsul nu se socot flori acele ce cresc și trăiesc în aerul liber, ci numai ... bogat îmbrăcate; și apoi drept să vă spun, doamna mea, gândeam și la mine, ce o să mă știu eu face când va veni tristul timp ca ele să se vestejească; oare atunci a mele îmi vor mai plăcea?... Toate aceste reflecțiuni puțin măgulitoare pentru mine și florile mele ... de a esersa găzduirea ce datoram oaspeților mele. Improvizai îndată un bal. Orchestrul era gata; cintițile și merlele din copaci, grierii și broatecii din iarbă făceau o muzică — originală. Cavaleri și dame nu lipseau; adunarea era numeroasă. Crinul, bujorul poeonia și trandafirul invitară camelii, fuchsii și azalee; digitarul ... — Ian uită-te, zicea românița anthemis, cătră siminoc gnaphalium, la veneticele aceste, cât sunt de păcătoase și de ovilite! ar crede cineva că iese din spital. Văzdoaga asphodelus și hilimica calendula râd de dânsele... — Rău fac că râd, întrerupse stânjenelul iris; prin astă probă numai gelozia lor pentru că ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... direcția spiritului public până la 1867 le-am analizat într-un șir de critice anterioare și le vom mai atinge în decursul cercetărilor de față. Din criticile științifice văzusem falsitatea și pretențiile necoapte ale istoricilor, filologilor și jurnaliștilor noștri în marea lor majoritate; din "critica poeziei" ne încredințasem despre lipsa de valoare a celor mai mulți contimporani și urmași ai lui Alecsandri și Bolintineanu pănă la acel ... de pruncușori!" Ei zic ș-o seamăn cu grâu de vară, Apoi cofița întreag-o beu; Copila râde și-n cale-i zboară, Scuturând grâul din părul său. Am citat două din ele, le-am putea cita pe toate; nicăieri declamații politice, simțiri meșteșugite, extazieri și desperări de ocazie, pretutindeni concepția naturală și un aer răcoritor de ... ditirambică a lui Țichindeal, d.e., și a lui Heliade cu greu va putea încălzi cetitorii mai critici de astăzi. Cea mai bună din cele trei poezii ale d-lui Eminescu ne pare a fi cea din urmă, Mortua est, un progres simțit în precizia limbagiului și în ușurința versificării. Dar și aici, ca în celelalte, sunt greșeli ce trebuiesc neapărat îndreptate