Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI RIDICAT
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 693 pentru CEL MAI RIDICAT.
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
... puțin are să fie tată. El, ridicându-și ochii la soția lui, i se păru că vede o sluțenie de ființă stând grecește pre tronul cel vechi și neîntrebuințat. Se frecă la ochi, se mai uită o dată, și ce să vază? O sfrijită de lighioaie, mai urâtă decât ciuma, cu barba adusă de părea că stă să o apuce de nas, cu ochii numai scovârliile, părul îi sta în cap de ... și o răsturnă jos de pe tron. Sărăcia rămase locului unde căzuse ca vai de ea. Oaia finului fătase un miel; acesta, după ce se mai mări, îl mițui și pe dânsul ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. Țăranul, și mai curajos, intră în casă, și merse iarăși drept la Sărăcie: - Dă-te, rânjit-o, mai la o parte, că am să pui mițele astea acolea. Și fiindcă Sărăcia tot cam întârzia, o lovi o dată cu mițele de-i merse ... înde bine. Începu și el a lega gura pânzei. Munca lui se vedea cum mergea înainte și avea parte de ea. Ce să mai ...
... marea, corăbii și niște munți sinilii în fund. De când mănâncă împreună cu boierul Toader, prieten din copilărie, conul Gavrilă s-a făcut mai vorbăreț. Dă, sunt multe de spus: ba amintiri de pe vremea învățăturii, ștrengării, mai despre chipul fetei jupânului Enache Stupu, plăpumarul din strada Veche, mort, he! acum de mulți ani! astăzi își amintise cum, odată, venind de la dascălul ... fundul inimii. Boierul Gavrilă începu și el să râdă. — Când mă gândesc, Toadere, că am ținut-o în brațe, la botez! Să n-o mai cunosc deunăzi, omule, să n-o mai cunosc. Învoalată ca o nalbă, soro, zău așa! Sorbi din cafea și urmă: — Ce crezi, Toadere, copiii îs fericirea noastră. Dacă n-ar fi ... o să trăiască lângă mă-sa și lângă mine, că-i fată cuminte. Boierul Gavrilă dădu dreptate prietenului său: — Nici băieți, nici fete, nu mai găsești astăzi. Ia îs pline Curțile de despărțenii. Ți-i lehamite! De aceea nu mi-am însurat nici eu băiatul. Boierii tăcură; cu privirile pierdute ... noi de dânșii. Ciocniră paharele, dar nu le putură bea așa degrabă, căci lacrimile le umplură ochii și paharele le tremurau în mână. Vântul scutură ...
... Alexandru Vlahuţă - Vifor Vifor de Alexandru Vlahuță Publicată în Vieața , an I, nr. 20, 10 aprilie 1894 I Dumitru-și mai număr-o dată Cei "doispre'ce lei ș-o bucată", Gîndește, se scarpină-n cap: "Că multe mai sunt și la casă ! Nu-i una, să dau și să scap. Nevastă și nouă copii, E gloată, și gurii nu-i pasă, Ea cere ... A nins astă-noapte vîrtos; Și nu vezi ce vînt s-a stîrnit ?... — Mi-s juncii voinici, nu te teme, Pe viforul cel mai cumplit Încarc, și-ți pornesc unde vrei, Și n-am nici o grijă cu ei. II Pe alte tărîmuri te-ai crede: Nici cer, nici ...
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... niciodată. O operă de artă este o ființă, căreia insuflătorul de viață nu este, nu poare fi decât talentul. Fără această flacără de viață, flacără mai misterioasă și mai nedefinită decât chiar razele lui Roentgen, poți căpăta lucruri artificiale, nu opere artistice, și nimic nu e mai altceva, față cu artisticul, decât artificialul. Intre artistic și artificial este aceeași deosebire ca între madama care percepe la intrarea unui Panopticum taxa de 50 ... nu durata vieții. Mă rog, între o insectă care trăiește o singură zi la umbra unei piramide eghiptene și piramida aceea, care este deosebirea cea mai adâncă? Dimensiunile? Densitatea și soliditatea structurii materiale? Durabilitatea în timp? Desigur, nu. Deosebirea cea mai adâncă între ele e că insecta e vie, iar piramida nu. Piramida e de granit, insecta de niște țesuturi mucoase; insecta d-abia se vede ... să ne întoarcă în afară și nouă ceva din iritarea lui interioară, care pentru noi, oameni ca și el, cu suflet ca al lui, este cel mai important fenomen al naturii? Desigur că nu. Oare de ce? Fiindcă, deși este înzestrat cu facultatea iritării aceleia, ca noi toți, nu are darul, virtutea ... ...
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... de reportaj îl făcea cocoana Luța, de la Sf. Voievozi din Ploești, cu o celeritate și cu o exactitate, care ar putea face gelos pe cel mai neadormit dintre confrații noștri speciali în materie. Niciodată provincialii nu eram jinduiți de știri de senzație din țară și din Capitală mai ales; și firește că cei dântâi care le aflam eram noi, mahalagiii de la Sf. Voievozi, vecinii coanei Luței. Văduvă; posedând o avere modestă; ocupându ... încremenit când a dat cu ochii de mireasă; așa s-a simțit trăsnit de nurii ei, încât n-a mai putut cânta mai departe; a-nceput să-i tremure glasul și barba, și, venindu-i un fel de isterică, cu căscături și zvâcnituri ca de deochi ... fost? umbli noaptea tiptil pân casele oamenilor, să necinstești femei cinstite? Nu ți-e rușine! Să vezi acu ce operație am să-ți fac! Bolnavul, mai mort decât viu, a căzut în genunchi ca babele la sfintele daruri, și a mormăit: — Să nu mă nenorocești, doftorașule ...
... poftești — a zis Ion — sunt deprins cu așa mângâieri... Deocamdată, lasă-mă numa să-ntreb pe surioara mea iubită: când vă mai cântă, soro, măgarul? — Ce-ți pasă ție? — Cum să nu-mi pese, dragă?... Vreau să știu... să viu să-l mai ascult... că-mi place, de mă-nnebunesc, mai mult ca la toată lumea... — Să știi tu că place la toată lumea!... Vedeți-l, oameni buni, pe nenorocitul ăsta!... Tutulor nouă, și împăratului ... cu de-a sila pe gât! Și-ncep să vorbească tare toți deodată, unul așa, altul aminterea... Sora face haz... iar Ion strigă mai tare ca toți: — Nu trebuie să vă placă! — De ce mă, pârlitule? — Că nu e de plăcut! — Că nu vrei tu ... place — a strigat și mai tare Ion — să mă iertați, dar sunteți toți niște... — Niște ce, mă? — Niște urechiați mai mari ca el! Maica ta, Christoase! ce foc pe Ionică!... L-au luat în palme, în ghionturi, în picioare... și trage-i, care mai
... să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața toată mi s-arată Frumoasă, și într-o lumină Cum n-am văzut-o niciodată! Căci azi iubesc; din nou îmi pare Că ... ascundă, Gândește-te că sunt departe, C-aștept și roag-o să-mi răspundă. III Cumplite-s nopțile de iarnă, Și lungi de nu se mai sfârșesc. În urletele vijeliei Sunt glasuri cari mă bocesc, Și mi-e urât, mi-e dor, mi-e jale, Și întunericul de-afară Îmi face ... zbucium Ca-ntr-un ocean care mă-nghite, Pierdut și neștiut de nimeni În golul vremii neclintite. Mereu pe-aceleași pagini caut Un semn, știut mai dinainte... A, iat-o filă îndoită... Icoana ta-mi răsare-n minte, Te văd citind aceste rânduri, Te simt gândindu-te la mine ... s cele dintăi urme În valurile de zăpadă; Sunt amețit de neodihnă, În gând spui versuri latinești, Și, după fiecare strofă, Mă-ntreb dacă mă mai ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
... o văzusem tânără și frumoasă; îmi adusei aminte de cuvintele prorocului: "O suflare trecu și floarea căzu, și pământul ce o purta nu o va mai cunoaște". Trei ani au fost destul ca să pună o deosebire grozavă între fata de atunci și femeia de acum. Dar multe sunt durerile omului ... a acelor plante, și zici că așa piere, așa se trece tot ce e bun și frumos în lumea aceasta! În puțină vreme cât mai zăbovirăm la Bistrița, călugării ne spuseră multe despre ticăloșia lor și obiceiurile aristocratice ale părintelui egumen; norocire că noi veniserăm în trăsură cu 4 cai ... dar unii din următorii apostolilor, uitând adevărul acesta și cercetând cu scumpătate distincțiile societății, te primesc bine dacă vei fi boier, și încă boier mare; mai puțin bine dacă vei fi neguțătoriu, iar de vei fi țăran te poftesc afară. Apoi se plâng că stăpânirea îi nedreptățește, luând o parte din ... au întemeiat; să ni le arate acestea, și atunci vom zice că trebuie nu numai să li se lase veniturile, dar încă să li se mai adaoge. Cei dintâi călugări cărora li s-au încredințat direcția mănăstirilor s-au arătat vrednici de sarcina lor și au împlinit în cuget curat dorința ...
Constantin Stamati - Pentru săraci
... rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi ... se zâmbesc și în somn. Palatul lui strălucește, iar în bordeieșul meu Nu țiu minte vreodată lumină să fi aprins, Unde întru întuneric și aerul cel mai rău, Aud oftatul femeii, a golilor copii plânși, Și al bietei mume gemăt cerându-mi cu glas duios Să o îngrop, ca să ... de ticăloși, Și cu Domnul să vă-mpace dacă sunteți păcătoși. Avuților, dați pomană, că ea este lucru sânt, Întocmai ca liturgia, și vai de cel ce-au văzut Făr’ de milă pe sărmanul zbuciumat iarna de vânt, Pe bătrânul slab și bolnav lângă scara sa căzut, Cătând fărmături de pâine ... noi s-au răstignit, Să dați! ca și de răi oameni voi să nu fiți clevetiți, Să dați! ca și traiul vostru să vă fie mai ticnit, Să dați! ca ora din urmă să vă afle liniștiți, Căci pentru cel cu păcate a ticăloșilor rugă În cer puternică este ca acea
... rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi ... se zâmbesc și în somn. Palatul lui strălucește, iar în bordeieșul meu Nu țiu minte vreodată lumină să fi aprins, Unde întru întuneric și aerul cel mai rău, Aud oftatul femeii, a golilor copii plânși, Și al bietei mume gemăt cerându-mi cu glas duios Să o îngrop, ca să ... de ticăloși, Și cu Domnul să vă-mpace dacă sunteți păcătoși. Avuților, dați pomană, că ea este lucru sânt, Întocmai ca liturgia, și vai de cel ce-au văzut Făr’ de milă pe sărmanul zbuciumat iarna de vânt, Pe bătrânul slab și bolnav lângă scara sa căzut, Cătând fărmături de pâine ... noi s-au răstignit, Să dați! ca și de răi oameni voi să nu fiți clevetiți, Să dați! ca și traiul vostru să vă fie mai ticnit, Să dați! ca ora din urmă să vă afle liniștiți, Căci pentru cel cu păcate a ticăloșilor rugă În cer puternică este ca acea
... de neînsemnată această vietate a bălții, că, de la o vreme, parcă o pierde din ochi în fundul apei, și nici n-o mai zărește. Ridică piciorul, o pășește disprețuitor și trece, măreț, mai departe. Broscuței nu-i vine să creadă. Mai stă așa câteva clipe. Apoi, de bucurie, sare pe o altă frunză; și-ntr-un avânt de recunoștință, ea, cea dintâi, taie tăcerea dimineții: â ...