Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA PARUL
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 1010 pentru CA PARUL.
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
... a scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare, Slăbi însă acuma, căci a îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care ... picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n ... se lupt între dânșii cu liniște privesc; Și de cumva îmi pare c-are dreptul o parte, Pe loc în ajutoru-i furios năvălesc; Și ca secerătorul în spicele aurite, Ca trăsnetul d-odată într-înșii năbușesc; A lor pavezi și arme, a lor zale oțelite Cu pumnul le turtesc. Umblu gol ... și în șanțuri le obor, Cu ruinele umplu până în vârf pe toate Ș-apoi întru ușor. Dacă-n drumu-mi vro apă să-ntâmplă ca ...
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
... din morminte și acei ce doresc. Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe? Unde-acele ființe cu care am crescut? Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe, Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce netedă câmpie! [1] Cum ochiul se uimește! Ce deșărt se arată, oriîncotro privești! Întinsa depărtare se pare că unește, Cu ale ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... lină, șegace, Cu strânse lațuri să-împreunează, Cu dulce libov să-înroorează!... Numa voi suflete muritoare, Defăimați astă patimă blândă, De dânsa ferindu-vă-inimioare Ca când ar fi libovul osândă. Ah! ne-ajunsă-omenire deșartă, Încă firea te rabdă, te iartă! [6] Voi dar, care-aveți inimă bună Și lămurită ... Să iubim! pănă-în tinere vine Sângele saltă și să răvarsă; Să iubim păn' a iubi ne vine, Răcorind inima de dor arsă, Ca nu cumva-apoi, odinioară, Cumcă n-am iubit rău să ne pară. Să iubim păn' Amor ne priește, Păn' Vinerea ne poartă pe brață, [8 ... cu gura mută, Și doară mai mult ar fi stătut încă, De nu vrea zări stându-i înainte Pre bunul verin lăcrămând fierbinte. Atunci tinărul ca din somn adânc Să trezi și făr' a zice-un cuvânt Sabia-întecă și sări-în oblânc; Iar' murgul ușor îl duce ca ... că te bagi la moarte!..." Stete-Arghin cevaș' cu-îndoită minte, Nu că s-au temut doară de năpastă, Ci că n-au văzut namilă ca ceastă. Cu-îndrăzneală-apoi: ,,Dar cine cutează (Răspunsă)-a ținea drumul lui Arghin...? Care de nime, nici teamă, nici groază Pănă-acum avu ...
... bunuri să aibă singur parte. Ei! Lumea-i împărțită în proști și în șireți, Iar patimelor rele viclenii le dau preț. Sămânța roditoare se cade ca să sameni. Ca să fii domn, se cade să-i iei adânc pe oameni. Voiești ca să se-nchine cu toți l-a tale oase, Atunci învie-într-înșii pornirea dușmănoasă, Invidia și ura botează-le virtuți, Numește-erou ... Că cu a lor micime de suflet tu îi măsuri, Că lauda, cu care i-ncarci e o ocară, Că tot ce e ca dânșii e vrednic ca să piară." Deodată iar ascultă... se îmflă a lui nări, Aude glasuri multe și pași urcând pe scări, Iar ușa de la mijloc ... Precum pe al meu frate nicicând nu l-ai iubit." ,,Da, simt că în puterea ta sunt, că tu mi-ești domn Și te urmez ca umbra, dar te urmez ca-n somn. Simt că l-a ta privire voințele-mi sunt sterpe, M-atragi precum m-atrage un rece ochi de șerpe, Fugi ... cuvinte. Cu glasul lui ce sună adânc, ca ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
... a fugi ne-învață, După ce ne armă cu gura-îndrăzneață. Dar căz! dă n'avem chief dă bătaie Dece să purtăm atâta pază Ca doară turcii să nu ne taie? La ce să-apucăm arma vitează, Când făr' arme ca fără povară Fuga este cu mult mai ușoară?... Aici, Bălăbane,-altă putere Nu este fără sau a te bate Pentru țară, copii și ... m' pare Cumcă, dă n-ar avea ghimpuri scaiul, N-ar împunge; ghimpul dară face Firea lui cea dârză și pungace. Arma la om este ca țăpușa La scaiu; dă-ahaia-armatul arată Cu-îndrăzneală fiecărui ușa Și-e totdăuna dă război gata; Iar' acum, ahăl tare să ține Care să ... dă-armătură bună Să ne grijim cât mai dăgrabă. Dă mult un cuget pân cap îmi sună: Cum s-ar putea face mai cu trabă Ca să ne-armăm cu vreo dăscălie? Ș-aflu așa c-ar putea să fie: Ca fiește care dintre noi Să fie cu totul ferrecat, [15] Adecă-îmbrăcat în hierr la războiu, Ca să n-aibă teamă dă tăiat Sau pușcat, nici frică dă moarte, Ci tot vitejește să să poarte. Cu-adevărat hire-ar și mai bine
Ion Luca Caragiale - Reacțiunea
... a Constituțiunii și a tutulor instituțiunilor, ea înneca mai întâi și apoi scălda țara în sânge. Era neagră; avea sute de capete ca hidra și mii de ghiare de vampir; fugea de lumină și lucra la întuneric, fără să aibă vreodată curajul opiniilor sale, și complota cu străinii ... capul! Sânge! o baie de sânge! Atunci patriotismul meu și liberalismul se deșteptau formidabile cu o supremă încordare, și, trezit dintr'un vis chaotic, răcneam ca un apucat: Jos Reacțiunea! A trecut vreme, și spiritul de examen, - aces fatal spirit, care ne'mpinge să știm mai mult, poate, decât ... permis ție, om cu oarecare cultură, să crezi în existența ființelor fabuloase? Nu ți-e rușine ție, om matur, să aibi frică când te culci, ca un copil pe care bunica îl stăpânește speriindu-l cu Muma-Pădurii? Dar Reacțiunea e tot atât de reală cât sunt de reali grifonul, sfinxul ... alte instituțiuni. Sunt sănătos, da; dar câte odată îmi pare rău: am ascultat spiritul de examen - am ucis legenda - s'a dus liberalismul! Ca un înțărcat băutor de haciș, care regretă extazurile ce și le procura odinioară, mi-aduc aminte adesea cu duioșie de ciudatele vedenii ce aveam când
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2
... ceriului, cu putĂ©re și cu slavă mare; că așa să cuvine, mai vârtos judecătoriului. Iară acuma, pentru că nu vine să judece, ci vine ca să răscumpere și să întoarcă cătră sine neamul omenesc, precum însuș grăiaște, n-au trimis Dumnezeu pre Fiiul său în lume, ca să judece lumea, ci pentru ca să mântuiască lumea printr-însul. Și tocma pentru aceasta i-au trebuit să vie îmbrăcat cu blândĂ©țe și cu smerenie, ca nu doară viind cu altă slavă oarĂ©carea mai mare, să se spară oamenii și să fugă de dânsul, precum odinioară jidovii în muntele Sinaii ... de săvârșit și nespusă mare adâncime a facerilor de bine a lui Dumnezeu, acela adevărat n-ar putea să se oprească ca să nu să aprinză de dragoste și de bucurie și ca să nu vestească de pururea laudele dumnezeiești și ca să nu să răpească în minte de minunea unor faceri de bine, ca acĂ©stia. Și carii socotesc, drept acĂ©ia, acĂ©ste faceri de bine zioa și noaptea oare de ce bucurie vor fi cuprinși? Și cu ... a vindeca pre cei zdrobiți cu inima, a propovedui celor robiț ertare și orbilor vedĂ©re; a chiema Domnului ai priimit, ...
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... că întârzie ginerii, zise fiicelor sale: - Asta nu e lucru curat. Ia vedeți vinele lui Țugulea sunt ele unde le-am pus eu? - Ba nici ca cât, îi răspunseră fetele, după ce căutară. - Bărbații voștri trebuie să fie răpuși. Țugulea a făcut pozna. Duceți-vă în pădure pe unde ... opri. Apoi descălecă, scoase paloșul și începu a tăia la vițe. Deodată începu a curge din vițele tăiate niște sânge negru ca păcura. Frații se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ce merseră și dete peste o livede cu pruni. Țugulea nu lasă pe fratele ... Ci luând sulița, înțepă fundul fântânei de mai multe ori, și deodată începu a gâlgâi un sânge mohorât și cu rea duhoare. Gâlgâia ca dintr-o vacă. Acestea erau fetele zmeoaicei, care voiau să otrăvească pe Țugulea, feciorul moșului și al mătușei. Mergând ei împreună, Țugulea zise fraților săi ... fraților, de vedeți ce este, că nu știu ce mă dogorește. - Ce să fie! răspunseră frații uitându-se, iacă un norișor roșu, vine după noi ca vântul. - Aia este zmeoaica bătrână, măi, zise el. Vine după mine. Voi împrăștiați-vă care încotro și vă duceți acasă,
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
... de se omoară. Iar mai sus, pe rămurele, Cântă două turturele, Ce sunt mândruțele mele. Dar în vârful nucului Cântă puiul cucului Rășchirîndu-și penele, Ca mândra sprincenele, Și tot mișca din codiță Ca mândruța din rochiță. III Cântă cucul, se rotește; Neica se călătorește. Foaie verde sălcioară, Călator ești, frațioare, Nu mă pune la uitare, Nici la plâns ... ibovnicel copil Și mi-l cheamă Constantin. Dușmanii mi-l pun la bir Și nu-l pun ca pe-un copil, Ci mi-l pun ca pe-un mazil. El de frica birului, De groaza zapciului, Trecu vadul Jiului. XIX Foaie verde de areu, Ibovnică ce-aveam eu Nu se găsea ... de lângă mine Și te duci l-alte străine. Dusu-te-ai și la surata, Și te-a priimit, șirata! Surata mi-e ca o sor, Nu pot să dau s-o omor. De mi-ar fi ca o străină, I-ar plânge mă-sa de milă. XXIX Trage, bălă, bobii bine, De-mi spune, neica când vine? De-ar da bobii până ... iarna ce mănânci? — Mănânc putregai de fag Și viu să vă cânt cu drag. — Cuculeț, pasăre sură, Mânca-ți-aș limba din gură, ...
... pe sub pământ alungă, Lumea galbenă-o străbate din o dungă-n altă dungă: Că-i fecior născut din babă și-ntr-un an crește ca-n trei, El aruncă buzduganul ca și-un măr, ucide zmei Și-apoi, urmărit în urmă de curaj și de norocuri, El pe-o pajură călare părăsind aceste locuri, Capătă pe ... sub a căror adăpost Voinic-înflorit devine mai frumos de cum a fost; Văd și pe Leagănă-Munții, și văd pe Ușor-ca-Vântul, Pe N-aude, pe Nu-Vede și pe Na-Greu-ca-Pământul; Văd aici pe Mama-Nopții, iele văd și văd moroi, Și văd pe Fata-Pădurii cu lungi taberi de strigoi. Văd apoi Gerul în ... lauri Și văd toate-acele tipuri de grecești mitologii, Pe cari le-a creat avântul exaltatei fantazii. Și privind adânc la ele, îmi par toate-a fi asemeni Cu-ale noastre tipuri; toate îmi par rude, îmi par gemeni: Și-ncet tipurile sfinte de mitologii grecești Se-ncuscrează cu-ale noastre fantazii de prin povești Tot mai mult și tot mai tare, tot ... ...
... ai trecut de al lumii otar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte și flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră de-argint strălucită, Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaia de raze, ninsoare de ... mi rele sugrum cele bune... Când sorii se sting și când stelele pică, Îmi vine a crede că toate-s nimică . Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne ... Ș-atunci de-ai fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci ... Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise, Și nu știu gândirea-mi în ce să o stâng Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng? La ce?... Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu să fie? Au e ...